3

Centura Aurelia lucește albăstrui în lumina dimineții. Dincolo de ea, mai departe, în spațiu, surorile ei, încrucișate, Octavia și Livia. Ziua, cele două inele exterioare apar fantomatic, ca niște replici palide ale Aureliei. Soarele va ajunge în curând în dreptul inelului principal ce aruncă umbre cotidiene pe sol. Umbre după care, desigur, îți poți fixa ceasul. Terasa e amplasată, cum s-ar spune, pe acoperișul lumii. Păstrează un discret farmec clasic, cu mese și fotolii din lemn masiv, cu argintăria fără cusur. Personalul e abia vizibil dar foarte eficient. Yo frământă cu furculița o bucățică de pește, aparent preocupat de delicatesa din fața sa dar, în realitate, cu mintea plină de calcule, variabile, posibilități. Ministrul, pe fotoliul vecin, cu coatele pe masă, ciugulește și el dintr-un desert spumos, încercând, cu stângăcie să nu se păteze la colțul gurii. Ținuse să-l vadă personal pe Yo dar nu-l chemase la palat, ci, undeva, pe suprafață. Tânărul demnitar încercase să dea o turnură relaxată și amicală întâlnirii lor, ca o palidă compensare pentru întreruperea brutală a vacanței lui Yo. Are, însă, rar astfel de griji, de obicei e interesat doar de rezultatele pe care le obține. Numirea lui, în urmă cu doi ani, la cârma Ministerului modificase drastic  conceptul de securitate internă. Rezultatele muncii sale, uimitor de eficiente, îl recomandau ca pe unul dintre cei mai buni funcționari din ultimul deceniu. Metodele, însă… aceasta e o altă poveste. Atât timp cât însă ele se derulau pe marginea îngustă a legalității, încă nu deranjau. Chiar și pe Yo, obișnuit cu decizii dure, curajul și determinarea ministrului îl uimește de multe ori. Demnitarul, un tip înalt, suplu, cam la 30 de ani, cu părul castaniu pieptănat cu grijă pe spate și trăsături colțuroase dar interesante pare foarte preocupat de desert, atent acum să nu-și păteze costisitorul costum Frey. Yo are răbdare. În meseria sa e o calitate esențială, care te ajută nu numai să obții rezultate dar să și supraviețuiești. Micul joc tactic la care îl supune șeful său ierarhic nu îl îngrijorează încă dar sistemul său propriu de alertă e la cote maxime. Aleseseră o masă afară, acolo unde platourile cu mâncare sunt protejate de frig printr-un un ușor capac de energie care lasă să treacă doar tacâmurile. Curenții intermitenți de aer biciuiesc suprafața cenușie a platoului dar clienții nu sunt deranjați decât de o adiere plăcută. Ministrul continuă să se joace cu spuma din fața sa, într-un fel iritant. Yo e obișnuit, însă, cu astfel de situații, mai ales din partea politicienilor, a căror onctuozitate ar exaspera pe oricine. Spre masa celor doi plutește o fată care le umple paharele cu vin. Ministrul se pierde, o vreme, pe firul siluetei gracile a tinerei, revenind apoi la desertul său, ca la o crucială îndeletnicire. În fine, demnitarul de la Interne ridică ochii spre el. O parte din orizontul vizual al lui Yo se închide, într-o mișcare lichidă, apoi capătă, ușor, forma vagă a unui unui ecran concav. Viața unor evenimente înflorește brusc pe acel display virtual, pulsatil, imagini cu tăietură rapidă, sacadată, sincope de culoare și informație, declarații, țipete, explozii, cioburi de interviuri, sunete la limita spectrului audio. Durează așa câteva fracțiuni de secundă. Când se termină, Yo aranjează ușor tacâmurile pe masă, într-o încercare de a ordona, printr-un fel de mimetism, lumea. De a câștiga un pic de timp.

