Nava pentru terraformare se numea Speranța și eu cred că un nume mai potrivit nici că se putea găsi. Asta fiindcă toată lumea aștepta cu speranță ca noua metodă de terraformare să dea rezultate mai rapide decât alte metode. Nava era imensă și în ea trăiau peste 4.300 de oameni. Specialiști care mai de care mai bine pregătiți. Toți aceștia îi asigurau funcționarea și în final îndeplinirea misiunii. Și toți acești oameni nu făceau altceva decât să ne asigure nouă, celor șapte inseminatori de pe ea, condițiile să ne ducem la capăt treaba pe care o aveam de făcut. Ca să vedeți câtă importanță i se dădea misiunii, mai trebuie să vă spun că era militarizată și că era condusă de un general cu patru stele. Se zvonea că după terminarea acestei misiuni va primi gradul de amiral al flotei stelare. Bravo lui, dar eu nu mă înțelegeam prea bine cu el. Tot pe navă erau peste 400 de membri ai Infanteriei Stelare, care ar fi trebuit să ne scoată din bucluc, dacă am fi intrat în vreunul. Nu a fost niciodată cazul, dar era bine să îi știm pe băieții și fetele din corpul de infanterie acolo lângă noi, la o adică.

Cineva din Guvernul imperial s-a gândit că, după ce au fost cartografiate aproape toate planetele cunoscute, decât să începem prin a le terraforma pe cele care cândva ar putea arăta ca Terra, mai bine am încerca să le aducem mai repede la un nivel optim pe cele care au deja condițiile asemănătoare celor de pe Pământ. Ba mai mult decât atât, planetele astea au deja și populații de hominizi care, cu puțin efort, puteau fi umanizate în numai câteva generații și nu mai trebuia să așteptăm mii de ani ca să se formeze condiții prielnice. Nu se renunța nici la metodele clasice de terraformare, dar se dădea prioritate celor care ar putea fi numite mai degrabă de umanizare.

Tot o minte luminată dintre cele care sunt puse să ne conducă a hotărât ca în loc să se procedeze la o inseminare artificială a femeilor din populațiile humanoide, care cică ar fi prea lipsită de etică, să se facă această inseminare cu ajutorul bărbaților aleși în mod special pentru asta.

Și uite așa am apărut noi, inseminatorii, care eram lăsați pe rând pe câte o planetă aleasă din vreme, unde timp de câteva luni trebuia să inseminăm femeile unor triburi selectate de expedițiile anterioare. Pe urmă nava-mamă se teleporta până la următoarea planetă, lăsa acolo un alt inseminator și culegea pe drum inseminatorii care își terminaseră treaba și ciclul se relua.

Am zis femeile? Poate ar fi trebuit să zic femelele și aș fi fost mai aproape de adevăr, pentru că așa am ajuns și la marea mea durere.

Dar înainte să vă povestesc despre ea, aș vrea să vă spun câte ceva despre ocupația asta de inseminator. Am fost ales dintre sute de candidați și să nu vă imaginați că am fost aleși după mărimea penisului, cum ne suspectau femeile de pe navă, și nici după frumusețe, fiindcă unii eram numai cu puțin mai frumoși decât femelele cu care eram puși să ne împerechem. Era vorba de cu totul altceva și este prea tehnic ca să explic aici: ceva care ține de calitatea materialului seminal, de compatibilitatea cu cât mai multe tipuri de genomuri sau așa ceva. Prea tehnic și prea complicat, dar știu că am făcut și câteva cursuri intensive pentru a putea aborda cât mai ușor femeile și pentru a deveni irezistibili. Ni s-au adus și câteva modificări structurale, astfel că la momentul oportun deveneam adevărate bombe cu feromoni cărora nu-i putea rezista, cel puțin teoretic, nicio femeie din apropiere. Pentru a ne motiva, ni s-a spus, așa, mai pe ocolite, că de fapt și rasa umană probabil că a apărut la fel. Nu exista nicio explicație valabilă cum s-a întâmplat că maimuțele antropoide de pe Terra azi erau animale bine-mersi și în numai câteva zeci, poate sute de ani au apărut umanoizii. Ca să găsească totuși o explicație care semăna mai mult a scuză, oamenii de știință au inventat o așa-numită verigă lipsă. Adică, vezi Doamne, trecerea asta s-a produs treptat, numai că veriga asta lipsă nu a fost găsită încă. Sub formă de mare secret, ne era de fapt împărtășită părerea că apariția oamenilor ar fi fost posibilă tot datorită unor inseminatori extratereștri, așa cum eram noi. Așa că nu făceam altceva prin misiunea noastră decât să ne întoarcem o datorie de onoare. Oricum nu prea credeam prea mult în așa ceva, fiindcă majoritatea dintre inseminatorii acceptați au semnat contractul atrași de bani și de o mulțime de alte avantaje, nicidecum de legendele astea.

