Call of Cthulhu: The Official Video Game este un RPG cu elemente de survival horror și adventure. Adică vrea să-ți aducă aminte de Amnesia, Outlast sau Soma dar îți trântește în față și niște RPG, să fie acolo. Elemente de lore și atmosferă sunt specifice universului Cthulhu Mythos, și anume vedem tentacule la tot pasul, citim cărți cu coperte din piele umană, întrezărim Great Old Ones, participăm la ritualuri loosely based on magie ceremonială și ne bucurăm de alte giumbușlucuri de mult fumate. Putem spune că mottoul RPG-ului e “I <3 LOVECRAFT & I HAVE NO IDEA HOW TO BE SUBTLE ABOUT IT”.
Jocul a fost făcut de studioul francez Cyanide, cunoscut pe de-o parte pentru Cycling Manager, Cycling Manager 2, Cycling Manager 3, Cycling Manager 4, Pro Cycling Manager: Season 2006, dar și pentru unele jocuri cu tematică fantasy (nu prea reușite nici ele), cum ar fi Confrontation, Of Orcs and Men sau Impire. De remarcat este faptul că Cyanide a încercat să călărească și franciza Warhammer 40k, prin Space Hulk: Deathwing.
Totuși, Cyanide este doar un părinte adoptiv, întrucât ucrainienii de la Frogwares s-au lăudat că au un Call of Cthulhu în development de prin 2014. Ucraienii s-au plictisit după puțin timp și și-au continuat seria ce îl are ca protagonist pe Sherlock Holmes, lăsându-l pe Cthulhu să mai moțăie în al său oraș scufundat, R’lyeh. Și va mai moțăi până prin 2019, când Frogwares va lansa The Sinking City, un alt videogame care urmează rețeta lovecraftiană.
Revenind la subiect, Call of Cthulhu urmărește povestea unui detectiv particular, Edward Pierce, iar cum toată tărășenia se întâmplă în timpul Prohibiției, consumul de alcool e o trăsătură ce-l definește pe protagonist. Acțiunea (deși în timpul gameplay-ului cu greu găsești așa ceva) începe atunci când Pierce primește vizita unuia dintre cei mai bogați oameni din oraș, Stephen Webster, care-i cere să investigheze incendiul în care i-au fost uciși fiica, ginerele și nepotul, adică Sarah, Charles și Simon Hawkins.
Povestea se desfășoară în statul Massachusets (where else, că doar aici e Lovecraft Country), pe fictiva insulă Darkwater, impunându-ni-se un level design oarecum învechit, în comparație cu open worldul cu care ne-am obișnuit în ultimii ani. O bilă albă este atmosfera, reliefată cel mai bine în cântecele pescarilor din crâșma „The Stranded Whale” (un fel de „La Balena Leșinată” pentru locuitorii din New England).
Cum spuneam și în introducere, jocul face trimiteri foarte vagi către ocultism, fără a oferi ceva de foarte mare substanță. Găsim într-o librărie ceva grimoare medievale, cum ar fi Clavicula Salmonis Regis sau Corpus Hermeticum, frunzărim și ceva scris de Madame Blavatski, dar când citim Malleus Bestiarum (pe Malleus Maleficarum era copyright?) ne apare amenințătorul mesaj „This will affect your destiny!”. Mesajul ăsta enervant apare și atunci când dăm pe gât un shot de whiskey infect, chiar dacă toate finalurile posibile sunt la fel de prost scrise. Apoi, deși jocul e relativ scurt (dacă te chinui puțin poți să-l termini într-o zi) abundă de inadvertențe și plot holes, ceea ce nu o să detaliez pentru a nu vă răpi din experiență.
Când vine vorba de grafică, nu ne putem aștepta la ceva de nivelul Witcher 3 sau măcar Skyrim. Primim în schimb o paletă predominant verde, albastră și gri, multă ceață și glitchuri destul de amuzante. Ne sunt servite clișee pe bandă rulantă. Lovecraft a dat însuși răspunsul la asemenea aberații, în proza scurtă Cool Air, tradusă în română ca Aer Rece, și anume: „Este o greşeală să crezi că oroarea este asociată inextricabil cu tenebrele, tăcerea şi singurătatea.”
Call of Cthulhu – Gameplay Trailer | PS4
