De luni de zile am tot auzit vorbindu-se despre proiectul Spacers, al nou fondatei asociații Spacers, cu sediul în Timișoara. Știam de ele pentru ca doi dintre membri clubului Helion, Adrian Bancu și Adrian Chifu, sunt piloni de bază în aceste întreprindere. Am fost extrem de curios să văd cum se va concretiza acest proiect, care naște o nouă echipă de organizare distinctă, provenită din fandomul SF timișorean.

Festivalul Spacers se dorește a fi o manifestare complexă, culturală și educațională. În 2019 a pornit cu un proiect pilot, festivalul Mooniverse, dedicat celei de a 50-a aniversări a aselenizării primului echipaj uman. Pentru a vedea proiectul din interior m-am oferit ca voluntar în ziua festivalului, la una din locațiile acestuia.

festivalul-mooniverse

Festivalul MOONIVERSE

Moonivers s-a vrut o manifestare complexă de la început. A avut două locații (una la Planetariul de la Universitatea de Vest și una la Universitatea de Artă din Timișoara). A desfășurat manifestări diverse:

  • vernisaj de expoziție de artă grafică
  • vernisaj de expoziție de filatelie cu tematică spațială
  • prezentări și dezbateri de astrofilatelie, astronomie populară și medicină spațială
  • vizionare de secvențe video despre cucerirea spațiului circumterestru și a sistemului solar
  • două concerte de muzică electronică (trupa V.A.G. și Adrian Chifu)
  • lasershow
  • prezentare cu degustare de mâncare spațial-vietnameză și bere cosmică (serie de bere cu tematică/etichetare cosmică)
  • vizionarea planetelor Jupiter și Saturn, cu sateliti, prin telescop

Evenimentul este realizat în colaborare cu:

  • Facultatea de Arte și Design, UVT
  • Societatea Română pentru Astronomie Culturală
  • Foto-astronomi din Timișoara și Medgidia
  • Direcția de Poștă și comunicații Timișoara, Asociația Filateliștilor din Timișoara
  • Eveniment gastronomic cu restaurantul Little Hanoi, Fabrica de Bere A La Cluj
  • Rubin SRL cu Rubin Lasershow și Carvin Audio România

Expozanții la festivalul Mooniverse sunt artiștii:

  • Alec Bartos (artă plastică) – invitat special
  • Mihai Corneliu Donici (artă plastică)
  • Marius și Livia Jurca (artă plastică)
  • Eugenia Drăgoi-Banciu (artă plastică)
  • Corina Chirilă (artă plastică)
  • plus copii de la Liceul de arte plastice din Timișoara, care au expus lucrări admirabile.

Am asistat la manifestare de la început și pot spune că a descurs lin, fără sincope. Toți invitații au fost prezenți (ceea ce nu se poate spune despre multe din manifestările SF din România), mai mult, au existat oaspeți surpriză. De la Cluj a fost Alec Bartos, unul dintre puținii specialiști români în științe spațiale, designer grafic, care a activat și în domeniul filatelic, unde a realizat designul pentru câteva serii de timbre cu tematică spațială. Pe lângă el, au fost prezenți Eugenia Drăgoi Banciu, care a fost organizatoarea expoziției de artă grafică, Cristian Koncz, membru al Clubului Helion și Andrei Juravle, de la Societatea Română de Astronomie Culturală.

Singurul minus a fost un public puțin numeros, datorat în mare măsură perioadei de vară, în care studenții și timișorenii se află plecați în vacanță. Mare păcat, pentru că efortul organizatoric deosebit nu a fost răsplătit cu o audiență pe măsură.

Aștept cu nerabdare Festivalul Spacers de anul viitor și sper că fandomul și iubitorii de SF vor fi mai mulți, ca voluntari la eveniment sau doar ca participanți.

Muzică electronică la MOONIVERSE

Concert V.A.G. la Moonivers.

Concert de muzica electronică, Adrian Chifu, dedicat explorării spațiale umane.