Misterele Zarondiei – Gelu F. Achiș
2017, editura Datagroup
476 pag.
ISBN 978-606-8615-26-4
Cu Gelu F. Achiș m-am întâlnit întâmplător în mediul virtual. Cum-necum, am ajuns să mă uit peste manuscrisul unei povești la care lucra în acel moment. După doar jumătate din primul capitol i-am întors textul, spunându-i franc că… nu găsesc nimic care să mă facă să citesc mai departe. Acțiunea mi s-a părut că n-aveam pic de ritm, personajele le-am simțit fade, iar intriga nu-mi suscita deloc interesul. Nu mai știu dacă observațiile le-am spus pe un ton politicos, ori am dat cu parul, însă omul nu m-a scos din lista lui de cunoscuți, ba chiar a cumpărat, citit și apreciat cărți scrise de mine.
Anii au trecut și am văzut că, în cele din urmă, și-a văzut împlinit visul de a-și ține în mână propriul volum. Am luat și eu cartea, încercat fiind de sentimente amestecate. Mă temeam să nu dau peste ceva prea puțin diferit de ceea ce citisem cu câțiva ani în urmă, iar dimensiunea tomului – mai ales în cazul unui debutant – nu mi se părea încurajatoare. Pe de altă parte, însă, coperta mă ducea cu gândul la fasciculele vechii Colecții de povestiri științifico-fantastice, ori a unora dintre cărțile SF apărute la noi în anii ’60. Iar asta m-a atras într-un mod straniu – ca o promisiune a retrăirii unor sentimente plăcute încercate în anii adolescenței.
Surprinzător, cartea m-a retrimis acolo. Gelu F. Achiș relatează aventura a trei copii din Cluj care se trezesc, nici ei nu știu cum, într-o altă lume. Pentru ca lucrurile să devină și mai încurcate, sunt despărțiți unii de alții la puțin timp după aceea. Urmează un adevărat periplu în lumea nou descoperită, atât pentru a-i afla misterele, cât și pentru ca trioul să se reunească.
Am fost surprins în mod plăcut de risipa de imaginație a autorului. Locurile, ființele, istoria sunt descrise cu lux de amănunte. Există civilizații dispărute, creaturi fantastice, hărți misterioase, grupuri exilate, o ierarhie strictă a unei societăți care oscilează între un fantastic medieval și începutul unei revoluții tehnologice. Treptat, tot mai multe ingrediente își fac apariția în poveste: un experiment secret desfășurat pe vremea lui Ceaușescu, urme ale unor vizite din spațiul cosmic, experiențe extrasenzoriale… Ai impresia că citești un amestec între un roman de aventuri scris de Jules Verne, un documentar romanțat despre civilizațiile din vechime, un young adult plin de toate condimentele și clișeele genului, condimentate cu câțiva stropi de SF din perioada socialistă și o urmă de Stargate. Iar combinația mi s-a părut că sună bine, constituind o lectură reconfortantă.
Mai sunt câteva lucruri care mi-au plăcut la roman. Unul dintre ele este faptul că mi s-a părut mult peste ceea ce citisem în manuscrisul din urmă cu câțiva ani. Altul, că autorul n-a dorit să facă romanul să pară altceva decât ceea ce este. În ce sens? Îmi amintesc de volumul Colți-Lungi. Uniunea triburilor a lui Alex Cuc, care a început ca un roman young adult de aventuri și a încercat apoi să vireze spre chestiuni profunde, ecologice și moralizatoare, căzând astfel în ridicol. Misterele Zarondiei nu face această greșeală. Ceea ce ni se servește în primul capitol este ceea ce primim pe parcursul întregului roman. Sigur, ici-colo sunt inserate lucruri mai profunde, dar rolul lor este doar să adauge savoare poveștii, ori să ridice miza pe alocuri, nu să schimbe direcția, cheia poveștii. Și asta duce la un roman echilibrat, credibil.
Există, firește, și minusuri. Avem clișee, tensiuni create doar pentru a fi rezolvate în modul așteptat, situații de deus ex machina – dar acestea sunt specifice genului abordat și, până la un punct, acceptabile într-un volum de debut. Întâlnim unele cuvinte nepotrivite, ori expresii neaoșe ardelenești, care vor duce la sprâncene ridicate sau încruntate din partea cititorilor din alte zone ale țării. Ori repetiții deranjante pe alocuri. Compensate, zic eu, de o folosire corectă, frumoasă, cursivă, a timpurilor. Știu, poate suna ciudat să ridic problema asta, dar am constat că reprezintă o piatră grea de încercare pentru mulți debutanți și, din păcate, chiar pentru scriitori cu ceva opere la activ, ori pentru traducători.
Autorul mai are de lucrat la personaje. Seamănă foarte mult între ele, diferențele fiind „spuse, nu arătate”. Cu o excepție notabilă, din ultima parte a romanului – extrem de coloratul George, pe care-l recunoști după limbaj, idei și reacții în fiecare scenă, fără a mai fi nevoie să-i fie precizat numele. Faptul că Gelu a reușit să creeze un asemenea personaj e un semn bun – înseamnă că știe cum să confere personalitate și, cu exercițiu, să ajungă pe viitor să fie tot mai bun la acest aspect.
Dacă doriți o lectură reconfortantă, fără pretenții deosebite, dar cu o explozie de imaginație, o carte pentru adolescenți sau care să vă reamintească de lecturile adolescenței, Misterele Zarondiei este o alegere potrivită. Gelu F. Achiș dovedește că are talent și că e un autor capabil să învețe, să se perfecționeze. În ceea ce mă privește, îl voi urmări și în continuare.
