L-am văzut de câteva ori pe Gheorghe Săsărman înainte de a fi obligat să aleagă o variantă de locuire în Germania.

L-am întâlnit la București, la Timișoara.

Sfios, retras, fără să deranjeze în vreun fel, iar vocal în niciun chip, interlocutorul sau grupul în care se afla. Gesturi puține, elegant și-n vorbă și-n ținută.

Calm, așezat, cu o privire ageră scrutătoare. Meticulos și foarte concentrat, atunci când avea de spus ceva.

Gheorghe Săsărman n-a fost niciodată un orator strălucit, a trăit mai degrabă prin litera așternută pe hârtie.

Privirea și mintea lui Săsărman descoperă sau confecționează lumi noi, făcându-ne pe noi, cititorii, să înțelegem sensurile acelor lumi.

„Șiam că apa lină a lacului ascunde în ea privirile oglindite ale multor luntrași și așteptam înserarea ca să deslușesc șoapta plânsă a salciilor” spune Gheorghe Săsărman în Cătălina, prima lui povestire, publicată de Adrian Rogoz, ”antrenorul” lui, cum l-a numit adeseori, în binecunoscuta Colecție.

Nevoia de cunoaștere este unul din vectorii prozelor  lui Săsărman. Altul este nevoia de libertate.

Ca un „scafandru” al explorării timpului, Săsărman încearcă mereu în toate volumele lui de proză, fie că se cheamă Oracolul, fie că se cheamă Himera, fie că se numesc Cuadratura cercului, 2000, Cupa de cucută, Sud contra Nord, Vedenii  sau Varianta balcanică îmbunătățită să prezinte istorii, în care pericolele nesăbuinței sau „experimentelor” sociale sau științifice înseamnă, de fapt, avertismente grave.

El nu dă sentințe, ci aduce probe, sigur, imaginare sau imaginate, lăsând în seama cititorului judecata supremă.

Săsărman se îndoiește de tot ceea ce reprezintă respingerea cunoașterii.

Datul, ca o formă a imuabilului nu este în grația lui Săsărman.

A fi înseamnă cunoaștere, iar ideea de a ști face parte din ecuația în care știința e cea care descoperă și asigură „certitudini”.Chiar dacă asupra acestor „certitudini” se aruncă mereu o plasă de pescar cu ochiuri dese.

Datul, ca o formă a dogmei, în special religioase, dar și politice, are în Gheorghe Săsărman un adversar constant și redutabil.

Iscusința și imaginația lui Gheorghe Săsărman se supun mereu unei morale superioare.

Sugestiile moralnice, sunt făcute mereu în umbra unei ironii fine, iar umorul se menține ca un necesar element de echilibru în construcția epică.

Gheorghe Săsărman face performanță epică fără să epateze.

O face în cadrul programului, înoculat genetic, ”al lucrului bine făcut”.

Jocul cu timpul prezent sau trecut, fie că mustește de alegorii, fie că e împănat de hiperbole și metafore, înseamnă adâncime ideatică – condusă măiestru de pana prozatorului .

Gheorghe Săsărman este unul din clasicii impor-tanți ai s.f.-ului românesc.

Grație talentului și spiritului inovativ, grație temelor și opțiunilor  etice, proza, teatrul și eseurile publicistice îl așează pe Săsărman în rândul scriitorilor români remarcabili din ultima jumătate de veac.

Cultura românească îi datorează foarte mult lui Săsărman.

Acestui om sfios, calm, retras, dar plin de energie intelectuală.

Acestui om, care a triumfat în cultură fără zăngănit de arme sau zgomotoase apostrofări.

Acest om, care a împlinit de curând 75 de ani, este pilduitor pentru tinerii care-și caută acum uneltele literare.

Acest om calm și elegant în verb, ingenios, cum arareori întâlnești în orice colț al lumii, constructor iscusit de universuri ,recunoscut pentru originalitate și talent nu numai la noi în țară.

Săsărman este un om de cultură exemplar. Iar caracterial un exemplar rar. Un model dintr-o stirpe cu exemplare tot mai puține.

Capitolul Săsărman din literatura română este foarte important.

Helionul încearcă  în numărul de față să cinstească pe unul din maeștrii s.f.-ului românesc contemporan.