Romanul se continuă de la Omul vălurit (XVII).

Modernitatea, arestată de filozof cu eleganţă şi perversitate, este un construct iluzoriu, așa să știți. Această afirmaţie nu diminuează construcţia filozofului, desigur, ne-a zis într-o seară Bobolina făcând și ea un pic pe nebuna.

Iar ce afirm eu aici nu aduce o proastă luminare asupra filozofiilor şi politicilor şi ştiinţelor. O problemă care ar putea fi rezolvată de gramaticile fundamentale ar fi cea a propriei mele greutăţi, nu știu dacă înțelegeți, a adăugat domnul Lubomir nevrând să rămână mai prejos, se băga în față, se lua în seamă.

Cât de greu sunt? Ce greutate are Pitoşkin? Sunt real în raport cu ce? Pitoşkin e adevărat în raport cu ce, la rândul său? Aş putea să mă consider imaginarul unui ficţiuni generalizate şi generalizante care se desfăşoară inainte-inapoi, producţia fiind această cantitate de ficţiune generalizată şi generalizantă pe care o mitraliez aiurea prin lumile acvatice din Buradaa, din Gastogas, din Kamela şi Balongo? s-a întrebat cu voce tare Rudolf, frizerul fără foarfece, vrând să sporească și el elanul nostru filozofic.

Sau aş putea să mă consider parte a lui Pitoşkin sau unui eveniment de anvergura: iminenta desecretizare care e specifica nu doar ocultelor, serviciilor secrete sau proceselor corporalităţii sau conflictelor armate sau politicilor ci şi ştiinţelor. Dar ce ascunde de fapt aceasta iminenta desecretizare? a întrebat comisarul Terente, bântuit și el de o mulțime de întrebări fără de răspuns.

Oferta de imagine, în cascadă, în preajma iminentei desecretizari, atinge cote inflaţioniste într-o ipostază dinamica susceptibila să scape observaţiei comune.Pitoşkinul, construit în maniera tradiţională, va cădea uşor în capcana erorilor de interpretare în timp ce văluritul va da măsura tendinţei pe care o urmează hoinărind prin imaginarul insurgentei, ne-a zis regizorul Borisov proaspăt întors de la festivalul european al filmului filozofic de la Veneția.

În sfârșit, dincolo de clasicul dicton, miracolul se releva a fi un obiect complex, un câmp informaţional în care se exercita diverse forţe de la politic la social, de la ocult la serviciile secrete şi la văluririle din Tambo Tamboree, Gumabumbe şi Matapahapamar. De cele mai multe ori, imaginea văluritului liber de partizanat şi senzaţional sucomba, interpretarea vulgara supunându-i imaginea unei deteriorări conceptuale pe care puţini o interpretează corect fiind amăgiţi de spiritul practic devenit literă de lege în Cretona, Bulbona, Beauburg şi Adavilla Villada. Imaginea văluritului nu poate funcţiona fără corecta funcţionare a imaginarului insurgent şi în lipsa unei mitologii. Pitoşkin cade în ridicol făcând loc unei noi structuri simbolice care guvernează afectiv ceea ce încă numim opinie publică în Halo, Mago şi Burado. Complexitatea care dă lovituri dureroase şi tragice conceptului clasic de opinie publică obliga la un joc subtil, tragic şi plin de stranietate. Imaginea văluritului pierde din funcţiile tradiţionale.

Văluritul reclamă viteză de reacţie, uneori lipsirea de identitate, războiul semantic.

Mass-media e un câmp de lupta cu luptători necunoscuţi, cu un spaţiu de joc aflat mereu într-un regim de geometrie variabilă. Văluritul îşi poate construi imaginea vremelnic în funcţie de spaţiul de joc dar complexitatea îi impune reguli noi în fiecare moment virtual.

Ambiguităţile interpretării şi cercurile informaţionale intretes un regim imaginar al insurgentei în care duşmanii sau adversarii sau spionii de dincolo de orizontul vizibil se confunda cu însăşi natura răului în Tamona, Takomei Komatai, Taiom şi înzăpezita Fadola.

Morala, religia şi politica se confunda şi ele, marile fracturi religioase fiind folosite cu abilitate în feeria văluritului. Teoria conspiraţiei face ravagii rămânând regina regimului imaginar al insurgentei iar văluritul pornit la lupta împotriva răului fiind adeseori în pericol. A deschide adevărul e cheia de boltă a văluritului dar nu pentru simpla prezentare ci pentru reconstrucţia lumii.

Văluritul inspirat şi dăruit nu-şi mai aparţine, imaginea lui fiind aflată în regim tranzitoriu intre mitul eroului şi mitul îngerului căzut.

Moreaugarinii noii generaţii nu se mai hrănesc din tradiţie şi din critica desueta ci sunt ei înşişi constructori de lumi. Care ar fi viitorul lumii? Oare chiar te interesează Pitoşkin, statisticile morbide? Oare chiar crezi Pitoşkin că sondajele de opinie ale zilei sunt relevante, ah, sondajele manipulatorii!? Să fim serioşi, Pitoşkin! Fabuloasele din Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto, Agya, Era Ena, Ela, Salomar, Potocapetlan, Gruwald, Hadoma, Casonawa, Chemes, Zilla, Dera Do, Fulsa, Rakada, Kasma, Pame One, Gikka, Asola, Potal Pao, Casemar, Gambria, Havo Mabuu, Pletora, Arbanian, Offa, Salsaa, Belodar, Mamola, Qungo, Patoree, Osibirias, Mazango, Basko Tan, Halveda, Deboo, Jian Hoa, Asembo, Runamar, Montella, Ebao, Timbo, Asudaan, Muna, Yatoo, Vinna, Qutomo, Aselan, Paserar, Wasso, Bonna, Kantom Pingall, Finotola Fanţi, Bohle, Forgossa, Atamaran, Gureba, Fantasa, Idilo, Hudacar şi multe altele îşi schimba opiniile neîncetat.

Din ce în ce mai puţine se arată a fi conservatoare. Nu adaptarea e cuvântul de ordine ci angajarea. Fiinţele fabuloase ale epocii noastre deosebesc de cele mai multe ori tendinţele noi de cele vechi. Unii cad însă în plasa vechilor ideologii şi mai cred că lumea e încă împărţită în occidentale, orientale, sudice şi nordice. Cultivată cu minuţie, imaginea deformată a lumii e spre folosinţa manipulatorului de serviciu care, din nefericire pentru el, nu ştie adevăratul sens al lucrurilor fiindului. Trăim vremurile manipulatorului manipulat, ar spune comis-voiajorul caşaloţilor râzând în hohote. Manipulat fie de propria lui lucrare fie de un altul, ar adauga maliţioasa Marmeidillah, peştoaica peştoaicelor.

Altul nu mai este străinul. Nu mai este celălalt. Nu mai este adversarul. Nici nu e o fiinţă. E doar un hău, o prăpastie simbolică în care se aduna toate dorinţele noastre neîmplinite. Suntem guvernaţi de mituri desuete. Dezordinea trece drept virtute iar lipsa de acţiune trece drept act politic inspirat în Tangomaran, Gamaga şi Hatuias.

