Erotismul a avut un cuvânt greu de spus, mai ales, dificil de asimilat, în literatură, probabil, mai convenabil și mai bine așezat în literatura fantastică. Începând cu Marchizul de Sade, ale cărui scrieri din secolul al XVIII-lea, erau extrem de pretențioase la vremea respectivă, texte avangardiste, pentru că omul de atunci încă nu-l avusese pe Freud pentru a elucida și a ieși din nămolul epocii întunecate, în care sexul era un subiect dificil, rușinos, cel puțin în Europa. Cu toate că, în Asia, încă din cele mai vechi timpuri, erotismul a fost dezinhibat, cum ar fi în Kamasutra, Chi n Ping și câteva poeme persane. De multe ori, chiar și în perioada recentă, literatura erotică a fost tratată ca o literatură de sertar, angajată cu mai multe alte dezinhibiții, consumul de droguri, ca în Prânzul Dezgolit de Burroughts William, sau teme vizând homosexualitate, la Truman Capote, deși acesta din urmă s-a bucurat de o credibilitate aparte, erotismul câștigă teren, precum în fotbalul american, bucățică cu bucățică. De fapt, mai mult o nouă reabilitare, o readaptare, pentru că erotismul contemporan vine cu ceva nou, spre deosebire de cel clasic sau modern. Bineînțeles, vine și cu o grămadă de alte forme inadecvate, non-literare, de care literatura adolescentină abundă, fără un substrat literar de vreo importanță majoră, mai mult ca o răbufnire larvară, fără a ține cont de nimic, fără coloană și fără o formă precisă și coerentă.

Cuvântul „erotica”, de obicei, conține elemente sexuale bine șlefuite, care conduc spre o sexualitate ca reprezentare estetică, mai degrabă, așa cum întâlnim în operele lui Gene Wolfe, spre exemplu, spre deosebire de erotica nouă, noul val, care, potrivit vremurilor în care trăim, împrumută elemente din sectorul violent, contemporan, cel al pornografiei, care încă stă la coadă, fiind privită ca o paria, bastardul unei societăți periferice, căruia nimeni nu este încă pregătit să-i ofere un loc, cum este erotismul de calitate al lui George R.R. Martin. Ambii scriitori au valențe artistice, au o operă stufoasă, romane și povestiri literare din toate punctele de vedere, deci nu vorbim despre încercări avangardiste, vorbim despre modul unor profesioniști, despre propriul lor punct de vedere, pentru că nu, în fond și la urma urmei, erotismul ține de dorința autorului de a se face înțeles și prin acest mod. Uneori exacerbând, alteori rămânând la polul opus, pudic și retras.  Tot din acest nou val, în detrimentul miezului fantasticului sau al fantasy-ului, pentru o mai largă abordare, fac parte și romanele newage, care au un etaj numai al lor, fantasy-ul erotic, cum ar fi; Blestemul lui Namaah, de Jacquelyn Carey, parte a unei trilogii imense, unde erotismul este din abundență, fără a lăsa loc literaturii și povestirii în sine să respire, cum o fac cei doi scriitori de mai sus. Unde – la Gene și George- momentele erotice vin în punctele de relaxare, de turnură a unei povestiri, fie că ea este a unei nuvele sau a unui roman, scopul ei este să detensioneze atmosfera, aidoma dialogului, să mute punctul de tensiune, să distragă atenția cititorului, pentru a-l surprinde din nou, a-l învălui din alt unghi, în ghemul de intrigi țesute în lumea fantasticului.

În fantasy-ul erotic nou, la J.Carey, erotismul este peste tot, ca un spiriduș pus pe șotii, care pândește la fiecare colț și așteaptă momentul oportun, sufocând, ducând zona de conflict mult prea aproape de sexualitatea fățișă, fără menajamente, și neinspirat scrisă, uneori nesigură și puerilă,  fără  forță și o cazualitate fermă. Este mai mult aruncată ca o mânușă murdară în mijlocul unor scene violente, fie că sunt pe câmpul de luptă sau la marginea unei garnizoane din capătul corpului unei armate, care nu mai înfruntă niciodată nimic, f ie că sunt rătăcite prin păduri bântuite, unde, atenție, vrăjitoarele și femeile magician, capătă însușiri de vampă cu o sexualitate aparte. Ele nu mai sunt bătrâne și hâtre, din contră, de data asta, sunt tinere și plăcute, senzuale și predispuse la aventuri amoroase, în cele mai întunecate cotloane ale peisajului fantastic. Aspect întâlnit și la personajul Melisandre, femeia roșie, din „Cântec de ghiață și foc”, de George R. R. Martin.

