I

Iată-mă în finală, bine că am scăpat de puștanul ăla dintr-a noua D, credeam că o să fiu cel mai tânăr care supraviețuiește calificărilor, mi-a luat fața frichiotul, însă a pierdut în sferturi, aș fi avut o presiune în plus. Așa, cu studentul ăsta ochelarist de la Poli, cred că o să mă descurc, vreau să-i impresionez pe toți, mai ales ea, fără de care nimic n-ar avea sens.

Ce-o să joc, să vedem, pot alege între druid, cu șopârlele alea ce se adaptează în timpul meciului, am death-rattle priest-ul, cu necromanție și N’Zoth the Corruptor ca finisher sau deck-ul de warlock, cel mai greu de pilotat, însă dacă am înfipt portalul, rup pe-oricine. Au rămas zece secunde să mă hotărăsc, nici ochelaristul n-a selectat eroul, ce nickname idiot, DrBullzeye, n-a ales până acum pentru că nu-i sigur pe el, na, frățică, iau eu primul warlock-ul, să te umplu de Impi, aha, mergi cu paladinul, perfect, vezi tu ce te-așteaptă, printre ochi te sparg, doctore.

Trei din cinci… dacă o să câștig turneul, o să-i spun că sunt nebun după ea, că mi-e gândul toată ziua numai la ea, că am visat-o azi noapte goală, avea spumă de săpun pe mâini, de când mi-a trimis mesajul de felicitare nu mai sunt bun de nimic. Ce dacă-i cu șapte ani mai mare ca mine, am făcut majoratul, o iubesc în secret din clasa a noua, de-acum ce mă reține să-i spun?

II

Știi că nu obișnuiesc să-ți scriu atunci când stau de veghe, draga mea, însă consola asta proaspăt primită de la heruvim face minuni. De ce ne întâlnim numai o singură dată pe lună, de ce abia într-o singură zi din treizeci reușesc să te văd, cum te așezi pe scările podului, îți pui telefonul lângă dale și-ncepi să asculți death metal în căști, așteptându-mă, toată în negru, cu corset, ciorapi rupți, ghete țintuite și rochiile tale dantelate ce succesc gâturile curioșilor toropiți de căldură? De ce numai o singură dată pe lună te pot lua de mână să ne plimbăm pe malurile îndiguite? Da, știu, mi-ai repetat-o de atâtea ori, mi-a spus-o și heruvimul, mi-o zic și eu în fiecare dimineață: noi doi n-o să fim niciodată iubiți.

Și iată-mă păzind podul de fier, construit de austro-ungari, ruginit, cu mușcate-n suporturi vechi dăltuite, podul aflat la mijlocul distanței dintre rugăciunile bisericii din Sinaia și răcnetele sataniste ale rockerilor din Daos, să știi că am măsurat într-una din zile, cu pasul: 860 de metri până la gardul bisericii, 860 de metri până la terasa din curtea interioară a clubului, în direcția opusă.

Demonii păreau liniștiți zilele trecute, după o întâmplare nefericită cu trei golani încarcerați provizoriu pe unul dintre vaporașele-conservă, o să-ți povestesc altă dată, i-a capturat heruvimul în timp ce încercau să urmărească o fată, să o tragă sub podul ce duce spre Piața Maria. M-am învățat cu Legiunea, cu metehnele lor, se rotesc dimineața pe sub cupola canalului circular. Ți-am mai spus, din câte-mi aduc aminte, că pentru demoni captivitatea se desfășoară pe râul acesta îndiguit, care curge rotund și nu duce nicăieri. Malurile sunt acoperite de-o cupolă de sticlă și gheață prin care ei nu pot trece, însă chiar dacă nu reușesc să se scurgă spre planul nostru material, unii au putere să influențeze telepatic trecătorii ce străbat podul sau se opresc în preajma lui, pe bănci, sub sălcii, pescarii inofensivi ori șoferii ce staționează la trecerea de pietoni.