Pentru Pitoşkin, fiinţa nu acţionează. Ea reacţionează. Ea face calcul nu istorie. Dacă Tulubras bate Adavilla Villada iar Gomanao face egal cu Tambo Tamboree atunci intrăm în semifinalele campionatului stelar de hodda. Iar dacă împăratul Owagama va fi asasinat de un protuber din Insaala, atunci Tamobaa va fi fragmentată pe liniile trasate de inspiratul geometru Sedal din Kuar. Imaginea lumii e de fapt arma tuturor elitelor. Elitele se conserva în dauna vulgului şi produc elanuri utopice cărora le cad pradă milioane de naivi care dacă au văzut o dată Tambo Tamboree e ca şi cum ar fi trăit asemenea faraonului Kuamo Raba Ramabukamo.

Haosul şi hazardul guvernează distribuţia imaginii în regimul democratic oricât de mult s-ar strădui asupra guvernării omul politic binevoitor din Gomanao sau Gastobias, sau elita pornită spre construcţia utopiei sau aşa-zisele oculte pornite să-şi adjudece istoria prin metode dezbătute cu zel de diverşi operatori de trafic. Onomastica şi haos! Fascinant, nu?!

Ce ar putea să fie oare toate aceste nume: Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto, Agya, Era Ena, Ela, Salomar, Potocapetlan, Gruwald, Hadoma, Casonawa, Chemes, Zilla, Dera Do, Fulsa, Rakada, Kasma, Pame One, Gikka, Asola, Potal Pao, Casemar, Gambria, Havo Mabuu, Pletora, Arbanian, Offa, Salsaa, Belodar, Mamola, Qungo, Patoree, Osibirias, Mazango, Basko Tan, Halveda, Deboo, Jian Hoa, Asembo, Runamar, Montella, Ebao, Timbo, Asudaan, Muna, Yatoo, Vinna, Qutomo, Aselan, Paserar, Wasso, Bonna, Kantom Pingall, Finotola Fanţi, Bohle, Forgossa, Atamaran, Gureba, Fantasa, Idilo, Hudacar şi multe altele?

Sunt inele magice. Sunt oraşe fabuloase. Sunt parole de intrare adânc, tot mai adânc în corpul imaginilor. Sunt coduri. Sunt ficţiunea generalizată şi generalizantă înfăşurând în corpul lor istorii, fiinţe fabuloase şi momente acvatice de anvergură. Sunt cheile de la marile case ale imaginarului aflat în inima universului plin de universuri. Înlănţuite prin mii de fire şi aparente relaţii cauzale, aceste elementele aflate în mişcare aparenta pot fi citite ca o imagine compactă. Adevărul este acoperit de propriile noastre convingeri.

Țin minte că Mallory din Monte Carlito a avut astfel de revelații, cu puțin timp înainte de a pune ochii pe mine. Într-o bună zi, când s-au deschis porțile timpului pe Terraria, un vârtej electromagnetic pornind din circul acvatic din Marsila Mole, a dat peste cap regimul diurn din Monte Carlito.

Mallory abia avu timp să se ferească din calea unui tramvai ce se apropia vertiginos, planînd pe deasupra unor alveole argintii care pluteau în bătaia soarelui palid. Tramvaiul repetă invitaţia şi, deschizîndu-şi uşile, îl îmbie înăuntru pe Mallory. Poliţistul urcă numaidecît privind în stînga şi-n dreapta să nu care cumva să fie prin preajmă vreun alt poliţist care să-l toarne inspectorului-şef, Ugo.

Mallory se plimba cu tramvaiul ori de cîte ori i se ivea ocazia. Îşi lipea nasul de geam şi sorbea frumuseţea priveliştii. În astfel de clipe se simţea asemenea unui copil. Sufletul lui prindea aripi, inima-i bătea cu putere, picioarele-i tremurau. Pornind prin văzduh, tramvaiul hohoti, necheză, fornăi. Mallory se prinse bine de bara nichelată a unui scaun şi privi în jos.

Era cât pe-aci să ameţească. Valurile oceanului Atlanticus se prelingeau leneşe, liliachii, pe plaja însorită, cerul era diafan, străzile din Monte Carlito păreau  nişte  şerpişori  scînteietori. Ehei, la urma urmei, şmecherul de Riff To Rag tot avea să încapă pe mâna lui Mallory! Acum însă el, Mallory, avea un chef nebun să-şi facă de cap, să ţipe de emoţie atunci cînd tramvaiul făcea cîte-o voltă periculoasă prin văzduh, aşa ca la Parcul de Distracţii.       La început, orbit de strălucirea soarelui, Mallory crezu că vagonul în care urcase era gol dar, privind cu atenţie, constată că la celălalt capăt se afla o femeie. Era ca un abur, femeia, zău că așa era. Mallory se frecă la ochi nedumerit. Strigă, cuprins de emoţie:

– Eva, eşti chiar tu?!

– Bună grasule! strigă Eva apropiindu-se încet.

– Dar nu e posibil! strigă Mallory.

– Te înşeli grasule! chicoti Eva.

– Eşti o fantomă?!

– Sînt chiar Eva!

Mallory se trase un pas înapoi şi-şi pipăi tocul revolverului de argint. Primul lui gînd îl cutremură, Eva nu era Eva, era un zombi pămîntean, o fiinţă imposibilă care-ţi suge sîngele încet, încet. Era o ființă fabuloasă acvatică ce se lupta într-un alt moment vălurit cu un pitoșkin foarte periculos care amenința întreg universul plin de universuri. Mallory se pregăti să tragă. Drept în mijlocul frunţii, să-i facă praf creieraşul ticălos. Eva se lăsă însă în genunchi şi încercă să-i pipăie sexul. Mallory se fistici, se înroşi, făcu un salt lateral.

– Prostule! Adevărul este acoperit de propriile noastre convingeri, şopti Eva. Ştiu că mă doreşti. Mă dorești așa cum m-ai dorit în toate vițile tale anterioare când hoinăreai prin Alexandria, Bran, Sulina, Athena, Moscova, Torino, Islamabad, Thule, Sofia, Casablanca, Detroit, Lyon, Marsilia Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro şi Watanga.

Mallory transpirase tot. Îşi scoase batista şi se şterse pe frunte. Doamne, cum o mai dorise pe Eva! Cum i se rupsese sufletul în ziua în care s-a dus în centrul comercial din Monte Carlito s-o vadă zdrobită pe caldarîm. Şi aproape că se îndrăgostise de moarta aceea pe care o chema Eva.

– Minţi! strigă Mallory.

– Bine, şuieră Eva şi-şi sfîşie bluza vaporoasă descoperindu-şi sânul stîng pe care avea o cicatrice. Ei?! Spune grasule, e aceeaşi cicatrice?! Adevărul este acoperit de propriile noastre convingeri, să nu uiți.

