Ciprian-Ionuț Baciu în dialog cu Lucian-Vasile Szabo

1. Îți va apărea curând primul volum de proză. Cu te simți? Cum merge amorul fără alcool?

Nu mai am răbdare, număr zilele, mă încearcă emoții pe care le-am mai avut numai în așteptarea fetiței mele, nu exagerez. Trec prin fiecare etapă a volumului așa cum asistam atunci la controalele prenatale, când am dat bun de tipar și am văzut volumul în PDF, parcă o vedeam pe Iza, fetița mea, la ecograf, în pântecele mamei. Ce să zic, așa-i cu volumul de debut, pe măsură ce voi avansa ca vârstă literară, se vor mai așeza și emoțiile, precum rezistența la alcool (și la amor).

2. Scrii SF, dar și Fantasy. De ce?

Textele mele sunt destul de greu de categorisit, SF-ul meu are de-a face doar tangențial cu nave spațiale și roboți, pe mine mă interesează mai mult structurile alterate ale realității, reconstruirea spațiului, paradoxurile temporale, ador scrierile lui Philip K. Dick și psihozele romantice ale lui H.P. Lovecraft, de fapt sunt obsedat de Philip K. Dick, devorez orice text îmi iese în cale. Așadar, nu mă văd ca un scriitor de Fantasy, mai degrabă scriu proză fantastică sau mainstream la intersecție cu un Science-Fiction light. Am încercat să mă îndepărtez constant de stereotipii, consider că valoarea unui text SF stă mai degrabă în autenticitatea cu care sunt abordate paradoxurile tehnologice, de aceea povestirile mele au un parfum pronunțat de realism, care pleacă tocmai de la veridicitatea emoțiilor experimentate.

3. Cum te-ai apucat de scris?

Am început să scriu constant ca o formă de supraviețuire, după o dramă personală care m-a dus în pragul chestionării serioase a rostului meu în această simfonie contemporană de tehnologie, informație-instant și comunicare-surogat. Scrisul a devenit astfel un mod de reconfigurare a realității, o formă de rezistență în calea unor stimuli tehnologici sau sociali pe care îi găsesc adeseori copleșitori în agresivitatea insidioasă cu care tind să ne acapareze viețile.

4. Te tentează și alte genuri. Cum te împarți?

Îmi place să cred că personajele mele dezvoltă propria lor voință, iar curgerea povestirilor urmează mai degrabă unui tipar emoțional, decât vreunei structuri narative predefinite. Din acest punct de vedere, atunci când încep să scriu o povestire, nu am în minte vreun gen anume, ci doar emoția ce se cere transpusă pe hârtie. Restul sunt delimitări care țin de formă și de tehnică literară, dacă, spre exemplu, intriga se țese pe o navă spațială criogenizantă sau în Timișoara, lângă Fântâna îndrăgostiților din Piața Unirii.

5. Cum te regăsești în curentul political fiction? Are acesta viitor?

Îmi este greu să mă raportez la o astfel de provocare, pentru că instant gândurile mele se încarcă până la refuz cu vagoane de carne la adresa puternicilor efemeri ai zilei. Mai bine nu. Deși, dacă stau mai bine să mă gândesc, am câteva texte cu parfum ecologist-militant, inclusiv în volumul de debut.

6. Care este cea mai mare aiureală întâlnită în lecturile tale?

O secvență din Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch, în care un cosmonaut narcoman este silit să dea peste propria fantomă.

7. Ce ți-a plăcut în mod deosebit? Ce te-a impresionat?

Întreaga atmosferă creionată de Philip K. Dick în Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch, contextul social în care exploratorii universului ajung să se drogheze în comun, sentimentele mistice stârnite pe cale artificială, seducția tanatică a spațiului, teleologia distructivă interplanetară.

8. Care mai este locul fanilor în mișcarea SF? De ce, la noi, îi vedem prea puțin costumați ca în Războiul Stelelor pe la convenții?

