Când a sosit vagonul maiorului Sanchez, citeam romanul lui Daniel Timariu, Tenebre. Cazul Laura, publicat de editura Tritonic, în anul 2017, ah ce roman, te ține cu sufletul lagură, ești tu vârcolac în persoană, în carne și oase și ficționalitate înaltă, îmi plac vârcolacii lui Daniel Timariu, a strigat Bebe de la Arsenal, îndrăzneţul Florio toc­mai reuşise să parcurgă de la un capăt la celălalt mirifica lume a atomului primitiv, întors, s-au putut con­stata câteva îmbunătăţiri ale metabolismu­lui său, Pricim, vînzătorul de zice, cercetă o vreme cuprins de curiozitate vestitul va­gon, maiorul Sanchez ne-a zis că Daniel Timariu scrie cu o mână sigură, da, el, maiorul Sanchez, mîndru, înalt, zimbitor îl îmbia înăuntru promiţîndu-ilui Pricim o călă­torie prin timp, ascultaţi oameni buni, stri­ga maiorul, a venit vremea marii călătorii, în curtea Primăriei chiar primarul mer­gea de colo colo nervos aşteptînd un cu­rier din capitală care urma să-l aducă instrucţiuni privind regimul de lucru al noii maşini a timpului, sub un castan, trâgîndu-şi din cînd in cînd ciorapii vişi­nii mult prea mari, Begal, îngrijitorul şcolii, suspina şi ne ameninţa că ciudatul maior ne va lua banii şi-apoi pune-i sa­re pe coadă, iaca, parcă s-a mai înourat, spuse Florio făcîndu-şivînt cu pălăria, cum e în atom, vru să ştie o tânără fe­meie, vînzătoare la magazinul universal, nu-i aşa că e mică, da, dar uite, lumile lui Daniel Timariu se zvârcolesc printre tenebre, Florio rîse şi emise pentru prima oară teoria lui des orc spa­ţiul interatomic lărgit, numai în aparen­ţă totul e stabil, case, oameni, străzi dar în adevăr noi ne mărim odată cu creşte­rea universului, prostii, replică plin de dârzenie Podol, botanistul care îşi făcea din orice lucru banal un crez în viaţă. Făcindu-şi de lucru prin chioşcul său, Pricim ne strigă că pentru el călătoria în timp nu e decît o utopie, îşi suflă nasul cu putere chiar în perimetrul ferestruicii lui, ieşi afară trăgindu-şi cu nădejde cu­reaua de la pantaloni apoi ne oferi o mică prelegere despre Utopie dându-ne ca exemplu trista poveste a lui Mart şi Cart, doi savanţi de pe Io, lucrau departe de lume şi de lumina solară Ia un pigment universal care ar fi dus, aşa sperau ei, anihilarea completă a politicii rasiale, toţi urmau să fie nu albaştri sau verzi ca pînă atunci la ten ci viorii, înţelegi, femei şi bărbaţi viorii în magazine, pe străzi, în cinematografe, în fabrici, o lume viorie, ba chiar au încercat pigmentul lor în ba­za unui acord internaţional numai că ma­nifestările rasiale s-au accentuat, te opreau pe stradă şl te întrebau cu furie, ce-ai fost înainte de-a fi vioriu şi apoi poc şi poc. Pricim lovea aerul cu pumnii şi-l lovi aşa pînăcînd alunecă şi căzu, stai, să vă zic, personajul central al lui Daniel timariu e chiar Daniel Timariu, nu e detectivul, nu, cu siguranță că nu, Daniel Timariu trebuie să fie, el trage o linie între tenebre și realitate, el se aventurează pe străzile umede de lună ale Timișoarei în contra tenebrelor, de ce zici așa, pentru că el are curajul ăsta nesăbuit, să stârnească tenebrele, să le arunce în brațele ficțiunii, Florio îl ajută să se ridice, vrei să ne spui că savanţii nu trebuie să trăiască departe’ de omul de pe stradă și nici scriitorii, cam aşa ceva, spuse Pricim ștergându-se de praf, asta e o teză, le strigă Begal în timp ce mătura curtea şcolii, dar, continuă el cu năduf, al naibii să fiu dacă nu aveţi dreptate, şi cu călătoriile astea în timp e o chestie, spuse Podol, eu de exemplu aş vrea să călătoresc în viitor să culeg cîte ceva din ultimele specii de plante care vor mai fi pe planetă, la naiba, Podol, nu te ştiam aşa de pesimist, spuse Râul, ospătarul întinzînd feţe de masă curate pe terasa „Quantilina”, uite eu cred, sigur cred, toate vor fi altfel, bărbaţii şi femeile cu siguranţă vor fi altfel, hai spune cum, spune cum, se înverşună Po­dol, tu ai fost întotdeauna un idealist, ha, ha, ha, rîse Pricim, dacă mă gîndesc bine la notele lui de plată cu care îi uşu­rează pe bieţii cheflii n-aş zice că-i toc­mai un idealist, ba dimpotrivă. În tot acest timp maiorul Sanchez gă­sise cîţiva doritori să urce în vagonul său misterios ba chiar îi purtă prin timp, ameţiţi, înfricoşaţi, încântați ei se reîntoarseră cam peste un ceas şi umplură oraşul cu veşti de ieri şi de mâine, din vagon după câteva bufnituri ieşi şi Dog-el-mar, monstrul din stele care fu însă re­pede anihilat de comandantul unităţii de pompieri voluntari din localitate care folosi din plin tulumba uriaşă de la Tur­nul fierarilor, apoi se petrecu ceva sur­prinzător, ceva neștiut, ieșit din romanul lui Daniel Timariu, ieși pe străzi și, ieșind așa, personajele lui memorabile prinseră viață, se întunecă de-a binelea şi numai strigătele noastre se mai auziră prin oraş, prin orașul Timișoara, cine a uitat uşa deschisă, striga disperat maiorul Sanchez alergând după nu ştiu cine, preţ de o clipă o lu­cire ne orbi şi prin uşa deschisă larg a miraculosului vagon văzurăm cu toţii urcând înspre noi din ieri, din tenebre, luna.

daniel-timariu-tenebre-cazul-laura

Artă fotografică: Adrian Chifu