Astfel de figuri reprezintă un model limitat al lumilor acvatice. Trasate în iureşul bătăliilor navale şi al rebeliunilor stârnite pentru supremaţia centrului, cercurile marine împresoară centrul ca nişte baraje de necucerit. Îl limitează. Îl definesc. Ca şi cum ar fi o instantaneu acvatic. Cercurile marine produc fie insolentă şi arogantă, fie imbecilizarea şi lipsa de credinţă a locuitorilor oceanului. În mod pervers, unii dintre aceştia lansează semnale de dragoste perversă periferiilor înspumate. Le preamăresc plini de ticăloşie. Le adorm simţurile. Se arata gata de a pune la cale proiecte grandioase. Luptă chiar pentru eliberarea lor iluzorie. Cheamă guvernanta oceanica în ajutorul periferiilor. Îi cer să emită legi şi decrete şi ordonanţe inspirate. Politicienii, oamenii de afaceri şi vizionarii desueţi curtează periferiile, valsează cu ele, le trimit scrisori parfumate sau armade înarmate până-n dinţi sau alimente şi medicamente şi un salut frăţesc, toţi oameni respectabili. Mallory trebui să recunoască. Se dădu bătut. Întrebă gîfîind:

– Deci n-ai murit?!

– Nu te prosti, grasule! Moartea nu există!

– Am mai auzit. Eu te-am îngropat totuşi, crede-mă pe cuvînt!

– N-am murit, Mallory! Nici eu nu bănuiam ce are să mi se întîmple.

– În regulă, oftă Mallory, spune-mi toată povestea!

– Cînd m-am izbit de caldarîm, m-a cuprins o bulă luminoasă care m-a purtat într-un alt univers, unul tangent cu acesta şi care, într-o bună,zi o să se vălurească sub presiunea vârtejurilor electromagnetice.

– Destul, cunosc urmarea, se burzului Mallory. Şi cum de te găseşti din nou în Monte Carlito?!

– Tramvaiul ăsta, atît de plăcut colorat în galben, a nimerit într-unul din fluxurile care traversează un anumit careu marcat de fluctuaţiile.

– Las-o baltă! Nu mai vreau să-mi explici nimic.

Eva îl luă de mînă şi-i spuse că, fără îndoială, şi el, Mallory, va ajunge în universul din care venea ea. Mallory o ascultă neîncrezător. De ce-l mai bătea la cap?! Adică el n-o să moară?! Matricea lui energetică va migra dincolo şi va anima cumva vreo altă formă care aşteaptă nesăţioasă să prindă viaţă?! Brusc, o ploaie de sunete trandafirii pătrunse pe ferestrele larg deschise ale vagonului. Mallory tresări. Era, ceva nou, straniu, plin de armonie şi ritm, chiar nou, nemaiauzit. Nici urmă de zgomotele pe care le scoteau destrăbălaţii din Monte Carlito chinuind instrumentele muzicale aruncate pe plajele sale fierbinţi de oceanul Atlanticus de dimineață și până seara.

– Ce-i asta?! întrebă Mallory trecîndu-şi mîna prin păr.

– Nu ghiceşti, grasule?! şopti Eva surîzînd.

– Să nu spui că e muzică!

– Ba da! Ba da! bătu din palme Eva fericită.

– Muzica! Muzica! şuieră Mallory şi simţi cum i se aburesc ochii. Eva, nu mă minţi?!

– Dar nu simţi? întrebă ea. Aşteaptă şi-ai să vezi cum o să te scoată din tîţini!

În construcţiile noastre simbolice, structurile descriptive se confunda unele cu altele, se lupta astfel pentru supremaţie, construiesc oameni respectabili instituind o normă imaginară care funcţionează la periferie şi la centru deopotrivă. Unele periferii acvatice au vocaţia centrului prin mijlocirea valurilor înspumate. Altele aspiră la universul plin de universuri. Conspiră unele împotriva altora. Se revoltă. Fac revoluţie. Îşi trimit armadele neregulate şi spionii să jefuiască cetăţile sau oraşele plutitoare sau nodurile semantice sau valurile, valurile. Văzduhul e plin de praf de puşcă. Reţelele virtuale pâlpâie fantomatic, bubuie, trag să moară bine împănate de viermi informatici, spălate neîncetat de valurile înspumate. Melodia crescu în intensitate. Mallory trase-un fluierat, îşi azvîrli chipul şi-o trase pe Eva spre el. Eva făcu o piruetă şi începu să danseze de nebună.

– Ce-ai ? răcni Mallory.

– Dansez!

– Aha, aha, ăsta-i dansul?! Iuhuuuuuuuu!

Problema e ce înţelesuri dăm omogenităţii. Fiindul ar putea fi vârtejul dansatoarelor din insulele nordicelor, picăturile de ploaie de pe câmpiile occidentalelor, spuma zilelor din inima sudicelor. Îndoiala agita spiritele. Ne lăsăm pradă îndoielii. Ai spune că suntem masochişti, că suntem navigatori de apă dulce şi, pe deplin suficienţi. Fiecare îndoială, adăugându-se una alteia în cascadă, produc momente de genialitate la periferie şi momente academice la centru. Produc vulgaritate la periferie şi atitudini arogante şi gomoase la centru, perplexitate și înamorare. Cînd melodia se stinse, Mallory abia dacă mai răsufla. Eva însă părea gata s-o ia de la capăt.

– Ce-ţi pasă tu eşti moartă, nu?! strigă Mallory făcîndu-şi vînt cu batista.

– Scoate-ţi asta din cap, se supără Eva.

– Spune–mi, de unde venea muzica?! mormăi Mallory.

Eva îi vorbi de Riff To Rag, de ragtime, de barul mingus, de New Orleans, de Scott Joplin, James Scott, Louis Chauvin, Tom Turpin şi Joseph F. Lamb, cei mai vestiţi pianişti de ragtime ai Americii, Alonso, omul-liliac, Bodowsky, criticul vehement al bisericii, McYan, astrofizicianul melancolic, prudentul Tantore, filozoful contradictoriului, Rubons din Taleeamaro, Abu Kadâr, Adervistoian, comerciantul de blănuri, Agamemnon, dirigintele poștei, Aghiman Cazabran, Andreas, directorul de la exploatările miniere subacvaticei de sticlă, Arcibald, armurierul, arhiducele Von Bismark, avocatul Luigi, Brambulo, bancherul, colonelul Sharun, comisarul Terente, contele Monelli, doctorul Spiridon, domnul bărzuliu liliachizos, domnul Lubomir, directorul băncii comerciale, Eliodor Barazol, Emil, spițerul, fabricantul de cartușe din Alhombra, farmacistul Iamandi, filozoful Abstinian, Gaspar, măturătorul, Gingullo Baloas, împăratul Owagama, Klaps, antrenorul de la bazinul municipal de înot, marxiștii lui Gore, Matache, măcelarul măcelarilor, Maxim, profesorul de muzică, Miriadam Pararam, neprihăniții argintii din Alhombra, Obin Oba, părintele Elefterie, pelerinul Balthazar, Petra Petronius, savantul municipal, Pierre, bucătarul clubului nostru, Potloghin de la brutărie, pricoliciul de la Arsenal, primarul Barzulis, regizorul Borisov, Rudolf, frizerul fără foarfece, Vabral Hornicular, vicepreşedintele Weinberger, Vivaldi, tambur-majorul, Zibin, comerciantul, Satalin, dictatorul din Bankusai.

