Asta mis io dar cu ceva tinp în urmă. Vo trei anii. Când nu ieram chiar aşa de făcut ca akuna, erammmai salb .Dantr-e tinp ma-m mai unflat că am mers la sală să trag de fiare la sală. Da mă, poate că nu ştiu să scriiu aşa că voi, cu tot felu de facultaţuri dar io nam aşa burte ca voi şi nici aşa graşi ca voi, bine? Îs mai bine făcut. Aşa că hai să fim serioşi cei mai bine: să ai burte mari ca la gravide sau să fii arăţi bine cu părtăţele pe abdomen? Că contează ceai în cap? Ia dezbracăten plua mea la ştrand vara să vezi kă nici babele bătrâne nuse uită dupe tine…A? Sjmekerie frateeee!!! Puneţ-i postari cu scrisuri să vă daţi mare că ce ştiţi voi. Şi poze cu selfiiuri ! Că nuţi trebe gramatică să fi sjmeker ci daor să fi băieat bazat aşa ca mine! VĂ E CIUDĂ!!!! Vă dă-ţi mari că aveţi şkoli şi chestii da vă skuipaţi plămananii afară dupe treiij de metrii de alergat! Io bag sala zilnic, frate! Şi lupte! Să ştiu să dau cu pumnu, nu so iau la fugă dacă aruncă o babă după mine cu toiagu !! Nu stau cu curu pe scaun să mi se facă lat ca spatele la duba de polţie! Jmekerieeeee!! Numai poţi să mergi pe stradă de toţi încordaţii cu figurine în cap! Că vai, stai să vezi ce-am mai scris, ceam mai compus şi ceam mai citit, că vai ce mă plac oamenii, iote câte laicuri am! Şi după aia vă jeliţi că va dore spatele şi piciorele că lea ve-ţi ţapene! Numan fente umblaţi! Şi de ciudă şi faceţ mijsto de ăştia ca mine care arată mai bine decât voi cu braţe puhabe!

Dar chiar mia adus un prieten din America bă nene nejte medicamente să-mi crească muşjkii natural şi să mise înbunatateasaca nervii şi memoria. Dastea ce se dau sportiviilor ca să se antreneze mai cu forţă. Zice el că nu au apărut demult că iel lucrează chiar la laboratoru care lea făcut si ca incă nus date să se vandă! Şi milea adus că ştiia ca şi ios cu sportu! Trebe să iau doar doo pilule pe zi şi după trei zile aia osa se vadă deja rezulatele. mişto.! Sckhimbări radiacle zice el. Io abia aştept să văd ce sentîmpla. Prietenul ăsat al meu îl cheamă Daniel Cheie şi stă în oraşul ăla din Flori.Da, oraşul Alger…A plecat de cevatimp din România, nici eu nu mai ştiu exact! Hai că vă las că îs la sală şi nam timp de fente! “)
Astai prima postare de bloger! Să fac public să ştie toţi tot ce fac frateeeee! cu evoluţita mea de când iau pasitlele să se vadă cum evoluiez…

_____

Asară am pus o postare cu că am luat de la un prieten nişte pilule ce lea adus, de la laboratorul unde lucrează el şi zicea c-ăi secret! Uite aiceai pilula îi spune COGNOSTART. Ie a doua zi şi nu am simţit nimica la sala adică mă aşteptam să văd ceva înbunătăţirir să rifdic mai multe kile dar nimic, ca de obicei bag 140 la piept că nu vreau să pun prea mult pe bară că nu vreau să mă uflu, nu vreu masă vreau să fiu fibrat frate!, he-he!

_____

Că azdimineaţă mam trezit ciudat parcă mai uşor şi mai limpede la minte… serios , nu ştiu cu mvine asta dar parăc na nu ştiu ..oricum ma- m uitat pe net şiam văzut că cogno vine de la ” să ştii” adică să ştii chestii. E? Smekerie1 . Aşa că cred că ma ajutat mai mult la minte şi nu la mujkii neapărat!