                                                         4

Lui Vo nu-i plăcuse niciodată să acumuleze în vreun fel informație. Este omul faptelor, consideră că altceva decât faptele, acțiunea, nu reprezintă decât o nepermisă slăbiciune. Nu-l pasionase niciodată bogăția de informații generale, prostioarele zilnice, torentul etern de știri care presează lumea. Nu i-ar fi fost greu, totuși, să le proceseze dar preferă să utilizeze doar acele cunoștiințe care servesc scopurilor sale. Nimic nu e mai important decât Misiunea! Simțise asta pe propria piele, mai ales în timpul Marelui Conflict, atunci când sintetizarea până la absurd a abordărilor și acțiunilor îl salvase de la o pierire sigură. De la mai multe, dacă stătea bine și se gândea. Simplitatea este elementul de căpătâi al bărbatului, în orice ar fi făcut. Așa supraviețuise și rămăsese undeva acolo, pe val, aproape de neînlocuit, în lumea lui. Și totuși, acum, e obligat să acceseze informație. Învârte nehotărât între degete pastiluța gri cu o inscripție minusculă, în relief, în timp ce privește, prin fereastra de la bulevard a fast-food-ului. În fine, o înghite, cu o gură de cafea. Câteva milisecunde. Pachete de date înfășurate, qubiți. Informație, informație, informație, munți de date. Creierul lui Vo e inundat practic, de conținutul pilulei cenușii, aproape de limită. Ceașca de cafea se sparge sub degetele bărbatului iar lichidul negru si aromat se scurge pe masă, apoi pe podea. Ochii privesc, ficși, un punct, undeva pe tăblia din față dar în dosul lor furtuni de date trăiesc o viață proprie. Totul se termină brusc. Instrucțiunile primite de Vo sunt atât de complexe încât, practic, nu există loc de erori. Abia acum  își vede pantalonii pătați de cafea. Atinge, vag, o porțiune anume de stofă și moleculele materialului se curăță instantaneu. Își amintește, cu un zâmbet fugar, că în timpul conflictului, nimeni nu avea timp de așa ceva, zile întregi. Sigur, echipamentul de luptă are funcțiuni extraordinare. Autocurățarea, deși există ca aplicație inclusă, nu prea e folosită de soldați. Nu are nimeni timp pentru așa ceva, poate doar în rarele și scurtele momente de întrerupere a acțiunilor, pentru noi informații, pentru proaspete strategii. Vo a rămas un soldat, deși conflictul se terminase de ani de zile. Nu va fi niciodată altceva. Eficiența, pragmatismul, pregătirea sa îl fac o ființă aproape perfectă pentru Misiuni. De cele mai multe ori, Vo devine un lucru periculos, greu de controlat. Și totuși, misiunile sale nu sunt puține, pentru că angajatorii săi își asumă riscul. Vo este cineva, ceva foarte eficient dar prețios. Potrivit informațiilor tocmai salvate, contactul său ar trebui să ajungă în cinci minute. Nu va întârzia. Valoarea datelor, elementele complexe ale misiunii nu lasă loc de arbitrar și nici de întârzieri nejustificate. Și totuși, de ce mai era nevoie să fie contactat? Întrebarea îi stăruie o vreme în minte. Informațiile, planurile sunt ample și suficiente. Vo se uită la ceasul plutitor din fast-food, ce întruchipează Terra,  în mișcare, cu cele trei inele, presărată cu principalele evenimente de pe glob, din ariile cărora irup în aerul fast-food-ului, gheizere de imagini, de cifre, de date. Vo caută doar ora, nu-l interesează alte noutăți. Pe ușa batantă pătrunde o tânără. Mai degrabă scundă, cu părul negru tăiat cu un breton scurt, apoi, aranjat ca o cască semirotundă, până la umăr. Se îndreaptă spre masa lui Vo, apoi se așează, cu naturalețe, în față bărbatului. Ochi negri, nasul ușor ascuțit, trăsături mai degrabă prelungi, buze subțiri, ușor conturate. Vo, ușor surprins, se întreabă dacă acesta e contactul său. Ar putea fi, își spune bărbatul, pentru că, de fapt, nu avusese direct de-a face cu nimeni din Organizație. Tânăra întinde un deget subțire spre antebrațul lui Vo. Buricul degetului are un cerc vag, roșu. Îi face semn acestuia să-și ridice mâneca bluzei și lipește arătătorul de brațul bărbatului. Ochii tinerei privesc în gol o fracțiune de secundă apoi se concentrează din nou asupra lui.