– I-ai cunoscut pe toţi tipii ăştia?! întrebă Mallory roşindu-se pentru că el nu auzise niciodată de ei. Am citit eu în nişte reviste vechi. Cînd m-am născut, nu se mai aflau pe mica noastră planetă. Ştiu, ştiu, toate personajele astea o şterseseră deja în universul care-i tangent la universul nostru, adică două universuri vălurite unul într-altul. Ascultă  Eva, eu o să-1 arestez astăzi pe Riff To Rag. Am chiar şi mandat. O să intru în spelunca aia de-i zice mingus şi-o să-i strig şmecherului ăluia cam aşa, în regulă tipule, moreraugarinule, mi-a plăcut muzica ta dar tre’ să te pun la popreală!

Îndoiala e esenţa. Vulgarizând, lumile acvatice sunt nişte biete înjghebări în raport cu un centru oceanic de putere iar acesta, la rândul lui, e o biată mărgică în spuma universului acvatic. Bineînţeles că minunata artă a navigaţiei ar fi ridicolă dacă lucrurile ar fi chiar atât de simple. Iar noi, navigatorii secretului, am cădea în desuetudine. Eva îl privi mirată. Surîse, oftă, îl întrebă pe Mallory:

– Ai să faci tu asta?!

– Nu mă crezi în stare ?

– Chiar, grasule, ai s-o faci?!

– Doamne, şi încă cum! se lăudă Mallory dar cu jumătate de gură.

Cînd tramvaiul se opri, Eva îi sărută lui Mallory nasul borcănat şi-şi luă rămas bun de la el. Mallory simţi cum îl trec fiori. O întrebă de ce nu coboară cu el dar deja bănuia răspunsul. Eva ar fi murit din nou. Aşa, ori de cîte ori voia, Mallory o putea găsi în tramvaiul galben, ce nebunie, ce poveste!

Ficţiunea îmi joacă feste. Dar nu sunt sigur că e vorba chiar despre propria mea ficţiune. Şi dacă ar trebui să fie vorba de o ficţiune, de ce ar trebui să o revendic tocmai eu, de ce tocmai eu?! Mă întreb dacă eu pot fi un eu în absenţa ficţiunii. Şi, mai mult, de vreme ce-mi pun asemenea întrebări e sigur că eu încerc să construiesc o ficţiune.

– Pe cuvînt că o să te găsesc?! întrebă Mallory cu un glas tremurat.

– Pe cuvînt, grasule.  Ai  încredere în mine.  În tramvaiul ăsta se produce o deformare a cîmpurilor magnetice.

– O să mă omori cu zile! hohoti Mallory coborînd val-vîrtej.

Traficul de imagine sta astfel sub semnul iraţionalului, ar spune Pitoşkin. Fără îndoială. Regimul democratic, spre deosebire de dictaturile sau imperialele de tot felul, pare a-şi revendica o imagine conforma lui e bun ceea ce e bun pentru fiinţa, aşa cum a spus-o în numeroase rânduri Pitoşkin. De la monstrul înghiţitor până la regele-gunoi, în democraţie imaginea are însă un regim iluzoriu. Norma este alterată în beneficiul văluritului şi al adevărului ştiut de toată lumea. În chip iluzoriu, distribuţia imaginii pare a fi guvernată de măsura dreapta şi de politici inspirate. În fapt, imaginea aparţine ficţiunii generalizate împotriva căreia pornim acum în cruciadă, insurgenţi şi neiertători, noi, moreaugarinii, hălăduind într-un inel magic nu departe de Mitombe.

Eşti o fiinţă de lumină, cruciatule! strigă împăratul Owagama ieşindu-mi în cale pe drumul dinspre Bankusai şi vrând să mă întrebe una alta despre Pitoşkin.

Aş putea spune că eşti chiar o proiecţie tridimensională, zice Paletra Patrelatoias coborând val-vârtej dintr-o fuzee care l-a adus în corpul ficţiunii din îndepărtata cuantică Wala Walador.

Funcţiile tale sunt pe potriva luminii, şopteşte înfiorata prinţesa Ambalaia din Badobadorabad preschimbându-se într-un inel magic rotitor.

Codul tău genetic urmează lumina, gândeşte egulabul de Mitombe.

Problema dacă lumina are mai multe viteze aparţine savanţilor. Tu, în alcătuirea ta, eşti expresia vitezei luminii aşa cum o percepi, gândeşte arhiducele de Mantualoma vrând să mă convingă că a înţeles care ar fi misiunea mea.

Imaginea ta poate fi construită pe măsura aceasta, gândeşte Elialoal Baloaloal din Ehurean sorbind-o din priviri pe una dintre lesbienele din Adavilla Villada care tocmai se dezbraca în văzul popoarelor acvatice din Gutumbe, Gomanao şi Agobias vestind iminenta desecretizare care va arde spiritele.

Umbrele tale sunt coduri ale fiinţării. Le-am putea desluşi împreună, gândeşte generalul Opragamagopta luând în catare submarinul lui Abuuk Katar.

A-ţi interpreta corect codurile de lumină şi de umbră e ca şi cum ai tinde către absolut. Dacă vrei, poţi considera adevărul ca fiind o expresie a absolutului, mi-au spus samanii din Gomanao când m-am dus la ei să îi întreb care sunt înţelesurile apariţiei lui Pitoşkin în structurile mele narative.

Lumina te luminează şi te compune în acelaşi timp. Imaginea ta nu s-ar putea compune fără furtuni oceanice. Pitoşkin e fie dublul tău fie un celălalt prin care poţi descoperi ultimul sens! mi-a spus mai marele şamanilor preschimbându-se într-un rechin melancolic exact în inima circului acvatic din Marsila Mole.

Furtunile sunt ale luminii căci fără furtuni oceanice nu ar putea există forme în universul plin de universuri. Scânteierile furtunilor oceanice sunt atât de tainice! Taina este între fiinţă şi unu. Între fiinţă şi fiind, cum ar spune nebunul de Pitoşkin, dragul de el, vorbind despre magie. Mileniile se zvârcolesc deja în meandrele magiei. Folosită în fel şi chip spre aiuritoarele construcţii ideologice defuncte sau spre deliciul ocultelor din Gomanao, Beauburg şi Adavilla Villada, magia scapa înţelesului comun obişnuit cu aspectele ei mercantile sau vulgare. Magia e ca o femeie simbolică violată în grup de intelectuali, de serviciile secrete, de omul politic sau de anarhişti. Trecând prin veacuri, spiritul moreaugarinilor urmăreşte o linie ascunsă fundamentând. Fundamentalele miracolului nu se descoperă spiritului comun dar nu se doresc a fi de nepătruns. Magia lucrează prin imagini. Ce adevăr banal vor spune formatorii de opinie nărăviţi la acte manipulatorii nesfârşite, academicienii dedaţi la poveşti siropoase despre sex în plin amurg biologic, bătăuşii informaţionali care se perindă pe ecranele mediei luându-se la trântă cu micul politician ieşit neinspirat în lumina reflectoarelor. Asupra miracolului, fiecare are înţelesuri. Mai nou, se zice că nu am exista asta absolvindu-ne de culpa, de nemurire şi de fiorul pătrunderii ultimului sens. Miracolul este departe de înţelesuri telurice. Miracolul nu se interpretează iar navigatorii nu trebuie căutaţi. Nu valurile manipulatorii explica miracolul. Şi nici banalul scamator fie el al circului, al politicului sau al simpozionului.

