mă zdrobesc de tine
mă zbat să devin praf deșertic
-deșert galben umblat doar de fremeni ciberpunk camulflați în mantii de jaguar-
suntem pe o planetă straină
doi prunci fătați de sori adiacenți
amândoi
la dispoziția Parcelor
și-a firelor lor transparente de iluzie
te țin strans de mână
în ultima rază
dinaintea apocalipsei ce nu știu când se va sfârși
la capătul hăului
în care păsări fractalice
zăvorâte de prea mult timp
își află liberatea în culori
în note muzicale pierdute
pe partituri uitate de vreme
din dimensiuni matematice teoretice
în palma mea
uscată de așteptare
unde inima de lut
încă se mai zbate ca un pește prea umed
pe uscatul
gravat de hieroglifa universului
