Omul de zăpadă intră într-un bar. Intră, adică glisează umed pe mozaic. Barmanul ridică privirea din telefon și întreabă:

– Absolut on ice?

– De unde știi? întrebă cu o voce gâjâită Omul în timp ce-și slăbea fularul deșirat de la gât.

– Mama, ridică barmanul din umeri, în timp ce turna un deget de vodcă într-un pahar făcut din gheață.

– Mama cui?  se opri Omul din repoziționarea nasului-morcov.

– A mea. Era clarvăzătoare. Am moștenit-o. Puțin. Cred. Un pai sau două?

– Unul.

Câteva clipe de tăcere în care Omul își sorbi vodca iar barmanul îl studie. Apoi întrebă:

– Mai ninge?

– Nope, s-a înseninat..

–  Știi, eu sunt și puțin psiholog. Adică, mno, toți suntem. Se presupune că suntem. Da’ eu chiar o să fiu. În curând. Mai am de luat un examen. Oricum, te văd plouat, așa….

Omul oftă.

–  Când m-am trezit eram înconjurat de copii. Mai mici și mai mari, tocmai îmi legaseră fularul la gât și țopăiau chirăind. Apoi s-au apucat să ridice un zid, „cazemată” îi ziceau ei. Eu stăteam și priveam și era tare frumos. Un corb s-a apropiat și a încercat să-mi fure nasul dar unul dintre copii a observat și l-au gonit cu bulgări de zăpadă. S-a refugiat într-un copac și ne-a privit un timp. Era singur și cred că voia să se joace și el. Apoi un cârâit ca o chemare l-a făcut să zboare. Copiii au terminat cazemata, au atacat-o și apărat-o un timp, apoi cred că au obosit și au început să plece. Un băiețel, cel care-mi dăruise fularul, a rămas un pic în urmă, m-a privit, a privit strada pe marginea căreia stăteam, m-a privit din nou și a zis: Dacă rămâi aici, mâine vine băiatul cu plugul și te face pilaf. Asta m-a speriat așa de tare că mi s-a lipit limba de cerul gurii și n-am putut scoate nici un sunet. Hai că te iau acasă, ne mai jucăm și mâine. Apoi, cu grijă, m-a suit pe sania lui și am plecat.

Radioul din spatele barmanului a prins viață și din boxe a început să curgă Baby it’s cold outside. Omul a mai sorbit din vodcă și a zis:

– Mă topesc după melodia asta.

– Văd, verifică barmanul balta care începea să crească în spatele tejghelei.

– M-a lăsat cu sania în curte și s-a grăbit să intre în casă. Am așteptat. Și am așteptat. S-a întunecat și ferestrele casei s-au luminat. Eram singur. Mi-am amintit de zarva copiilor, de atmosfera vibrantă, de mâinile lor calde. De ce nu mă lăsase la stradă? Mai treceau mașini, mai treceau oameni, poate se întorcea și corbul ăla să ne jucăm… . Și mi s-a făcut tare milă de mine, așa lipit de sania aia cum eram. Băiatul cu plugul my ass! Fusese o minciună probabil. Mă luase de unde mă născusem și mă abandonase în spatele casei, ca să nu mă vadă nimeni. Fusesem răpit!! Descoperirea m-a cutremurat, aproape că m-am dezlipit de sanie. Trebuia să plec până nu era prea târziu, să mă întorc la stradă. Să fac autostopul… Să fug în lume…. Apoi, din întuneric a apărut un câine costeliv. A mirosit sania și apoi a ridicat un picior din spate. Indignat la culme am scos un: Hei!! Câinele s-a speriat și a luat-o la fugă. Dar șuvoiul de urină fierbinte topise gheața care mă ținea de scândurile saniei și am alunecat jos. Eram liber!

– Crezi că o să te caute?

– Mă lasă rece! Ceea ce-mi amintește că ar trebui să-mi găsesc un loc peste noapte. Te deranjează dacă stau în spate, lângă tomberoane?

Barmanul se pregătea să-l asigure că e ok când, prin ușa pe care scria Staff only apăru un flăcău roșu în obraji, cu părul vâlvoi, care împingea cu o mână o găleată uriașă, pusă pe roți. În cealaltă ducea un făraș mare.

– Gata șefu’, imediat facem curat aici, spuse el și vârî fărașul sub Omul de zăpadă și, dintr-o singură mișcare îl ridică și-l trânti neceremonios în găleată. Apoi porni înapoi împingând găleata cu zăpadă și fluierând o melodie. Înăbușit se auzea glasul Omului Cu un făraș? Da’ ce sunt eu, un rahat de câine pe care-l aduni de pe gresia din baie?

Barmanul clipi de două ori. Ce seară liniștită. Nici un client. Adună mecanic bucățile de gheață care se topeau pe bar, se gândi să aducă mopul să strângă balta de pe jos. Verifică ceasul din perete: Zece, încă o oră. Mâine, examen. Să studiem. Deschise telefonul și începu să citească: Halucinațiile produse de creierul nostru, închis în întunericul cutiei craniene, pe baza informațiilor primite de la receptori, sunt structurate sub formă de narațiuni, cu ajutorul cărora mintea creează un univers, cauzal, pe care ni-l prezintă și pe care îl tratăm ca fiind Realitatea.

Ușa de la intrare se deschise scârțâind – trebuie unsă, oare de când scârțâie în halul ăsta și eu nu mi-am dat seama, se gândi barmanul ridicând ochii din telefon.

Un om de zăpadă intră. Intră, adică glisează umed pe mozaic. La gât îi atârnă un fular deșirat. Pe lângă el pășește agale un corb mare cât un curcan.