Am stat un pic în cumpănă. Ce titlu să aleg? Ce să scriu eu la începutul acestei povești frumoase despre un om extraordinar? Cum să-l creionez pe Dan Culcer încă din titlu? Foarte dificil. Am ales să spun că este un mare prieten al scriitorilor de Science Fiction. Poate că nu e elocvent pentru statutul lui Dan Culcer, de departe o istorie vie a literaturii române. Dar, departe de mine să încep acum să aduc osanale și dulcețuri la această masă de vorbe frumoase despre Dan Culcer. Știu în mod sigur că nu i-ar fi pe plac. Pentru mine, Dan Culcer este un model adevărat și o speranță. În anii ’80, pentru mine, Dan Culcer semnifica speranța iar revista Vatra era un tărâm ficțional aproximativ exotic și apetisant către care aș fi înotat plin de voioșie. În acei ani, căutam cu fervoare o ieșire la larg. Voiam să ies din decorul trist în care trăiam. Erau ani de căutări ficționale fundamentale. Încercam să-mi găsesc o voce într-o lume tragică și ireală. Lucram în fabrică. Lucram în trei schimburi. Curgea sudoarea de pe mine iar eu visam în neștire să fiu publicat de revista Vatra. Am început să-l bombardez pe Dan Culcer cu texte așa cum trimiteam salve ficționale către România Literară, Cronica, Tribuna, Convorbiri Literare, Steaua și așa mai departe. Făcusem câteva breșe în publicațiile SF, puține, sporadice. Participam la evenimentele din lumea SF, așa cum erau ele, într-o lume grotescă. Vatra devenise pentru mine o idee nebunească, pașaportul către gloria literară absolută dar nu numai atât. Era o speranță. Dan Culcer a devenit pentru mine o speranță. Așa e și acum. Să poți să stai de vorbă cu Dan Culcer era ceva de vis. Primele convorbiri telefonice au fost fantastice. Mă duceam la fabrică în pas vioi, eram cineva, mă durea la bască de realitatea dură în care trăiam. În plus, și de-abia acum o spun, fără să știe, Dan Culcer mi-a dat girul unei literaturi aparte, a unui stil aparte, a unei ficționalități unice pe care am îndrăznit s-o construiesc de-a lungul timpului. În acei ani, am fost amenințat la modul serios să-mi bag mințile în cap și să scriu Science Fiction Tehnico-Științific. Mi-am dat seama, în cele din urmă, că deviasem de la linia oficială și că mă îndreptasem către teritorii ficționale interzise în epocă. Dar când vorbeam cu Dan Culcer la telefon, eram în al nouălea cer. Felul lui de a fi, plin de o noblețe rar întâlnită, mă încuraja, îmi dădea aripi. Avea tact, avea idei grandioase, știa să pună degetul pe rană, nu umbla cu jumătăți de măsură, nu-mi îngrădea libertatea de a visa. M-a încurajat într-un fel absolut fenomenal. În 1984 mi-a publicat integral povestirea Domino, pe o pagină uriașă din Vatra, am crezut că mor pe loc de bucurie. Eram la Sibiu împreună cu Mihaela mea cea dragă, soția mea, când am cumpărat revista Vatra de la chioșc. A fost fantastic. Eram la Sibiu la Convenția Națională a Cenaclurilor Science Fiction din România, girată pe vremea aceea de UTC. Dintr-odată m-am simțit cineva, dintr-odată Vatra îmi dădea pașaportul către literatura mare. Au fost atunci câteva mirări oficiale, strâmbătură din nas, teama că Ovidiu Bufnilă scapă de sub observație, că trece bariera, că iese din ghetoul oficial SF. Nu i-am povestit lui Dan Culcer multe amănunte pentru că nu voiam să încarc inutil relația noastră cu greutățile și halucinogenele din acea vreme. Țineam morțiș să păstrez cu el o relație frumoasă, stenică, bărbătească, o prietenie atât de prețioasă! Dan Culcer cred însă că bănuia unele lucruri, cred că simțea zbaterea mea. Nu mi-a spus-o dar am intuit că știa. Am vrut să păstrez cu el un dialog viu, pasionant, pe teme de literatură, dialog pe care nu-l puteam purta în epocă cu altcineva fără repercusiuni de tot felul. Pe vremea aceea, știe toată lumea, sinceritățile puteau fi mortale. Cu Dan Culcer simțeam însă că pot discuta liber. Îi dădeam telefon și-i povesteam tot felul de gânduri care mă torpilau voioase sau nemiloase. Dan Culcer mă conducea pe drum literaturii cu o eleganță desăvârșită. Nebunia a fost că în 1986 Dan Culcer mi-a publicat în Vatra două texte imposibile care au fost criticate în lumea SF și pentru care am fost acuzat, în mod public, că sunt filo-american și post-modernist. Asta s-a petrecut la București, într-o sală cu peste 200 de oameni, la o întâmplare SF cu tot felul de personaje dintre care unele sunt încă în viață. A fost un moment crucial. Gândul că Dan Culcer mă publică în Vatra, fără să mă cenzureze, mi-a dat curaj