Pentru început, nu trebuie decât să stau de veghe și să raportez, de restul treburilor se ocupă heruvimul, consola am primit-o, însă, pentru că o să vină o vreme, m-a avertizat, când va trebui să intervin și eu. Până atunci, ca să nu mă plictisesc prea tare, mi-a arătat cum să scanez amprenta telepatică a celor ce traversează podul, consola îmi prezintă apoi o serie de rapoarte, iar cele ce anticipează ce se va întâmpla cu subiecții în viitor sunt mai mult decât interesante.

N-am aflat cum îl cheamă, îți dorești mult să afli, tot ce știu e că, odată, am tras cu ochiul în consola lui, în timp ce completa o adresă despre o tânără ce abia se logodise la Biserica din Sinaia, și-am văzut că semnează cu A. Delământ, s-ar putea ca ăsta să-i fie numele, însă nu sunt convins 100%, să n-o iei de bună până nu fac și alte verificări.

O să mă-ntrerup puțin din scris, draga mea, s-au oprit pe pod doi copii, cred că sunt un cuplu, ea s-a urcat pe una dintre marginile turnate care unesc treptele și el o ține acum în brațe, au apărut câțiva demoni (ți-am zis că îi văd ca pe niște fluturi negri, nu? Sigur ți-am zis, să mă ierți dacă mă repet uneori), trebuie să le scanez amprentele de conștiință și să anunț heruvimul în cazul în care vor să rămână aproape de pod.

III

1-0 fraiere, nu te-așteptai să am quest-ul, te-au mâncat Impii, frecție cu ocheți! Da, șmechere, două minute pauză să-ți revii, da, freacă-te la ochi până ți se prind pe sprâncene, știu că nu-ți vine să crezi că o să iei bătaie de la un puștan de liceu, tu, IT-istul păcii, de la Poli.

Mă doare stomacul… totuși, ei cum o să-i spun? Dacă mă respinge, poate zice direcțiunii și mă trezesc că repet clasa, și-așa, în afară de notele de la informatică, nu stau prea bine cu mediile.

De dragul ei mi-am rupt creierii și cu bazele alea de date în Visual Fox, și cu algoritmii penibili din Pascal, cum să mai dai examenul la Bac din Pascal, ce-i cu programa asta din Evul Mediu, de parcă nu le-au zis stagiarii ăia de la BitDefender că nu se mai cere așa ceva, că acuma se caută oameni ori pe web, ori pe antiviruși… nu e vina ei, știu, ce pot să faci cu brontozaurii ăia din cancelarie, cu Coca, singură și fără copii, cu Pratea, supraponderală și cu ăla de-l cauți mai mult pe la cardiologie, drojdierul ăla de Bobeu?

Când am văzut-o prima oară, într-a noua, făcusem primul semestru cu aeriana aia de Coca, nu era în stare să lege două vorbe, desena tremurat pe tablă structurile alea algoritmice secvențiale, habar n-avea să ne explice incrementarea. Abia când a venit ea, din semestrul al doilea, am reușit să-nțeleg primele linii de cod, mai mult de dragul ei, prima dată purtase niște bretele albastre, abia îi țineau blugii pe talie, se mulau perfect, îi sărea câte o bretea, îi ieșea din gaică, ea se-oprea atunci din explicații, se apleca să o prindă în cataramă, aproape-i plezneau blugii pe fese. Și cămașa, i se șifonase cu totul, avea un model alb, pretențios, își tot trăgea bretelele peste sâni, jenată, ăștia în clasă râdeau pe sub bănci. Îmi venea s-o iau cu mine, să fugim în grădinița liceului și să-i sărut ochii, să-i ating pielea cafenie, să o țin în brațe ascunși într-unul dintre refugiile de lemn, să încep s-o mângâi pe sub haine.

Ce-ai jucat, amărâtule? Protectorul ăla de 1/2, cu ăla vrei să mă faci, cu 2 viață pe prima tură vrei să bați demonii mei, fraiere? Zece dacă sacrific și tot deschid portalul și te fac pe tura a șaptea, mi se rupe de divine shield-ul tău. Ia de-aici, Ready for action, fraiere, nu mai pot eu de protectorul tău.

