Un nou serial Netflix, Apocalipsa antică, acuma la primul sezon, dezvăluie sub forma unui documentar bine informat, mărturii asupra câtorva locuri străvechi de pe Pământ care au rămas până acum puse sub semn de întrebare de arheologia mainstream, unele dintre ele abia recent mediatizate .
Pornind de la premiza că civilizația umană nu a evoluat liniar, ci în sincope de tipul unui EKG, având perioade de ridicare alternate cu altele de cădere, jurnalistul Graham Hancock a cercetat pe cont propriu aceste mistere călătorind în toată lumea. El susține o ipoteză controversată de lumea academică și anume că monumentele megalitice prezente pe suprafața întregii planete, a căror construcție este mult prea elaborată pentru a fi fost ridicate de populații primitive de vânători-culegători, sunt opera unei sau unor culturi străvechi mult mai avansate, care a existat înainte de potop.
Slujindu-se de sâmburele de adevăr din spatele miturilor, de descoperiri arheologice și observații astronomice Graham Hancock ne plimbă din Indonezia, care făcea cândva parte dintr-un continent scufundat numit Sundaland, la construcțiile megalitice din Malta, în Mexic unde facem cunoștință cu cea mai mare piramidă de pe Pământ construită, conform legendelor locale, de către „uriași” și până la scufundata Atlantidă, posibilul leagăn al acestei civilizații planetare evoluate și înfloritoare de acum 11000 de ani.
Pietre gigantice, săpături arheologice, conexiunea cu stelele și mai ales mister asta ne propune jurnalistul în serialul său și ne captivează cu fiecare episod bine documentat care aduce informații de ultima oră în cercetarea subiectelor urmărite. Aflam lucruri inedite, călătorim cu mintea prin locuri altădată sacre, descoperim că anticii constructori și-au orientat mereu clădirile după poziția stelei Sirius, și se pune întrebarea „oare de ce?„ demonstrându-ne încă o dată că undeva în conștiința umanității există o conexiune străveche cu universul sau, dacă ar fi să ne avântăm în ipoteze, o descendență celestă a vechilor „”uriași”” care au hibridizat și civilizat planeta noastră. Dincolo de ruine, formele perfecte tăiate în piatră de presupuse „tehnologii” care nu mai există, dovezi încifrate în basoreliefuri și desene gigantice, datările cu carbon 14 ne trimit milenii înapoi către alte asocieri fascinante, fiind purtați departe în timp într-un trecut pe care acum l-am uitat și îl negăm, însă care face parte din moștenirea noastră ancestrală și există undeva întipărit în propriul ADN, în cea mai adâncă parte din a ființei noastre.