Nivelele de imagine sunt în continuă mişcare înlocuindu-se unele cu altele, zice Zakor Magaror, întâiul inginer al mândrei Bulbona, care tocmai a scris o scrisoare imperialelor avertizându-le asupra unui cumplit plan secret pus la cale la miez de noapte de republicani.

Suntem impresionaţi de mişcare. Imaginile se perinda prin imaginarul nostru în mare viteză ataşând din mers figuri, mirosuri, sunete. Pe măsură ce structurile informaţionale suferă clivaje, excitabilitatea noastră senzoriala creste după un grafic anume. Suntem epidermici în măsura în care, iluzoriu, credem că avem libertatea de a construi realul prin actele noastre.

O declaraţie la o conferinţă de presa din Gumabumbe, de exemplu, circulă libera având propria ei viaţă. Ea are toate şansele să intre în limbajul curent, să devină dogma în Tambo Tamboree, în Guaribo şi Mamona. Informaţia nu este certamente valabilă ca şi adevăr.

Regimul ficţiunii are o logică proprie. Frânturile de idei nu sunt cu precădere acte iar actele nu reflectă întotdeauna actele noastre, nefiind ale noastre. Structurile informaţionale de profunzime compun scheletul imaginii. Nebunia e ca structură de profunzime este greu accesibilă pentru novice. Oamenii politici din Adavilla Villada, Beauburg, Cretona şi Matapahapamar sunt, din acest punct de vedere, extrem de vulnerabili iar cei mai mulţi dintre ei joacă o carte de moment lăsând apoi lucrurile să se desfăşoare pentru a extrage ordinea necesară. Mulţi dintre ei trimit mesaje secrete lui Pitoşkin. Au nevoie de el ca de aer!

Argulis Argoban m-a însoţit adeseori în plimbările mele pe sub chiparoşii trandafirii din Tambo Tamboree şi mi-a cerut să-i desluşesc fie secretul lui Pitoşkin, fie secretul zbânțuitelor surâzătoare din Nottanghuam pentru a se folosi de simbolistica lor în luptele sale politice. Senatorul era convins că va putea da o lovitură serioasă imperialelor dar era atât de vulnerabil! L-au decorporat oamenii împăratului Owagama ştergându-i imaginea din subconştientul colectiv într-o singură noapte. Imaginile au o viaţă a lor în care nu sunt cuprinse temerile şi izbucnirile noastre. Efectul de tunelare le împinge în spaţii aleatorii. Le arestam uneori în case vampirizate sau le lipim de crupa vacilor nebune din Kalamahra ca să ne dăm cu lumea. A te da cu lumea e sfârşitul lumilor. Să cânţi la saxofon nu e ca şi cum ai participa la festivalul de jazz al vicepreşedintelui Wurmamotanomar sau l-ai asculta în fapt de seară pe Riff To Rag. E suficient un asteroid ca imaginea ta să se tulbure, să ardă şi să piară în neant. Înghesuite în desuetudine, imaginile oamenilor politici din Bado, Maleba şi Opam sunt ca şi cum ar fi sfârşitul lumilor.

Căci imaginea e o lume mică ce se desfăşoară. Omenii politici se înghit pe ei înşişi nemaistapânind presiunea informațională. Noi, spun ei pe un ton maliţios, nu întemeiem. Ne dăm cu lumea înghesuindu-ne la poza finală. Pentru metabolismul popoarelor acvatice, pentru beția lor. Căutându-ne pe hărţile cerului nu ne descoperim pentru ca descoperitorii, se spune, nici n-ar fi ajuns pe Lună. Să nu ajungi pe Lună e ca şi cum nu ai fi avut orgasm. Să nu ajungi pe Lună e ca şi cum ai fi instrumentat conspiraţia perfectă. Conspiraţia perfecta e pusă la cale de un conspirator ideal. Conspiratorul e al subteranei în timp ce noi suntem solarieni. Mitul soarelui ne-ar putea explicită. Sfârşitul lumilor, în raport cu lumea noastră solară, este o cumplită virtualitate. Se prăbuşesc imaginile vechi? Se schimbă lumile acvatice? Se schimbă oare imaginarul? Se sfârşeşte istoria?

Pitoşkin anunţa sfârşitul lumilor? Iraţionalul bate în retragere? Sau ne pândește de sub Vălul Malaya gata, gata să ne lovească din nou cu violenţa? Va face Pitoşkin o nouă schimbare de imagine? Vom avea altă perspectivă? Către care profunzimi ne vom îndrepta privirea? Bătrânul Grabo din Hula, cel care a vestit iminenta desecretizare, va fi cumva schimbat? Poate că va fi clonat Pitoşkin? Poate vei fi chiar tu clonat? Şi atunci la ce ţi-ar mai folosi imaginea? Dar tu eşti imaginea. Tu eşti schimbarea. Oriunde te-ai afla. Imaginea ta e cu adevărat nouă. Eşti deja un altul. Te modelează explozia informațională. În timp ce te mişti prin crunta realitate te înnoieşti. Te modelează vârtejurile electromagnetice. Te modelează noile cuvinte. Te modelează relaţiile cu ceilalţi. Relaţia este expresia fiinţării sau funcţionarii tale, fii sigur de asta! Sigur că te crezi liber. Sigur că nu simţi nici un pericol. Dar într-adevăr eşti prizonier pe câmpul de luptă al noilor războaie semantice. Eşti doar o propoziţie în noul scenariu. Războiul semantic te vrea numai şi numai al lui. Pitoşkin te vrea! Te va lua în custodie într-o bună zi!

E un altfel de război. Mai subtil. Mai perfid. El se hrăneşte cu propria ta imagine.

Imaginea ta e combustibilul lui. Nu-mi spune că trăieşti haotic asemenea nebunului de Pitoşkin. Nu-mi spune că nu-ţi pasă de viaţa ta. Nu-mi spune că eşti gata să mori pentru cauze minore sau pentru cei care nu merita o asemenea onoare. Nu-mi spune că eşti pigmeu. Nu-mi spune că dai bir cu fugiţii. Nu-mi spune că eşti cu capul în nori. Nu-mi spune că ai depus armele. Nu-mi spune că dezertezi. Nu-mi spune că nu ai ideal. Nu-mi spune că eşti pus pe tuşă. Intră în joc, hai, nu te codi. Construieşte-ţi o strategie. Nu-mi spune că spun vorbe mari, nu spun. Cine eşti tu ca să te declari înfrânt? Înţelege că le faci jocul. Abia aşteaptă să faci o greşeală. Eşti noul războinic informaţional. Eşti un altfel de om. Stai cu tine însuţi, faţă în faţă. Eşti hotărât să învingi. Eşti unul din baronii mileniului. Strategicile tale sunt moduri de operare ale strategiilor tale. Ai şcoală vieţii. Ai şcoală străzii. Ai poliţe de plătit. Eşti un războinic. Lumea se construieşte în urma ta. Tu conduci jocul. Ai o strategie ofensivă. În defensivă sunt cei capul în nori. Tu eşti hotărât să joci jocul, nu-i aşa?

