Găurile negre au ajuns destul de cunoscute, chiar populare, dacă nu chiar extrem de populare, asemeni farfuriilor zburătoare și extratereștrilor, în ultima vreme, umplând nu numai universul, ci mai toate canalele mass media, devenind unul din cele mai fascinante și mai misterioase obiecte cosmice din univers și un subiect fierbinte pe toate canalele mediatice ahtiate să publice, exclusiv, știri extraordinare.
Fizica relativistă definește o gaură neagră ca pe o singularitate gravitațională, sau altfel spus, o regiune în spațiu-timp în care forța gravitațională ajunge să fie infinită. Există și alte definiții, în funcție de abordări, teoretizări, modele matematice, ipoteze, speculații… Mai simplu, se poate spune că o gaură neagră e o regiune în spațiu-timp în care legile fizice cunoscute încetează să existe.
Cert e că, găurile negre, au apărut ca o soluție a ecuațiilor de câmp din cadrul teoriei relativități generale, îi putem aminti pe Karl Schwarzschild, a cărui soluție a fost publicată în 1916, la o lună de la publicarea teoriei relativității generale și, independent, de către Johannes Droste (ceva mai târziu în acelaș an). Numele de gaură neagră i-a fost atribuit fizicianului Robert H. Dicke care, în anii 60, compara fenomenul de gaură neagră cu gaura neagră din Calcutta, ajunsă notorie ca o închisoare în care oamenii intrau dar nu mai ieșeau niciodată. Cel puțin nu în viață. Și iată cum definiția găurii negre a devenit: o regiune în spațiu timp unde gravitația e atât de puternică încât nimic nu mai poate scăpa, nicio particulă sau radiație electromagnetică.

Sunt convins că există studii, teze de doctorat, cercetări, rapoarte, teorii despre găurile negre, de sute și mii de pagini, nu e intenția mea să intru în detalii și nici nu sunt un expert al acestor teoretizări care, între timp, au ajuns să fie considerate obiecte cosmice reale și au fost fotografiate, cântărite, măsurate, catalogate. Numai în Calea Lactee sunt câteva milioane de astfel de găuri cu dimensiuni de la cele mai mici, adică microscopice, până la enormități depășind cu mult masa soarelui. Cea mai mare gaură neagră detectată este Abel 1201 BCG (numele galaxiei), a cărei masă echivalentă este de 32.7 ori mai mare decât cea a soarelui nostru.
Din punctul meu de vedere, găurile negre sunt un fel de instalații, uzine, fabrici, sau simple mașini quantice (nu chiar atât de simple, totuși) care fac posibilă nașterea unui univers, separând particulele de antiparticule și, apoi, menținerea acelui univers într-un echilibru fizic. Sunt, desigur, așa cum se observă, un susținător al teoriei universurilor multiple.
De asemenea, găurile negre pot fi și spații în care parametri fizici să permită și să faciliteze formarea, existența și stabilitatea găurilor de vierme, făcând astfel posibil un transfer al materiei, sau energiei, dintr-un loc în altul, într-un timp extrem de scurt sau, altfel spus, nesupus fizicii relativiste.

Despre ceea ce se petrece în interiorul unei găuri negre se știe prea puțin. Mai exact, nu se știe nimic. Se presupune doar, practic se speculează că, odată intrat într-o astfel de gaură neagră, vei fi comprimat până vei ajunge „tăiței”, sau „spaghetti”, după terminologia la modă. După modele matematice depinzând de niște parametri introduși, tot așa, pe dibuite. Masa (materiei și energiei), alături de forța gravitațională, devin, cel puțin teoretic, infinite. Nu e foarte clar dacă mai există sau se mai manifestă un câmp Higgs în interiorul unei găuri negre care să dea masa corectă unei particule. Nu e foarte clar ce alte forțe (alături de gravitație) și ce alte câmpuri, funcționează în interiorul unei găuri negre. Se crede, totuși, cu toate că „fizica, așa cum o știm noi, încetează să existe”, că masa devine infinită. Pentru că au și oamenii de știință credința lor.

În numărul de față, încerc să răspund acestui mister printr-un exercițiu de imaginație propunând o abordare muzicală. Piesa se numește Inside of a black hole (Înăuntru unei găuri negre). A fost prezentată, pentru prima oară, pe 11 iulie 2020, în cadrul Convenției Naționale de SF din România, unde am fost Invitatul de Onoare, într-un grupaj de 4 compoziții muzicale sub titlul de Singularities (Singularități), grupaj care, la rândul său, face parte dintr-un proiect mai mare: 22 Short stories about Universe (22 de povestiri despre univers), în curs de finalizare (însfârșit). Există și un scurt solo de ghitară undeva, de pe la mijlocul momentului muzical și până la sfârșit, menționez acest lucru pentru că mi se întâmplă mai rar să folosesc ghitara; iar dacă, până la urmă o introduc, o fac mai degrabă pentru dublarea altor instrumente, sau ca acompaniament (armonie).
Vă doresc audiție plăcută!

This track tries to imagine, in a musical way, what happens inside of a black hole. Whether or not will meet your expectations it’s important, because it means that you have some perspective on what’s going on.

Prima imagine a unei găuri negre. Telescopul Event Horizon (EHT) – o matrice la scară planetară de opt radiotelescoape de la sol, creat prin colaborare internațională – a fost proiectat pentru a captura imagini ale unei găuri negre. În cadrul conferințelor de presă coordonate de pe tot globul, cercetătorii EHT au dezvăluit că au reușit, dezvăluind prima dovadă vizuală directă a găurii negre supermasive din centrul Messier 87 și a umbrei acesteia..

Imaginea arată pentru prima dată cum, baza jetului, se conectează la materia care se învârtejește în jurul găurii negre supermasive și este alimentată treptat cu aceasta.

Simulare animată a lentilelor gravitaționale cauzate de o gaură neagră Schwarzschild care trece pe lângă o galaxie de fundal. O imagine secundară a galaxiei poate fi văzută în inelul Einstein al găurii negre, pe direcția opusă celei galaxiei. Imaginea secundară crește (rămânând în inelul Einstein) pe măsură ce imaginea primară se apropie de gaura neagră. Luminozitatea suprafeței celor două imagini rămâne constantă, dar dimensiunea lor unghiulară variază, producând astfel o amplificare a luminozității galaxiei văzută de la un observator îndepărtat. Amplificarea maximă are loc atunci când galaxia de fundal (sau în cazul de față o parte strălucitoare a acesteia) se află exact în spatele găurii negre.