Experiența erotică, fie că este în fantasy sau în mainstream, se dovedește o sarcină modernă, și se afirmă prin disimilitudini și frustrări, cum ar fi, despărțiri, iubiri neîmpărtășite, dezamăgiri, nesiguranța unuia dintre personaje, don juanismul masculin, des întâlnit, de exemplu, la Gene Wolfe, fericiri catastrofale și euforice, etc. Toate astea pleacă din convingerile anterioare că erotica este un premergător al suferinței, că ea este musai să sosească pe fundalul unei traume, a unui gol, unui vid care a lăsat prăpăd în urma sa. De multe ori antitezele de acest tip merg, alteori sunt prea dure, pentru că jocul acesta fin, limita extrem de subțire dintre sex și traumă, creionată strident, fără o tehnică și fără o experiență ulterioară, poate face mai mult rău spre final. Și aceste tușe, pe lângă asta, sunt foarte greu de controlat.

Începem cu seria, „Cântec de ghiață și foc”, o serie de romane dark eroic fantasy, deocamdată în număr de cinci,urmând să apară celelalte două, – Urzeala tronurilor, Încleștarea regilor, Iureșul Săbiilor, Festinul ciorilor, Dansul dragonilor și ultimele două, în lucru, The Winds of Winter și A Dream of Spring – a lui George R.R. Martin, unde vom trasa câteva linii între erotismul personajelor și miza subiectelor romanelor.

În acestă serie, lucrurile par simple, la prima vedere. Pentru putere, bani, dorință și iubire, personajele noastre omoară și distrug aproape tot ce le stă în cale, fără scrupule. Limbajul vulgar și sexualitate personajelor feminine, puternice și masculinizate, precum Cersei și Daenerys, cu ample implicații sexuale, prin care manipulează pe cei din jur pentru scopul personal, fără niciun fel de resentiment, mai presus de atât, folosindul ca pe un tip de armă, care este făcut pentru a fi folosit de câte ori este nevoie. Fiecare eroină are avantajele proprii. Cersei, nobiliară și crescută de Lannister în ritmul clasic al răsfățului financiar, pedantă și atentă, intrigantă și extrem de vanitoasă și răzbunătoare, folosește dragostea, la început, cu propriul său frate, Jaime Lannister, prima ei iubire, ca pe un element eliberator, ca mai apoi să-l ridice la rang de unealtă manipulatoare în lupta pentru tron. Incestul este bine amplasat în construcția romanului, bine ticluit o bună perioadă de timp, făcând parte din tehnica lui Tzvetan Todorov, aceea de a obstrua unele caractere, unele fapte, de a le face greu de citit, tocmai pentru a pune în evidență miza povestirii, miza tronului, pentru care nu mai contează nimic și nimeni, atâta vreme cât îl ai și stai pe el.

Reprezentările lui George R.R. Martin privind, masturbarea, incestul, prostituția, promiscuitatea, homosexualitatea, nu sunt simple accidente, simple remarci care vin și pleacă doar pentru a spăla rigiditatea narațiunii în sine. Nicidecum. Ele sunt bine țesute în contextul intrigilor, în eterna luptă pentru tron, mai mult decât atât, plutește o aură misterioasă asupra unor caractere, privind natura lor sexuală, dorințele și interesele lor, ele f iind smulse de la alte caractere implicate direct, o stratagemă inspirată de Todorov, pe care Martin, cu o experiență literară colpeșitoare, o exploatează și o duce la un alt rang. În fond și la urma urmei aceasta este arta. De-a face loc stărilor perimate, limitrofe, mahalagești, care sufocă viața de zi cu zi, într-un mediu încărcat cu urzeli și mutări de salon, cu interese meschine și bine aplicate, machiavelice, unde scopul devine lumină, iar restul este doar un întuneric necesar. Linii pe care le întâlnim și în viața de zi cu zi. Unde, în funcție de miză, unele trofee cer sacrificii mai mult sau mai puțin obișnuite și, precum în „ Cântec de ghiață și foc” toate, de obicei, toate își găsesc rezolvarea prin bani, printr-o remunerație serioasă, fiecare cap având prețul său, fiecare dorință va costa în funcție de interesul celorlalți care participă la ea. Spre deosebire de Daenerys, care pornește de jos, din spectrul unei foste regine, fără regat, nevoită să facă compromisuri de la început pentru a-și recâștiga poziția, rezolvând pas cu pas, fiecare conflict femeie-bărbat, atât prin erotism cât și prin trădare, devenind mai mult o nobiliară sălbatică, o regină născută din propria cenușă, revendicând pe bună dreptate, tronul de fier al experimentatei Cersei. În lupta asta permanentă pentru tron, în primele volume apare și Catelyn, femeia simplă, care este aruncată în vâltoarea orgiilor, fără vrerea ei. Și aici, sexualitatea există, revendicând un trecut mai puțin cunoscut, reactivat, un trecut în care anii tinereții sunt supuși lipsei de experiență, sunt frivoli și schimbători, iar pentru a-și salva copiii, Catelyn este în stare de orice sacrificiu.

