„Nu numai că nu-i civilizat să caști fără a pune mâna la gură, dar este și periculos”, mă admonesta cu ceva timp în urmă bunica. Un strigoi stă mereu la pândă și-ai putea să îl înghiți!
Nu am crezut-o până când s-a întâmplat.
Am căscat. Ceva s-a învârtejit prin aer și, înainte de a apuca să-mi strâng fălcile, mi-a umplut gura cu ceva ca o gumă de mestecat lipicioasă. Mi-am băgat degetele în încercarea de a apuca chestia, dar ea se topea sub atingere, alunecând înapoi.
Speriat, am țipat: ieși afară din gura mea! dar ceea ce s-a auzit a fost:
− Silfidă în stejar cocoțată!
Când am încercat să zic: mi-a intrat un strigoi în gură, a ieșit:
− Corect zmeura călcată în stomac!
Am tot încercat să-l scuip. Degeaba, se tot agita în gură și, brusc, m-a luat cu transpirații la gândul că ar putea să vrea mai mult.
Bunica, fie-i țărâna ușoară, a murit acum trei ani, așa că m-am dus să-l caut pe bunicul. Era pe verandă. Stătea cu ochii către o cioară cocoțată pe balustradă la un pas de el. Altele două stăteau la o distanță mai respectuoasă și, atunci când m-am precipitat pe ușă, au fâlfâit din aripi și s-au mutat, strategic, pe crengile copacului din apropiere. Bunicu’ pretinde că-s corbi și că îi va îmblânzi, dar păsările doar îi cântă-n strună, cu ceva umor păsăresc, doar în scopul de a obține cartofi prăjiți.
Abia ce a dat din cap spre mine, cu ochii ei pe cioară, atunci când am năvălit pe verandă.
Am zis:
− Topitor gheață, vârtej oblic!
El mă privi printre gene, mirat.
Am continuat, disperat să mă fac înțeles:
− Politician gras, idiot, tâmpit!
Căpătă o față îngrijorată. I-am spus atunci, tare cât am putut, aproape strigând:
− Freză de bălegar!
− Ce-i cu tine, prostule? exclamă aproape cu lacrimi de râs în ochi.
Am deschis gura cât de larg am putut. S-a apropiat, îmi desfăcu falca și mai mult cu degetul mare de la mâna stângă și arătătorul de la cea dreaptă și se cătă înăuntru:
− Te-ai procopsit cu un strigoi strâmbăcios, fiule, concluzionă după o examinare ca la stomatolog.
Am dat din cap.
− Ei bine, să vedem ce se poate face, oftă și mă împinse-n piept cu un deget noduros.
A încercat tot ce se putea ca să-l scoată: cu o țigară aprinsă, cu lac de unghii, margarină tartinabilă, ba chiar declamând un descântec de deochi scris, cândva, de bunica pe cartea de bucate. Văzând astfel de lucruri nemaivăzute cioara cea curajoasă se apropiase translând lateral pe balustradă și ne privea curioasă, ba cu un ochi, ba cu celălalt. Chiar și celelalte două, călcându-și peste inhibiții, părăsiseră creanga copacului venind mai aproape. Stăteau aliniate pe balustradă, vizionându-ne ca la film și comentând fiecare încercare a bunicului prin crah-uri aprobative, sau disprețuitoare.
Într-un final, bunicul și-a mângâiat bărbia:
− Ei bine, trebuie să recunosc că mă simt depășit!
Am o inspirație. De data asta am încercat să spun ceva care nu are nici un sens: Ex nickylow Malo vine mickelmassed bosum, iar pe gură-mi iese:
− Craah, cra, crook, carkrrrr!
− Hopa! a exclamat bunicul, iar corbul cel curajos deveni, brusc, atent. Săltă în gheruțe pe balustradă mai aproape de mine și mă fixă cu un ochi roșiatic.
− Malo vine mickelmassed, mă străduiesc să repet din bâibuiala de mai devreme, iar corbul sare pe umărul bunicului. Urmează o discuție între cei doi și bag de seamă că, de când se tot chinuie să le dresese, mai degrabă a fost invers căci le-a învățat limba.
− Dacă crezi că o poți face mai bine, ești invitatul meu, grăi bunicul și, fără să mă avertizeze, mă lovește, brusc, cu arătătorul lui ciolănos, direct în plexul solar.
Rămân fără aer deci casc o gură imensă în încercarea de a-mi restabili respirația. Corbul face un salt de pe umărul bunicului, cu capul direct în gura mea și extrage, chirurgical, strigoiul. Zboară apoi, mândru, cu drăcovenia zbătându-se, translucid, în plisc, urmat îndeaproape de celelalte două ciori.
Bag precaut, două degete în gură și mi-o pipăi atent, dar tot ce găsesc sunt doi fulgi lipiți de cerul gurii. Am stuchit în toate părțile încercând să scap de gustul de strigoi din gură, iar bunicul îmi rânjește:
− Asta să-ți fie învățătură de minte pentru că n-ai ascultat-o pe bunica ta!
Fac o mutră lungă.
− Fii atent, fața ta ar putea înțepeni în acest fel!
Bineînțeles că a fost prea târziu.
În original: Ghosts and crows de A.C. Jeremiah, Daily science fiction 2017 .
Traducere și adaptare Mihail Toma, cu acceptul autorului.
