Anul 2018 a adus iubitorilor de literatură science-fiction și fantasy câteva antologii și culgere de povestiri.

Antologii

Cele mai frumoase povestiri SF&fantasy ale anului 2017

michael-haulica-antologie-sfLa editura Vremea, colecția Icar, sub îngrijirea scriitorului Michael Haulică, a apărut antologia: Cele mai frumoase povestiri SF&fantasy ale anului 2017.

„Am crescut cu cele mai frumoase povești, cele mai frumoase basme, am învățat poezia lumii din celebra colecție Cele mai frumoase poezii… astfel încât, când m-am gândit la o antologie a celor mai reușite povestiri ale anului trecut, a fost în firea lucrurilor ca ea să se intituleze Cele mai frumoase povestiri science-fiction și fantasy ale anului 2017.

Și am ales acest titlu – sub care vom defila, sper, mulți ani de acum înainte – nu numai pentru că așa era tradiția cu care am crescut, dar și pentru că, dincolo de ideile SF minunate și mirobolante, dincolo de lumile fabuloase ale fantasy-ului, vom avea în fața ochilor tot niște povești, scrise în limba română de scriitori care, înainte de a fi autori de science-fiction sau/și fantasy, ar trebui să fie, în primul rând, scriitori, adică autori de texte frumoase, plăcute la lectură, care să-ți dea și satisfacția unor înșiruiri de cuvinte cum nu sunt altele, autori ai unor fraze care să te urmărească mult după ce ai închis cartea sau ai terminat de citit povestea.” – Michael Haulică

Volumul cuprinde povestiri de Cezarina Anghilac, Lucian-Dragoş Bogdan, George Cornilă, Miloș Dumbraci, Cătălina Fometici, Andrei Gaceff, Silviu Genescu, Teodora Elena Matei, Laura Sorin, Liviu Surugiu, Daniel Timariu și Ioana Vișan.

Lansare a avut loc pe 3 iunie 2018, Salonul Internațional de Carte Bookfest, Pavilionul B2, Scena Arena, ora 13:00.

Coperta: Horia Nicola Ursu.
Editura Vremea, colecția Icar.

Ficțiuni Centenare – Antologie SF&F

fictiuni-centenareAntologie de povestiri SF&F realizată de ANTARES CLUB Brașov, în colaborare cu Editura PAVCON București, pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. Conține eseuri, articole, povestiri, banda desenată și ilustrații realizate de 72 de autori și creatori de artă science-fiction și fantasy. Volumul a fost lansat în cadrul celei de a doua ediții a festivalului AntareSFest, organizat de clubul Antares în Brașov, 5-7 octombrie 2018, la Hotel Capitol.

Ficțiuni Centenare – Antologie SF&F
Realizator: Anamaria Borlan
Coperta: Alexandra Gold
Nr. pag.: 510
Format almanah: 15,5 x 22 cm
ISBN 978-973-0-27778-4