____

Aşa deci:

Am coborât acuma vreo jumăte de oră până jos să iau nişte pâine c-am uitat să aiau de dimineaţă că dacă nu iei la prima oră după aia aori nu mai ie ori rămâne aia de ieri şi îi tare sau prea moale…în fine . deci am coborât să iau pâine că nu mai aveam şi ce să vezi! Chiar în uşa bloului m-am împedicat chiar de prietenul meu, ăla cu pilulel,. A sărit la mine şi zicea că ce bine că am coborât ca nu ştia codul de la uşa de jos de la bloc şi nu ştia cum să intre sămi lase un mesaj. şi ca să-I dau înnapoi pilulele. Iam spus că frate nu le am cu mine şi că roicum lea-m loat asear şi azide dimineaţa. că doar de aia mi lea dat,nu? Şi nu mai am deloc nici una.Atunci mi-a dat un bileţel şi a luato la fugă fără să mai zică nimica. Se tot uita în spate şi părea tare speriat! Nu ştiu ce să zic am crezut că face mişto din mine, în pana mea, dar chiar părea speriat tare şi cred că aera şi lovit la un picior. Zicea să nul sun şi să mă ascund! Păi ce, sunt haiduc acuma? Să fug în munţi?

____

Stau şi mă tot uit la bileţelul ăsta şi nu înţeleg de ce mi-a dat pastilele că acum să îmi spună că să nu le iaou…Ca-i pare rău ,chestii…pe bune acuma? Cu msa-l sun ca nu ştiu ce număr de telefon are… pe bune? Şi abea acum am văzut că bileţelul are sânge pe el, ca io am crezut la început că-s urme de la cum sa şters la cur, umblam cu vârful degetelor cu el.

____

Tocmai am scăpat de un asasinat! Am fost la lucru şi după aceea la sală, ca de obicei şi am venit acasă ,ca de obixei de altfel… aşa… şi na, s-a făcut seară şi am mâncat şi m-am pregătit să fac baie când am auzit ceva la uşa… cineva umbla la închuietoare. Mă uit pe vizor şi văd pe doi cum stau unu întral-tul în faţa uşii. Na am ieşit afară la ei să-i întreb ce le trebe, că chem poliţia, că doar nu mi este frică de doi şmcheraşi …nu?… nici na-m deschis bine uşa că brucs sau înpins în uşă şi m-au îmbrâncit în casă. Mau pus pe jos şi s-au suit călare pe mine. Noroc că ştiu lupte! Serios! Că altfel o luăm în freză urât de tot dacă eram un om normal! Aşa că m-am sucit, aşa cum eram sub ei şi l-am lovit pe unul cu latu palmei în gât şi l-am lăsat fără respiraţie că a început să strige după ajuotr, fraieru, aşa răguşit! Pe celallt l-am lovit cu cotul în tam[pla şi a căzut lat ca unu’ beat. I-am legat şi am chemat poliţia imediat. Nu ştiu cum dar unul din iei a reuşit să mă rănească cu ceva ascuţit, în timp ce ne băteam, dar n-am găsit arma cu care ma- atacat. Uite aciea că pun poza sa să vadă ca-ş rănit, n uglumesc.

Până să vină poliţia tot încerc să-i filmez sau să fac poze. Dar nu merge telefonul sau ceva. Că iese cu pureci şi cu gliciuri, tot ce încerc să înregistrez, dar iasă cu sunente ca din budă…cu ecouri, parcă. Doar Poza mea a ieşit bine, nu? Zi că nu! He-he-he. Dar cu iei nu iese poza…hmmm…îi drept că-s şi urâţi cu crengi băieţii, cu tentaculele alea mici ce le ies din ochi.