Una peste alta, noi eram mulțumiți și plini de entuziasm când am pornit în misiune. Ni s-au acordat chiar grade militare și după 20 de ani urma să ieșim la pensie cu grad de maior și toate beneficiile aferente. Caraghios, dar asta urma să devin: un maior inseminator în rezervă și plin de bani.

Abia ajunși pe navă, am văzut că toate cursurile noastre prin care am fost învățați cum să cucerim femeile ne erau inutile, atâta vreme cât pe navă ne era interzisă orice aventură, pentru a ne putea menaja, cică, și a ne păstra forțele pentru femelele-țintă de pe planeta unde eram lăsați. Deci bombe inutile cu feromoni. Deși am văzut că femeile se simt oarecum atrase de mine, iar unele dintre ele arătau chiar trăsnet, mai ales unele dintre cadetele din infanteria stelară, pofteam în zadar la farmecele lor, fiindcă dacă aș fi fost depistat că încalc consemnul mi se tăia salariul pe o lună pentru fiecare aventură.

De parcă nu ar fi fost numai interdicția asta, să vă spun ce am pățit la prima misiune și cum am ajuns să fiu urât și repudiat chiar și de colegii de breaslă, ca să zic așa.

Naveta m-a lăsat pe planetă în apropierea primului trib unde trebuia să îmi încep treaba și, după ce am descărcat modulul de supraviețuire, a decolat de urgență.

—Inseminare ușoară, tipule! mi-a urat pilotul navetei și nu știam de ce rânjește în halul ăla.

Modulul de supraviețuire era un cub cu latura de vreo trei metri dotat cu de toate. Alimente și tot ce aveam nevoie pentru câteva luni, chiar și arme, pe care am fost sfătuit să nu le folosesc, plus alte chestii de care aș fi putut avea nevoie ca să îmi îndeplinesc misiunea. Multe zorzoane strălucitoare pe care urma să le folosesc drept cadouri pentru băștinași. Numai ceva medicamente antivomitive nu mi-au pus, pentru că în cele câteva luni cât am stat pe planeta aia numai am vomat. Inseminam și vomam, pentru că nu mi-a spus nimeni că triburile de pe planeta aia erau formate din oameni care erau cu puțin, dar numai cu puțin mai evoluați decât oamenii de Neanderthal care ne-au fost arătați la cursuri. Dacă aș fi avut ceva înclinații zoofile, sunt sigur că m-aș fi descurcat ceva mai ușor, dar gândul meu îmi stătea la cadetele de pe navă, nu la zdrahoanele din trib pe care urma să le inseminez.

Iar femelele, că femei nu le puteam spune, aveau niște buze enorme și nu puteam decât să mulțumesc cerului că nu aveau pretenția de la mine și să le sărut. Se pare că genul acesta de intimități le era necunoscut, așa că măcar de asta am scăpat. Dacă ar fi trebuit să le și sărut, zău că m-aș fi întors la modulul de supraviețuire și m-aș fi închis în el până când se întorcea naveta după mine, cu riscul să nu mai iau un ban toată viața din ocupația asta.

Cele câteva luni au trecut greu, de parcă ar fi fost ani, și primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns pe nava-mamă a fost să solicit o audiență la comandantul navei și să-i spun că îmi dau demisia.

Generalul, că general era, a început să râdă și, după ce i-a trecut veselia, a scos contractul și mi l-a arătat:

—Uite ce scrie aici pe ultimul rând, tipule: contractul este pe 20 de ani și nu poate fi reziliat.

Nu citisem așa ceva când am semnat contractul, deși ar fi trebuit să mă mire faptul că era scris pe hârtie într-o eră în care toate actele erau electronice.

Am citit și am început să plâng, așa că în cele din urmă s-a ridicat de la birou, l-a înconjurat și m-a prins pe după umeri:

—Ar trebui să te obișnuiești și să fii mândru: ai un salariu aproape cât al meu, iar eu sunt un general cu patru stele și 4.300 de oameni sub comandă. Iar toți acești 4.300 de oameni lucrează numai ca să te ducă pe tine și pe colegii tăi în siguranță ca să vă hârjoniți cu băștinașele. Așa că fii mândru de asta, așa că du-te și fă-ți partea ta de datorie.