IV

Mi-aș fi dorit să-i vezi cât erau de frumoși în primele minute, doi copii de șaisprezece ani, el puțin mai înalt, cu un tricou alb fără modele, niște sandale mari, plăpând, abia îl țin pantalonii, cu un breton stufos, ea poartă niște pantaloni de pânză, înflorați, un tricou simplu, negru, are părul castaniu, lăsat liber. El se pierduse cu totul în pletele ei, o săruta pe obraz, ea-l lăsa, topită, se lipise de el, însă nu voia mai mult, nu era pregătită pentru altceva, el i-a căutat buzele, însă l-a refuzat.

Apoi el s-a pierdut, a forțat nota și lucrurile-au început să-i scape de sub control. Un demon voia să intre în el și s-o prindă ca-ntr-o menghină, a încercat să-o strângă în brațe fără voia ei, s-a speriat fata, a vrut să treacă podul, el s-a luat după ea, a-ncercat s-o ia de mână, însă îl ținea la un pas în spate. Am simțit o adiere deasupra, ca o bătaie de aripi, nu era heruvimul, ci o prezență demonică, o voia pe ea, să i se supună lui, să-i tragă pe amândoi înspre terenul dezafectat de volei din apropiere, să meargă cu el în cabana părăsită de pe malul râului, în spatele bazei sportive, să o determine să se culce cu el chiar acolo.

Nu mă puteau observa, au trecut atât de aproape de mine, i-am văzut ochii, un albastru limpede, îi venea să plângă, de ciudă, se și speriase, îl voia, îl plăcea, îl iubea, însă nu așa, nerăbdător, excitat, posedat. Coborâse de pe pod, cu el în urma ei, la un metru, își dorea să se-ndrepte spre Iosefin, se-ntorcea din când în când către el și-l privea cu o tristețe blândă, îl dorea, însă nu așa, nu atunci.

Și iarăși demonul, în el, sărea în fața ei, ca un zănatic, o prindea în brațe, ea-l lăsa, îi căuta părul, obrajii, apoi buzele, ca un nebun, lacom, înfometat după trupul ei, iar o speria. S-au oprit în mijlocul străzii, l-a respins din nou, a strigat la el, s-a întors către Parcul Central, au luat-o amândoi pe malul Begăi, el la un pas în urma ei.

Abia atunci mi-a răspuns heruvimul, i-am văzut semnătura digitală pe consolă, m-a anunțat că întârzie, însă nici acum, când sunt puțin mai liniștit și pot să îți scriu, n-a sosit. În schimb, ca să facă lucrurile și mai complicate, mi-a scris prin consolă să mă pregătesc pentru prima mea intervenție.

V

1-2, gunoiule, cât bulan poți să ai să-ți vină elemental-ul ăla cu windfury, mizeria aia care atacă de două ori consecutiv, chiar aia ți-a venit, bulangiule, cât noroc să ai, cu opt cărți rămase și zece mana, să-ți vină fix porcăria aia de elemental?

În sfârșit, pauză… să schimb warlock-ul, să fi fost mai bine cu necromancer-ul sau cu șopârlele alea de la druid? Nu știu… acum nu mă mai răzgândesc, totul sau nimic, lasă că te sodomizez eu cu portalul ăla, o să-ți iasă pe ochi, așa, uită-te la mine, mutule, rânjește fasolea, crezi c-o să mă faci? Îți arăt eu, îți înfig eu morcovul până-n rinichi.

Până la urmă, pierd și cu asta basta, n-o să-i mai spun c-o iubesc, n-o să-i mai spun nimic, dar mi-ar părea rău, mi-aduc aminte și-acum cât s-a zbătut să introducă și la noi în liceu experimentul ăsta cu jocurile de strategie ale Blizzard-ului, ca materie opțională. Îmi plăcea de ea, m-am simțit atras fizic din prima zi, de când șușoteam între noi că are tot ce trebe profa de info, însă m-am îndrăgostit abia atunci când am început să ne jucăm seara, după ce mi-am făcut curaj și i-am trimis battle tag-ul prin messenger, n-am să uit ziua aia niciodată, intram după aceea săptămânal cu ea în rețea să mă antrenez, mă bătea cu piranha launcher-ul ăla de Hunter, muream de râs cum clămpăneau peștișorii ăia atunci când îmi luau din viață.