Şi tot ziceau să le dau pastilele că nu-s ale mele şi că prietenul ăla al meu le-a furat şi că dacă îl prind o să-l dea pe mâna poliţiei că a furat de la firme ,că ei sunt angajaţi de unii să recupereze marfa… Că făcea spionaj… Păi bun, le-am zis şi atuncea de ce mi le-a dat mie, în plua mea, că doar nu-s spion… nu l-am mai văzut de zece ani.nu? Au zis că ştia că-i urmărit şi încercă să scape de ele.. . păi şi atuncea de ce mi le-a dat să le înghit.. aşa s-a scăpat de ele? Când le-am spus că le-am înghiţit s-au speriat, că i-a-m văzut cum s-au privit între ei şi au înjurat. Le-am dat câte un pumn la fiecare să nu mai vorbească urât în faţa mea , că nu-i frumos. Băgam-ia-ş. I-am întrebat ce au pastilele alea şi ce are că le-am loat. Au zis că e naşpa rău şi că nu ştiau prea multe nici ei, dar dacă le-am înghiţit atunci se schimbă situaţia toatal. Ziceau. Că au efecte secundoare de care s-a aflat nu de mult şi nu pot să le vândă publicului până nu mai fac teste să vadă rezultatele…m-au întrebat câte mia dat prietenul meu şi le-am zis că vreo opt şi că ce-i fute grija. Păi bun, le-am spus şi de ce, nu le-a aruncat? Că poate vroia să facă experiment pe mine, au zis ei, că rămâne în sistemul meu corporal o anumită substanţă care se poate extrage mai târziu, chiar dupa luni de zile! Aparent. Au zis. Serios! Şi iaca aşa s-au mai ales cu doi pumni în meclă, fiecare! Adică bai fraierilor, ce experimente să facă pe mine? Ces io ? pavlov ăla? Sau să mă facă ca frankestain? Să? fugă lumea de mine cândmă vede c te urât îs? BĂI fraierilor vă sparg baa d etot pana vine politia. Tuvăn zgură de prematuri! M-am enervat ca bouu….Na c-a venit poliţia…

____

Este a doua zi, de dimineaţă. Aseară a venit poliţia şi i-a luat pe şmecheraşii ăia doi. Mi-au luat o declaraţie şi mi-au spus ca să vin la secţie astăzi de dimineaţă. Evident că tot blocul era prezent pe casa scări, ca la paradă! Erau ca babele, aşa vorbeau şi se tot mirau. N-au avut loc poliţiştii de ei să coboare că au trebuit să le spună să facă loc pe scări.

____

Oricum mă simt mult mai bine, Ciudat de tot, am o senzaţie foarte interesantă în cap… âmi amintesc că înainte nu înţelegeam o grămadă de lucruri, dar num-i făceam probleme de loc că nu le înţeleg…pe bune. Da acum âmi dau seama k de fapt ce nu şti te face msi deştept nu ce şti, nu? K daca nu şti ceva atunci te interesezi să vezi ce şi kum despre lucru ăla şi uiteaşa te faki mai intelighent, în plua mea! K d-aia la majoritatea oamenilor ce nu înţeleg, nu le place, nu? K daka creierul nu “rezonează” cu chestia aia, iaca…

____

Am avut azi-noapte un vis teribil. Mai ţin minte doar că eram în întuneric, şi tot felul de animale lipicioase se suiau pe mine şi mă muşcau, şi nu reuşeam să le dau jos….ăăăăăăă

____

DESENEZ ŞI COMPUN MUZICA!!!!! Toate la nivel profesional, aproape! Nu-i glumă! Cu COGNOSTART devii mai deştept! Sună ca o reclamă proastă la teleu dar chiar aşa mi s-a întmplat. Până ieri am fost un om normal: nu ştiam să fac nimic. Mergeam dimineaţa la lucru, seara mă întorceam acasă, dădeam drumul la televizor şi mă uitam la ştiri sau la fotbal. După aia mâncăm şi mă culcam. Dacă aveam familie mă gândesc că îmi puneam copii la culcare îmi luam la sulă nevasta şi gata. O viaţă normală, ca majoritatea oamenilor, în care abia aştepţi să te pensionezi ca să faci mai puţine decât ai făcut până atunci. Azi, de dimineaţă, m-am trezit cu o dorinţă nebună să desenez. Eu, care n-am pus mâna pe creion în viaţa mea decât la şcoală ca s-o împung în fund pe o colegă de clasă! Aşa că am luat un creion, am găsit unul sub dulap, rămas de la un verişor ce a venit mai demult cu familia în vizită, din Franţa. Aveau un băiat şi tot umbla să coloreze printr-o carte. La un moment dat i-a căzut creionul şi s-a rostogolit sub dulap. Când am vrut să i-l dau înapoi a zis că mai are. Erau pe picior de plecare aşa că a rămas acolo. Na, dacă tot am zis isotria creionului.:)
Aşa că am început să desenez frenetic pe bucăţi de hârtie şi pe ambalaje de prin frigider, că n-am caiete prin casă. În acelaşi timp în cap îmi zumzăia un cântec pe care nu-l recunoşteam. Până mi-am dat seama că de fapt îl compusesem eu. Am mers repede şi mi-am cumpărat o clapă MIDI şi m-am apucat să compun melodii.Este ceva fantastic să compui muzică, nu? Practic cu o mână desenam şi cu cealaltă cântam pe clape în timp ce pe tracker se înregistrau notele. Folosesc deocamdată General MIDI.