să înfrunt mânia proletară a judecătorilor mei. A fost un moment greu în care am fost convins că la ieșire voi fi arestat. Să fii acuzat în mod public de filo-americanism și de postmodernism era extrem de periculos și de grav în epocă. În acele momente-cheie din viața mea, m-am gândit intens la Dan Culcer și la echipa redacțională de la Vatra. Erau, ei toți, aliații mei, fără să știe. Mi-am luat inima-n dinți și mi-am apărat cauza în fața acelui public nervos de peste două sute de oameni. Am adus argumente haioase, am destins atmosfera, i-am pus cu botul pe labe pe judecători. Acuzațiile nu veneau dinspre aripa românească a Securității. Dar asta e o poveste dură pe care, poate, o voi văluri pe larg, cândva. Important este că în sufletul meu, Dan Culcer și revista Vatra au fost, fără să știe, un scut eficient și extraordinar. De-a lungul anilor, prietenia mea cu Dan Culcer a devenit extrem de puternică și de frumoasă. M-a publicat în continuare la Vatra și apoi în Asymetria, în Franța. De-o viață, maestrul Dan Culcer mă încurajează și-mi dă aripi. Plecarea lui din țară, în 1987, m-a descumpănit. N-am mai știut nimic despre el. Veștile erau confuze. Erau tot felul de zvonuri. A fost o rană deschisă în sufletul meu. Apoi a venit 1989 și lucrurile au început să se miște. Ne-am regăsit prin mediile digitale. A fost o nebunie. Ca odinioară, am început să-l bombardez cu ficțiunile mele vălurite, cu ideile mele devastatoare. Ca întotdeauna, cu calm și cu o eleganță desăvârșită, Dan Culcer m-a ascultat, mi-a vorbit, mi-a arătat cum stau lucrurile. Nu sunt eu omul potrivit să vorbesc despre Dan Culcer. Sunt sute de oameni care îl cunosc și care pot depune mărturie despre acest om atât de extraordinar. Un spirit nepotolit, nobil, răzvrătit și răzvrătitor, plin de eleganță și de rafinament. O istorie vie a literaturii române, un spirit european de mare rafinament. Dan Culcer are o deschidere vastă către lumea mare și știe foarte bine ce înseamnă ieșirea la larg a unui scriitor român. Cred că, dacă nu greșesc, Dan Culcer a pledat pentru universalitate, pentru ieșirea din ghetou și din provincialism. De aceea m-a fascinat de la bun început. Felul lui de a fi, stilul lui, ideile lui se potrivea de minune cu felul meu de a fi, cu stilul meu, cu ideile mele. În urmă cu nouă ani, am primit vestea-bombă! Dan Culcer venea în România. Mi-a scris. M-a invitat la Târgu Mureș! A fost fascinant! Am plecat împreună cu Mihaela mea cea dragă, soția mea, la Târgu Mureș să-l întâlnesc pe Dan Culcer, omul care, aproape fără să știe, a fost pentru mine aliatul meu secret într-o zbatere, într-o luptă, într-o înverșunare în inima ghetoului oficial SF. Am dialogat toți trei cutreierând prin Târgu Mureș timp de câteva zile într-un regal de prietenie extrem de prețios. Ne întâlneam pentru prima oară, după ani și ani. A fost extraordinar, de neuitat! Departe de mine gândul de a zeifica un om ales și nobil. Departe de mine de a fi exaltat. Iau lucrurile așa cum sunt, privesc istoriile așa cum au fost. Dan Culcer este un om ales, un om cu un suflet nobil și un scriitor absolut fenomenal. Aș zice, luându-mi inima-n dinți, că este un îndărătnic. El a fost în răspăr cu oamenii sistemului. Mai mult decât atât, cu sistemul ca atare. Mi-a insuflat o parte din îndărătnicia asta, încurajându-mă să nu mă dezic, să nu mă prostesc. Aș putea spune că totul a fost un dar. Poate că l-am meritat, poate că nu. Astăzi, când navighez ficțional în multe zări, vrând nebunește să cuceresc lumea, cu tot dinadinsul, o parte din spiritul lui Dan Culcer mă privește fie dojenitor, fie încurajator. Nu știu dacă reușesc să vă vorbesc așa cum trebuie despre Dan Culcer. Nu vreau să-l laud, nu vreau să-l pun pe un piedestal. Nu are ce face acolo, pe piedestal. Dan Culcer e în inima oamenilor. Pagina de SF de la Vatra, pe care a îngrijit-o cu atâta dărnicie, ani de-a rândul, a găzduit mulți scriitori de Science Fiction. Dan Culcer le-a dat aripi. Cred că asta ar putea fi ideea centrală a acestui nevinovat tex bufnilian. Dan Culcer a dat aripi scriitorilor SF. Poate că așa a vrut Dumnezeu, ca Dan Culcer să împartă tuturor aripi de înger sau de arhanghel, cine știe. Eu aș vrea să știți că sunt fericit că pot scrie aceste rânduri nevinovate despre Dan Culcer și că îi mulțumesc pentru tot. Și vreau să mulțumesc și redacției Vatra pentru că îmi dă această șansă. Tuturor, un gând bun din inima mea.

Foto: Ovidiu Bufnilă

Credit art: Deskridge