CUPRINS
Cuvânt înainte
Introducere
Mulțumiri
Florin Munteanu: Străpungeri în Mintea colectivă sau drumul către Homo Universalis
Ruxandra Moaşa Nazare şi Johanna Haltrich: Literatura SF în colecțiile Bibliotecii Județene ”George Barițiu” Braşov
Clubul Antares, Brașov
Scurtă istorie a orașului Brașov
Alexandru Stănescu: Portul tradițional al Junilor din Schei
Victor Nicolae Aloman: Erotika neurotika
Desiree Barracco: Vis împlinit
Adrian Barbu: ilustrație la text
Mihai A. Bălăiță, Alexandru I. Bratu: Patriot în viitor
Mircea Boboc: Crowley
Lucian Dragoș Bogdan: Într-o dimineață la apus
Anamaria Borlan: Cealaltă istorie
Adrian Brăteanu: Sânge de haită
Roxana Brânceanu: Toate poveștile lor
Ovidiu Bufnilă: Orient Expres
Voicu Bugariu: Empatie
Eugen Cadaru: Printre fantome
Aurel Cărășel: Gunoier de timp
George Ceaușu: Defecțiune etnică
George Cornilă: Luna vânătorului
Sandra Coroioan: Username: Stardust4Tears
Georgi Cristu: Certesia
Paul Dimulescu: Cătușe
Nic Dobre: Impas
Fantomatika: Amintiri suprapuse
Dan D. Farcaș: Incidentul din sera 123
Horea Gabriel Florea: Unirea elementelor
Elisa Maria Foca: Unirea
Cătălina Fometici: Părul Medusei
Livia Furia: Vânătorul de recompense
Andrei Gaceff: Voci în care poți avea încredere
Horia Gârbea: 2028. Focul
Florin Giurcă: Nikaule Makeda
Mircea Liviu Goga: Țara libertății
Alexandra Gold și Alexandru Lamba:Moș Ion Roată
Lucian Ionică: Visul
Edmond D. Kreibik: Praporul
Antonela Cristina Lungu: Povestea ”motivelor mele”
Antonela Cristina Lungu: Scrisoare către trecut
Cristian Lungu: Defecțiune
Andra Lupșa: Aventura timpului
Teodora Matei: La capătul timpului
Victor Martin: Autopsia
Lucian Merișca: Să zbori într-o lume mai bună
Diana Metea: Jocul timpului
Mihaela Muraru-Mândrea: Captivi între lungime și lățime
Dan Ninoiu: Iarna Păscălierului
Timeea Ada Nistor: Ciudatul
Dodo Niță: Banda desenată pleacă la război
Sebastian Oacheș: Indicele creativității
Constantin D. Pavel: 2.1.18.
Cezar Pârlog: Coborârea
Cezar Pârlog: Psihedelic 3
Ovidiu Petcu: Istorie interzisă
Cătălin Poenaru: Bătălia
Dan Rădoiu: Demonul de pe umeri
Roger Rois: Like
Cătălin Iulius Rojisteanu: Decolportorul universal
Călin Sămărghițan: Amnezic
Sergiu Someșan: Întâlnire nocturnă
Lucian-Vasile Szabo: La revedere, domnișoară Ruth!
Gheorghe Tănase: Alien Rock
Daniel Timariu: Poveste de la marginea orașului
Marc Ulieriu: Ochi de stele
Dănuț Ungureanu: În excursie
Ovidiu Vitan: Legea arestării universale
Marius Voinescu: Experimentul 20

Antologia CENTENARIUM StrING

antologia-centenarium-string-copertaLumile fantastice nu sunt o creație a literaturii moderne; dimpotrivă, ele fac parte dintre primele plăsmuiri ale omului, atunci când a început să prindă gustul povestirii și al misterelor. Fantasticul nu desemnează numai un spațiu situat dincolo de pământ, așa cum ar părea la prima vedere, ci mai ales unul care s-ar putea afla oriunde, dar nicăieri în special, un tărâm al fanteziei, al zeilor și monștrilor, al oamenilor aflați la limita civilizației, al raiului și al iadului, al miticului, al imaginației fără limite, al neveridicului, dar și unul al cercetării, al științei prospectivei și a viitorului.” – Ana-Maria Negrilă în prefața volumului.

Antologia CENTENARIUM StrING
Editura Tornada, 2018
Coperta: Ionuț Bănuță
Nr. pag.: 352
ISBN: 978-606-92766-5-2

Antologie centenară de literatură și artă SF, alcătuită de Ana-Maria Negrilă și editată de Centrul String din București.

CUPRINS:

  • Generația StrING
  • Cântecul libelungilor, de Mihail Grămescu
  • Trudnica procurare a hranei, de Liviu Radu
  • re-venirea (o poveste din lumile inelului), de Ionuț Bănuță
  • Cruciada lui Moreaugarin, de Ovidiu Bufnilă
  • Aguirre, mânia zeilor, de Aurel Cărășel
  • Turnurile Gemene, de Robert David
  • Artefactul, de Cotizo Draia
  • Dincolo de Farul de la Capătul Lumii, de Costi Gurgu
  • Primordială / Desconcretizare, de Mihaela Muraru Mândrea
  • Limbajul Apei, de Claudiu Murgan
  • Agentul galenic, de Ana-Maria Negrilă
  • La lumina roșiatică a Lunii, de Florin Pîtea
  • Iosif, de Adrian Preda
  • Calea ispitei, de Jean Lorin Sterian
  • Cutremurare, de Ovidiu Vitan
  • Anomalia, de Cristian Ghica
  • Eu, cel din oglindă, de Allex Trușcă
  • Domnul de la miezul nopții, de Teodora Gheorghe
  • Ființele nopții din urmă, de Alexandra Medaru
  • Ecaterinism, de Raluca Băceanu
  • Fata din adâncul mării, de Valentin Goran
  • Costumul, de Maria Laura Antohe
  • O poveste între două lumi… Veneția, de Vlăduț Vlăsceanu
  • Divina ispită, de Andra Iușcu
  • Tuanaki, de Cristina Ghidoveanu
  • Vampirul cu umbră în filmul horror, de Ștefan Bolea
  • Fantasticul delimitat, de Oliviu Crâznic
  • Societatea conștiinței – utopie sau supraviețuire, de Florin Munteanu
  • Globalizare, uniformizare, retardare istorică, de Mihaela Muraru Mândrea