____

Am primit telefon de la poliţia din zonă şi mi-au pus să trec pe la ei cât mai repede, că s-a întâmplat ceva. Hmmm…

Tocmai am ajuns înapoi acasă de la secţie… Ideea-i că cei doi care m-au atacat au dispărut din arest. M-au chemat, după opinia mea, degeaba. Au vrut să ştie dacă nu cumva s-au întors, să termine treaba, care o fi fost aia. Le-am spus că nu i-am văzut şi că nu cred că ar mai avea ceva de împărţit cu mine. Doar le scrisesem în declaraţia la poliţie toată treaba cum stătea. N-am ascuns nimic pentru că oricum ar fi aflat de pe blog. Nu? A rămas că dacă aflu ceva să îi contactez. I-am întrebat că doar au camere de filmat în celula arestului şi pe coridoare, ce, nu -i-au văzut când au dispărut? Mi-au spus că nu-i treaba mea dacă au sau nu camere de supraveghere. Sincer , dacă aş fi în locul lor, m-aş concentra să-l caut pe Cheie , că eu deja nu mai am nicio pastilă şi nici nu ştiu unde se ascunde el.

____

Lucrurile au început să fie chiar mai stranii! Fără să-mi dau seama am deschis un editor de texte şi am început să scriu povestiri! SCRIU POVESTIRI ŞI ROMANE ŞTIINŢIFICO-FANTASTICE!!! La început am crezut că e cine ştie ce mare lucru, că trebuie să le ai cu ştiinţa şi alea-alea, curu’, de fapt e o fentă! Arunci şi tu acolo nişte cuvinte mai tehnice, pui un subiect de călătorie în timp sau în spaţiu, niste roboţi, prinţese, vampiri, oameni cu puteri supranaturale, metafore, comparaţii şi gata sefeu’!

Am în cap o furtună creatoare! Aici se vede în fotografie cum efectiv am rupt o clapă de la controlerul MIDI! Pe bune! Am făcut o poză la desktop-ul de pe calculator şi se văd clar trei ferestre deschise simultan! Una de la editorul de texte, una de la editorul de muzică şi una de la editorul de imagini!!!

____

Cred că o iau razna, într-un fel. Am început să văd de ieri tot felul de desene. Sunt convins că-s reale. Atâta doar că nu au cum să fie acolo unde le văd eu: pe pereţii din cameră, sau afară, pe blocuri, pe maşinile care trec pe lângă mine… chiar şi pe păsările ce zboară. Sunt pe nori, sau plutesc pur şi simplu prin aer… Ciudat…Unele dintre ele se mişcă iar altele sunt statice. Interesantă senzația, am impresia că le percep cu toate simțurile, nu doar vizual, aproape că le pot gusta sau chiar mirosi. Am încercat să desenez aproximativ ce văd. Asta deoarece îmi este greu să le descriu. Nu-i chiar cum le văd eu dar oricum, pe aproape. Seamănă oarecum cu un fractal.

____

Pentru mine, ceea ce mi s-a întâmplat în ultima săptămână, reprezintă o aventură fantastică! Citind postările de alaltăieri şi chiar şi de ieri am fost surprins de cât de naive îmi par. Ca şi când ar fi fost scrise de o altă persoană. Eu le-am scris, îmi aduc aminte perfect, le-am scris parcă în vis.

