Asociația Culturală Spacers organizează la mijlocul lunii octombrie un festival interesant, destinat curioșilor vrăjiți de spațiul, planetele și sorii pe care omenirea le-a observat de-a lungul existenței, aprinzându-ne imaginația, inspirând creatorii de artă, literatură, muzică și film.

Ediția a treia a Festivalului Spațialilor, după cele din 2019 (Mooniverse) și Spacers Festival 2021-online,  este proiectată în continuarea Săptămânii Spațiului, celebrată în întreaga lume în perioada 4-10 octombrie 2023 și este realizată de Asociația Spacers în colaborare cu: Societatea Română pentru Astronomie Culturală – SRPAC, Institutul Acum, Agenția Spațială Română ROSA, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Timișoara, Liceul de Arte plastice Timișoara, Asociația ARCASF, Asociația Helion, revista Helion Online.  Alte organizații și artiști  sunt invitați să se implice în activitățile propuse (Nava2, InEdu, UVT, UPT, etc.). Spațiile puse la dispoziție evenimentului sunt ale Uniunii Scriitorilor Timișoara pentru conferințe, Studioului Cronic Love Productions Europe pentru expozițiile artistice, și, probabil se vor desfășura panelurile cu public, dacă este vreme favorabilă, în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara.

Pentru anul acesta suntem invitați la aceste activități:

-Între 12- 15 octombrie Space Week: expoziții de artă plastică, grafică, caricatură, bandă desenată, cu Radu Clețiu, Mihai Corneliu Donici, Livia Mateiaș, Corina Chirilă, Elian Băcilă, caricaturistul (recordmen Guiness Book) Radu Clețiu cu tema „Hominid și extratereștrii”, fotografie astronomică cu Cristian Suciu și alții, prezentate la Studioul Cronic Love Productions Europe.

-Conferințe pe teme de astronomie,  observații prin telescoape, cu Societatea Română pentru Astronomie Culturală, oameni de cultură și știință din Timișoara și din țară.

-Prezentări de filme documentare și conferințe pe teme de ecologie, istorie a științei, patrimoniu natural, arii protejate, prezentări de proiecte și bune practici realizate în România,

-Ateliere de creație vestimentară, cosplay, artă plastică eco, steampunk, cyberpunk, cu Livia Mateiaș și Laura Ceica,

-Creație vestimentară inspirată din preistorie sau viitor, bijuterii, artă manufacturată.

-Cryptospații virtuale, proiecte NFT,

-Expoziție de carte, reviste și afișe de evenimente SF, întâlniri cu scriitori, artiști, activiști de mediu, specialiști în zone protejate.

-Concerte muzicale și Eco Space Party în zilele de 14-15 octombrie  în diverse genuri de muzică  spațială.

Este un eveniment dedicat promovării muzicii electronice, a iubitorilor spațiului, a celor pasionaților de științe, arte și de literatură de anticipație, a celor interesați de sănătatea și biodiversitatea spațiului ambiental în care viețuim împreună cu milioane de specii, a celor preocupați de trecutul, prezentul și viitorul planetei, al omenirii. 

Mai multe detalii, aici!