VAMEȘUL

Nu-i venea să-și creadă ochilor, dar recunoașterea planetară se transformă în Cornul Abundenței. O scrisoare de mulțumire de la însuși Președintele Planetar, Garda de Onoare și avansarea excepțională, cu peste opt nivele de competență. Dintr-un vameș de rangul II, colocatar de apartament minim cu partenera lui polițistă rangul III și copilul ei, promovat direct Șef al Serviciului de Investigații Vamale și de Contrabandă. Confruntarea cu traficanții de specii exomorfe descoperite pe Sarcofag după Marele Naufragiu, a fost anevoioasă. Îl ajutase în investigații Sursa. Nici măcar nu avea habar cine se afla în spatele vocii distorsionate. Dar dezvăluirile anchetei au dus la arestarea a doi miniștri importanți din Guvernul Planetar și au făcut puțină lumină după zece de ani în lupta inegală cu specia invazivă de insecte cărora pământenii le spuneau cu repulsie muștele roșii. A fost nevoie de ani buni de cercetări intense pentru descoperirea modificărilor genetice necesare în obținerea unui virus menit să ducă la extincția blestematelor creaturi-vampir, de parcă Terra nu ar fi avut suficiente probleme cu radiațiile și țânțarii.

Sarcofagul, o pleașcă nesperată pentru toată lumea când a fost descoperit sub cinci kilometri de gheață în Antarctica în timpul excavărilor din carierele pentru apă proaspătă necontaminată. Proasta înțelegere și lăcomia fără margini a funcționarilor și arheologilor, au dus la apariția contrabandei cu organisme extraterestre. Dar acum nu-i venea să creadă, își cerceta uimit noua locuință. Panorama asupra orașului, spațiul ultrageneros pentru el, un amărât crescut într-o cușetă de mahala, dar mai ales, peretele-hologramă cu Jaguar atacând un cal de Henry Rousseau, poreclit Vameșul, din care simțea briza răcoroasă a aerului purificat de radiații și microbi îi creștea șansele de prelungire a vieții. Felicitări, cadouri, o rație de hrană mai generoasă și de calitate plus cele trei propuneri pentru alegerea viitoarei partenere îi dădeau o stare de euforie. Alegerea a fost o celebră prezentatoare TV. Până și Sursa îl felicitase impresionată de ascensiunea fulminantă, mai mult, îi oferise un inventar cu toate creaturile descoperite în Sarcofag. Nu apucase să-l citească, era preocupat de cele trei zile libere primite, cea mai mare recompensă pe care un om o putea primi, în care putea lenevi după pofta inimii în afara strictului program social. Din ce știa, fosta lui parteneră fusese repartizată unui constructor. Se plimba încântat prin hologramă și admirase pictura din toate perspectivele. Până și parfumul junglei reușise să-l deslușească. Șefa Departamentului de Repartiții se întrecuse, asta bineînțeles, până când Procurorul General îi va înmâna și originalul pictat de însuși Rousseau ca parte a promisiunilor pentru dezvăluirea mafiei pariurilor ilegale ce organiza confruntări între speciile terestre și cele readuse din staza de pe Sarcofag.

Deja visa la întâlnirea cu frumoasa prezentatoare. Celelalte femei, mai nenorocoase, erau deformate de atacurile muștelor roșii. Se gândea că tocmai din cauza lor întreaga omenire renunțase la confortul mișcării și se refugiase în claustrarea cuștilor modulare din metal ce ofereau adăpost împotriva rămășițelor radioactive din ultimul mare război. Numai intercomul îl bâzâise la două ore după mutarea. Era mulțumit? Mai avea nevoie de ceva? Poate o sticlă de băutură învechită din vremurile bune, poate o discuție cu fosta parteneră ori copilul ei căruia i-a fost surogat de tată câțiva ani. Directoarea devenise sufocant de amabilă. Poate că peste un deceniu de muncă susținută, vor reveni în natură devastată de impactul cu germenii extratereștrii aduși de pe Sarcofag. Pierdea vremea în hologramă cu ochii lipiți de o plantă. Plante adevărate nu văzuse nici el, doar un exemplar în holul ministrului de resort. Dar era încântat. Iar parfumul…

