Oricât vom încerca, la un moment dat, firea umană va dărâma orice strat cultural. De fapt, stratul prea gros, precum și-n construcții, nu ține, dacă nu este, bineînțeles, susținut de o rețea interioară bine pusă la punct. Cu alte cuvinte, tencuiala grosieră nu rezistă, la prima variație serioasă de temperatură, cedează. În general, cu mici excepții, nu este constant, omul-cameleon se adaptează rapid, imitând, de obicei, pe cel care l-a marcat, l-a învins într-un fel sau altul. Deși, poate, îl urăște „de moarte”, în interiorul său apare o imagine-oglindă, reflectând la infinit chipul asasinului. Apoi, când zonele de restrişte dispar, revine la poziția inițială, susținând sus și tare că el nu a fost așa decât în situații dificile. Tocmai, prin această paletă largă de culori, unde poți la un moment dat să formezi orice nuanță, omul-cameleon dejoacă strategiile adversarilor.
Cum bine spune Gunter Grass în romanul său, Șobolanul, singurul lucru care va dăinui după existența umană va fi gunoiul. Gunoiul veșnic al umanității, iată, cum, mausoleul celui mai urât animal, uneori, pe nedrept, este, tocmai, gunoiul celui mai inovativ animal, de la polul opus, cel mai iubit, uneori, pe nedrept. Și totul devine un ciclu simpatic, și el neîndurător, parcă, hilar, trasând puncte opuse doar pentru a sublinia linia subțire dintre realul dur, încărcat, serios și realul usturător, ironic. Poate asta este chintesența omenirii, într-un fel, această alăturare, cum trăiesc sub același acoperiș, trăsături diametral opuse, precum în viața de zi cu zi. De câte ori nu ne-am minunat când am văzut simbioze de acest fel și peste drum sau în habitatul nostru aparent haotic-liniștit. Cu toate astea, există în fiecare dintre noi un astfel de om, vrând nevrând, el este ultimul resort al adaptabilității, spre deosebire de omul fără însușiri, acesta reușește să treacă de stadiul larvar, amenințând culmile înalte de obicei. Pentru că aceasta este miza reală, bine dosită în interiorul său.
Spre deosebire de omul fără însușiri, omul-cameleon, și este vitală această precizare, cei doi fiind ușor de confundat, este un bun orator, în speță, camuflând la nesfârșit într-un mod complex și greu de sesizat pe moment. De obicei, el are un arsenal bine pus la punct în ce privește egoul personal. Argumentând fără echivoc orice printr-un procedeu simplu. Aplică aceeași formulă. Scaldă noțiunile și argumentele pînă la os, apoi le camuflează în propriile culori, atât de înșelătoare ochiului, de regulă, în concordanță cu mediul înconjurător. Dacă omul fără însușiri se rușinează când este demascat, omul-cameleon nu renunţă niciodată. Temerar până-n măduva oaselor, luptă până la ultima suflare fără să stea pe gânduri. Lucru de apreciat, poate, singura resursă a victorianismului. În concluzie, în viitorul apropiat, omul va deveni o mașinărie de personalități, grație schimbărilor subite de temperatură, condiție socială etc. Și nu vom putea face nimic în acest sens.