– În regulă, acum știi despre ce e vorba. Ai suprapus scenariile?

Vocea fetei e ușor nazală, plăcută.

– Da, desigur.

Adevărul e că Vo încă lucrează la asta, în timp ce o privește pe tânăra elegantă de la masa lui. Mintea lui face în continuare calcule, analizează variabile, compilează date ample. Experiența sa, capacitățile îndelung exersate, versus situația din teren. Produsul final? Un scenariu perfect. Tânăra mai stă câteva minute, apoi se ridică, îi zâmbește ușor și pleacă. Natural, eficient, așa cum a venit. Vo o urmărește puțin, traversând și apoi pierzându-se în mulțime. Totul va începe în câteva ore.

                                                         5

Parcul nu e mare dar compensează prin finețea detaliilor cu care sunt alese și aranjate plantele. O mare varietate de flori, arbuști, arbori, delicat iluminate, într-un concert peisagistic vegetal relaxant dar revigorant, în egală măsură. Puțină lume la ora aceasta târzie, câteva perechi de tineri care se plimbă sau stau pe șezlongurile presărate prin jur. Ze se plimbă și el, un pic agitat. Absența senz-ului generează anumite modificări subtile de stare, pe care numai Ze le percepe. Multiplele analize și reseturi nu îndepărtează definitiv aceste influențe volatile, reziduale. Ziua în care ele vor pune cu totul stăpânire pe organisme nu e departe, crede Ze. De fiecare dată când îi spune Is-ei acest lucru, fata izbucnește într-o porție sănătoasă de râs. ”Senz-ul e bun, Ze, înțelegi, îl tachinează ea, cu bobârnace pe vârful nasului, de fapt nu e bun, e minunat, e uimitor, este tot ceea ce am fi putut face mai bine pentru a deschide o altă poartă. Păcat că nu e legal. Cred că este cea mai importantă descoperire din istoria noastră și doar un grup extrem de restrâns îl deține, pentru a cerceta influența sa asupra societății.” Adevărul este că senz-ul nu numai că e incredibil de scump pe piața neagră dar și cumplit de riscant să-l folosești. Ze ezitase mult până să încerce. Prima experiență cu senz se dovedise absolut uimitoare. Își amintește și acum, cu pregnanță, ce furtună emoțională explodase în el. Senzațiile amețitoare, noutatea lor, îl copleșiseră iar sistemul său cognitiv se întrebuințase la maximum. Abia după mult timp, după ce devenise un consumator oarecum constant, începuse să se întrebe de ce senz-ul e interzis cu desăvârșire. De ce e considerat un pericol major la adresa societății. E drept, sesizase și el remanența abia perceptibilă a prezenței senz-ului în organism. Nu avea datele și nici perspectiva necesară pentru a stabili dacă senz-ul modifică creierul, organismul, cu adevărat. Experiențele sale, însă, conduceau spre această idee de temut. Și totuși, senzațiile erau unice iar dependența, puternică. În plus, Ze, ca de altfel și Is sau mai ales Is, se simțea deosebit. Cu fiecare administrare de senz, riftul dintre ei și societate se mărește. E probabil efectul de care se tem autoritățile. Dacă inițial pedepsele se limitau la suspendări temporare ale blocului de conștiință, când fenomenul luase o amploare fără precedent, legile fuseseră înăsprite și astfel au apărut cazuri în care judecătorii merseseră până la Shutdown. Acest lucru chiar îl speria pe Ze dar influența Is-ei se dovedise decisivă. Rămăsese un consumator de senz și numai constrângerile financiare îl mai opreau câteodată.

Is apare pe o alee, siluetă mignonă, gracilă, într-un costum negru, mulat. Se apropie, zâmbind ușor, dar Ze observă că nu e influențată de senz. Se ridică pe vârfuri și îl sărută, fugar, pe obraz.

– Hai să ne plimbăm puțin!