După ce se masturbase cu ochii lipiți de ecranul pe care apărea viitoarea lui parteneră, din plictiseală începuse să parcurgă inventarul realizat înainte de nașterea lui de către arheologi. Volumul uriaș de creaturi care de care mai bizare îi făcuseră pe oameni să priceapă că Sarcofagul era de fapt o arcă. Dar nu reușiseră să deslușească vechimea, și nici specia inteligentă ce o construise. Cât timp rătăcise prin Univers înainte să se prăbușească pe Pământ, cel mai probabil cu puțin timp înainte de ultima glaciațiune? Cel mai mult îi atrase atenția o notă foarte clară despre viermii de diamant. Arătau grețos, ca orice vierme, dar dacă erau lăsați să consume compuși cu carbon, în interiorul lor se formau diamante, eliminate rând pe rând. Ce se putea face cu ele când cuvântul pâine devenise doar un basm îndepărtat? La TV se transmitea execuția, nu, linșarea celor doi foști miniștri ce-și clamau degeaba nevinovăția în mijlocul unei mulțimi de cetățeni de rang inferior ce-și duceau nopțile într-un pat metalic după o zi de muncă extenuantă în mediul ostil de afară. Când s-a dat semnalul, turma îi sfâșiase în câteva secunde. Apoi urmase pana de energie. Pe fereastră blindată, singura lumină ce intra era cea de la etajele superioare ale elitei. Adormise profund, cuprins de o oboseală de neînțeles.

Se simțea slăbit și o neverosimilă teamă pusese stăpânire pe mintea lui. Parfumul părea grețos, hrana încă nu-i parvenise, nici noua parteneră, realizase că se apropie de patruzeci de ani și abia începuse să-și pună problema de ce nu văzuse niciodată vârstnici și unde dispăreau copiii care aveau accidente. Auzise de spitale, dar habar nu avea unde erau, poate un medic, dar și despre ăștia numai se povestea. Senzații ciudate de frig alternat cu arsuri la picioare, amețeli, stări de vomă și leșin. Mai bine continua lectura inventarului. Concentrarea alungase starea de slăbiciune. Incredibil câtor de multe ființe descoperite în Sarcofag li se oferise doar un număr și o denumire vagă, nu au fost cercetate, doar catalogate. Intercomul se deschise din nou înaintea lui. Odată cu el, lumină și holograma de perete. Toți stimulii invadați de o durere atroce și o paralizie de neînțeles. Nu putea ridica nici capul, doar privirea se oprise pe ceva nedefinit ce-i cuprinse picioarele și șoldurile. „Ajutor!”, țipase disperat. Pe ecran, chipul Directoarei zâmbea. Nu mai putea vorbi, privirea se încețoșa, iar limba se umfla în gură. Vocea distorsionată a Sursei se auzea clar și limpede. „Ce soartă ironică, cetățene Vameș Șef, devorat de o moluscă, un melc, al cărui mimetism îl poate face să se ascundă oriunde, chiar și într-o hologramă sub forma unei plante cu mult parfum, de fapt, un anestezic universal. Știați? Înaintașul Rousseau era vameș? E o pierdere cultura exotică și fascinantă, păcat de cei doi miniștri nevinovați ce ne încurcau pe care i-ați trimis în neființă. Sunteți extrem de primitivi, în rest, lăcomia stă la baza acțiunilor voastre. Primii viermi de diamant au fost doar sonde vii de cercetare. Cu o mică mită pentru un vameș de rangul IV, o femelă, o cabină de două persoane și o promovare la rangul III, ați permis personal introducerea lor. O altă mită, rangul II, alt confort, altă parteneră, polițistă, ne-a permis nouă infiltrarea. Adaptarea noastră la condițiile planetei părea mult mai dificilă și nu reușeam fără virusul creat de voi. Președintele și Guvernul, suntem de fapt, noi, muștele roșii.”