Cam o duzină de cercetători îmbrăcaţi în costume roşii de astronaut, plutind în gravitaţie slabă, desigilară capacele din burţile giganţilor şi ajutară piloţii să iasă afară, pregătiţi să ofere primul ajutor la nevoie. Majoritatea piloţilor îşi îmbrăcaseră între timp proprile costume înăuntrul cabinelor, fiecare după culoarea care-i reprezentase până atunci. Astfel, Ana ieşi afară într-un superb roz bonbon. Singurul care avu cu adevărat nevoie de ajutor ca să iasă afară fu chimistul, care îşi pierduse între timp conştiinţa; acesta fu îmbract de cercetători şi scos afară pe o targă flexibilă argintie.

Pe Bowden îl deranjară în timp ce se afla în WC, acesta neavând nici un habar despre tot ce se întâmplase în lumea exterioară de când îi fusese zdrobită armura. Îi rugă să mai aştepte puţin, iar la ieşire se asigură că nu trebuia să plătească nimic pentru stricăciunile produse.

Fură transportaţi cu ajutorul unor carturi roşii cu roţi negre cauciucate prin sălile colosale, ceea ce-i făcu să realize ca pentru prima oară adevărata imensitate a locului. Carturile urcară apoi pe o rampă ce intră în toracele rachetei ce-i aştepta la intrarea în tunelul deschis către stele.

O văzu pe Ana pe una dintre punţile de control, cu părul blond-portocaliu căzându-i în valuri bucălate pe spate, purtând o cămaşă albă cu guler în voaluri, brazdată de două dungi roşii verticale ce se continuau peste pantalonii de aceaşi culoare până la pantofii albaştrii de balerină. Privea o reprezentare grafică a sunetelor emise din interiorul castelului.

— Bună dimineaţa ! rosti bărbatul proaspăt bărbierit, deşi apariţia îi fusese anunţată de parfumul cu care se dăduse în scopul plecării.

— Demy ! Dimineaţa şi ţie ! Felicitări ! Am auzit că o să primeşti o medalie pentru că ai rămas singurul om în picioare.

— Da. Imaginează-ţi însă ruşinea dacă deznodământul ar fi fost altul. Nici nu-mi dau prea bine seama ce importanţă are. Probabil îmi voi da seama mai târziu, când voi fi departe de locul ăsta şi o să-mi recapăt vechile repere. Tu rămâi aici din câte am auzit.

— Nu e aiurea ? Eu care n-am avut nimic de făcut tot timpul ăsta, sunt singura care poate spune că misiunea ei de-abia a început. E minunat !

Spre deosebire de el, care era doar confuz, femeia se bucura cu adevărat de întorsătura de situaţie. Fantomele sau spiritele, acele conştiinţe fără trup, reuşiseră în sfârşit să vorbească, şi asta doar datorită lor. Trupurile uriaşilor deveniseră un fel de dispozitive de emitere, e adevărat unele foarte limitate şi primitive, ca un mut încercând să descrie povestea unui roman batând în linguri şi castroane.

— O să dureze ceva până vom pricepe ce vor să ne zică, făcu femeia sumarul situaţiei.

— Ce zici de luaţi-ne de aici ! ?

—Poate mai târziu. Acum cred că se bucură de noile lor jucării. Descoperă din nou cum e să fi întrupat.

— Deci, eşti de părere cu ce se discută pe aici, că acele spirite care ne-au posedat maşinăriile sunt spectrele fără trup ale foştilor locatari ? Altfel spus, fantomele acestora ?

— Mai degrabă conştinţele lor transcrise în mod artificial. Nu există aici nevoia de-a interpreta totul prin intermediul noţiunii vieţii de apoi. Nu cred în basmele mamei, e o doar o metaforă ce-şi avea rostul acolo jos, dar aici e depăşită.

— Bănuiesc că a trecut foarte mult de când au făcut acest pas spre imaterialitate. În tot acest timp li s-a făcut dor de trupuri, iar noi le-am adus. Poate că acum fac cu schimbul, câteva familii ocupând prin rotaţie un singur trup.

— Nu ştim dacă e aşa. Poate doar au vrut să comunice cu noi şi altfel nu puteau. Lucrurile ar fi stat altfel dacă ar fi dat peste altă civilizaţie de conştiinţe pure. Atunci comunicarea s-ar fi făcut într-un mod mai direct.

— N-au prea dat dovadă de tact. Au cam început cu stângul, dacă mă întrebi pe mine.

— Sper că nu crezi că trebuie pedepsiţi pentru transgresiunile lor, sau aşa cum crede Bowden, să ne luăm roboţii înapoi cu orice preţ pentru a demonstra cine suntem şi faptul că nu tolerăm hoţia. Să dai cu pasul unei astfel de oportunităţi doar pentru a menţine nişte principii învechite e o mentalitate de om îngust. Aşa cum văd eu, noi am adus roboţii până aici cu un scop şi acum sunt în continuare folosiţi pentru a îndeplini acelaşi ţel, doar că nu în felul conceput de noi iniţial. Cum crezi că ar fi trebuit să procedeze ?

— Nu ştiu. Doborau şi ei o masă sau trânteau un scaun de perete. Scriau mesaje pe ziduri ca orice fantomă cinstită. Nu să ne treacă prin tot calvarul ăla.

— Eşti nostim.

Demenyev se pregăti să plece când îi veni o altă idee.

— Doar dacă nu cumva, spuse acesta, au plănuit asta de la început. Ne-au atras aici şi au implantat ideea astra năstruşnică în minţile oamenilor de ştiinţă, adică construirea unor mecha speciali pe dimensiunilor lor. Ei au făcut comanda, iar noi am asigurat transportul.

Ana îl privi amuzată. Bărbatul nu ştia ce să creadă.

— Dacă puteau să facă asta, atunci ar fi comunicat cu noi telepatic de la bun început.

— Poate au implantat deja mesajele cele mai importante înăuntrul conştiinţei noastre, însă nu pot fi descifrate atât de uşor, astfel că sunt nevoiţi să ne trimită câteva ponturi între timp

Ana îl privi cu o sclipire în ochi şi un zâmbet tăiat oblic, umerii aduşi în faţă, mâinile împreunate peste piept şi părul portocaliu căzut ca o coamă pe o parte.

— Interesantă ipoteză. Chiar mă uimeşti.

— Sau mă rog, poate e doar un joc şi ei chiar aveau nevoie de corpuri noi.

Ana îşi despreună mâinile şi se lăsă uşor pe spate, cu palmele în şolduri, lăsând părul să-i curgă simetric spre talie.

— Of, de ce trebuie să înlocuieşti o idee atât de bună cu una atât de banală ? Uite cum o să facem: când aflăm cum stau lucrurile cu adevărat, o să-ţi trimit un mesaj pe unde ultrarapide. Eşti mulţumit ?

Bărbatul râse satisfăcut şi scoase o cartelă soldăţească din buzunarul de la piept al cămăşii negre, verde camuflaj în foaie de cristal transparent, cu numele lui întipărit în relief şi codul spaţial pentru contactare suflat în diamant.

— Uite numărul meu. Poţi să mă suni oricând.

Militarul şi ceilalţi patru părăsiră staţia la bordul unei semi-croaziere, după ce-şi luară rămas bun cu toţii de la xeno-lingvistă. Părea fericită şi absorbită de munca ei.

 

Sfârșit.