Ze pornește agale, alături de Is, care nu se grăbește să spună nimic. Privește în stânga și în dreapta, ușor amuzată, parcă plutind.

– Am o informație, Ze, spune Is, în sfârșit, după minute bune de tăcere.

Bărbatul știe că dacă e vorba de slujba ei, Is e extrem de serioasă. Notorietatea, numărul imens de abonați o obligă la mult profesionalism. Nu te poți juca cu așa ceva. Ze, el însuși jurnalist, știe ce înseamnă responsabilitatea breslei. Nu dispune de numărul de abonați ai Is-ei dar nici nu are o problemă cu asta. Is se oprește, îl ia de mână pe Ze și-l privește în ochi. Conexiunea se realizează aproape instantaneu. O grafică augmentată se desface în fața ochilor lui Ze, descriind un traseu rapid prin straturile tehnosferei până jos, undeva, în stratul primordial. Ze devine extrem de atent. Stratul Primordial e un fel de mit. Nimeni nu crede că există cu adevărat. Și totuși, linia din ilustrarea informației Is-ei coboară dincolo de ultimul tehnostrat. Acolo, grafica devine amorfă dar locul ar trebui să fie ocupat de Primul Strat. Ceea ce e imposibil. Marcajul Is-ei coboară, când în zig-zag, când șerpuit, până la un obiectiv reprezentat vag, doar pentru ilustrare. O explozie pune capăt traseului. Is clipește și legătura se întrerupe. În loc de grafică, ochii albaștri, superbi, ai fetei.

– Asta e tot ce am reușit să obțin, admite Is. Posibilitatea unui atentat. Straniu e locul unde s-ar desfășura. Acel spațiu nu există! Și totuși, informațiile duc acolo. Am construit scenariul punând cap la cap ce am aflat și iată!

– Stratul Primordial sau Primul Strat vine din negura mitologiei, spune Ze. E doar o abordare nostalgică, mai curând un fel de act de creație artistică. Informațiile tale nu au cum să ducă acolo.

–  Poate că ai dreptate dar, până la urmă, dincolo de asta, ce poate fi? Cine ar fi interesat de o zonă care nu există? Cine ar putea organiza un atentat acolo, după Marele Conflict – pentru că asta susțin sursele mele – și care să fie miza?

Ze nu a pus niciodată la îndoială veridicitatea informațiilor Is-ei. Is are profunde conexiuni în lumea serviciilor speciale și probabil că acolo se află sursa sau sursele ei. Numai că această perspectivă e destul de improbabilă. Riscurile sunt mari, resursele greu obținut iar motivul nu ar prea trebui să existe. Lumea e pacificată de sute de ani. Cine ar fi suficient de nebun să organizeze așa ceva? Și pentru ce? Ze generează rapid un twister. Ancora lansată de el rulează sub forma unui taifun, un vârtej puternic care coboară în interiorul qubiților enormei datasfere care înconjoară lumea. Caută, caută. Milisecunde, secunde. Ze privește undeva spre copacii peste care adie un vânt slab. Retrage ancora. Nimic concludent. Nu există niciun motiv aparent pentru care ar putea exista cu adevărat Primul Strat și nicio posibilitate de a se atenta asupra ordinii de drept. Nu e pomenit niciun precedent în acest sens. Pacificarea lumii este un dat, nimic relativ aici.

