De o vreme trăiesc numai la răscruci,
Atunci când țiuitul din timpane mă plimbă
Cu dricul către viitor, amintirile uscate pe față,
Mă poartă ca într-o trăsură spre trecut.
Uneori sunt pierdut între anotimpuri,
Mă poartă primavaratec prin miros de sânge de miel și mir.
Mă poartă prin miros de sudoare, putrefacție și ploi profunde,
Ca în fiecare vară,
Mă poartă mereu într-un nesfârșit sfârșit de toamnă.
Acolo unde răcelile abundente și pneumoniile se împletesc
Aproape de nedistins cu iernile, parcă din ce în ce mai cunoscute.
Încep să se întrezărească, adânc, nămeții, în sprâncene și scalp,
Adânci troiene, ca de zăpadă, pe o piele de prea mult timp la răscruce.
Mă decid, fac un pas în spate și unul în față, ca un rac veritabil,
Îmi pun credința între trup și suflet, să îi dau curaj și să îl împing
Carismatic din tiparul crucilor la răscruce.
