La ora de fizică anentropică

O clasă normală, elevi obișnuiți, cuminți. Învață despre cum funcționează toate din jurul lor, de ce așa și nu altcumva. Își notează în caiete minunat legate, în fapt palimpseste, deoarece nu sunt fabrici de hârtie. Cărțile sunt aproape indescifrabile din cauza utilizării lor îndelungate, dar profesorul le știe pe toate și le completează cunoștințele șterse de degetele timpului. Fizica anentropica este o materie de bază deoarece ea explică Perimundul, prin faptul că s-a reușit Marea Unificare a forțelor fundamentale, ceea ce aici, în lumea asta de… nu s-a reușit încă.

WEnKoomt ob’Hendrath

Bine ați venit la Academia Hendrath! Vă urează chiar rectorul ei. Cea mai cunoscută unitate de învățământ din Multivers! Tradiție de dinainte de apariția Soarelui, chiar a galaxiei Calea Lactee. Biblioteca este împărțită pe două mii de planete special amenajate, în diverse realități. Clasele se țin în corpuri de clădiri răspândite de-a lungul și de-a latul timpului. Puteți avea ca și profesori pe cei mai buni oameni de știință sau filoșofi care au trăit vreodată. Cursurile sunt gratuite, la fel și găzduirea în căminele studențești. Campusurile sunt extrem de restrictive în ceea ce privește comportamentul studenților. Liniștea nu trebuie deranjată sub nicio formă. Încălcarea acestei reguli atrage moartea instantanee. Admiterea în Academie, așa cum de altfel a mai fost specificat și cu altă ocazie, este foarte dură, se întinde pe câteva sute de ani, cu examene zilnice. Un examen poate fi pierdut doar o dată, deoarece descalificarea se face prin moarte. La sfârșit, cei admiși, au posibilitatea să se retragă, dacă vor.

Pentru cei care au citit aceste rânduri examenele încep mâine!

Grămăticie

Ca peste tot, profesorilor le place să stea în pauzele dintre ore să fumeze și să bea cafea, în timp ce pun note mici elevilor. Stau în camera care se umple treptat cu fumul țigărilor, până aproape că nu se mai văd unii pe alții. Lucru pe care ei îl apreciază, deoarece nici nu se prea înțeleg între ei. Se mai vorbesc pe la spate, mai fac mici grupulețe de opinii divergente; de-ale vieții. Unii nici nu mai pleacă acasă, că acolo toți au note mici și se uita urât la ei, sau sunt terorizați că o să-i întrebe ce au pregătit pentru ziua respective.

Învățătorul și elevii suspendați

La Academia Hendrath examenul de admitere este foarte complex iar o dată acceptat nu mai există posibilitatea de întrerupere a cursurilor. Materia predată este rezultatul a miliarde de ani de experiențe și experimente de-a lungul și de-a latul Multiversului. Milioane de miliarde de vieți dedicate Academiei au făcut ca renumele ei să transceandă în branele cele mai îndepărtate energetic. Ca urmare a acestui lucru metodologia pedagogică este extrem de dură, mergând de multe ori până la moarte prin diverse metode, sau mai rău, ștergere definitivă din memoria Multiversului. Să nu uitam: moartea este percepută total diferit în Perimund.

Audiențe pe ocolite

Dacă cineva vrea să ajungă în audiență la directorul vreunei școli are o mulțime de încercări așternute în fața sa. Una dintre ele este că secretariatul este de obicei ascuns, cu ușa ori foarte mică ori vopsită la fel ca peretele, treci pe lângă ea fară să o vezi. Dacă totuși ai acuitatea vizuală necesară să o identifici, când intri trebuie să te comporți foarte frumos, deoarece secretara este tot timpul țâfnoasă și o deranjezi din ceea ce face. Trebuie să aștepți până se uită la tine sau se uită pe geam și atunci poți să-i spui ce vrei. Dacă acest lucru se întâmplă într-un timp în care nu te-a apucat plictiseala cea de pe urmă, precum este cazul domnului din dreapta imaginii, atunci poți să intri la director. Sau așa ar fi normal. Problema este că drumul din secretariat în camera vecină, unde este el, trece printr-o mulțime de obstacole: dulapuri cărora trebuie să le deschizi anumite uși sau sertare, în care trebuie să te strecori cu atenție, să nu dărâmi diversele obiecte extrem de casante de acolo, apoi mese și scaune peste care trebuie să sari într-o anumită ordine. Nu-i ușor. De ce toate astea? Nimeni nu știe, nimeni nu discută, nimeni nu se plânge…hmmm.

Spărgătorul de Lebede

Da, în Perimund sunt balerine, evident! Sunt foarte bune în ceea ce fac, au în repertoriu absolut toate spectacolele de balet de care ați auzit sau nu. Mai ales cele din urmă. Și dacă tot sunt într-atât de versatile, aduc de fiecare dată interpretarea lor personală, uneori interesantă, Uneori. Faptul că se îmbracă în negru, că țipă și se contorsionează continuu face că de multe ori spectatorii să se sperie sau să se ascundă care pe unde apucă. Totuși, gingășia mișcărilor lor îi face să revină la locuri și să continue să se lase vrăjiți de muzică și dans.

Cântece de peste vremuri

Voci minunate care au încântat de-a lungul veacurilor melomanii din Perimund au doar cele trei surori gemene Lamia. Ele i-au cântat lui Ptolemeu I-ul cu ocazia bătăliei de la Salamis. El însuși le însoțește peste tot și este primul care se ridică în picioare, ovaționandu-le. Cântecele lor povestesc despre întâmplări petrecute la începuturile lumii, cu eroi neînfricați, cu prinți și prințese a căror viață a devenit legendă apoi a fost uitată. Vocile lor îi fac pe toți aceștia să apară acolo, pe scenă, lângă ele, și să cânte împreună. La sfârșitul cântecului ei pleacă și se așază înapoi, în spatele cortinei.

Gutenberg n-a mai avut cum

Scriitorii Perimundului, ca peste tot, sunt foarte ocupați cu scrieri. Proză sau poezie, ei pun cuvinte unul după celălalt, cu viteză, cu abnegație, fară pauză. Se grupează apoi și își citesc unii altora ce le-a ieșit din creier, se gratulează și se susțin, cel puțin pe față, și apoi se citesc reciproc, pe fugă. Cum în Perimund nu exista tipografie, nefiind copaci pentru hârtie, frustrarea este mare, deoarece nu-și pot etala pe de-a întregul măiestria de a evoca prin cuvinte sentimente și imagini. Sunt nevoiți să scrie pe palimpseste pe care le șterg cu mare greutate sufletească, pentru a face loc următoarelor avalanșe de litere. Nu-i ceva chiar așa de rău, precum pare, nu se pierde nimic important.

Drept încheiere

Perimundul este un loc în care cu toții vom ajunge, că vrem sau nu. Nu are importanță ce credem despre acea lume, sau dacă îi acceptăm existența.

Toate cele de mai sus sunt doar mici idei, mici imagini ce încearcă să contruiască un Univers, fiecare dintre ele pot fi povestiri de sine stătătoare.