Mi-am șters ochii și am ieșit din cabinetul lui elegant, dar nu eram deloc mândru, astfel că m-am plâns tuturor de necazurile mele, spre supărarea celorlalți inseminatori, care spuseseră tuturor că toate băștinașele sunt la fel de frumoase ca zânele. De la o invidie discretă la început, când au auzit despre ce este vorba, toți au început să se distreze pe seama noastră. Când mă întâlneam cu vreo fată pe coridoarele navei, cu cât era mai frumoasă, cu atât mi se părea că mă privește mai batjocoritor.

Iar eu nu m-am obișnuit nici la a doua misiune și, înainte de a fi lăsat pe planetă, mi s-a explicat de către cei de la unitatea sanitară că în timpul procesului meu de îmbunătățire mi s-au implementat o mulțime de senzori care monitorizează activitatea mea sexuală, așa că orice încercare de a fenta sistemul se va traduce printr-o reducere drastică a salariului.

Tot urâte am întâlnit și pe planeta a doua, dar, vorba generalului, parcă am început să mă mai obișnuiesc. Asta, cu atât mai mult cu cât pe navă am început să îmi iau o alură de bonom care trece cu ușurință peste tot. Mi-am dat seama că numai făcând haz de necaz voi reuși să trec peste cei 20 de ani infernali din viața mea la care mă înhămasem de bună voie și nesilit de nimeni.

Pentru că eram ofițer cică, luam masa la popotă și am observat după o vreme că atitudinea mea jovială dădea rezultate, pentru că la masa mea mereu se întâmpla să vină și mereu fete cu grad de ofițer care făceau parte din Infanteria stelară și chiar din poliția militară sau din alte servicii. Feromonii probabil, fiindcă nu era cine știe ce de capul meu.

Cel mai mult le plăcea când le povesteam cum a fost atunci când am trecut de selecția pentru a deveni un inseminator. Deși, după cum am mai spus, testul practic nu a avut de-a face aproape nimic cu sexul în sine, mie îmi plăcea să exagerez cu tot felul de povești care sunt sigur că vor intra în folclorul navei, în cele din urmă.

Cel mai mult le plăcea să le povestesc cum a decurs testul cu viteza spermei, un test inventat de la cap la coadă de mine, dar despre care nu mă mai săturam să îl povestesc, iar fetele să îl asculte tocmai pentru că povestea era atât de trasă de păr.

Pe scurt, povesteam eu, testul era cam în felul următor: eram așezat în fața unei mese de marmură cu lungimea de un metru, lustruită-oglindă și rugat să mă masturbez. Pentru că la cursurile noastre nu ne lipsea niciodată materialul didactic, eram ajutați la asta de câte o fată superbă. Nu spuneam și cum anume eram ajutați, lăsând să plutească misterul peste asta, ba mai mult, spuneam, ca să dau un exemplu concret, că fata care ne ajuta la treaba asta semăna perfect cu una dintre cele care ascultau cu gura căscată poveștile mele. Interesant este că în loc să se simtă jignită se simțea măgulită. Ei bine, spuneam eu, numai dacă măcar zece spermatozoizi reușeau să ajungă în zece minute de la un capăt al altul al mesei de marmură treceam la următorul test.

Totul a mers bine și frumos până când la una din poveștile mele de genul acesta la popotă a apărut un zdrahon de femeie care era maior în Poliția militară și care mi-a spus pe un ton sec să termin cu basmele, fiindcă domnul general a verificat testele mele și nu-i adevărat ce spun. Ba mai mult, sunt așteptat de urgență la dânsul în cabinet.

Am așteptat să iasă maioreasa și, văzând dezamăgirea de pe fețele femeilor care îmi ascultau pentru a nu știu câta oară povestea, am reușit să o dreg cumva:

—Să știți că domnul general are dreptate. Experiența nu a decurs deloc așa cum o descriu eu, fiindcă indiferent cât de importanți vom fi noi ca inseminatori, nu suntem totuși chiar așa de valoroși.

Și citind dezamăgirea de pe fețele lor înainte de a ieși din popotă, am spus:

—Mesele pe care am dat testul erau din porțelan medicinal, nicidecum din marmură. Cele din marmură sunt pentru generali și alții la fel de importanți.

