Obligatoriu de văzut pe ecranele IMAX – vei avea parte de o experiență 3D ce te poartă în interiorul Codului, cu fiecare pixel și notă muzicală electrizantă.

Cu un buget estimat la 180 de milioane de dolari, filmul onorează moștenirea lăsată de primul film TRON, lansat în 1982, ce s-a bazat pe conceptul intrării într-o lume digitală inspirată de primele jocuri video de la sfârșitul anilor 1970 și de povestea clasică Alice în Țara Minunilor.

Continuare a filmului TRON: Legacy (2010), deși se concentrează pe personaje noi și concepte moderne de inteligență artificială, TRON: Ares este o aventură cinematografică ce împletește acțiunea, efectele vizuale fantastice, muzica futuristă și ideile actuale despre impactul tehnologiei în viețile noastre.

Regizorul Joachim Rønning ne propune o lume în care graniţa dintre cod şi planul fizic, palpabil se estompează. Programul extrem de sofisticat Ares (Jared Leto), conceput de creatorul său, Julian Dillinger (Evan Peters), pare a fi soldatul suprem: super-puternic, inteligent și, capabil să fie reprodus la nesfârșit. Însă, teleportat din „Rețea” în lumea reală, pentru misiuni ce sfidează moralitatea, Ares începe să îşi caute umanitatea.

Astfel, programul numit ironic după zeul războiului, nu mai vrea să lupte, ci vrea să simtă. Și aici începe drama: o inteligență artificială care se caută pe sine, traversând portalul dintre lumi ca un suflet trecând prin moartea inițiatică a devenirii, un suflet care caută să devină real, invers față de omul care vrea să devină spirit.

Dacă e să căutăm profunzimi și simbolistica din spatele aparențelor, vom găsi din plin: lupta dintre tehnologie și spiritul uman, liberul arbitru, capaciatea de a alege binele într-o lume coruptă și egoistă, lumea violentă a corporatismul și lista ar putea să continue. Motivul filosofic „Ce înseamnă să fii om?” nu e abandonat, doar că răspunsul rămâne oarecum superficial. Printre acțiunea explozivă, momentele de introspecție parcă nu își au locul.

Deși ni se prezintă un concept promițător, avem parte mai mult de spectacol decât emoţie. Personajele – în ciuda potenţialului – rămân eclipsate de efectele speciale. Actorii oferă o prestație impecabilă, dar scenariul nu le permite să dezvolte profunzimi reale.

            TRON: Ares este un adevărat spectacol vizual – ecranul izbucneşte în tonuri de roşu electric, albastru neon şi violet holografic, cu armuri sofisticate, motociclete ultra-performante și celebrele dâre luminoase lăsate în urmă. Filmul arată bine și sună chiar mai bine. Coloana sonoră, creată de Nine Inch Nails, este un adevărat concert de ritmuri intense ce efectiv pulsează prin tine, datorită sistemului audio performant ce transformă fiecare scenă într-o experiență senzorială imersivă. Dar, deși te poartă într-o călătorie fascinantă timp de două ore, la ieșirea din sala de cinema parcă magia dispare.

Dacă te aştepți la o poveste matură despre identitate şi umanitate, cu dramă şi dialoguri profunde, acest film nu este pentru tine. Decât să fii dezamăgit de ceea ce nu este filmul, mai bine bucură-te de ceea ce are de oferit și anume o experiență cinematografică senzorială. Nu este un film cu o poveste memorabilă, dar poți pleca gândindu-te la ideea de „nepermanență” reprezentată de viața umană și la ce înseamnă de fapt liberul arbitru.

Cel mai probabil pe ecranul televizorului sau al calculatorului filmul nu va fi atât de impresionant, fiindcă, mai mult decât povestea de care posibil să nu-ți amintești peste ani de zile, este vorba de simțire. „Este doar… un sentiment”, cum a zis și Ares. Nu merită analizat prea mult, ci doar trăit.