Omul politic e strivit în corporalitatea lui nemăsurată de virtualul sfârşit al istoriei iar Tambo Tamboree trăieşte după precepte vechi. Acumularea energetica primitiva ar avea iz de capital. Imaginea omului politic e însă îmbibata de vanităţi provinciale. Vizibil efortul de a face frumos ca la casele cele mari. La casele cele mari ale imaginarului e însă vraişte şi doar cosmopolitismul nostru ne îndeamnă la reflecţii amare. Consspioniile, trădările şi otrava sunt ale catacombei şi penumbrei. Lumea întreaga trăieşte după mitul solar revendicându-şi văzduhul ca normă a fiinţării. Matrapazlâcul de ocară şi sforţarea în scena lumii sunt pline de desuetudine în Gomanao, Gumabumbe şi Marabo. Hop la gazetă cu Pitoşkin, zice jurnalistul gomos sfărâmând carapacea provinciala a omului politic cu fraze bine meşteşugite.

Câtă risipă! Virtualul sfârşit al istoriei ne îndeamnă către alte orizonturi. Noi suntem ai văzduhului iar imaginile noastre sunt acvatice. Cum să nu te umfle râsul văzând cum unii suflă în pânzele protocronismului iar alţii trag la manivela sincronismului informaţional, zvârr, zvârr, zvârr. Schimbarea schimbării e o sintagmă ca o cocota, boită şi fără de naturaleţe. Lumea e o lume solară din care morile de vânt lipsesc. Cavalerul tristei figuri e o figură a manipulării aşa cum imaginea extraterestrului eviscerat de savanţii desueţi din Bulbona e un cuc de lut vândut la iarmaroc.

Dar trebuinţele corpului sunt nesfârşite. Multe dintre ele sunt de taină. Ar trebui însă să ne întrebam asupra trebuinţei de unghiuri. În ce fel încearcă imaginarul nostru să se plieze în unghi şi de ce. De ce avem de trebuinţă locuinţe în care tirania unghiului sufoca imaginarul născând fantasme. De ce ne retragem în micimea unghiului? Căci forţa nu este a îngustării, nu este a nișei. Tocmai de aceea omul politic procedează la gesturi largi având de trebuinţă mase de oameni, scena, tribună şi ecran. Ecranul, fie el al calculatorului sau al televizorului sau al eului bulversat de vârtejurile electromagnetice sau chiar strania aparentă a universului plin de universurine transforma fatal într-un unghi de vedere. Căci imaginea se focalizează în imaginarul nostru rostuindu-se în conul de real, în pâlnia vârtejurilor virtuale.

Realul este lumină nouă pe când imaginarul e construit din diamante de lumină veche, așa să șptii. Imaginea ta se focalizează în imaginarul celor din jur sau de aiurea şi aşa ajungi să înţelegi că te mişti într-o lume de unghiuri. Ele te îngustează şi numai spiritul liber aleargă nesfârşit, neîngrădit fiind purtătorul imaginii tale la evenimente mondene, la masa negocierilor în Adavilla Villada sau Beauburg, la un miting sau în visul unui om care te adoră nemărturisit. Ce eşti, în definitiv? O structură informațională dinamică. Întregul circ acvatic din Marsila Mole este curprins de nebuneală la auzul acestor frze atât de mintoase, pot să jur!

– Ce zice? Ce spune?

– Ăsta-i tipul acela care mâzgălește tot felul de porcărele pe hârtie! Ba acum e și pe youtube și pe facebook!

– Şi le mai şi publică!?

– Are și blog! Are conturi, gârlă!

– Domnule, eu ştiam că e o fabuloasă respectabilă, ce m-am păcălit!

– Las-o moartă! Să-l tragem în ţeapă! În țeapă cu el!

– Să-l bumbăcim! Să-l facem mii fărâme!

– Ăsta-i ăla care face scenarii! Face și strategii vălurite și văluritoare! E în cârdăşie cu guvernanta imperială! Cu extratereștrii e în cârdășie!

– La care guvernantă te referi?

– Mă gândesc la toate guvernantele din toate timpurile şi din toate lumile acvatice! Şi din toate universurile pline de universuri!

– E un barosan, atunci! Maxim!

– Aiurea! Un ticălos! Golan între golani!

– Acesta trebuie să fie Balthazar în carne și oase!

– Ba e doctorul Spiridon…

– Nu e Argentoianu?!

– E doctorul Spiridon!

– Eva din Monte Carlito e!

– E Obin Oba!

– E Abu Kadâr, vezi vine!

– E domnișoara Margareta!

– Ba e Pitoșkin în persoană!

– Scriitoraş!

– Lasă că ştim noi ce ştim! Nu ne duce nimeni de nas!

– Aşa e! Ne-a sucit minţile cu poveştile lui fără cap şi coadă!

– Încriptat! Secretos!

– Misterios!

– Mincinos!

– Un neînţeles! Lasă, lasă!

– Cică trage semnalul de alarmă! Ne avertizează! Zice că or să ne schimbe avataru’ ăia de la serviciile secrete din marsila Mole!

– Cum aşa, domnule?! Păi nu s-au luat după scrierile lui şi ne-au tras-o la moacă atâta amar de vreme?!

– Nu vorbi, dragă! Chiar așa?

– Dar ce credeai?! Pe ăştia de la guvernanta imperială nu-i prea duce capul!

– Fac şi ei pe nebunii! Dar să-i vezi cum răsfoiesc o mie de cărţi să găsească vreo chestie care să le convină! Trag cu ochiul. Fură. iau de-a gata!

– Zău?! Chiar așa?

– Dar ce credeai, dragă, că ei conduc aşa, după ureche?! Nici măcar!

– Şi zici că scriitorașul acesta e cu ei?! Așa, nu?

– Vezi bine! Lucrează mână în mână! Sunt în priteșug foarte!

– Să-l dăm la groapa cu furnici! Acolo e de el!

– Să–l împroşcăm cu vitriol! Iaaaaa!

– Să-i tăiem oușoarele! Așa!

– Să-l facem tăiţei! Și încă, și încă!

– Să-i bem sângele, mama lui de scribălău! Iac-așa!

– Să ne zică unde e comoara lui Bibescu și pe urmă îi facem felul!

– Ce, ne învață el ce-i viața?

– Păi, ce, noi nu știm? Bogații cu bogații, săracii cu săracii!

– Ha, ha, ha! Asta e lecția!

– Copiii de bani gata sunt de-a gata!

