În 1984, după mii de ani (lumină) de privit în sus, în California se înființează SETI – Search for Extraterestrial Intelligence, și toată lumea era mulțumită. În sfârșit cineva trăgea în chip științific și organizat cu urechea către stele și poate, în final, urma să aflăm și dacă suntem singuri în Univers. Arhitectul acestei realizări era Carl Sagan, ilustru om de știință și scriitor, astfel că inițiativa a avut (și încă are) o dublă semnificație: explorarea cosmosului și cercetarea imaginarului uman.
Zece ani mai târziu, în 1994, a fost difuzat primul sezon din Friends. Serialul a avut succes și a rulat timp de zece ani, revoluționând felul în care ne raportăm la entertainment. Dintr-o dată, producțiile TV aveau un buget consistent, continuitate, o oarecare doză de realism (nu prea multă și nu tot timpul) și produceau o grămadă de bani.
Un ochi mai ager ar putea sesiza faptul că între SETI și Friends nu există nicio legătură. Dar vă înșelați. Fără prea multe acrobații discursive, Dosarele X a împrumutat câte ceva din ambele părți, devenind în scurt timp un serial cult al anilor `90. De la SETI a preluat, în bună măsură, rigurozitatea științifică, iar de la Friends poleiala care ne-a luat ochii timp de 7 ani (ultimele 2 sezoane nu se pun). În fiecare vineri (și la noi, dar și în State), a devenit lipiciul din fața televizoarelor, dând viață celor mai năstrușnice mituri și povești supranaturale (chiar și a călușarilor – în favoarea celor mai tradiționaliști dintre noi).
În alcătuirea generală, episoadele erau construite în două feluri: începutul și sfârșitul sezonului (uneori și câteva episoade intermitente) continuau arcul narativ principal – obsesia lui Fox Mulder de a descoperi dovezi concludente că sora sa a fost răpită de extratereștrii. Celelalte erau „monster of the week” și prezentau diferite întâmplări (supra)naturale de pe cuprinsul Americii – mutanți, monștri, criminali, fenomene religioase și tehnologie science fiction, mituri și legende, toate investigate de către o divizie secretă a FBI.
Firește, serialul venea pe o filieră mai veche, inspirată din serialele cult ale anilor `50-`60 – Twilight Zone sau Night Gallery, dar, spre deosebire de predecesorii săi, Dosarele X a încercat să mențină cel puțin plauzabilitatea unei abordări oficiale și științifice, caracterizată printr-o filosofie simplă-what if? (cum ar fi dacă?). Cum ar fi dacă ar exista un mutant genetic, pe numele său Eugene Victor Tooms, ce hibernează câte treizeci de ani și apoi vânează oameni pentru a le mânca ficatul?
În fine, cel mai mare atu al serialului o reprezintă ingeniozitatea lui Chris Carter în a construi veridic o lume subterană, a conspirațiilor, condusă de personaje misterioase, cu o agendă secretă, care uneori îl ajută pe Mulder, iar alteori îi pun bețe-n roate. Unghiul de desfășurare a scenariului este ceea ce mai târziu Michael Barkun identifica drept conspirativitate americană contemporană, ce se manifestă convergent, scopul fiind schimbarea premizei vieții publice în SUA: apariția „milenialismului improvizat”- lumea va fi distrusă și remodelată de forțele binelui (independente de orice religie sau de vreo tradiție seculară); și popularitatea crescândă a „cunoștiințelor stigmatizate” – locația Atlanditei, existența extratereștrilor și a răpirilor extraterestre etc.
În vâltoarea acestei panoplii colorate se învârt cei doi protagoniști, Fox Mulder – compulsiv, obsedat, voluntar, nerăbdător; și partenera lui (doar profesional, sau pe aproape) Dana Scully – medic legist, sceptică, riguroasă, loială. El se entuziasmează, ea îl confruntă cu dovezi științifice; el născocește fel de fel de teorii, ea i le demontează răbdătoare ca o soră de caritate; el se bâțâie, ea îl privește afectuos.
Totuși, narativ vorbind, relația lor funcționează pentru că amândoi sunt dispuși să extragă de la celălalt ingredientele necesare unei rotunjirii, el se temperează, ea se scutură de rigiditatea omului de știință, el se maturizează, ea se înmoaie. Totul pentru a constata în final că „Adevărul e dincolo de noi”.
Nu voi insista mai mult. Recomand celor care nu l-au văzut încă (puțini, de altfel) să îl ia repejor de pe unde piratează și să-i dea o șansă. Cel puțin până la sezonul 7. Și în niciun caz celor noi. Singurul aspect paranormal al reboot-ului e insistența cu care vaca de muls, secată de orice vlagă, se ține în viață și mai flutură ocazional din coarnele boante.
