Timișorenii ăștia nebunatici de la Helion nu se lasă deloc. Secolul XX și-a dat duhul cu tot cu Epoca de Hârtie dar timișorenii, pe care îi cunosc de ani și ani ca pe buzunarul meu, pe tipuri psihologice vălurite, stil literar, gomoșenii, deschidere sau ghetou, aroganțe sau camaraderie, ambiție sau delăsare, istorii secrete pe care numai eu le știu, lool, nu vor să se lase, nicicum. Ei fac și desfac SF-ul românesc în neimaginate feluri încercând să bage oxigen la greu într-un cal aparent mort, dragul de el, metaforic vorbind. De la Dorin Davideanu, pe unde o fi, la Cornel Secu, această adevărată legendă plină de surprinzător, de insurgență, de contradictoriu, de deschidere dar și de supărăciune copilăroasă, un om de excepție, de la excepționalul Cozmiuc, Dumnezeu să-l odihnească, la Viorel Marineasa, ce om adevărat și rafinat, și la excepționalul Lucian Ionică, de la Szabo, ermeticul, la Daniel Timariu, un om bonom, elegant, cu stil, bun scriitor, la Adrian Chifu, teribilul, Sergiu Nicola, Andrei Nedel, Marcel Luca, Darius Hupov, Cristian Koncz, Tudor Beșuan, Bianca Sol, Ionuț Manea Adrian Bancu și mulți alții pe care îi rog să mă ierte dacă nu-i numesc, uitându-i vremelnic și asumându-mi eroarea vălurită și văluritoare, acceptând să fiu pus la zid, timișorenii sunt o lume SF teribilă, fantastică, nepieritoare. Dar să specific punct de zile mari, cu un bravo personal și multă prețuire pentru Gruparea HG Wells și revista Paradox! Să nu-i uităm! În sfârșit! Dacă alte cluburi, cenacluri, mici mișcări SF din România au murit cu brio, triumfal, mizer, tovărășește sau din pricini capitaliste, SF-iștii timișoreni nu se lasă zdrobiți de Vălurita Istorie Mondială. Ei au construit sute și sute de evenimente SF care mai de care mai controversate, ei au scris tone de SF-uri mai mici sau mai mari, ei s-au ambiționat să se caftească sau să se iubicească cu utopiile mironoviene care au străjuit ani și ani mișcarea SF să nu care cumva să deraieze în credințe, stiluri, genuri, direcții nepotrivite socialismului utopic. Ei au câștigat pe merit multe distincții, premii, onoruri SF de-a lungul zbuciumatei noastre Istorii SF. Ei au pus la cale răzmerițe, revoluții sau contrarevoluții, au imprimat un stil aparte cu papion și bune maniere într-o lume de derbedei SF, liberi, zănateci, excesiv de talentați. Timișorenii, vezi Cornel Secu, au serelizat SF-ul Românesc aducându-l în lumea capitalistă, așa cum înțeleg românii capitalismul, inventând aiuritoarea serelistică ARCA SF care nădăjduiește, vremelnic și fără prihană să-l înlocuiască pe mogulul apus Mironov, ce lucruri extraordinare a făcut Alexandru Mironov pentru SF, în felul lui, controversat adesea, dar de mare impact, să recunoaștem, de fapt, la cârma Mișcării SF care e admirabilă, e superbă dar lipsește cu desăvârșire, draga de ea, tot metaforic vorbind. Timișorenii sunt o lume haioasă, serioasă, cu aplomb, cu suflu universitar, sunt gravi și profesioniști, poate prea serioși uneori, gata, gata să organizeze un nou Eurocon sau un Romcon, cu elan, cu o zbatere inimaginabilă, cu o mare dragoste de SF. Nu poți să treci pe lângă ei, ei scot reviste elegante și ochioase de ani și ani, pe hârtie sau în Realitatea Virtuală. Timișorenii sunt o lume aparte, veselă sau extrem de importantă, o lume SF pe care aparent, ah, aparențele care păcălesc, nici Opriță, nici Colin, nici Rogoz, nici Hobana, nici Cornel Robu, nici Alexandru Mironov, nici Lucian