Îngerii de la Mons

Imaginea fantomatică a unor lupte, masacre, atacuri sau retrageri, recrează sub ochii martorilor sec­venţe petrecute într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat.

De regulă… dar nu întotdeauna.

Există un caz în care războinici din vechime nu s-au mulţumit să poarte, iarăşi, o bătălie al cărei final era hotărât demult. La Mons, armata de umbre a intervenit în prezent, modificând istoria.

Era în 1914. După luptele de la Dinant, Charleroi, Namur şi Liège, înfrânte pe toate fronturile, armatele anglo-franco-belgiene începuseră o retragere precipitată dinaintea ofensivei germane.

La 26 septembrie 1914, în apropierea localităţii Mons (Belgia), Forţele Expediţionare Britanice, oprite pe nişte poziţii amenajate în grabă, înfruntau un ina­mic superior ca număr şi dotare. După ce mitralierele germane au decimat regimentul irlandez care încercase un contraatac, totul părea pierdut, iar englezii aveau de ales între două alternative prea puţin tentante: moartea sau prizonieratul. Dar sorţii au fost decişi altfel – de câteva sute de arcaşi medievali, ce au apărut între tabere. Conduşi de un cavaler în armură, pe un cal alb, yeomenii au slobo­zit o grindă de săgeţi ce au umplut văzduhul de fulgerări orbitoare, des­cumpănind infanteria germană, făcând-o să ezite şi dându-le engle­zilor şansa de a se regrupa pe o poziţie favorabilă. Războinicii trecutului au aco­perit retragerea compatrioţilor lor, dispărând apoi la fel de inexplicabil – incidentul fiind comentat de presa britanică a timpului şi menţio­nat în „The Great War: 1914-1918“, volumul I (arhi­vele Imperial War Museum).

Foto 1: Infanteria germană, deşi superioară numeric, nu a reuşit să anihileze trupele britanice la Mons, în 1914 (arhivele Comisiei Humboldt).

Publicate în ziarele londoneze „Evening News“ şi „Times“ (octombrie 1914), ştirile despre fan­tomatica armată au declanşat o avalanşă de scrisori. Un căpitan a relatat cum, spre amiază, compania sa a fost înconjurată de cavaleria germană şi era în pericol de a fi masacrată – în clipa atacului însă, apariţia silu­etelor străvezii a speriat caii ulanilor şi şarja nu a mai avut loc, escadroanele germane retrăgându-se rapid. Inci­dentul a fost confirmat de un gene­ral de brigadă şi doi colonei britanici care au observat prin binocluri mira­culoasa salvare a companiei izolate, ce şi-a putut croi drum, ulterior, până la restul regimentului.

Într-un spital de campanie francez, maiorul german Koch, rănit şi căzut prizonier la Mons, a relatat unor doctori şi infirmiere că a văzut „arcaşi-fantomă“ luând poziţie în faţa tranşeelor engleze şi trăgând cu „săgeţi de lumină“, în acelaşi timp cu focul concentrat al carabinelor celor din F.E.B. – rezultatul a fost respingerea a şase atacuri germane!

În „Archives de la Croix-Rouge Internationale“ şi în publicaţia britanică „Coronet“ (1943) se consemnează raportul infirmierei Phyllis Campbell, care a auzit zeci de soldaţi răniţi vorbind despre un cavaler în armură, fără coif, călare pe un cal alb, ce a apărut în două rânduri în faţa infanteriei şi ulanilor germani, ameninţându-i cu spada şi salvând de la moarte sigură artileriştii unor baterii de câmp engleze şi un regiment de gardă irlandez. La patru ani după terminarea războiului, infirmiera scoţiană a participat la o reuniune internaţională a membrilor corpurilor medicale de campanie ale tuturor ţărilor combatante şi a avut surpriza să afle că incidentele de la Mons erau cunoscute şi de partea germană, fiind relatate de ofiţeri şi soldaţi din regimentul de ulani implicat!

Un locotenent-colonel de dragoni din Dorset a făcut o decla­raţie la fel de uluitoare ziarului „Times“: escadronul său de cavalerie a fost escortat în timpul retragerii de la Mons, timp de 20 de minute, de câteva sute de „călăreţi-fantomă“ purtând platoşe, coifuri şi lănci din se­colul al XV-lea.

După război s-a descoperit că mulţi soldaţi şi ofi­ţeri germani şi francezi i­mplicaţi în luptele de la Mons au observat apariţii spectrale de „arcaşi pedeştri“ şi „lăncieri călare“ în armurile şi veşmintele purtate de trupele engleze în bătălia de la Agincourt (1415)! Relatările martorilor sunt surprinzătoare,  mulţi dintre ei neavând de unde să ştie cum arătau echipamentele pe care le descriseseră cu atâta exactitate…

Foto 2:  „Arcaşii de la Mons ajutându-i pe britanici să respingă atacurile germane“. Gravură apărută în presa engleză în 1914. Arhiva Dan Apostol.

„Halucinaţii colective, datorate extenuării fizice şi nervoase a celor trei armate, istovite de săptămânile necurmate de lupte“ – a fost explicaţia dată evenimentului incredibil din 26 septembrie 1914. Unii au acceptat-o. Dar nu şi soldaţii a căror viaţă a fost salvată de „îngerii de la Mons“ sau ofiţerii germani pe care cavalerul în armură argintie îi aţintise ameninţător cu lancea.

Ce sunt, ce vor războinici veniţi din timp? De ce se înfruntă iarăşi şi iarăşi pe ape, în ceruri ori pe pă­mânt? Armate de umbre purtând în Veşnicie aceleaşi lupte, de-atâtea ori pierdute de biruitori şi de învinşi… Să fie bătă­liile-fantomă ecouri ale trecutului, asemeni înregistrărilor holografice sau sonore, parvenindu-ne prin fisuri ale continuumului spaţio-temporal? Ima­gini dintr-un Armaggeddon unde soldaţi din toate vremu­rile sunt puşi să lupte la nesfârşit pentru a-şi ispăşi crimele? Numai „îngerii de la Mons“ ştiu. Dar ei tac şi îşi încordează arcurile, undeva în Pădurea Timpului, aş­tep­tând războaiele ce o să vină.