1) Lista, Maria Lazadov, Revista de proză scurtă Iocan #9

Un text foarte scurt, care anunță debutul autoarei. O fată are parte de o serie de experiențe stranii într-un cimitir al eroilor. Deși incursiunile sunt mai degrabă existențiale, cu un expozeu narativ static, am găsit interesante instantaneele tanatice.

2) Tren plin cu carne, Tettyo Saito, LiterNautica

Povestirea descrie într-o manieră deopotrivă plastică şi insolită experienţa umilitoare la care este supus un japonez din clasa medie în timpul călătoriei cu trenul. Imaginile sunt deosebit de puternice, iar expresivitatea autorului, salutară. Exemplificăm:

  • Ne grăbim cu toții la tren ca și cum o hoardă de gândaci ar plonja într-o capcană dulce.
  • Sticla devine neclară de la căldura cărnurilor, există cel puțin o picătură de apă care se apropie de mine, treptat, ca un vierme târâtor.
  • Fiorul trenului și o hoardă de carne dansează cu mine.

Textul lui Tettyo Saito mi-a trezit o poftă macabră de a descoperi relatări similare despre experienţe neaoşe cu şi în metroul autohton.

3) Vreau să fac sex cu o târfă albă, Tettyo Saito, LiterNautica

Autorul nostru japonez de limbă română surprinde plăcut din nou, de data aceasta cu o structură narativă mai elaborată. Un om nipon al muncii este umilit la birou de către şeful direct, răbufnind aşadar la magazin pe un vânzător indian, care îl scoate din minţi cu japoneza lui sâsâită. Xenofobia personajului pare desprinsă din militarismul fascistoid aparţinând zorilor celei de-a doua conflagraţii mondiale. Exemplu de replică:

― Japonia putrezește treptat pentru că există nenorociți ca tine aici. Înțelegi? Japonia se murdărește, pielea japonezilor se murdărește, toate se murdăresc. Întoarce-te în țara ta!

După ce este oprit din ofensiva furibundă la adresa indianului de către un vorbitor impecabil de japoneză, care este alb, niponul se lasă atras într-o manie inexplicabilă pentru un european (mai degrabă amuzantă), aceea de a se împreuna cu o femeie albă.

Fanteziile personajului sunt întreţinute de scenete pornografice interrasiale, momente în care acesta rememorează relaţia cu fosta prietenă, întreruptă abrupt când aceasta îl părăseşte pentru un student francez. Tatsumi (personajul nostru principal) experimentează astfel un soi de dualism la adresa străinilor: un oarecare complex de inferioritate pentru albii europeni, refulat într-o scârbă organică pentru coreeni sau indieni. În mijlocul acestor manii nevindecabile, Tatsumi caută salvarea într-o relaţie începută pe Tinder cu o profesoară originară din Italia.

Finalul prezintă rezolvările emoţionale într-o spirală a decăderii morale pe care personajul nu o mai poate controla decât dedublându-se, de o manieră similară întrupării în actorul japonez care posedă cu nemiluita femei albe în scenetele de tristă factură pornografică.

Tettyo Saito surprinde aşadar atât prin originalitatea mijloacelor cu care abordează teme cu totul străine societăţii şi realităţilor româneşti, cât şi prin tehnica frazării, suplă, directă, de inspiraţie minimalistă, aducând astfel prospeţime în peisajul literar online al momentului.

4) Sine qua non, Ana Irina Lupu, Revista de proză scurtă Iocan #9

Un alt debut anunțat de revista Iocan, de data această în cheie erotică, diametral opus față de atmosfera sepulcrală creionată de Maria Lazadov. Personajul principal, o domnișoară cam înfierbântată, invită la ea acasă un flăcău destul de timid, însă cu tot felul de replici sofisticate la purtător.

