M-am plimbat la prin Piaţa Romană, de alegerile electorale, pe Batiştei, pe lacul Herestrău cu o tiribombă acvatică adusă de SC Acvatic SRL tocmai din Hawai, să se dea cu ea poporul, să mai uite de necazuri. La McDonald dormeau cu toţii iar tigăile erau pline ochi, la Serviciul Special de Telecomunicaţii am descoperit că şi Iaşiul, Clujul, Timişoara și Suceava dormeau bine mersi. Pe la doişpe şi-un pic, mi-am dat seama de gravitatea situaţiei şi am luat-o la fugă spre Otopeni să urc în Turnul de Control să iau legătura cu Lumea Mare să le zic ce necaz aveam şi să cer instrucţiuni pentru rezolvarea cazului. Waved Wonderful World! Yep! Dar nu era Turnul de Control ci chiar Turnu’ Fierarilor. Materializat prin spațiu-timp, anecdotic vorbind. Asta e, dematerializare, adică liberalism deșănțat și apoi materializare adică marxiști fornăicioși și tembeli. Avusese dreptate Gucci Gambino, Turnu’ Fierarilor era energie pură, ce să mai vorbim. Eram însemnați. Aveam o Misiune în Univers, nu te mint. Am zis în eter: Aici e România. Lumea Mare n-a răspuns. Am repetat, aici e România. Lumea Mare, chitic. M-am enervat, se înţelege. Am răcnit în microfoanele care bâzâiau cometic: Băăă, Lumea Mare, aici e România! Şi tot aşa până când am descoperit că întreaga noastră planetă a fost debranşată de la rețea. SMS-uri, ioc. Hekări, niciunul. Nu tu Facebook, nu tu Google, nu tu Youtube, nici Gagarin, nici mangaleră, nici Eminem, nici X Factor, nici Avatar. De câteva zile, liber fiind ca păsărea cerului, hoinărind de colo, colo, printre somnoroși, scriu un studiu sociologic despre felul în care dorm popoarele lumii tot chitind cumva dacă Turnu’ Fierarilor n-a fost ridicat în vremuri imemoriale de o rasă de înaintași ai noștri, necunoscuți, care-au vrut să ne transmită un mesaj, o misiune, o sarcină esențială, o ipostază inițiatică, ce bine ar fi să nu care cumva s-o ratăm ca niște fraieri!