Atunci când scriu îmi imaginez că o fac pentru a transmite emoțiile mele unui auditoriu de 10-15 persoane, într-un spațiu intim, familiar. Fără persoane care să-mi aprecieze textele, nu cred că aș putea scrie ficțiune, aș rămâne pentru totdeauna credincios voluminosului meu jurnal, ținut sub aspră cheie. Nu cred că fanii SF trebuie să defileze echipați pentru lupte stelare. Să citească, să ofere feed-back pe texte și să vină atunci când au loc lecturi, eu asta îmi doresc cel mai mult de la fanii genului.

9. Presa poate fi o sursă de inspirație pentru autorul de literatură de anticipație? Care este relația dintre cele două domenii?

O întrebare grea, pentru că m-am ținut deoparte de miza și de greutatea lumii, textele mele sunt subordonate toposului autohton, timișorean în mare parte. Oricum, salvează alții lumea în mai toate filmele cu supereroi, sunt și foarte multe povestiri SF care se ocupă cu salvarea lumii. Pe mine astfel de mize mă copleșesc. Eu prefer să rămân la antieroii mei timișoreni, care se iau la harță cu jandarmii atunci când protestează pentru apărarea pădurilor sau reciclează pet-uri și doze de aluminiu la supermarket, schimbându-le pe plante de apartament. În acest sens, presa poate oferi subiecte aparținând doar cotidianului urban imediat.

10. Cum vezi viitorul? Și al tău, și al lumii…

Al meu? Precum o partidă de poker la care particip fără voia mea, în care mă străduiesc să minimizez riscurile și să nu-mi asum decât foarte rar cacialmale. Cât despre viitorul lumii, sumbru. Vom pieri sufocați de propria noastră lăcomie, iresponsabilitate și lașitate.

11. Cum crezi tu că arată un extraterestru? Sau o pereche… Ești pregătit să te întâlnești cu unul dintre ei?

Pentru mine extratereștrii sunt acei oameni frumoși, care mi-au apărut în vise atât de clar, cu destine și elaborate vieți proprii, fără să-i cunosc vreodată în realitate. Spre exemplu, am visat mai demult un regizor de film cu care am călătorit pe o navă stelară, i-am reținut și numele, Adi Delământ, l-am transformat în personaj într-una din povestirile volumului de debut. Numele acesta are o muzicalitate atât de stranie încât nu poate aparține decât unui extraterestru, uman doar în formă.

12. Ce reprezintă pentru tine Timișoara?

Sursa de inspirație a celor mai multe povestiri din acest volum de debut. Singurul loc în care mă văd trăind în România. Spațiul eternelor mele plimbări solitare. Locul unde întâlnesc zilnic prieteni dragi, cărora le răspund de fiecare dată, cu nedisimulată satisfacție, atunci când mă întreabă ce mai fac și cum mai sunt: bântui, asta fac!

13. Cum poate un autor român să se facă cunoscut în străinătate?

Prin foarte multă muncă, talent, foarte multe lecturi și o tenacitate supraumană. Avem, din fericire, exemple.

14. Cum se explică faptul că SF-ul românesc e plin de distopii? De unde gustul pentru catastrofe?

Din vocația autodistructivă a mult încercatei noastre țărișoare. De fiecare dată când ieșim la liman și ne găsim drumul nostru luminos sub soare, avem o vocație unică a autosabotajului. Posibil să fie un cost asociat eternelor traume ce însoțesc supraviețuirea între conglomerate politice copleșitoare.

15. Dacă ai avea o mașină a timpului unde te-ai duce prima dată?

Atena. Socrate, Platon, Aristotel, Pericle. S-a strecurat în răspunsul meu și-un mic paradox temporal, însă nu m-am putut abține.

16. Unde te vezi peste 10-20 de ani?

În Timișoara, vorbind fluent engleză, franceză și germană.

17. Cine va câștiga alegerile prezidențiale din România în 2019? Dar pe cele din 3019?

Panzerul biciclist, cine să le câștige? Asta dacă nu ni-l ademenesc colegii europeni, după cum se zvonește. Cele din 3019? Vreun tovarăș de la Partid, ei știu întotdeauna cum stă treaba asta cu binele poporului.