Cum să pierd, mă ochelaristule, să nu-i pot spune c-o iubesc din cauza ta, jegule? Hai, dă-ți cu protectorul ăla de 1/2, a, n-a venit, n-ai mai avut noroc cu randomizarea, frecție, ai jucat laba aia tristă cu scut de 0/2, o să dai în gol, dacă trag vraja de chemat demoni, te distrug pe tura a cincea, fraiere. Așa…uite că a venit… te sparg, gherțoiule!

VI

Așadar, prima intervenție. Am știut că mă așteaptă o zi grea încă de când am simțit și-am văzut demonii în prima lor rotire bezmetică, dis de dimineață, își zdreleau aripile, unii rămân captivi în pojghiță, sunt ace minuscule de sticlă ce le rup aripile. Dacă privești cu atenție cupola aduce pe-anumite porțiuni cu o frescă alb-negru, satanică, se vede binișor de pe marginea trotuarului, o să-ți arăt data viitoare când o să ne plimbăm.

În mesaj heruvimul îmi atrăgea atenția asupra clădirii facultății de Electromecanică, aflată aproape de râu, au organizat cei de la Politehnică un concurs de Hearthstone, un joc de strategie cu cărți virtuale și temă fantasy, am încercat și eu mai de mult să fac tutorialele, de curiozitate, auzisem că are peste șaptezeci de milioane de jucători, însă m-am săturat destul de repede. Pe scurt, să nu te plictisesc cu prostii, ai un erou, ți-l alegi din opt clase (warrior, paladin, mag, priest, shaman etc.) și-ți formezi în jurul său un pachet de treizeci de cărți, cu aliați, arme și vrăji, pe care le joci în funcție de un anumit cost, pe ture, cu scopul de a lovi eroul celălalt, iar cine face primul damage fatal, treizeci de puncte, câștigă.

Am primit mesajul pe consolă în timp ce încă-i urmăream neliniștit pe cei doi adolescenți, el devenise tot mai insistent, m-am temut să nu o agreseze, a mai cuprins-o de câteva ori în brațe, i-a permis, însă a încercat, de fiecare dată, dobitocul, s-o sărute pe buze. Fluturii roiau bezmetic pe lângă ei, însă neputând să treacă prin cupolă, se loveau în acoperișul de gheață, auzeam trepidațiile, am crezut inițial că era din pricina celor doi, dar ei ajunseseră deja lângă Parcul Central. Cauza agitației demonilor s-a dovedit a fi, așadar, alta.

Mai ții minte când ți-am povestit despre aventurile mele baptiste, am mers câțiva ani la o biserică neoprotestantă, pe Rebreanu, îmi plăceau predicile și serile de vară petrecute cu ei duminica, la Șag, ieșeam cu toții la iarbă verde. Țineau baptiștii la mare cinste un autor, Niel Anderson, ce scrisese câteva cărți despre demonologie și luptele spirituale și care afirma că orice reprezentare grafică, sau invocare, chiar și în joacă, a demonilor produce efecte reale. Îl luasem în râs multă vreme după aceea, chiar și după ce-am început să mă pansez cu incantațiile satanice ale unor formații precum Behemoth sau Belphegor, însă acum sunt convins că omul nu se-apucase să scrie astfel cărți din senin.

Pe consolă heruvimul mi-a transmis două nume, asociate cu două amprente de conștiință gata scanate, asupra cărora trebuia să mă focalizez. Un băiat de optsprezece ani abia împliniți, angrenat într-o competiție de Hearthstone în clădirea Politehnicii, și profesoara lui de informatică. El, îndrăgostit lulea de ea, și-a promis să-i mărturisească ce simte numai dacă o să câștige turneul și, în timp ce adolescenții mei se hârjoneau în mijlocul străzii, băiatul juca ultimul meci, decisiv, al finalei. Strategia lui era elegantă, deosebit de complexă, se baza pe invocarea unor demoni, cu o vrajă, sense demons și sacrificarea acestora pentru deschiderea unui portal, ce avea să-i asigure un avantaj strategic mult prea puternic pentru orice adversar ar fi întâlnit.

