M-am plans de cel puțin câteva ori (dacă nu aici poate în altă parte), că o secvență muzicală scoasă din context nu mai are același sens și nici același impact pentru ascultător, motiv pentru care, în numărul din luna aceasta al revistei Helion SF, am decis să postez o întreagă parte, partea a 6-a a proiectului „Cântece de dragoste și alte cântece din Constelația Ursa Major (UMC)”, chiar dacă e exact partea de material suplimentar (bonus material).

5
(1’45”)

Pe Omnia, Eveinele locuiesc în grupuri de câte 5, sau multiplu de 5, în funcție de miniourile pe care le ocupă temporar. Sunt ființe delicate, sensibile, chiar fragile. Grația lor nu e întrecută decât de 5, stăpâna absolută a planetei Omnia pe care Eveinele o venerează, căreia se roagă, îi aduc sacrificii în preajma sărbătorilor varene și mulțumiri la terminarea calastrelor Anto și Danto.
Eveinele sunt dotate cu 5 ecrescențe pe fiecare extremitate tentaculară inferioară și superioară, în număr, de asemenea, de câte 5, iar înălțimea lor e de 5 picioare. Abaterile sunt înlăturate.
Eveinele sunt impregnate în al 5-lea ciclu maternal și nasc după 5 revoluții complete ale Omniei, când cele două luni, Oma1 și Oma4, se intersectează deasupra planetei. Fetușii Eveineni sunt asistați de Uniunea Crabiolelor Albastre de Marvi, iar fetușii Adnamii sunt remiși forumurilor Aexionite.

Uverture
(1’12”)

e unul din zecile de mii de planetoizi ce orbitează steaua HD89744 din constelația Ursa Major, colonizat, inițial, pentru minereurile de carbonat de calciu tetraedric și, mai târziu, teraformat  pentru exploatări agricole.
Fermele de pe Uverture au fost singurele producătoare de harabii, o specie de fungi dispărută de pe celelalte corpuri cerești locuite. Cândva, în apropiere de Uverture, a existat și o stație orbitală, Standard-4T, dezafectată în ultimii o sută de ani. Interesul pentru exploatări miniere din regiunea (Thereatreite) a scăzut și apoi a încetat definitiv, prospecțiunile fiind mutate dincolo de Centura ProxximarC de asteroizi, odată cu descoperirea permantonului, materialul minune, aș pune minune în ghilimele dacă toată această goană după permanton, întrebuințat inclusiv la căptușirea navelor interstelare, n-ar fi reală.
Ultimul export de harabii a fost efectuat de cargoul comercial AligaTorre, torpilat cu fascicole ramma în tunelul Baci de benzile clandestine de pe Ka-kut și Tok-kut. După acest atac pirtateresc cererea de harabii a încetat, iar fermele de pe Uverture au fost relocate în centura de planetoizi, una câte una. Au mai rămas doar laboratoarele pilot, operate de coloniștii nostalgici care au refuzat să părăsească Uverture.
Secvența muzicală surprinde revolta populației harabii după preluarea puterii prin eviscerarea și consevarea ultimilor coloniști crescători de harabii în capsule și catapulte criogenice și se află într-un moment evolutiv fără precedent. Invazia altor planetoizi din regiune, a coloniilor și a fermierilor de kartii și cane-pa cu lansatoare baltag fiind iminentă.

The power of 9
(29”)

9 este forța și motorul lumii. De aceea adnamii sunt fie înmulțiți, fie împărțiți la 9 – considerat stăpânul și arhitectul întregului univers, a tuturor celor văzute cât și nevăzute, a tot ce este, va fi și va poate fi.
Adnamii sunt ființe desăvârșite. Forța, frumusețea și înțelepciunea lor fiind concepute după trupul și asemănarea Creatorului al Cărui Nume este 9.
9 este fundamentul întregii armonii și chintesența cunoașterii. Vibrația, timpul și spațiul, materia și energia, nu pot exista în absența lui 9.

 

Răsărit de soare pe Antuna
(1’32”)

Desigur că soarele nu răsare pe Antuna. E doar o formula plastică, metaforică, pe care o folosesc în această secvență muzicală. Soarele răsare exclusiv pe planetele și corpurile cerești aflate în sistemul solar. Pe Antuna răsar doar cele 5 stele aparținând sistemului Xi Uma.
„Imaginați-vă că tocmai ați poposit pe Antuna, una din cele 14 planete deșertice ale acestui sistem stelar și tocmai asistați la răsăritul Alulei Australis și al companionilor săi, un spectacol atât de unic și surprinzător, atât de strălucitor (la propriu) și spectacular, încât întrece orice înțelegere și imaginație umană”. (Citat din documentarul lui Alain Delho – Prospecțiuni despre lumile nealterate)

 

Alula Australis
(1’38”)

Xi Ursae Majoris (abreviată Xi Uma) denumită oficial Alula Australis, este o stea binară, sau multiplă, spectroscopică și variabilă de tip RS Canum Venaticorum, situată la limitele constelației Ursei Mari, la sud de Alula Borealis, vizibilă din emisfera nordică a Pământului cu ochiul liber și având o magnitudine aparentă de 3.79. Pe baza tipului spectral (G0V), culoarea Alulei Australis este galbenă, fiind o stea cu temperatură medie cuprinsă între 5200 și 6000 Kelvin. În context, temperatura Soarelui nostru este de aproximativ 5778 Kelvin.
În 1828, Xi UMa a devenit prima stea binară a cărei orbită a fost calculată (cu puțin sub 60 de ani), o realizare a astronomului francez Félix Savary.
Ca sistem multiplu este relativ compact, format din patru până la cinci componente dintre care una a fost stabilită recent a fi o pitică brună (Bc) sugerându-se, astfel, că una din stelele sistemului binar Xi Uma ar avea doi companioni (Ba și Bc).
Distanța sistemului Xi Uma față de soare este de aproximativ 27.3 ani lumină și se consideră că sistemul ar avea destule zone potențial locuibile chiar dacă acest lucru părea improbabil cu numai câțiva ani în urmă.