Universitatea de Vest din Timișoara invită publicul la un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, un dialog cu fizicianul Cristian M. Teodorescu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) invită publicul la un nou eveniment di…
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) invită publicul la un nou eveniment di…
Asociația culturală Helion și Clubul de anticipație Helion vă invită vineri, 28 noie…
În data de 24 noiembrie 2025, am avut deosebita plăcere de a lansa în cadrul ședințe…
„ARV”, un SF început în anul 2021, a avut prima sa versiune (nepublicată) la sfâ…
Primul nor de mare viteză (HVC), descoperit de astronomi, în urmă cu mai bine de…
3I/ATLAS este un obiect stelar (cometă) rar care călătorește prin Sistemul Solar…
La începutul lunii octombrie, al treilea obiect interstelar (ISO) care a vizitat…
Concursul Național de Proză Scurtă Helion, concurs care a ajuns la ediția a 40-a…
Asociația Art Reactor a organizat o primă încercare a unui festival de muzică am…
Călătoria mea a început nu în Brașov, ci în Timișoara, sub un cer care cu o ploa…
Vineri, 31 octombrie 2025, începând cu ora 19, la Sala „Orizont” a Uniunii Scrii…
În ședința din 3 octombrie, membrii Clubului Helion au avut parte de două moment…
Pe 21 mai 2010, sonda spațială Akatsuki („Zori” în japoneză) a fost lansată de l…
Festivalul de Film „The Galactic Imaginarium” organizează o expoziție de artă ge…
Forțele Spațiale ale SUA, în parteneriat cu Biroul de Capacități Rapide al Forțe…
Un obiect interstelar misterios (numit 3I/ATLAS - acel „I” care reprezintă „interste…
Noaptea de 7/8 septembrie 2025 marchează un moment fără precedent în istoria ome…
Pe 2 iulie/2025 Mariana Alexandru și-a lansat la Timișoara, librăria Esotera (nume p…
Astronomii tocmai au descoperit ceva cu adevărat uimitor: o cometă numită 3I/ATLAS c…
Trei dintre cele mai interesante ploi de meteoriți ale anului, vizibile din ambe…
Pe 2 august 2027, lumea va asista la unul dintre cele mai extraordinare evenimente a…