Punctul vulnerabil al acestei tactici, și unde se aștepta practic heruvimul să intervin, consta în factorul de randomizare, teoretic computerul decide asupra cărților virtuale care ies din pachet, iar eu aveam posibilitatea, prin consolă, să ajustez aceste alegeri teoretic întâmplătoare ale calculatorului.

Am rulat rapoartele de proiecție și-am văzut deznodământul nefast în ambele situații, prin suicidul ei dacă băiatul câștigă turneul sau spânzurarea lui dacă îl va pierde. În primul caz, adulter, degradare profesională și otrăvire cu pastile peste câțiva ani, în cazul al doilea o iubire secretă, depresie nevindecată, obsesie și spânzurare, în timpul facultății. Heruvimul se aștepta, prin urmare, să găsesc o soluție, influențând rezultatul randomizării. Băiatul jucase acel sense demons de două ori, câștigase de fiecare dată, demonii roiau, se izbeau bezmetic de cupolă, înnebuneau din pricina efectului vrăjii, te-ai putea gândi că-i o prostie, cum să aibe efecte reale o secvență grafică dintr-un joc?

Am fost tentat s-o rezolv simplu, rulând simultan rapoartele adolescenților mei. Dansul lor se putea termina cu un sărut lung, pasional, pe scările de piatră ale podului, sau cu ei făcând dragoste în cabana părăsită a bazei sportive, sau cu el posedat, violând-o pe străduța dintre Parcul Central și clădirile abandonate, năpădite de iederă, ale fostei fabrici de textile. Ar fi fost atât de simplu să leg rezultatul randomizării de ceea ce urmau să facă doi copii care abia descopereau ce se petrece cu ei, certându-se cu patimă în mijlocul străzii.

Au luat-o, în cele din urmă, către viaductul din Circumvalațiunii, pe lângă parc. Aceleași îmbrățișări, sărutul eșuat, respingerea, ținutul de mână, iarăși îmbrățișări, abia-i mai vedeam, nu mă puteam lua după ei, ar fi însemnat să părăsesc podul, cupola, fluturii negri demonici, iar eu trebuia să decid asupra concursului. Se depărtau, el distrus, insistent, nerăbdător, ea pierdută, neliniștită, melancolică, indecisă.

VII

2-2, hai, prietene, să te văd, am intrat în meciul decisiv, dacă te bat și îi spun, ce-o să-mi facă bărba-su? Fix ce-o să-mi faci și tu, fraiere, o mică frecție.

Eram clasa a zecea când ne-a arătat, îmbujorată, inelul de logodnă. Am intrat în seara aia pe Facebook, tremuram de nervi, să văd profilul lăbarului, un grăsan și jumătate, un puturos cu țâțe, tuns scurt, ca pușcăriașii, cu două rânduri de gușe și-o bărbiță de țap, prin care încerca să-și ascundă osânza.

După aceea am ajuns să ne jucăm din ce în ce mai rar, până au început cei de la Poli cu turneele și-am rugat-o să mă ajute, să mă pot antrena cu ea, mi-a promis că o va face doar dacă o să devin mai serios cu restul materiilor și dacă o să merg la facultate. Am căzut la un compromis, i-am spus că nu vreau să știu de Poli, auzisem și eu, ca oricare altul, despre legendele cu profesorii demenți de matematică, mai ales întâmplările cu șpăgarul ăla de la analiză, Predescu, așa că m-am hotărât, până la urmă, să mă înscriu la Universitatea de Vest, la mate-info.

Ce încântată fusese de logodnă în primele luni, s-au căsătorit repede, însă după vacanța de vară, eram într-a unșpea, se schimbase, venea de multe ori amărâtă, neîngrijită, în ținute șterse, cenușii, se îngrășase. Câteodată el o lua de la școală, nici n-o privea, o dată i-am urmărit în mașină, se certau, el a izbit cu pumnul în volan, mi-aș fi dorit să pornească airbag-ul, să-i dea una în mecla aia de grăsan coclit, așa, din partea mea.