M-am dus apoi cu capul sus să îmi iau chelfăneala binemeritată. În fond, ce putea să îmi facă? îmi ziceam eu ca un dovleac ce eram, dar mi-a făcut destule.

Lucrul cel mai important l-am aflat de la o doctoriță care mi-a spus în șoaptă pe când participam la unul dintre controalele obișnuite să nu îl mai supăr pe general.

—Ete, na! am spus eu țâfnos. Și, mă rog, ce ar putea să îmi facă?

Doctorița a privit cu grijă în jur și, după ce s-a asigurat că nu este nimeni să mă audă, s-a aplecat spre urechea mea și mi-a șoptit:

—Păi poate, de exemplu, să îți aleagă planeta pe care ești trimis.

—Și ce mă interesează pe mine dacă îmi alege planeta? am întrebat eu, dar chiar în timp ce întrebam mi-am dat singur și răspunsul.

Planetele pe care urma să fim lăsați noi, inseminatorii, mai fuseseră vizitate de curând de echipe de exploratori care au cules tot felul de date despre planetele-țintă. Sunt sigur că au adus cu ele inclusiv fotografii cu fețele băștinașilor. Iar dacă generalul nu mă vedea cu ochi buni și eu mă puneam mereu contra lui, nu prea avea cum să mă pedepsească, dar în mod sigur putea să îmi aleagă cele mai ciudate primate, mai ales văzând aversiunea mea pentru ele.

—Ai văzut că ai înțeles? mi-a zis doctorița care avea o simpatie ascunsă pentru mine.

Mi-a făcut vânt pe ușa infirmeriei, în timp ce și-a pus un deget pe buzele cărnoase pe care zău că aș fi vrut să le sărut, dar știam că asta nu se poate.

Planeta a treia repartizată mie în mod sigur era rezultatul modului meu recalcitrant de a mă purta cu generalul. Deși planetele pe care urma să mă duc ar fi trebuit să fie alese numai de corpul medical, în urma unor analize de compatibilitate sau așa ceva, sunt sigur că avea și generalul un cuvânt greu de spus.

Ce să vă mai povestesc? Dacă aș fi fost închis opt luni în cușca gorilelor dintr-o grădină zoologică, cred că aș fi dus-o mai bine. Noroc cu pastilele verzi date de frumoasa doctoriță, care mi le-a strecurat înainte de plecare în mână:

—Sunt pentru rău de spațiu, dar cred că te pot ajuta și pentru rău de maimuțe, a spus ea și o lucire șăgalnică am văzut că i-a sclipit în ochi.

Aveam să îmi dau seama mai târziu ce este cu veselia asta a ei ascunsă, dar atunci eram prea stresat ca să mai am timp de ea.

A trecut cumva și timpul pe care trebuia să îl petrec pe a treia planetă. Nu-mi face nicio plăcere să îmi amintesc de timpul petrecut acolo, așa că nu îmi cereți amănunte. A trecut și gata.

Deși ar fi trebuit să am cel puțin trei luni de refacere între o misiune și alta, după numai trei săptămâni am fost solicitat iar. Ceva pe baze de compatibilitate și alte prostii de genul acesta, dar eu eram sigur că era mâna generalului la mijloc.

Am luat la puricat copia contractului care era la mine, până aproape l-am învățat pe de rost, dar nu am găsit nicio portiță de scăpare. Era beton, făcut de specialiști tocmai pentru a nu putea fi încălcat. Așa că m-am înființat la doctoriță, care mi-a mai dat o cutie de pastile verzi, și apoi m-am prezentat la punctul de lansare.

A patra misiune avea să fie și ultima și sunt sigur că iar a avut generalul un cuvânt de spus în alegerea ei. Când am ajuns pe planetă, totul era în regulă, iar băștinașii au fost exagerat de amabili, lucru care mi s-a părut cam ciudat, ținând seama de felul cum am fost primit pe celelalte planete. Abia când am ajuns la peștera unde își aveau sălașul cei din trib, mi-am dat seama că trăiau încă în matriarhat și că erau conduși de o regină. Nu aș spune că era cine știe ce frumusețe, dar în comparație cu femelele de pe alte planete părea mai mult decât acceptabilă. Am fost ospătat cum se cuvine și totul părea un adevărat vis, față de alte planete unde mereu trebuia să fiu în alertă. Aici eram tratat ca un fel de prinț consort și zău că nu era rău. Singurul motiv de nemulțumire era faptul că nu îmi era îngăduit să mă apropii de celelalte femei ale tribului, așa cum ar fi trebuit să o fac în mod normal. Regina voia să mă păstreze numai pentru ea, lucru care la urma urmei nici nu era chiar așa de rău, ținând seama că era cea mai frumoasă din tot tribul. Speram numai să nu fiu penalizat pentru asta, dar mi se părea că era un fel de forță majoră, așa că nu credeam că o să am probleme. Înregistrările din aparatura încorporată în mine avea să îmi susțină cele spuse.