– Gata copți?

– Ha, ha, ha! Asta e lecția!

– Nu vă mai prostiți! Astea-s banalitățuri! Să ne dea comoara și gata!

Toată lumea vrea comoara! Bobolina nu mai doarme noaptea, se zvârcolește, se vălurește, e cu gândul la comoară, Petra Petronius, savantul municipal, tot face el niște scheme logaritmice, niște calcule cuantice, matematici abisale, ca să găsească coordonatele comorii, Balthazar, pălărierul, proaspăt întors de la Londra, îmi zice pe cuvânt de onoare că pe Tamisa numai despre asta se vorbește, Obin Oba mă amenință ușurel cu degetul lui descărnat, Rubons din Taleeamaro îmi bate obrazul.

Comisarul Terente cum mă vede, cum strigă în draci, băi, stai că trag, bă, da ce trag, stai să vezi cum trag, da trag, băi, nu mă joc, băi,  zi, zi, băi, Argentoianule unde e comoara, asta voiesc a ști, numaidecât, unde e comoara lui bibescu!

Marabella mă tot amăgește că o să-mi spună ea cine e Pitoșkin, numai să-i zic unde e comoara asta mult visată! Argentoianule te bag la gherlă și alta nu,băi, la gherlă te bag, te pun la popreală, să știi, strigă furios comisarul Terente coborând în jos pe , colț cu bulevarul Carol. Dar jur că eu nu sunt Argentoianu. Eu nu am structura lui Argentoianu, jur pe legea mea. Ei ba nu, ți-am văzut contu’ pe youtube!

Cum eşti construit ca şi o astfel de structură? Poate ca nivelele tale de lectură sunt succesive şi se găsesc structurate ascensional ca un turn de propoziţii. Poate ca nivelele tale de lectura sunt dispuse piramidal sau poate că se desfăşoară în reţea. Cum poţi afla? Mă vei întreba acest lucru. Mă vei întreba la ce ţi-ar folosi lectura acestor nivele. În fiecare clipă tu dialoghezi cu aceste nivele de lectura prin imagini care se desfăşoară în ritm galopant.

Dacă prin exerciţiu ai putea să accesezi fiecare nivel, lucrurile s-ar simplifica. Dacă creierul tău ar fi o maşinărie sau un computer am putea vorbi despre o ordine de desfăşurare sau înfăşurare a informaţiilor care te compun şi care te reprezintă în lumea reală. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. De unde să începi? Cu ce anume? Cu un exerciţiu de meditaţie? Ar fi util dar nu în atotcuprinzător. Prin meditaţie ai putea deschide anumite ferestre către universul plin de universuri. Dar problemă delicată e că, odată deschisă fereastra, universul plin de universuri pune întrebări. Cine răspunde? Nu poţi avea acces la esenţe fără coordonare, fără disciplină. Tocmai de aceea e nevoie să-ţi reorganizezi memoria. Ai o infinitate de tactici la îndemână.

Memoria ta e o structură dinamică. E o structură informațională dinamică. E un plin de imagini. Ele sunt fie pliate ca încreţiturile scoarţei terestre, fie alăturate ca paginile unei cărţi, exact așa. Se pot afla într-o mişcare aparent haotică. Porneşte de la memorie, învaţă să-ţi cunoşti memoria. Care ar fi tendinţa memoriei tale? Care ar fi fundamentala care îţi asigură sensul? Eşti o structură informațională plină de sens iar sensul te ajuta să te poziţionezi în universul plin de universuri., afirmă cu aplomb arhivarii din Guadebo, cașaloții reformați din Jahamadar, cavalerii inspirați din Sorbona în luările lor de cuvânt în agora din mândrul nostru Adamville.

Fericite sunt cuvintele nespuse. Fericite sunt cuvintele necuprinse în discursul preşedinţilor, în vorbele de duh ale călugărilor, în diatribele lansate de parlamentari făţarnici siluind trupul patriei. A nu spune e mai grozav decât a perora. A nu spune e mai periculos decât a te afla în treaba flecărind în marginea istoriei şi a lumii. Învaţă nevorbele, necuvintele şi lungile tăceri. Ascultă-ţi trupul, diapazon universal în universul plin de universuri. Lăsa cuvintele, bezmeticele, să se prelingă pe lângă trupul tău. Tăcerile tale sunt rarele clipe când te unești-cu-unu. Imaginea ta va fi mai viguroasa prin tăcere. Când toţi urlă şi dau ca bezmeticii din braţe, învaţă umilinţa penumbrei. Lasă-te purtat de tăcerea esenţială.

Pătrunde-te de tăcere. Marii cicălitori, care împing popoarele ca pe nişte turme în braţele comunicarii-fara-de-noima, lipsesc fiinţa de înţelesuri, transformând-o în client, cumpărător, adresant. Imaginea ta e o vecinătate a lui unu şi nu un lung monolog al mediocrului, minimalului şi meschinăriei. Descoperă-te în imaginea ta prin necuvântul tău. La început n-au fost cuvinte, ci imagini ale unor mulţimi de puncte-aflate-in-vibratie. Iar aceste mulţimi nu sunt altceva decât stratul ultim al imaginii tale care nu e decât aparentă. Sunt sigur că n-am putea înţelege formele geometrice fără a ne referi la navigaţia punctului. Enunţul acesta ar fi la fel de corect dacă aş folosi pluralul pentru ca, fără îndoială, sunt expresia principiului lui unu care se multiplică. Sunt când punct, când o mulţime de puncte. Sunt când Marmeidillah, peştoaica peştoaicelor, când popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate aflate în extaz în inima sudicelor sau orientalelor. Pe potriva incantaţiilor şamanice.

Îmi face o plăcere nebună să mă gândesc la punct. Dăruit lumii spre profunda cunoaştere şi înţelegere, punctul se sustrage continuu actelor insurgente ale spiritului. Probabil ca spiritul, aflat într-un corp generat după o geometrie perversă, s-ar putea explicita printr-un punct de tranzit. Poate ca spiritul e de fapt o mulţime de puncte de tranzit. Un nor de puncte care, în mod aparent, se mişca haotic. Un pitoşkin exemplar!

Multiplicându-mă, metamorfozându-mă într-un nor nebun de puncte, îmi măresc suprafaţa oceanică. Construiesc în mod pervers corporalitatea moreaugarinilor secretului porniţi în căutarea ultimului sens. Dar ceea ce mi se pare extrem de interesant şi încântător e felul în care această mulţime de puncte, acest nor, află că e o mulţime de puncte. Sau pur şi simplu afla că este un punct multiplicat sau chiar multiplicant, un punct de tranzit.

Spiritul s-ar putea afla în afara mulţimii de puncte care îl compune?! În asta ar putea consta virtualitatea universului plin de universuri? Poate ca el, universul plin de universuri, e format din două felii, virtualul şi realul. Astfel ca unui punct real îi corespunde un punct virtual. Unei mulţimi de puncte reale îi corespunde, în mod firesc, o mulţime de puncte virtuale. Nu e oare prea simplu? Dar cine a generat pe cine?! Înclin să cred că în corporalitatea trecutului se înfăşoară oceanul virtual în timp ce viitorul se desfăşoară din el.