____

Îmi simt creierul mult mai… elastic… infinit mai elastic! Am senzaţia că am trăit până acum cu capul acoperit complet, abia acum căpătând simţuri cu care să mă pot orienta în lume… Cred că ştiu în ce mod au acţionat asupra mea pilulele. Este vorba despre un receptor din celulele nervoase, denumit NMDA. Este esenţial în mecanismul memoriei şi al neuroplasticităţii. În cazul unei funcţionări deficitare facilitează dezvoltarea bolilor de tip Alzheimer şi Parkinson. O hiperactivitate a acestor receptori , pe de altă parte, are ca efecte secundare coşmaruri şi halucinaţii. De aceea o medicaţie echilibrată nu a fost încă găsită. Până acum. În acelaşi timp mi s-a accelerat fantastic atât neurogeneza cât şi frecvenţa de activare a neuronilor.

____

Desenele pe care la văd încep să capete sens. Nu s-au modificat, cred că mai degrabă învăţ să le citesc, să le înţeleg. Devin mai clare. Privindu-le, un cuvânt sau o idee îmi răsare brusc în minte. Alcătuiesc frânturi de mesaje, imagini suprapuse, asemenea unei filmări care la început este întunecată apoi, încetul cu încetul, se luminează, arătând o lume stranie, un altfel de Pământ. De fiecare dată îmi transmit alte senzații, alte stări. Mai jos o să pun o nouă încercare de a reproduce acele forme.

____

Mi se pare interesant că şi acum încerc să mă exprim cât mai inteligibil, atât doar că de data asta mă situez în capătul celălalt al spectrului, ca să zic aşa. Normal, ceea ce aş avea de spus, aş exprima mult mai bine prin simboluri şi formule matematice. Unele concepte sunt într-atât de complexe încât n-aş reuşi să le explic nicidecum prin scris, folosind cuvinte a căror înţeles este extrem de limitat.

Fac foarte uşor conexiuni pe care nu m-am gândit vreodată că ar exista. Pe baza a ceea ce ştiu acum, pot construi în minte idei la care în mod normal s-ar ajunge după ani de gândire teoretică şi calcule matematice. Puterea mea de a infera a crescut exponenţial. Pot simula în minte experimente ce ar necesita aparatură de laborator.

___

Acele imagini, viziuni, le-aş spune, devin mai… complete. Azi-dimineaţă, în timp ce mă duceam la lucru, am simţit dintr-o dată de parcă aş fi păşit într-un alt Univers. Mergeam şi, dintr-o dată, chiar dacă blocurile, străzile, copacii şi toate celelalte lucruri au rămas la fel, am fost cuprins de o stare pe care n-am mai simţit-o până atunci. Care nu ştiam că ar putea să existe. Ca şi cum m-aş fi eliberat dintr-o dată. DA! Ăsta-i cuvântul: ELIBERARE! O trecere DINCOLO. Un loc uitat cu eoni în urmă, în care păşeşti neîncrezător la început,  pentru ca, pe măsură ce memoriile încep să te inunde, acea lume complet străină să se transforme în ceva ce nu ştiai, dar ai căutat-o toată viața. Dintr-o dată mi-au dispărut toate grijile. O stare de beatitudine profundă m-a cuprins pentru câteva secunde…lumea în care păşisem era una în care mă simţeam, în sfârşit, acasă!

Am tot citit, fără să caut cu tot dinadinsul, poate atras de implicaţiile subiectului, o mulţime de articole de fizică cuantică. Lucruri interesante, pe care încerc să le înţeleg. De exemplu, o oarecare particulă există, teoretic, într-o infinitate de posibilități, relativ la viteza de deplasare şi la localizarea ei. Acestui lucru i se spune superpoziţie de stări. De aceea când cineva vrea să-i determine poziţia sau momentul, făcând practic o măsurătoare, are loc restrângerea tuturor posibilităţilor într-una singură, mecanism care se numeşte COLAPSUL FUNCŢIEI UNDĂ.

Universul nostru se află şi el într-o superpoziţie de stări, milioane, poate miliarde de posibilităţi, corelate între ele, aflate în acea densitate probabilistică pe care am desenat-o mai sus. În momentul în care noi îl observăm, suntem automat prinşi într-unul dintre ele, făcând ca acea legătură ce le uneşte cauzal, să dispară.