Într-o seară, a avut loc un ritual mai ciudat, ceva legat de luna plină, oricum s-a lăsat cu un chef pe cinste. La un moment dat, s-a apropiat de mine cel care părea a fi șamanul tribului și mi-a întins ceremonios un bol plin cu o băutură ciudată și destul de bună la gust, dar de o culoare verzuie, pe care am fost nevoit, sub privirile lui atente, să o dau pe gât. Pe la miezul nopții, tot tribul a intrat oarecum în transă, cred că tot de la un soi de băutură, dar parcă diferită de ce mi s-a dat mie, și a început un fel de orgie sexuală. Eu ce să fac? Cu regina, ca de obicei, și atât am pompat în ea, până când am adormit epuizat, în cele din urmă.

Dimineața târziu, când m-am trezit, m-am simțit cuprins de o stare ciudată de amețeală și a fost anunțat șamanul sau vraciul tribului, ce o fi fost, și mi-a mai servit un bol cu lichid verzui. Iar am adormit, de data asta fără sex și nici nu am fost în stare să mănânc.

Starea asta de slăbiciune m-a ținut mai bine de o săptămână și când mi-am revenit cât de cât să mă pot ridica în picioare, am văzut că toți membrii tribului se ploconeau până la pământ atunci când mă întâlneau întâmplător.

Nu am dat importanță și am ieșit în fața peșterii să fac câțiva pași, ca să îmi intru în ritmul obișnuit. Chiar la intrare, era un copac aproape uscat și șamanul mi-a arătat ceva în el plin de mândrie și cu un zâmbet larg.

Aveam ochii încă tulburi și nu am putut vedea prea bine, dar când m-am dezmeticit, mi s-a părut că îmi arăta niște testicule puse la uscat.

—Ce tâmpit și-o fi agățat ouțele acolo? am întrebat eu cu voce tare, deși știam că nimeni nu mă poate înțelege.

Șamanul mi-a explicat mai mult prin gesturi că „prințul consort” sau ce naiba eram eu trebuie ca la sărbătoarea lunii plinii să își sacrifice testiculele pentru fertilitatea tribului. Și la fel cum copacul uscat va reveni la viață, tot așa vor rodi datorită ouălor mele și câmpurile tribului, iar animalele se vor înmulți fără măsură.

A durat destul de mult până să îmi pătrundă în dovleac informația, dar a durat și mai mult până să conștientizez că de fapt eu eram prințul consort. M-am lăsat moale pe un bolovan și m-am pipăit cu grijă între picioare: am găsit un bandaj și mi-am dat seama că atunci când voi fi vindecat și va fi înlăturat, nu voi întâlni decât punguța mea goală, pentru că bijuteriile îmi atârnau în copac.

M-a bufnit plânsul, apoi mi-am adus aminte de rolul pentru care eram plătit pe nava „Speranța” și de scârba cu care mă achitam de el. Printre lacrimi am început să zâmbesc, fiindcă măcar scăpasem de inseminarea maimuțelor pe care mi le alegea cu atâta grijă comandantul. Abia așteptam să văd mutra generalului când o să-i comunic vestea.

Am ajuns pe nava-mamă peste vreo trei luni și deși cred că generalul avea deja pregătită noua mea misiune în sertar, a fost nevoit să își tempereze dorința de a-mi da planetă după planetă pentru inseminat, când a auzit vestea pe care i-am dat-o.

—Păi eu ce să zic, a spus el când l-am anunțat. Destul de trist și probabil destul de dureros, dar asta nu este o catastrofă.

Cum adică să nu fie o catastrofă? Ce tot vorbea omul acesta? mă întrebam eu în timp ce el a trimis după comandantul spitalului navei, un colonel simpatic cu care mă înțelegeam destul de bine.

Până să vină colonelul, generalul a ieșit de după biroul lui și a venit punându-mi prietenește mâna după umăr:

—Tinere, știu cum este să te trezești la 23 de ani fără fudulii, fiindcă mă gândesc cum ar fi să nu te mai poți tu lăuda cu poveștile tale printre cadetele din Infanteria stelară. Dar nu fi trist fiindcă, uite, guvernul imperial s-a gândit și la posibilitatea asta.