Jocul de seducție și dominație oferă un comic de situație de zile mari, pe care l-am savurat la fiecare propoziție. Spicuim:

Sînt îndrăgostit iremediabil de o scriitoare aspirantă moartă acum cincizeci de ani. (din replicile lui)

Ani de zile am dormit cu un ursuleț între picioare (…). (contraatacul ei)

Mă ia din nou cu intimitatea, cu iubirea și taina dintre îndrăgostiți. (el, organizând defensiva)

Finalul conflagrației amoroase confirmă creșterile amuzante de ritm, cu un punct culminant al ostilităților erotice mai mult decât hilar.

5) Nouă vieți, Anamaria Borlan, Colecția Science Fiction #2, iunie 2019, Editura Pavcon

Un text construit pe o structură liniară, în care o pisică-femeie decedează de nouă ori. Succesiunea sucombărilor nu cunoaște creșteri de ritm, iar, la un moment dat, lectura, cel puțin pe mine, m-a desensibilitat în fața atâtor accidente fatale, construite artificial, teleghidat. Cu greu am procesat întreg ghinionul fatal propus de autoare.

O anumită dinamică există, totuși, în ceea ce privește vârsta personajelor supuse obliterării, iar din acest punct de vedere se poate identifica o oarecare similaritate de construcție cu Oameni din Dublin al lui James Joyce.

Mi-a plăcut, în schimb, caleidoscopul de vieți și, în pofida liniarității textului în ceea ce privește ritmul narativ, structura modulară a povestirii. O dozare ponderată a întâmplărilor tragice ar putea aduce acea acumulare de suspans necesară, în opinia mea, unei povestiri care abordează tema transgresiunii sufletelor.

6) Firul invizibil, Bogdan Mihăilescu, Colecția Science Fiction #2, iunie 2019, Editura Pavcon

În timpul unei călătorii de întoarcere pe Terra, pe suprafața unei nave stelare poposește un obiect ciudat, ce aduce cu un cristal izvorât din inima Galaxiei. Acesta dă naștere unei semințe, care va rodi în forma unei minunate flori multicolore, devenită apoi insectă, șopârlă, animăluț de casă autodevorator și, în final, scund extraterestru verde-vorbitor.

Bogdan Mihăilescu stăpânește bine tehnica descrierilor cu substrat vegetal-organic, așa cum se întâmplă, spre exemplu, în Aroma fructului de paroya, o povestire foarte reușită, publicată în 2016 în Nautilus Online. Exemplificăm din Firul invizibil: (…) ‘’pietroiul’’ crăpase și din interiorul lui își făcuse apariția o plantă foarte verde și foarte deasă. Era ca o combinație de cactus cu fasole verde, care năpădise asteroidul de cristal. (…) Spre seară, ciudata plantă ivită din asteroid ne răsplăti cu o floare. (…) Avea douăzeci și una de petale roșii spre interior, care se colorau apoi în portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și sfârșeau prin a fi violete la margini.

Acumulările cromatice nu oferă niciun indiciu asupra finalului filosofic, însă, ca ingredient descriptiv, sunt binevenite și oferă consistență decorului aseptic al navei. Aici am identificat, de fapt, singura problemă de construcție: aș fi preferat ca echipajul să fie mai prudent în ceea ce privește interacțiunea cu organismul extraterestru. Două-trei măsuri mai serioase de carantină (în afara unui oarecare clopot energetic) ar fi satisfăcut și exigențele unui ochi aplecat spre consistența intrinsecă a mediului propus pentru desfășurarea narativă. Cu toate acestea, mi-a plăcut diversitatea echipajului, varietatea încercărilor acestuia de a-și omorî timpul, preocupările complementare ale personajelor.

Finalul, în cheie existențială, trimite, voit sau nu, către Marele Lanț al Ființei, postulat de filosofia greacă, în opoziție cu creația ex nihilo, de inspirație iudeo-creștină. Mi-aș fi dorit câteva indicii în plus asupra intențiilor autorului în ceea ce privește componenta filosofică. Altfel, un text dens, imaginativ, plin de culoare și semnificații.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!