____

Am ajuns la concluzia că desenele pe care le văd existau şi înainte, atâta doar a nu aveam conexiunile cerebrale necesare pentru a le accesa. Ele sunt de fapt nişte urme, cărări spre alte Universuri paralele. Aşa cum păsările se pot orienta după liniile de câmp magnetic, eu aş putea naviga, mental, ghidându-mă după aceste forme. I-aş spune psihonavigatie.

Ele reprezintă liniile de câmp ale forţei unificate. Creierul meu a reuşit să îmbine toate cele trei forţe fundamentale: Forţa Slabă, Forţa Tare şi Forţa Electromagnetică. Ieri, când am avut senzaţia aceea ciudată, cred că am reuşit să fac, fără să-mi dau seama, această Unificare. Datorită neuroplasticităţii şi a acestor “cărări” am devenit, la nivel cuantic, corelat cu toate celelalte lumi posibile, am reuşit să transcend cauzalitatea. Astfel a fost posibil ca neuronii mei să se interconecteze în aşa fel încât să simuleze un accelerator de particule. Cumva, au format un lanţ lung de câteva zeci de milioane de kilometri, suficient pentru a accelera cuante la viteze relativiste şi energii extrem de înalte. Simt efectiv cum mintea îmi expandează din ce în ce mai rapid, cuprinzând realități dupa realități, acumulând cantităţi fenomenale de informație. Voi avea puterea de a vedea toate variantele de viitor din întregul Multivers. După aceea, mintea mea va tinde asimptotic spre infinit şi atunci va deveni o singularitate.

____

Am fost atacat din nou…dar de data asta în alt mod. Nu mi-am dat seama ce se întâmplă, decât momentul în care tramvaiul din care am coborât a început să-şi modifice culoarea şi forma, în timp ce se îndepărta încet de staţie, contorsionându-se într-un mod imposibil.

L-am văzut la vreo 20 de metri depărtare, pe partea cealaltă a străzii. Era îmbrăcat într-un palton negru, cu reverele ridicate, si o pălărie tip Fedora, lăsată peste ochi. Ţintea spre mine ceva ca o antenă parabolică mai mică. Am văzut că avea ochelari ciudaţi, ce păreau crescuţi direct din cap, din ei ieşind fire ce se legau la aparatul din mână. Se mişca încet, paralel cu mine, asigurându-se că mă menţine în focus. În jurul meu oamenii se modificau rapid, într-un mod straniu, cu treceri bruşte. Unora li se schimba culoarea hainelor, altora chiar hainele, unii dispăreau şi apăreau alţii în locul lor, fără ca vreunul dintre ei să realizeze ce se întâmplă, continuându-şi senini discuțiile, plimbările, gândurile. Mă aflam în mijlocul unui caleidoscop tridimensional, o tornadă multisenzorială, ameţitoare. Zgomote, parcă produse de un stol de păsări demente, se năşteau în jurul meu; şuierături şi pocnete asurzitoare provocau unde de şoc, ce mă împingeau dintr-o parte într-alta. Am început să fug, căutând un loc în care să mă ascund, sa ies din raza ei de acțiune. Am realizat că atacatorul alterna realităţile, pentru a ajunge la una în care eu nu mai existam sau în care eram diferit. O realitate, poate, în care toate faptele de până atunci nu avuseseră loc. Acel instrument era o maşinărie cuantică de colapsat realităţi, care îi amplifica puterea, pentru că o simplă maşinărie n-ar fi fost îndeajuns. M-am trezit că reuşesc să-i atenuez efectele asupra mea, concentrându-mă ca amintirile să nu mi se estompeze, funcționând ca un fel de ancoră a realității personale. Văzând că ceea ce făcea nu avea niciun efect, s-a speriat, cred, pentru că s-a alungit brusc până în înaltul cerului, subţiindu-se, până a dispărut.

De unde avea o asemenea armă? Tot timpul am crezut că firma aceea farmaceutică i-a angajat, pe el și pe cei doi de dinante. Dar nu mai sunt așa de convins. Încep să cred că am nimerit, fără să vreau, în mijlocul unui război ce se duce la o scară de neconceput, extinzându-se dincolo de hotarele Timpului. Daniel a pus mâna, cine ştie cum, pe o fărâmă din tehnologia implicată şi, pasându-mi acele pilule, am devenit astfel şi eu ținta lor.