Cum nu ziceam nimic și doar priveam năuc la el, mi-a explicat:

—Nici nu știu ce sumă colosală a investit guvernul în dotarea navei pe care o conduc și cu menținerea ei în funcțiune, dar îți dai seama că nu se putea împiedica de un fleac cum sunt coițele tale. Adică a șaptea parte din investiția asta colosală se duce naibii numai din cauză că tu nu știi să îți păzești zestrea?

Am vrut să protestez și să-i explic pe îndelete cum s-au petrecut lucrurile, dar chiar atunci a intrat doctorul care mi-a explicat el în numai câteva cuvinte că imediat după ce am semnat contractul în cadrul operațiunilor de îmbunătățire a performanțelor noastre ne-au fost clonate și testiculele, așa că nu ar fi o problemă.

Înainte de a ieși, generalul mi-a spus cu o ușoară urmă de sarcasm:

—Așa că poți să te joci în continuare cu băștinașele, fiindcă doctorul te va repara indiferent ce se va întâmpla. Mai ai rezerve pentru băiatul acesta, doctore?

—Oho, oho, am frigiderul plin de piese de rezervă pentru el. Noi să fim sănătoși, domnule general.

Colonelul m-a tras după el spre sala de operații și în numai câteva zile eram ca nou, cel puțin din punctul ăsta de vedere, fiindcă cu moralul eram la pământ.

După ce mi-am revenit cât de cât, am trecut pe la doctorița la care mi s-a părut că am surprins o urmă de simpatie pentru mine și pentru situația mea de rahat. Oricum trebuia să trec periodic pe la ea, să verifice cum se vindecă operația de implementare a testiculelor. Eram numai noi doi, singuri în mica infirmerie, și în timp ce eu mă plângeam de zor de situația mea ingrată, o vedeam cum devine tot mai sensibilă la vorbele mele. La un moment dat, i-am zis:

—Măcar dacă nu aș fi așa de strict monitorizat aici pe navă poate tot aș mai putea îndupleca vreo femeie să facă sex cu mine, deși uneori am impresia că mă disprețuiesc toate.

Mușcându-și buzele și parcă călcându-și pe inimă, după a doua întâlnire mi-a spus că sunt complet vindecat și apoi a adăugat:

—Nu cred că te disprețuiesc toate și apoi asta nu prea contează, pentru că ai o armă cu care le-ai putea aduce, dacă ai vrea, pe toate în patul tău. Pe rând sau toate grămadă, a râs ea șăgalnic.

—Bine, bine să zicem că le aduc. Dar cum rămâne cu monitorizarea activității mele sexuale? Că parcă nu prea mi-ar conveni ca tot ce câștig cu maimuțele jos pe planete să pierd aici cu cadetele din Infanteria stelară.

Adevărul este că erau câteva fete minunate, dar știam că nu am nicio șansă să ajung la ele. Sau poate că da…

—Păi hai să îți explic, a spus Doreen, că așa se numea frumoasa doctoriță. Să începem cu partea a doua, că este cel mai ușor de rezolvat.

S-a apropiat de un monitor pe care se vedeau câteva linii ondulându-se într-un ritm calm.

—Uite, aici este redată activitatea ta sexuală. Se înregistrează fiecare act sexual și dacă nu este unul prevăzut în protocolul tău de activități autorizate, la sfârșitul lunii te trezești penalizat.

—Deci nu am făcut nimic! am spus eu trist.

Doreen zâmbi ușor:

—Ei, ar fi o cale de rezolvare, pentru că având acces la cartela de activare, aș putea să șterg foarte ușor orice activitate neautorizată.

Am zâmbit trist, dar cu un pic de speranță:

—Păi, tot nu am făcut nimic. Ți-am spus că mă urăsc aproape toate femeile pe care le întâlnesc.

Doctorița a ridicat din umeri și a zis:

—Doar ți se pare. Nu te urăsc, cel mult poate sunt curioase, dar asta nu ar trebui să conteze pentru tine, pentru că dacă vrei cu orice preț să cucerești o femeie, pentru tine este cel mai ușor de pe toată nava. Ai fost înzestrat cu toate atuurile.

—Ce naiba de atuuri? Că eu habar nu am de așa ceva.

Doreen își mușcă buzele gânditoare, apoi zise:

—Asta chiar nu ar trebui să îți spun, dar chiar mi se pare nedrept ce se întâmplă cu voi, așa că am să îți spun numai ție, mai ales că sunt și eu curioasă să văd dacă funcționează.

