Sunt unele dimineți când se sparge oglinda de asfalt și se cerne făina cerurilor pe brazda

ușoară și negândită, ca un puf de copil. În acele dimineți, mi-amintesc viața trăită cândva

în țepușele ghețurilor carbonice, din îndepărtatul Urnal.

Poate voi nu îl stiți, poate nimeni n-a mai auzit de el, însă noi cei ce viețuiam acolo demult, iubeam zăpezile purpurii, fecunde și zilele lungi și albe ale norilor de nea fierbinte.

Erau sori ce-și trăiau abundența peste liniștile ghețurilor blânde. Eram poporul viselor albe al altor milenii, adormite acum în scoarța timpurilor.

(Aceste amintiri de pe planeta mea mamă le mai pastrez doar eu, Jain Urnal, cel ce nu-și pierde memoria).