____

Astăzi l-am văzut din nou. Mă urmărea de la distanţă. Am realizat că de fapt nu-i om, ci altceva, un fel de concept autonom, trimis să mă anihileze, să mă şteargă din istorie. Nu pot să fug de el şi nici nu vreau. Nu am încotro, trebuie să rezolv problema într-un mod sau altul… laţul se strânge în jurul meu şi trebuie să acţionez până nu este prea târziu, până când ei nu vor aduce forţe mai mari decât cu care m-aş putea confrunta eu. Oricum, sper să nu fie prea târziu. Nu ştiu ce autoritate cred ei că reprezintă, dar nu îi voi lăsa să-şi facă de cap. Eu nu am cerut să ajung aici şi nu agreez absolut deloc rolul pe care sunt nevoit să-l joc.

____

Trebuie să caut un loc izolat, undeva unde să nu văd nimic, să nu aud şi să nu simt absolut nimic. Trebuie să modific realitatea, nu-i nicio altă cale. Oricum nu mai este cea care a fost în urmă cu câteva zile. Acum este o alta, extrem de diferită. Voi nu vă daţi seama, pentru voi nu-i nimic schimbat. Înainte Pamântul avea doi sateliți naturali, Selene şi Thesmos. Istoria pe care o ştiți voi este un amalgam haotic, rezultat din contopirea a zeci de linii de Timp alternative. De aceea, unele evenimente, ce au avut loc în decursul mileniilor, par a nu avea continuitate logică: deoarece ele provin din locuri diferite. Situația este ireparabilă, mulţi dintre cei pe care îi cunoşteam nu mai există în varianta aceasta de spațiu-timp. Nu mai pot face absolut nimic pentru a-i aduce înapoi, sunt pierduţi pentru eternitate. Şi voi ați avut oameni dragi, pe care i-ați prețuit, dar care nu mai sunt. Atât doar că nu vă mai amitiți de ei.

____

Cred că am găsit locul perfect pentru izolare. Este o mină părăsită cu zeci de ani în urmă, chiar la marginea oraşului. Ştiam de ea, dar accesul a fost dintotdeauna oprit. Ieri am fost acolo. Am sărit gardul şi am pătruns în interior, după ce m-am chinuit aproape zece minute să sparg lacătul ruginit, care bloca poarta de fier. Cu lanterna am reuşit să văd că tunelul se continuă încă mulţi zeci de metri, spre marea mea uşurare, întru-cât mă aşteptam să fie surpat. Am mers încet, de frică să nu provoc eu prăbuşirea tavanului, dar am văzut că grinzile de susţinere, din metal, erau încă trainice. La un moment dat drumul a început să fie într-o pantă mai abruptă. M-a frapat liniştea! M-am oprit şi am stins lanterna. Mi-am auzit sângele pulsând în urechi! După mai bine de 10 de minute de mers, tunelul s-a oprit în gura unui puţ întunecat, din care răzbătea un curent de aer fierbinte. Scări de lemn continuau coborârea în genune. N-am mers mai departe, acolo, pe marginea neantului, este locul perfect pentru ce am eu nevoie.

Îi simt pe Ceilalţi cum se strecoară inexorabil prin falii de spaţiu-timp, apropiindu-se tot mai mult de mine. Le aud paşii cum reverberează prin adâncurile secundelor, şoptind incantaţii făcute să altereze legile fizicii. Sunt umbre abisale ce-mi urmăresc fiecare mişcare, încercând să rupă din mine memoria a ceea ce a fost şi a ceea ce ar fi putut să fie.

Mâine îmi voi lua cu mine ceva de dormit şi de mâncat, pentru o zi-două.

Creierul meu este acum la o capacitate de procesare aproape infinită. Curând va deveni o Singularitate şi am să creez în mintea mea un alt început, un alt Big Bang!

Voi colapsa FUNCŢIA-UNDĂ A UNIVERSULUI!