Albumul lansat de Papathanasiou Evanghelos – cunoscut cu numele de muzician Vangelis – în 1973, este conceput ca muzica de fond pentru filmul documentar cu același nume, semnat de regizorul Frédéric Rossif, difuzat la televiziunea franceză începând cu anul 1971.

Albumul a fost urmat de altele, pe aceeași temă, rod al colaborării celor doi producători amintiți mai sus: La Fête sauvage în 1976, L’Opéra sauvage în 1979, Sauvage et Beau în 1984 și De Nuremberg à Nuremberg în 1988.

Tema este extincția speciilor provocată de om. În ultimii 20.000 de ani specialiștii au putut număra, pe baza fosilelor descoperite, o rată a extincției speciior de circa 1000 ori mai mare decât rata selecției naturale. Dacă s-a constat că motivul principal al dispariției a fost procurarea hranei și creșterea numărului de oameni, odată cu atingerea performanțelor de prădători supremi, ultimele secole au fost marcate de extinderea habitatelor umane și micșorarea drastică a habitatelor zonelor naturale unde speciile pot supraviețui.

Muzica este melancolică, ambientală, sublimă în temele abordate, predominând game triste și chiar mortuară, pe alocuri, putem zice. Realizează pasaje recognoscibile, pe bună dreptate trecute, asemenea multor dintre creațiile sale, în patrimoniul muzical universal reprezentativ al secolului XX.

Piesele și duratele:

Partea A

1. Apocalypse des animaux (générique) 1:25
2. La Petite Fille de la mer 5:53
3. Le Singe bleu 7:30
4. L’Ours musicien 1:00
5. La Mort du loup 3:00

 

Partea B
Titre Durée
1. La Création du monde 11:25
2. La Mer recommencée

 

A apărut în edițiile casei de discuri vinyl Polydor (France), plus în variante CD, reeditate și la Polydor Ungaria, Japonia.