2-2, fraiere, na, uite că mi-a venit sense demons. Dau vraja, deschid portalul și te-am făcut, șmechere, îți iau partida de 3-2. Hai, Impii mei, vă aștept…

VIII

Te întrebi, pe bună dreptate, cum s-a terminat? Să amân dezvăluirea deznodământului până la întâlnirea noastră? În cele din urmă nici nu știu dacă mesajul acesta o să ajungă la tine mai repede, heruvimul mi-a promis că o să primești și tu la un moment dat o consolă, măcar să ne putem scrie în deșertul ăsta ce se scurge între vizitele tale, însă nu mi-a oferit mai multe detalii.

Am intervenit, oh, da, a tras vraja din randomizator și trebuia să decid asupra demonilor ce urmau să-i iasă, la întâmplare, din pachet, să hotărăsc dacă va fi o zi ce va atrage suicidul ei sau o zi care va declanșa evenimentele ce vor duce, invariabil, către spânzurarea lui. Fluturii se spărgeau de cupolă, bezmetici, roiau, își rupeau aripile în acele fine, înghețate, fără să ajungă undeva anume, fără să cunoască destinația finală. Tânjea fiecare să scape de parcursul acesta circular, să poată poseda fata asaltată în mersul ei spre viaductul din Circumvalațiunii, să o facă să se dezbrace, acolo, la marginea parcului, să simtă ce-ar fi simțit și ea, îmbătată de căldura brațelor lui, de sărutările pretendentului, stârnită de nerăbdarea și dorința lui.

Sense demons, grafica jocului înfățișează un preot vrăjitor pregătit de un sacrificiu demonic, ținând cu palmele sale deschise larg un cuțit azuriu, de gheață. Ea s-a îndepărtat, totuși, indecisă, l-ar fi iubit, însă el își pierduse cumpătul cu îmbrățișările forțate, ca de menghină, nu-l voia așa, nu-l dorea, o speria.

El era deja posedat, ar fi oprit-o acolo, ar fi tras-o în parc, însă tocmai tristețea din ochii ei îl oprea. Vedea că-l place, știa că, dacă se retrage, este posibil să vină o vreme când vor deveni iubiți. Nu trebuia decât să o lase, pentru moment, să se liniștească, deși perspectiva aceasta de perpetuă așteptare părea că-l sufocă și-l face să își piardă mințile.

Am refuzat să rulez până la capăt rapoartele în ceea ce-i privește și-atunci mi-am dat seama că poți bloca un calculator forțându-l să aleagă un număr aleatoriu, însă ceea ce pare o funcție destul de simplă îl poate da complet peste cap, așa cum fluturii demonici ar putea evada de sub cupola de gheață dacă s-ar opri din roitul lor bezmetic, în cercuri nesfârșite.

Am legat, așadar, consola de indecizia fetei, de instinctul ei de supraviețuire, de neliniștile ei în preajma unui potențial iubit, din nefericire mult prea nerăbdător și insistent. Sense demons trebuia să tragă doi demoni, la întâmplare, din pachetul de cărți digitale, să-i sacrifice apoi, pentru a declanșa un portal ce ar fi dus la câștigarea meciului decisiv și, implicit, a turneului. N-a mai făcut-o, am generat o buclă, o structură algoritmică repetitivă, însă fără contor de incrementare, am furat cuțitul de gheață din mâinile preotului vrăjitor, la Politehnică le-a crăpat aplicația, finala se va rejuca peste două săptămâni, au făcut sesizare la Blizzard, își rup ăia creierii să descopere ce s-a întâmplat.

The game has crashed. Se întâmplă uneori, atunci când o fată respinge un potențial iubit, mult prea nerăbdător și insistent, sau când un calculator nu este în stare să aleagă, la întâmplare, un număr, o carte dintr-un pachet plin de vrăji digitale, și demoni ascunși printre ele.