Din principiu nu-mi plăceau filmele cu zombi.
Era o preconcepție, bazată pe o respingere a priori a unui fenomen de pop-culture, prezent în literatură, film și arte conexe. Mi se părea infantil, grotesc, fără substanță, oroare de dragul ororii. Și, spre propria-mi… oroare, mi-am schimbat părerea.
Totul a început de la Daria, fata mea, plecată la studii la Cambridge School of Art, secția Film and Television Production. De când a ajuns acolo, a început să ne bombardeze (pe mine și pe soție, cinefili pasionați care au transmis fetei gena asta dominantă) cu titluri de filme de care auzisem în treacăt sau nu auzisem deloc. În acest caz era vorba de Shaun of the Dead, 2004 .
Când am auzit de titlu am zâmbit superior, dar, în același timp, s-a sădit în mintea mea îndoiala. Trebuia să fie ceva, din moment ce profesorii ei recomandau spre vizionare un film… cu zombi, chiar așa?
Zilele au trecut și pe când scanam netul pentru titluri de filme de văzut, am dat de I Am a Hero, un film japonez, din 2015. Sămânța îndoielii și curiozității încolțise, așa că am zis că ar fi momentul să mă scutur de prejudecăți și să încerc. Nu era filmul care îmi fusese recomandat, dar avea un scor bun la IMDB.
Am început vizionarea fără mari așteptări, pentru a fi acaparat, pe măsură ce minutele treceau, de acțiune și de modul în care era tratat subiectul. În esență, era povestea clasică: un virus produce îmbolnăvirea populației în Japonia, oamenii se transformă în zombi, care atacă „oamenii obișnuiți”, societatea colapsează. Lipit de acest scenariu obișnuit, se insinuează povestea la fel de comună „boy meets girl”…și cam atât este partea comună cu clișeele genului. Treptat, glisam spre altceva, deosebit, interesant, atât la nivel de scenariu, cât și al limbajului cinematografic.
În primul rând e vorba de modul în care personajul principal vede lumea înconjurătoare. El este un desenator de manga, semi-ratat, care nu reușește să iasă din mocirla călduță a mediocrității. Lentilele prin care sesizează realitatea sunt vizual distorsionate de modul său de a-și desena personajele. Cum ar zice tinerii din ziua de azi, „își face filme”, în care este un adevărat erou care „salvează ziua”, cum spune un slogan dintr-un desen animat american. De fapt, actele sale eroice sunt doar un scenariu, sugrumat de adevăratele fapte, care se învecinează mai degrabă cu lașitatea. Astfel, în loc de „boy meets girl, boy saves girl”, se întâmplă contrariul, pentru că încercarea sa de a salva fata devine o călătorie în care el, personajul principal, e salvat în mod repetat de fată.
La finalul filmului am încercat să analizez de ce mi-a plăcut atât de mult. În primul rând cred că am pornit cu așteptări scăzute, ca atare tot ce a întrecut aceste așteptări e posibil să fi fost receptat cu o doză suplimentară de bunăvoință. Dincolo de această părtinire pozitivă, sunt câteva elemente extrem de importante:
– scenariul clasic este scos din capcana unei abordări serioase, cu ajutorul unui umor de o factură aparte, pe care mi-e greu să-l definesc. Probabil are de-a face cu cultura japoneză, dar e un umor care poate fi gustat cu plăcere și de un european, pentru că mie mi-a plăcut foarte mult. Se apropie de umorul englezesc, dar este de altă factură. Mai târziu, căutând informații despre film, am aflat că este ecranizarea unui serial manga din 2009, care a avut succes, ceea ce poate explica în parte calitatea filmului.
– muzica este foarte bună, compusă de un compozitor… iranian, Nimba Fakhrara. O muzică învăluitoare, când e nevoie, adrenalinică, atunci când trebuie.
– directorul de imagine dă lecții de profil. Sigur, conceptul e luat din exprimarea grafică manga, dar acest lucru nu te deranjează, pentru că începutul filmului îți dă cheia: este modul în care mintea personajului principal, artist manga, vede realitatea, printr-un filtru artistic propriu, în imagini gata de a fi folosite mai departe în scenariile pe care le va desena pe hârtie.
Sunt suficiente motive pentru care să vezi filmul. Dacă nu din alt motiv, trebuie să-l vezi pentru a cunoaște modul în care cultura manga vede subiectul „zombi”.
Acest film mi-a redeschis apetitul pentru gen, care fusese drastic inhibat de seria Resident Evil, din care mă obligasem să vizionez un sfert de film, pe parcursul căruia căscasem din minut în minut. Ca atare, atunci când mi-a apărut ocazia să văd un alt film cu zombi, am spus „Da” și am vizionat The Girl with All the Gifts, despre care am să vă vorbesc în continuarea acestui articol, în numărul viitor al revistei.
I Am a Hero (Japonia, 2015)
Regia: Shinsuke Sato
Scenariu: Akiko Nogi după un manga de Kengo Hanazawa
Distribuția: Miho Suzuki, Masami Nagasawa, Kasumi Arimura
IMDB: http://www.imdb.com/title/tt3775202
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=uK-Z1vas_9g