(basm japonez)

Deși avea corpul rece ca gheața și inima-i încetase demult să mai bată, femeia nu prezenta niciun alt semn al morții. Nimeni n-a îndrăznit măcar să aducă vorba despre înmormântarea ei. Sărmana, murise de durere și de mânie când aflase că soțul divorțase de ea. Ar fi fost inutil să fie îngropată, fiindcă ultima dorință nepieritoare a unei persoane muribunde de a se răzbuna poate răbufni din orice mormânt și poate despica orice piatră funerară. Oamenii care locuiseră în vecinătatea casei ei și-au părăsit brusc locuințele. Știau că ea aștepta doar întoarcerea acasă a bărbatului care divorțase de ea.

Când femeii i-a sosit ceasul morții, soțul era plecat la drum, cu negustoria. Când omul s-a întors în sat și i s-au povestit cele întâmplate în lipsa lui, a fost cuprins de spaimă.

„Dacă nu găsesc ajutor până la căderea serii“, se gândi el, „moarta are să mă sfâșie în bucăți.“

Era abia ora Dragonului [1], dar bărbatul știa bine că nu are timp de pierdut. Merse de îndată la un vraci [2] și îi ceru acestuia să îl ajute grabnic. Vraciul aflase despre moartă și văzuse trupul femeii, așa că îi spuse clientului său:

– Te amenință un mare pericol. Am să încerc să te salvez. Dar trebuie să îmi promiți că vei face întocmai tot ce-ți voi spune. Există o singură cale prin care poți fi salvat, deloc ușoară, înspăimântătoare chiar. Dar dacă nu vei îndrăzni să încerci, femeia te va sfâșia bucată cu bucată. Dacă poți fi curajos, vino din nou la mine deseară, înainte de asfințit. Omul s-a cutremurat, dar a promis că va face tot ce i se va cere.

La apus, vraciul merse cu omul acasă, unde se afla trupul moartei. Vraciul deschise ușile glisante și își invită clientul să intre. Se întuneca grabnic.

– Nu îndrăznesc! suspină omul, tremurând din creștet până-n călcâie. N-am nici măcar curajul să o privesc.

– Va trebui să faci mai mult decât s-o privești, îi spuse ferm vraciul, și ai promis că-mi vei da ascultare. Intră!

Apoi l-a împins în casă pe bărbatul care tremura încă și l-a dus lângă cadavru. Femeia moartă stătea întinsă pe burtă.

– Acum trebuie să te urci deasupra ei, îi explică vraciul, și să stai neclintit pe spatele ei, ca și cum ai călări un cal… Hai, trebuie s-o faci!

Omul se clătină, așa că vraciul trebui să-l sprijine. Clientul se cutremură groaznic, dar îl ascultă.

– Acum prinde-i părul cu mâinile, porunci vraciul, o parte din el cu mâna dreaptă, cealaltă parte cu stânga… Așa!… Trebuie să-l ții strâns, ca pe un frâu. Răsucește-ți mâinile în păr, ambele mâini, strâns! Așa! Ascultă-mă! Trebuie să stai așa până în zori. Vei avea motive să te temi în noaptea aceasta, ba chiar o mulțime de motive. Doar că, indiferent ce s-ar întâmpla, nu-i da niciodată drumul la păr. Dacă o eliberezi, chiar și pentru o clipă, ea are să te facă fărâme!

Apoi, vraciul rosti niște cuvinte misterioase la urechile cadavrului și îi spuse călărețului:

– Acum, pentru binele meu, trebuie să te las singur cu ea… Rămâi așa cum ești!… Amintește-ți: cel mai important lucru este să continui să o ții de păr.

Și plecă, închizând ușile în urma lui.

Oră după oră, bărbatul rămase așezat pe cadavru, cuprins de o groază soră cu moartea… iar tăcerea nopții devenea tot mai grea și profundă în jurul lui, până se văzu nevoit să strige doar ca să o destrame. Brusc, cadavrul se ridică sub el, încercând să-l arunce jos, și femeia moartă strigă tare:

– O, cât de greu este! Dar am să scap de el, cât de curând!

Atunci ea se ridică în picioare, adusă de spate, și înaintă prin salturi spre uși, le deschise larg și se năpusti în noapte, purtând permanent povara bărbatului. El închise ochii și-și păstră mâinile înfipte în părul ei lung – strâns, cât putea el de strâns – străbătut încă de o groază ce nu-i permitea nici măcar să scoată un geamăt.

Cât de departe a ajuns femeia, el n-a știut niciodată, fiindcă n-a văzut nimic; i-a auzit doar picioarele lipăind desculțe în întuneric și șuieratul respirației în timp ce ea fugea.

În cele din urmă, moarta s-a răsucit pe călcâie și a început să fugă înapoi… S-a întors în casă și s-a întins pe podea așa cum fusese cu câteva ceasuri mai înainte. Cadavrul femeii rămase sub bărbat, gâfâind și suspinând, până la primul cântat al cocoșilor, când rămase inert.

Bărbatul însă, continuând să clănțăne de groază, rămase așezat pe ea până la răsăritul soarelui, când vraciul reveni să vadă ce se întâmplase în absența lui.

– Așadar, nu i-ai dat drumul părului! constată vraciul, vădit mulțumit. Bine. Acum te poți ridica.

Șopti iarăși ceva la urechea cadavrului și apoi îi spuse bărbatului:

– Cred că ai trecut printr-o noapte îngrozitoare, dar nimic altceva nu te putea salva. De acum încolo te poți considera eliberat de răzbunarea ei. [3]

(Notele traducătorului)

[1]               Echivalent european al intervalului cuprins între ora 7 și ora 9 dimineața.

[2]           În original onmyogi /inyōshi (ghicitor, vrăjitor, exorcist, medium), acesta era considerat sensei (învățător sau maestru) în știința in-yō (în chineză yin-yang), care încerca să explice legile universului pe baza dualismului contrariilor ce se completează reciproc, de tip masculin/feminin, lumină/umbră, stabilitate/ mișcare.

[3]           Nu se menționează nicăieri că bărbatul divorțat și-ar fi pierdut mințile în urma acelei nopți îngrozitoare. Există mai multe variante ale poveștii, unele afirmând că omul i-a rămas toată viața recunoscător vraciului care i-a salvat viața. Există surse care atestă că strănepoții bărbaților au trăit o vreme în satul Otokunoi. Dacă ar fi să căutați  Otokunoi-mura (mura înseamnă sat), s-ar putea ca motoarele de căutare să nu vă ofere un răspuns care să vă ajute să-l găsiți pe hartă, dar povestea este veche și, de-a lungul timpului, numele multor localități s-au modificat în urma reformelor și simplificărilor de scriere.

 

Traducere și adaptare din limba japoneză: Nicu Gecse

Artă grafică de Traian Abruda și Adrian Chifu.