Cum nu am spus nimic, a continuat:

—Toți inseminatorii au fost transformați în așa fel ca în momentele-cheie să elibereze în mod automat feromoni care să atragă femelele în jurul vostru, așa cum vin fluturii în jurul unui felinar. Fără să mai judece și fără să își pună întrebări.

—Nu am observat așa ceva, am spus eu încercând să-mi amintesc amănunte din întâmplările de pe cele două planete.

—Nu ai fost atent sau pur și simplu ți s-a părut ceva firesc, dar în mod sigur funcționează și la tine. În mod normal, chestia asta pornește automat, dar există o metodă prin care se poate porni eliminarea de feromoni la dorință.

—Cum?

A avut o ezitare, fiindcă mi-am dat seama că trebuia să treacă un prag și nu era foarte sigură că este hotărâtă să facă asta.

În cele din urmă, a ridicat o dată din umeri în sensul de „fie ce-o fi” și a arătat spre lobul urechii mele stângi:

—În instrucțiuni scrie că dacă îți freci câteva secunde lobul urechii stângi se pornește producția de feromoni.

Mi-am frecat lobul cu pricina, apoi am mirosit aerul din jurul meu:

—Nu simt nimic! am spus eu ușor dezamăgit.

Doctorița a oftat ușor și am văzut-o cum se înroșește:

—Nu simți din cauză că pentru feromonii respectivi creierul masculilor nu are receptori, dar pentru femei sunt irezistibili.

—Atunci, tu cum de reziști și nu simți nimic, dacă spui că sunt irezistibili?

Și-a mușcat buzele:

—Eu rezist pentru că îmi impun asta! Nu vreau să fac sex cu tine, doar voiam să fac o experiență să văd dacă, știind despre ce este vorba, pot rezista.

Se vedea pe ea că era stârnită, dar încă rezista, așa că mi-am frecat îndelung lobul urechii.

—Ah, oprește-te, că mă înnebunești! a spus ea și s-a apropiat excitată de mine.

M-a sărutat lung, apoi s-a dus și a încuiat ușa de la infirmerie, pe urmă și-a dat jos bluza și s-a apropiat de mine. Avea niște sâni superbi și am observat cum se înroșeau văzând cu ochii. Respira greu și, cu o mișcare bruscă, m-a împins pe canapeaua din colțul încăperii.

Vă jur că niciodată nu am avut parte de o partidă de sex mai năucitoare și deja mă gândeam cum să folosesc mai bine noua jucărie de care tocmai aflasem.

Am privit cu ochii pe jumătate închiși la Doreen cum ștergea activitatea mea din ultima oră, apoi am ascultat pe jumătate absent sfaturile pe care mi le dădea referitor la cum să procedez dacă vreau să nu dau de bucluc.

Tot ce am reținut a fost că după ce păcălesc vreo femeie de pe navă trebuie să trec urgent pe la ea, ca să șteargă înregistrările. Cu condiția să nu exagerez. Chiar dacă am fost setat să pot avea zece acte sexuale în 24 de ore, ca să pot insemina un trib întreg în câteva zile, dacă este nevoie, nu trebuie să sar calul.

—Dar când ajungi pe planetă nu te pot ajuta. Acolo va trebui să îți faci treaba corect, fiindcă pot șterge niște înregistrări, dar nu pot crea unele din nimic, mi-a mai zis ea din ușa infirmeriei, apoi mi-a făcut vânt și a trântit ușa după mine.

Aveam capul plin de la câte informații noi îmi înghesuise Doreen în minte în mai puțin de o oră. Dar mă simțeam bine și pentru prima dată cu adevărat mulțumit. Mă târam spre cușeta mea, aproape fără să văd pe nimeni în jurul meu.

Mai aveam puțin și aș fi ajuns, când pe lângă mine a trecut o femeie superbă din trupele de Infanterie stelară. Se numea Tanya, avea gradul de locotenent și era minunată. Era cu aproape un cap mai înaltă decât mine, dar părea să fie femeia perfectă, la care eu nu aș fi putut avea niciodată acces în condiții normale. Abia în cazul ei am observat că de fapt nu mărimea contează, ci proporțiile. Iar la ea proporțiile erau perfecte și nu am să mă mai satur să repet asta. Un singur defect avea, după părerea mea, și anume faptul că mă disprețuia.