În schimb, Cersei, se dovedește a fi un regent monarh distrugător și gratuit, personaj feminin puternic masculinizat. Pentru a-și proteja secretul monstruos, copilul din flori conceput cu fratele ei iubit Jaime, Joffrey Bartheon, impulsivă, își decimează viață, oferind-o în schimbul manipulării altor personaje, egoist și distrugător, atât pentru propria persoană, cât și pentru regat.

Spre deosebire de Gene Wolfe, a cărei serie „Cartea Soarelui Nou” cuprinde patru volume, o tetralogie, avându-l în prim plan pe torționarul Severian, o figură complexă, un fantasy mai elaborat, angrenat atât în misticism, teologie, Gene fiind un bun catolic, care tratează diferit erotismul. Cu multe elemente confesionale și realism magic, mai greu tolerate de fantasticul predecesorilor săi. Dar Wolfe este un deschizător de drumuri, un scriitor complex căruia nu-i este teamă să experimenteze. Poate că unele piste rămân fără un sfârșit concludent, abundența de misticism și abstract, uneori lasă cititorul suspendat, existând bloguri specializate în acest sens, Wolfe devenind un fel de David Lynch al literaturii fantasy. Pe de altă parte, textul lui Gene este unul literar, bine construit, lucru important în romanele fantasy, care dă autenticitate și încredere povestirii, spre deosebire de noul val, unde pretenția aceasta dormitează undeva departe, nu mai are aportul din trecut, din miezul romanelor medievale, istorice, de unde pornesc primele încercări fantastice. Și cred că acest aspect, îndepărtează scrierile fantasy de țelul lor inițial, de literatură, apropiindu-le mai mult de romanele tip adolescentin, superficiale și tratate fără prea mare importanță de Fantasy-ul contemporan. Al cărui nucleu, așa cum la hard sf este o bună cunoaștere a anticipărilor ( și a bazelor lor din fizica și chimia clasică), chimice, astrofizice, cuantice, fizică spațială, etc. – aici este istoria medievală în special, al cărui traseu sinuos, strâns legat de culturile din acea perioadă, trebuie bine înțeles.

La Gene Wolfe, tortura și confidența, împrumutate din romanele medievale ale secolelor XVII, joacă un rol important în construirea personajelor. În toată seria sunt urmărite aventurile lui Severian. Aventuri de tot soiul. Erotice, eroice și bine ancorate în dark-fantasy, curent se pare preferat de mulți scriitori în ultima perioadă. Dar de atât de puțini reprezentat cu aceeași forță și experiență, ca Gene Wolfe Și George R. R. Martin, care vor rămâne, și timpul va demonstra asta, mari scriitori ai domeniului fantastic. Nu atât prin amplasarea de elemente noi în fantasy, mai ales prin limbajul condiționat, vecin literaturii de calitate, comparabil cu literatura mainstream. Pe lângă toate acestea, Gene Wolfe are meritul de-a așeza elemente sf pe lângă cele fantastice și erotice, o elaborată deconstrucție a ideologiei și iconografiei hard sf-ului, expunând, de multe ori, superficialitățile sale, reconstruindu-le în noi forme, mult mai sigure și puternice, tocmai și datorită limbajului textual, sigur și fără brizbiz-uri inutile.