Hanu, nici Paligora, nici Nemira, nici, vai, nou apărutul editor de la Pavcon, nici Cătălin Badea Gheracostea, nici Ceaușu, teribilul scriitor ieșean (Quasar), nici Anamaria Borlan (Antares), cu atât mai puțin Dan Doboș, din Iași, intrat de curând în grațiile Timișoarei, dragul de el și nici mulți alții nu au înțeles-o cu adevărat, poate, îmi asum eu direct, această afirmație nebună, nelalocul ei, sau au înțeles-o nicicând sau vreodată dar au iubit-o frenetic, pentru ca, în cele din urmă, azi, mâine, să se dovedească în vreun fel sau altul că de fapt au înțeles-o foarte bine și foarte corect. Și e bine că n-au înțeles-o pentru că se cheamă că această Mișcare SF din Timișoara e viguroasă, puțin perversă, nărăvașă, nevrând să intre sub ocheanul sau microscopul sau lupa vreunui analist profesionist. Adică nu vrea să depună armele să devină istorie. Adică are multe lucruri de spus în continuare în Istoria Vălurită a SF-ului românesc. Scriitorii timișoreni, unii dintre ei și excelenți promotori SF, îndrăgostiți lulea de acest gen literar care e mai mult decât o simplă literatură, salvgardează Lumea SF-ului Românesc, după chipul și asemănarea lor. Ei au insertat Lumea Românească, aducându-i la lumină pe unii uitați prin București, Iași, Craiova, Brăila, etc., și foarte bine au făcut. Ei resuscitează în cascadă tot felul de curente literare, se îngrijesc de propășirea SF-ului românesc într-o manieră cromatică rar întâlnită în Literatura Română. Prin tot ceea ce fac, timișorenii de la Helion și nu numai își câștigă în istorie un statut național binemeritat. Nu poți să nu-i simpatizezi sau să-i critici sau să nu fii de acord sau să nu-i lauzi, sau să nu-i respecți. Depinde ce alegi. Cândva, timișorenii dădeau culoare trenurilor comuniste, în drum spre convențiile SF comuniste de la Iași, Sibiu, Brașov, București. În vagoane se citea, se discuta aprins. Urmau zile de nebunie SF. Acum, timișorenii, ca toți ceilalți, circulă în mare viteză prin țară cu mașinile personale sau cu avionul, comunică pe Facebook, răsuflă un pic, își trăiesc viețile lor de oameni reali. Poate, cândva, cineva își va lua inima-n dinți să povestească povestea acestor oameni care, bravo lor, nu au vrut să dea bir cu fugiții din SF-ul Românesc, nu au declarat sfârșitul lui apocaliptic așa cum a făcut Cristian Tudor Popescu, divorțând, fugind din SF în anii nouăzeci. Timișorenii s-au încăpățânat să trăiască SF-ul, să-l prizeze mult mai tare decât Adrian Bănuță care, firesc de altfel, și-a părăsit extraordinara sa legendă SF de la mișcarea literară SF, Jurnalul SF, alegând, e dreptul lui, alt destin în viață. Timișorenii sunt un val de scriitori care, deși n-au produs un Manifest SF ca Motocentaurii Generației 90, nu s-au lăsat, n-au murit, n-au dezertat. Chiar dacă, uneori, acțiunile lor tind către dictat, către autoritarism, către exclusivism, către derapaje omenești-literare, estetice sau organizatorice, explicabile la urma urmei, travaliul lor SF este admirabil și pe deplin remarcabil. SF-ul timișorean depășește frontiera. E de fapt o asumare a unor oameni care de ani și ani, se încăpățânează să păstreze vie o idee, o dorință, un crez, o atitudine, o mulțime de stiluri literare, un suflu, o inimă. Poți din aceste pricini, fie să-i iubești, fie să-i înjuri, fie să-i ignori, fie să fii sau nu de acord cu ei, cu ideile lor, cu ceea ce fac sau ce nu fac. Un singurul lucru însă nu poți: nu poți să nu-i respecți!