                                                         6

To pășește agale peste covorul de frunze uscate. Foșnetul ușor, molcom, îi aduce multă pace. Pădurea maiestuoasă de fagi și stejari se leagănă ușor în lumina mierie a dimineții de toamnă. Bărbatului îi place să se plimbe prin această pădure, ar zăbovi aici ore în șir dacă ar putea, făcându-și ordine în gânduri. Gânduri nu puține, în această perioadă tulbure. Pentru că To vede dincolo de reguli, dincolo de tabloul simetric al societății și ceea ce înțelege nu-l liniștește deloc. Anii de muncă pentru înțelegerea legilor, fenomenelor științifice, sociale, economice, culturale, îl transformaseră într-un fel de guru, o autoritate intelectuală, filosofică, neoficială, dar de necontestat, căutată mai ales de cei care doresc răspunsuri la întrebări. În anii din urmă, tot mai puțini. Întrebările încetaseră demult, netezite de realitatea unei civilizații perfecte. O realitate profund explicată, fără breșe, fără erori de logică. Un univers funcțional, trepidând pe aripile dezvoltării dar, totodată, autarhic, circular. Circularitatea aceasta a lumii sale îl îngrijorează pe To. Acolo unde majoritatea vedea o linie, o direcție, tot timpul spre viitor, To percepe un inel. Elevat, seducător, dar inel. To nu e un simplu navigator prin datasferă, nici un oarecare agregator de informație. Dezvoltarea sa personală transcende cu mult această etapă. Lumea lui To arată cu totul altfel decât a unei persoane obișnuite. Conexiunile sale impecabile conduc, oarecum paradoxal, spre fluctuații intuitive rare. Pașii bărbatului îl îndreaptă spre un lac mic și limpede, o mică inimă verzuie, în inima pădurii sale. Unda îi oglindește silueta viguroasă, ținuta funcțională de culoare gri petrol și părul blond, un pic rebel. Dacă s-ar apleca spre ochiul de apă, i s-ar vedea mai bine ochii negri, pătrunzători, obișnuiți să vadă prin natura lucrurilor. To se izolase voit, în ultimii ani, dispărând practic din fața ochiului public. Se înconjurase de câțiva prieteni loiali, împreună cu care crease o societate, nu neapărat ilegală, dar discretă. Câteva minți sclipitoare închegaseră, practic, o mică universitate, de foarte multe ori incompatibilă cu curentul ideatic al epocii. To și colegii săi accesau doar ce voiau din datasferă, ferindu-se de orice fel de control. Nu lăsau nicio urmă. Teoriile lor constituiau un material extrem de prețios, la limita legalității dar efectiv devorat de cei care încercau să gândească altfel, să întrevadă alte adevăruri sub perdeaua convenabilă a societății. Cu toate astea, societatea planetară nu era o dictatură ci, poate, un fel de democrație controlată. Sigur, nu foarte mulți indivizi percepeau metodele subtile prin care se exercita acest control. Lumea era destul de fericită, nivelul de trai se dovedise, de sute de ani, bun, așa că nu prea existau condiții pentru nemulțumire. Și totuși, societatea nu evolua cu adevărat. To și colegii săi erau extrem de preocupați de cercul în care părea că se învârt lucrurile. Sigur că izbânzile științifice și tehnice erau vizibile pentru oricine. Savanții Terrei alcătuiseră un model convenabil al Universului, explicându-l în ecuațiile potrivite dar curiozitatea lor se limitase la asta. În aceste condiții, toate forțele se îndreptaseră spre Pământ. Zecile de tehnostraturi succesive crescuseră semnificativ diametrul planetei, în așa fel încât, Luna, fostul satelit artificial al Terrei devenise un inconvenient. Eliminarea ei din proximitatea planetei crease condițiile construirii centurilor exterioare, populate acum la maxim. Fostul satelit natural fusese practic împins pe o orbită bine calculată, astfel încât să îl scoată în afara sistemului solar. Acum, însă, varianta oficială a istoriei nu mai pomenea de Lună. To și colegii săi erau însă preocupați de întrebări capitale, precum de unde venim, unde ne ducem? Studiile și cercetările lor erau extraordinar de avansate și totuși existau multe necunoscute, agățându-se crispat de rațiune.

Bărbatul ridică privirea și se lasă mângăiat de razele soarelui, jucăușe, strecurate printre crengi. Este acel moment al zilei când te încarci profund cu energie. Ceva, un receptor sau un receptacul sensibil vine ușor la suprafață, din simetria atotputernică a construcției tale logice și absoarbe energiile subtile ale universului. Momentele acelea sunt extrem de rare, unice. Nu a fost dintotdeauna așa. Lui To i-a luat zeci de ani de de rațiune și experiență, de experimente personale, pentru a putea întrevede, fulgurant, aceste fenomene. Pentru a le putea percepe. Din păcate, destul de târziu.