Erotismul a la Gene Wolfe este mai puțin vulgar, în comparație cu cel al lui Martin. Dar asta nu scade cu nimic valoarea reală a expunerii în context. Pentru că aici survine măiestria artistului. Pasajele erotice sunt bine așezate, cu inserții din timp, cu  pregătiri ale cititorului, minuțios construite. Există aici, la Wolfe și Martin, un echilibru fin, o șlefuire atentă, o încadrare naturală, care nu lasă impresia unei superficialități întâmplătoare, aruncată alandala. Există, de asemenea, și un crescendo în f iecare relatare erotică, exploatând cele trei puncte din dramaturgie, început, mijloc și sfârșit. 49 Severian este un don juan, de care orice femeie se îndrăgostește. Nici la Gene Wolfe nu lipsește prostituția, precum la George R. R. Martin. Cu toanele ei, de data asta, mai puțin violentă, voalat descrisă, simplu și fără o relatare bogată cum este în Cântec de Ghiață și Foc. Severian se îndrăgostește până peste cap de o prizonieră, Thecla, sora Theei, o nobilă însoțită de Vodalus, un revoluționar nobil, pe care eroul nostru îl ajută într-o noapte, într-un cimitir, salvându-i pielea.

Mesajul lui Severian, pe lângă escapadele numeroase erotice, cunoaște și un traseu religios. Un simbolism bogat, de la taoism la creștinim și alte câteva curente orientale religioase. De multe ori, Severian este un fel de Cristos, patimile sale apropiindu-se uneori de cele biblice, cu picanteriile tradiționale, sex, violență și un torționarism tipic lui Gene Wolfe. Scenele erotice sunt simple, mai degrabă spus, clasice. Conflictul erotic se consumă repede și corect, fără alte linii adiacente. Decadența este și ea prezentă, dar parcă nu atât de bine retușată ca la George R.R. Martin, unde promiscuitatea merge de multe ori, pentru un cititor neinițiat, prea departe. Mai mult decât atât, homosexualitatea, atât cea feminină cât și cea masculină, sunt atent analizate în romanele lui Martin.

Cea feminină este bine reprezentată, dezvoltată și dezinhibată, fără constrângeri, pe când cealaltă, masculină, este ambiguă și oarecum rezervată, aidoma romanelor medievale unde lucrul acesta nu era bine schițat, evitat se pare. Limbajul lui Martin este mult mai vulgar. Fiecare personaj are o nuanță violentă, nu se dă în spate de la nimic, cuvintele sunt dure și cu conotații sexuale, fără niciun fel de menajament, precum întâlnim la Gene Wolfe, unde există o anumită pudicitate. Există bineînțeles pasaje erotice, dar atât, fără conotații pornografice, precum este în Westeros(Cântec de Ghiață și Foc), unde lumea este dezinhibată și vulgară de-a dreptul.

De precizat că, fiecare abordare este bine cântărită și dozată, scrisă fără prea mari dificultăți, cu o precizie de chirurg. Promiscuitatea feminină și homosexualitatea masculină – două din cele mai mari tabuuri ale nobililor Westeros, conlucrează formând astfel o rețea sexuală politică, bine pusă la punct de George R.R. Martin, impunând în acest mod, o nouă retorică misterioasă în domeniul fantastic. Iată că această rețea complexă, sexuală, plină de intrigi și persuasiuni de tot felul, devine un mod de-a controla caracterizările personajelor din sfera a doua, ca importanță, din cadrul romanelor.

Dar și Severian, precum Cersei sau Daenerys, nu poate trăi fără erotism, fără atracție sexuală, nu poate respira. Departe de erotismul comercial, care din nefericire acaparează o parte a literaturii fantasy, dar care se va evapora rapid fără a lăsa o urmă aparte, erotismul lui Gene Wolfe și George R.R. Martin stă în picioare în fața oricărei scene sexuale din operele mainstream cunoscute. Scenele de sex, la Gene Wolfe nu sunt pronografice spre deosebire de cele ale lui Martin, care uneori intră categoric în zona lubrică, însă fără să fie deranjat cititorul, de acest aspect, pentru că o parte importantă a Westerosului este construită pe vulgaritate de la bun început.

Astfel spus, ca o încheiere onestă, erotismul diferă de la o decadă la alta și, acum, când au trecut zeci de ani de la mișcările punk, când sexualitatea era afișată fățiș, fără nicio rezervă, privită ca o mișcare de avangardă, acum, lucrurile stau altfel. Erotismul are noi conotații subculturale, infiltrându-se în orice artă, apropiate de pornografie, fie că sunt sub o expresie stabilă sau instabilă, rămâne de văzut dacă ele vor rezista în timp sau nu.

Monkey see and monkey do, there’s still a monkey inside you, well this monkey has a cause, seeing through oppression and their laws… punk poem -Stefano Venturi