La editura „Cristian PlusArt” a apărut o nouă ediție a revistei „Fantastica Magazin”. Este ediția de septembrie din anul trei al revistei, o ediție în care pot fi citite și vizualizate opinii, povestiri și desene interesante, pline de mesaje care îndeamnă la reflecție.
În ediția de septembrie 2025, animă paginile revistei cu povestirile lor pline de măiestrie debordantă, alături de alte condeie încărcate de har și inspirație, scriitorii helioniști Costel Baboș (la rubrica „Muzică electronică”), Adrian Chifu și colaboratorul revistei „Helion” on-line, scriitorul polonez Krzysztof Dąbrowski, aflați la debutul lor în revista doljeană.
Distingem, dintre autorii acestei ediții de septembrie, la rubrica „Eseu/Cronică literară”, contribuția scriitorilor Cornel Bălan și Lucian Merișca, iar la rubrica „Povestire recomandată”, publică, alături de Adrian Chifu, Krzysztof Dąbrowski și alți autori ai genului, nume cu rezonanță în lumea sf-ului din România, Györfi-Deák György, Bogdan Mihai Bati și Felicia Ceaușu.
Editorialul ediției, „Despre realismul literaturii fantastice”, este semnat de prof, univ. dr. habil. Gabriela Păsărin, iar ilustrația copertei și ilustrațiile din interiorul revistei poartă semnăturile maeștrilor Marian Mirescu, respectiv Cristian Loghin.
Redactorul șef al revistei, Mircea Liviu Goga, se remarcă la rubrica „Mister” cu prima parte a studiului intitulat „Lumi mai mult sau mai puțin paralele”, iar la rubrica „Povestire ultrascurtă”, cititorii se întâlnesc cu povestirile scriitorilor Alexander Gantz, Victor Martin și Pompilian Tofilescu.
Această ediție a revistei „Fantastica Magazin” recomandă, la rubrica „Carte recomandată”, „Nivarsis”, de Lilioara Macovei, iar la rubrica „Cărți numai bune de citit” sunt scoase în evidență alte apariții editoriale ale genului de la edituri din România, printre acestea fiind și „Cristian PlusArt”.
Rubrica „Apariții non-fiction” poartă semnătura lui Dan Popescu, iar rubrica „Artistica” conține benzi desenate de Cristian Loghin și editate de Marian Mirescu.
Revista „Fantastica Magazin” promovează autori, apare on-line și tipărit încă din luna noiembrie 2023 (prima ediție) și are un ritm de apariție, odată la două luni.