Antologia prozei românești science-fiction

antologia-prozei-romanesti-science-fiction-copertaAntologia prozei românești science-fiction, de Michael Haulică

Editura Paralela 45
Domeniu: Ficțiune
Dată apariție: 11-2018
Nr. pagini: 312 Format: 13.5×20

De pe site-ul editurii:

Literatura SF scrisă și publicată acum în România se caracterizează printr-o mare inventivitate în ceea ce privește ideile SF, printr-o largă paletă de stiluri și prin modernitatea ei, prin sincronismul cu ceea ce se scrie în lume. După cum afirma criticul spaniol Mariano Martín Rodríguez, este una dintre cele mai bune literaturi de gen care se scriu azi în Europa. – Michael Haulică

Volume colective

3.4 – povestiri science-fiction

3.4La inițiativa lui Michael Haulică în 2016 apărea, la editura Tritonic, seria 3.x, din care la Final Frontier 2018, ediția a VII-a va fi lansat al patrulea volum sub titlul 3.4.

Trei autori de science-fiction & fantasy, cu stiluri diferite, reuniți în același volum. Daniel Timariu, creatorul detectivului Alex din seria urban-fantasy Tenebre, alături de Lucian-Dragoș Bogdan, autorul uneia din cele mai longevive și complexe serii SF, universul Frontierei, și Teodora Matei, cunoscută pentru atmosfera misterioasă din romanul Stăpânul Castelului și mai nou din povestirile Pe aripile tatălui. Trei autori, trei povestiri SF inedite!

Sub luna de cleștar, de Teodora MateiPovestirile din ultimul ei volum Aripile tatălui surprind esența scrierilor Teodorei: suspans, atenția acordată detaliilor, imaginație și creativitate. În povestiea de față, Odette, o tânără sclavă, dintr-o lume aflată la capătul existenței, alege libertatea și dragostea, comodității și traiului liniștit. Dar sunt acestea suficient de puternice pentru a o feri de împlinirea destinului hărăzit de creatorii ei?

Manuscrisul, de Lucian-Dragoș Bogdan. Un scriitor idealist scrie un roman utopic în care încearcă să rezolve problemele unei omeniri aflate la marginea extincției. Din motivele actuale: suprapopulare, poluare excesivă, lăcomie și totalitarism. Locul lui preferat pentru activitatea de creație este masa din spate a unei berării. Când manuscrisul începe să dispară și să reapară plin de modificări pe text, și când toate aceste evenimente se suprapun peste o apariție feminină misterioasă, autorul devine parte a intrigii.

Vizita, de Daniel Timariu. Oamenii locuiesc sub pământ, în construcții gigantice, numite Piloni, de unde ies spre suprafață doar în cazuri excepționale. Umanitatea este riguros organizată și planificată, pe serii și versiuni fenologice. Oamenii sunt ajutați de androizi și androizii de oameni. Tony, eroul povestirii, va face o vizită la o Școală de Nouă Generație, la suprafața pământului. Cum va reacționa el și seria lui în fața acestei provocări?

Când penele roșii vor plânge. Ciudatul caz al umbrelor

dou-nuvele-lucian-dragos-bogdan-daniel-timariuPrima nuvelă se numește Când penele roșii vor plânge, din universul Frontierei, de Lucian-Dragoș Bogdan iar a doua Ciudatul caz al umbrelor, de Daniel Timariu și face parte din seria Lumea Tenebrelor. Așadar două povestiri față-n-față, sau spate la spate, ca doi camarazi pe câmpul de luptă. Una din genul urban-fantasy, cu acțiunea pe străzile Timișoarei, alta SF, la frontiera universului cunoscut.

