Ediţia din luna iulie a revistei on-line „UtoPIqa” întâmpină cititorul cu un conţinut variat. La rubrica proze întâlnim o scurtă povestire, în aparenţă, fantastică, dar care are ca punct de pornire un fapt real.

Povestirea „Barumann” este scrisă de Roxana Ruscior şi-şi are rădăcinile ancorate într-un timp tulbure din istoria omenirii, regimul dictaturii naţional-socialiste a lui Hitler, regimul nazist.

Autoarea povestirii, Roxana Ruscior, este jurnalist, pasionată de istorie, astronomie, medicină şi psihologie şi a început să scrie de la 12 ani. În anul 2013 a debutat cu romanul „Armata Domnului”, un roman, de asemenea, inspirat dintr-un caz real, iar în anul 2021 a publicat romanul S.F. „Un pământ nou”.

Pasiunea pentru istorie a autoarei se revelează cititorului în povestirea „Braumann”, publicată în urmă cu o lună în revista mai sus amintită. Citind povestirea, în finalul ei aflăm că acţiunea este concentrată pe reveriile unui deţinut al lagărului nazist de la Dachau, Levi fiind internat într-un salon de spital al acestui lagăr, după ce trăise epuizarea fizică ca urmare a experimentelor pseudo-medicale la care fusese supus.

Apelând la istorie, lagărul de concentrare de la Dachau a fost primul din Germania nazistă deschis după numirea lui Hitler în funcţia de cancelar, în anul 1933, aici fiind întemniţaţi iniţial prizonierii politici. Cu timpul, această închisoare în care se făceau experimente pseudo-medicale, a crescut, servind ca model viitoarelor lagăre de concentrare din întreaga Europă, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Aflat în visare, Levi, evreul internat în lagăr, este transpus într-un personaj, Braumann, nepotul unui nazist bogat, aflat în Viena, medic de profesie, dar, care, a renunţat la medicină şi s-a dedicat studiului manuscriselor vechi, ebraice. De asemenea, din începutul povestirii aflăm că acest alter-ego al lui Levi, Braumann, şi-a renegat familia şi a trecut la cultul mozaic, devenind un evreu ultrareligios.

Adam este rabinul care-l vizitează pe Braumann, fiind, în fapt, un personaj care face legătura între vis şi realitate, un personaj cu acelaşi nume fiind prezent şi în lagărul de la Dachau.
Manuscrisele pe care Braumann le studiază se pare că au o poartă de trecere în alte timpuri, astfel că, cititorul îl regăseşte pe acest personaj în Egipt, în vremea în care aici se afla, în robie, poporul lui Israel. În Egipt, numele lui Braumann devine Aminadab şi, deşi evreu, acesta se pare că este mulţumit de traiul din ţara Egiptului, atunci când Esrom (echivalentul lui Adam) îi spune despre evadarea de aici, sub conducerea lui Moise, Aminadab reacţionează potrivnic, preferând să rămână în Egipt, şi-l ucide pe Esrom, considerându-l trădător.
Braumann revine în Viena, în casa în care se afla şi rabinul Adam, dar călătoria lui în timp va continua, personajul revenind în Egipt, de această dată fiind unul dintre apropiaţii faraonului care îi încredinţează misiunea de a-i prinde pe evreii fugari, conduşi de Moise. Acum, personajul apare cu un alt nume, Amenemhat, unul egiptean.
Deşi avertizat că va pieri înecat, Aminadab nu ţine seama de avertisment, situându-se peste destin, dar destinul nu ţine seama de voinţa unui individ care încearcă să se substituie divinului şi, Aminadab, după ce intră în Marea Roşie, urmărindu-i pe evreii fugari, va pieri înecat de valurile acestei mări, după care, Levi se trezeşte pe patul salonului din lagărul de concentrare de la Dachau.

Cititorul află că Levi şi ceilalţi din salon au fost salvaţi de comandantul Mahler, experimentele la care fuseseră supuşi periclitându-le viaţa, însă Mahler urma să fie înlocuit din funcţia de comandant al acestui lagăr de muncă, noul comandant nefiind altul decât cel care poartă numele Heinrich Braumann, cel care-i apăruse lui Levi în reverie, acel alter-ego călător în timp şi spaţiu.

Demersul susţinut de autoarea povestirii este unul care îndeamnă cititorul la cugetare. Ce a dorit să transmită autoarea prin povestirea publicată? Poate fi vorba doar de un vis al unui deţinut, supus unor experimente inumane, care i-au provocat aceste reverii, sau se face trimitere către avatar, reîncarnări ale aceluiaşi suflet.
Povestirea este una cursivă, uşor de citit şi poate fi receptată cu un mesaj precis, anume că, substratul comun al existentelor individuale e „archaeus”, înţeles ca „spirit al universului” sau – ontologic – ca „fiinţă” eterna, nedeterminată.

În tentativa lor de a suprima oamenii aparţinători unei anumite etnii, rase, sub lozinca „eliberării prin muncă”, naziştii nu au reuşit să ucidă fiinţa în om, aceasta fiind nemuritoare, parte a spiritului universului.

Povestirea se încheie cu personajul Levi pălit de groază, când îl descoperă pe Braumann, acelaşi care a apărut şi în reveriile sale şi, năpădit de boală, preferă reîntoarcerea în reverie, concentrându-şi privirea asupra buzelor noului comandant, din care ieşeau cuvinte aspre, însă Levi, detaşat de lumea care-l înconjura, nu mai înţelegea cuvintele rostite.