Ori de câte ori trecea pe lângă mine, mai ales dacă eram singuri, imita o primată uguind ca o maimuță nerăbdătoare. Iar dacă era mai multă lume pe lângă noi, doar dădea din mâini, știind că eu voi pricepe despre ce este vorba.

Pentru că acum eram singuri pe tot coridorul, pe undeva pe lângă cușeta ei a ridicat din mâini, le-a fluturat și a făcut ușor „ugh, ugh”.

Eu nu am spus nimic, ce naiba mai puteam spune? Spre mirarea ei, de data asta, în loc să plec capul și să dispar cât mai repede din calea ei, i-am tăiat calea și am împiedicat-o să treacă, în timp ce mi-am frecat lobul urechii stângi. O dată, de două ori, apoi de trei ori, ca să îmi răzbun toate umilințele încasate de la ea de-a lungul timpului.

Jur că niciodată nu am văzut o schimbare mai mare pe fața cuiva. De la atitudinea arogantă și disprețuitoare, a trecut în numai câteva secunde la polul opus. Mai întâi, a ridicat capul ei frumos și a mirosit aerul. Apoi nările i s-au lărgit și ochii au prins să-i scânteieze. Din câte îmi explicase doctorița, în momentul în care o femeie îmi mirosea feromonii, pofta de sex nu se stârnea, așa, la modul general, ci cu dorința de a face sex cu mine, cel care eram izvorul de feromoni. Aș fi vrut să am puterea în mine să o refuz în momentul în care m-a tras la ea în cabină și a început să mă dezbrace, dar clipa era de-a dreptul minunată ca să mi-o refuz.

M-a încălecat ca o zeiță a erosului și nu mi-a dat drumul până când nu a ajuns la un orgasm dumnezeiesc, însoțit de niște țipete de parcă ar fi pornit la atac.

Ar fi trebuit să mă mulțumesc cu atât și să mă retrag în cușeta mea, și să-mi savurez victoria. Dubla victorie, de fapt. Dar de câte ori zicea doctorița că pot face sex în 24 de ore? De zece ori? Păi consumasem numai două dintre posibilități, așa că atunci când domnișoara locotenent s-a dat jos de pe mine și a început să se îmbrace încă nedumerită de modul cum s-a comportat cu mine, am frecat iar lobul urechii și, spre mirarea mea și a ei, s-a întors iar la datorie. Părea că nu știe ce este cu ea și acționa oarecum împotriva voinței ei, dar nu se putea împotrivi. Și tot așa, până am ajuns la șapte partide în vreo opt ore, când nu mai puteam nici eu și nici ea.

Când am ieșit din cabină, zăcea neputincioasă pe canapea și corpul ei minunat era risipit de parcă ar fi fost o meduză abandonată pe plajă. Imaginea asta m-a dus în copilărie, când am văzut odată o meduză lovită melancolic de un copil mic cu o lopățică. Nu fusesem eu copilul de atunci, dar acum, da, eu eram cel care a adus-o în starea asta de meduză pleoștită. După ce m-am îmbrăcat și m-am pregătit să ies, am spus:

—Mi-ar plăcea să fiu la fel de rău ca tine și după ce plec să apăs pe butonul de alarmă, să văd cât de repede te poți îmbrăca să te prezinți la apel.

—Nu te prosti! a spus ea moale și cu cel mai încântător zâmbet din lume pe fața ei de zeiță. Și iartă-mă că am fost rea cu tine, a mai zis ea înainte de a adormi.

Am ieșit încet și m-am târât până în cabina mea, unde am dormit neîntors o zi și o noapte. Când mi-am revenit cât de cât, m-am târât la doctoriță să șteargă urmele păcatelor mele și, după ce am răbdat cu stoicism binemeritata ei ceartă, mi-am reluat programul de zi cu zi, așteptând o nouă misiune. Cu sufletul ceva mai ușor acum, fiindcă aveam cât de cât și alte compensații.

Iar pentru cei care m-au citit, am un singur sfat: dacă într-o bună zi sunteți abordat de o fată nostimă care vă propune un test ca să vedeți dacă sunteți un bun inseminator, duceți-vă fără frică. Grijă mare să aveți abia după ce treceți testul și vi se propune să semnați un contract.

Citiți bine și ce scrie cu litere mici în ultimele rânduri, dacă nu vreți să deveniți sclavul sexual al unor femei numai cu puțin mai umane decât maimuțele antropoide. Și asta, pentru 20 de ani, nu pentru câteva zile!

***

Credit art: Alex Ruiz Art, The Drill