Ciudatul caz al umbrelor se desfășoară tot pe teritoriul Timișoarei. Detectivul Alex Anghel dezleagă încă un mister legat de ființe malefice ce amenință, din umbră, locuitorii. Numai un om care iubește istoria unor locuri și oamenii de-acolo poate scrie cu atâta drag despre străzi, case, spații ce se suprapun doar când vor ele, vrăjitoare șarmante ori știme necruțătoare. (Teodora Matei)

Când penele roșii vor plânge se încadrează cu siguranță în colecția povestirilor Frontierei. E tot despre o călătorie, de data aceasta nu a unui personaj tânăr și intempestiv, ci a unui briss înaripat aflat spre apusul vieții, ce crede că știe și a văzut tot ce se poate vedea și ști. E încă o poveste despre fragilitatea sufletului, fie el uman sau non-uman, dar capabil de sentimente. (Teodora Matei)

3.5 – trei povestiri science-fiction

daniel-timariu-povestiri-sf-3-5

Dacă al treilea volum al seriei a fost semnat de brașoveni, al cincilea cuprinde povestirile a trei timișoreni: Ciprian-Ionuț Baciu, Lucian-Vasile Szabo și Daniel Timariu.

Prin povestirea Tau Sigma 5 Ciprian-Ionuț Baciu contribuie semnificativ la configurarea unui spațiu propriu Science-Fiction, aparținând în exclusivitate autorului. Locuitorii unui Pământ dominat de trei facțiuni geopolitice (Congregația Aquarius, Republica și Grupul Statelor Nealiniate) găsesc resursele tehnice necesare colonizării sistemului solar Trappist 1, aflat la 40 de ani lumină distanță, grație unei descoperiri arheologice aparținând sfârșitului tragic al Cartaginei. Halucinații controlate, terapie tanatică, semi-viață criogenizantă amintind de Ubik-ul lui Philip K. Dick, toate aceste elemente se îmbină în a crea un scenariu Space Opera din care nu lipsesc poveștile de iubire, deoarece explorarea geografică oglindește de cele mai multe ori setea neostoită a omului pentru descoperiri emoționale interioare.

Cu povestirea Patria. Și mai multe clișee Lucian-Vasile Szabo ne poartă în plin paradox temporal. Tineri sau vârstnici, grași sau slabi, oamenii se supun capriciosului timp. Pasiunile autorului pentru istorie și evenimente stranii se regăsesc din plin și în această povestire, la sfârșitul căreia rămânem cu întrebarea: oare acțiunile noastre pot modifica trecut-viitorul, sau noi suntem doar o bărcuță de hârtie pe undele unui râu cu o singură direcție?

Coloniștii, de Daniel Timariu aduce în prim plan una din temele preferate de autor: în ce se vor transforma oamenii pe măsură ce tehnologia va invada fiecare loc din ceea ce până nu demult era considerat de neschimbat, specific uman, profund umanist. Vor fi oare oamenii din viitor profund diferiți, sau doar exteriorul se va modifica lăsând trăsăturile umane să supraviețuiască oricărei încercări de schimbare?

12 Povestiri fantastice

12-Povestiri-fantastice12 Povestiri fantastice – Dănuț Ungureanu și Marian Truță

Editura Tritonic, 2018
Colectia: SFFH
ISBN: 978-606-749-369-6,
Format: 13 x 20 cm,
210 pag.,
Aparitie: 2018, Noiembrie

„Cartea pe care o aveți în mână e un regal, dat fiind că de mult n-am mai avut norocul, satisfacția, bucuria, sau cum vreți să-i mai spuneți, de a parcurge o suită de texte care să mă facă să surâd prostește în timp ce citesc, fiindcă toate povestirile celor doi au fie umor, fie speculează uluitor, fie, cel mai adesea, au din amândouă… Ce ne-a făcut să visăm e misterul, adevărul dosit sub miile de perdele de fum ale cunoașterii, speculația…” Florin Chirculescu