Pare că doar prezentul e real, el reprezintă crunta realitate. Dacă aşa ar sta lucrurile atunci înseamnă că eu sunt real numai în acest moment. Şi atunci să fie Pitoşkin o simplă invenţie? Dar cum pot fi sigur de acest lucru?! Şi cum pot deosebi oceanul virtual de oceanul digital? Poate că ar fi trebuit să primesc un semnal care să-mi certifice crunta realitate aşa cum este ea ca aparenţă. Dar dacă l-aş primi cum aş putea fi sigur că l-am primit eu? Şi, mai mult, cum aş putea fi sigur că mi-ar fi adresat?! L-am primit deja?

Imaginaţia îmi joacă desigur o mulţime de feste. Dar nu sunt sigur că e vorba chiar despre imaginaţia mea. Şi dacă ar trebui să fie vorba de o memorie, de ce ar trebui să o revendic tocmai eu?! Mă întreb dacă eu pot fi un eu în absenţa memoriei. Şi, mai mult, de vreme ce-mi pun asemenea întrebări, e sigur că eu sunt cel care are o memorie. Astfel ca, deşi memoria mea pare să aibă un caracter continuu, mulţimea de puncte care sunt are discontinuităţi în aparenţă ei. Adică eu sunt un eu nemuritor dar discontinuu. Atunci viitorul e neimportant? Dar nimic nu mă împiedica să cred în viitor. Nimic nu mă împiedică să-mi amintesc trecutul. Nimic nu mă poate îndepărta de ideea nebună de instantaneu acvatic.           Aceasta fiind poziţia mea-in-sinele-meu. Nu e neimportant cum te poziţionezi în lumile acvatice. Ce-ţi oferă aceste lumi acvatice? Tu cine eşti? Care e tendinţa? Care e direcţia? Spre ce lume te îndrepţi? Spre o lume pentru naivi şi poeţi? Tocmai acum când poeţii bat cu pumnul în masă terfelind metaforă? Să fim serioşi. Să te poziţionezi înseamnă să lucrezi cu omul interior. Să te poziţionezi corect înseamnă să-ţi cunoşti valoarea. Să te cunoşti înseamnă să găseşti lumina dar să nu te laşi călcat în picioare de arhanghelii nimicului! Nu-mi spune că eşti tare naiv, navigatorule! Alege lupta. Nu alerga într-un suflet în tabăra celor înfrânţi. Amăgitoare e încercarea centrului de a submina periferia acvatică prin contagiune, prin compliment vulgar şi prin laudă. Centrul nu e atât de naiv să-şi revendice marginile fluide ca fiind limite ale sale care ar trebui optimizate. Periferiile acvatice susţin centrul prin rotaţie, prin fascinaţie şi insurgenta şi adeseori prin naufragiu.

Fără periferii, centrul nu ar putea exista nicăieri în Bugura, Gamo, Alabadar, Salonna şi Worra. Imaginea unui centru fără periferii ar fi un nonsens. Periferia nici nu ar putea să existe neavând de revendicat instrucţiunile centrului. Instrucţiunile de imagine nu sunt dictate, ele vin parcă pe bandă rulantă. Ele se conţin în metafizica centrului. Efortul de a ridica periferiile fără a modifica centrul e o încercare iluzorie a desuetilor din Varr, Comar şi Gustobinar. Deşertăciune. Centrul construit ierarhic asupra periferiei va sucomba cu o periferie insurgenta, gata să se declare egala.

Rafinamentul centrului se va dovedi dacă în perversitatea lui va şti să păcălească periferia făcând-o sclava de lux, declara maliţios Robadar Maconavar din Gomanao construindu-şi cuvintele pentru conferinţele decembrice. Centrul are problemele lui cu un alt centru. Oricare ar fi celălalt, relaţia rămâne cu un celălalt. Centrul trebuie să-şi revendice propriul centru în raport cu celălalt care poate fi un truc al marii periferii. O astfel de imagine conţinuta în geografia politica nu înşeală analistul. Tabla de şah geopolitica e doar o construcţie ideală asupra căreia fiinţa fabuloasă, în imaginaţia sa, emite opinii.

Abilitatea de a fi când centru, când periferie e a celor plini de imaginaţie hotărâţi şi abili în insurgenta lor împotriva marii periferii. Imaginile se conţin aşa cum periferiile îşi conţin centrul într-o perversitate geometrică. Un adevăr acceptat de insurgenţii din Batoa Butuba, Matapahapamar şi Gutumbe care lupta împotriva liniaritatii inventând uneori câte un pitoşkin duminical. Porţia de liniaritate luată fiind adjudecate în circul acvatic din Marsila Mole prin sufocantul şi ilarul pitoşkin, conţinător al normelor şi regulilor asupra bunei purtări şi asupra filozofării în dauna dragostei de filozofie, fiinţările sfârşitului de secol sucombă.

– Cine sucombă, bă?

– Staţi, bă, jos, că nu se filmează!

– Fă-ți și tu un selfie capsomanule! Lasă filozofia, știm noi șmecheria!

– Nu vezi că aduc o maşinărie? Uite-o acolo! Are şi ecrane! Ne pun pe youtube. O să facă un viral cu noi, o facem praf pe păpușica aia de la grammy!

– Proştilor! Acela e un generator de câmp oceanic care, nu-i așa, generează el ce generează, să vedeți cum generează. Nimeni n-o să se mişte de-aici! Ne ţin ostateci, vai de capul nostru! S-a dus libertatea noastră!

– Acesta e science fiction curat, curat!

– Oh! Nu-i generator! E un automat de cafea! S-au gândit să ne omenească, să se poarte omenește așa cum e frumos în orice democrație adevărată!

– Să ne demonizeze, vrei să spui, iubire mică?!

– Ia, tăceţi, e un detector de minciuni, pe legea mea, ne detectează minciunica, una, două! Or să ne ia pe fiecare-n parte. Să spunem ce porcării am mai făcut în amarul de vreme de când am stat scufundaţi bine de tot în oceanul virtual, ha, ha ha!

– În oceanul digital, vrei să zici?

– Tot aia!

Aka!

– De două ori aka!

– Mort după science fiction?

– Ba bine că nu!

– Sunt science fiction până-n vârfu’ urechiușelor!

Bine vrăfuiți sub teascul istoriei, prin pitoşkin, sălbatecii sau proaspăt creștinații science fiction au fost aiuritor de bine repartizaţi şi sortaţi în alveole alimentate cu grijă de surorile de caritate. Acestea, zâmbaretele, fiind excrescenţele lui Pitoşkin, fiinţa fabuloasă asupra existenţei căreia vom reflecta încă o mie de ani. Conţinând toate ismele, tamâiate sau nu, aruncând valul peste ochii sălbatecilor sau proaspăt crestinatilor, Pitoşkin a siluit actul guvernării, a întreţinut cu sârg aparatul represiv trecut şi actual, vorbind în contra anarhiei, în fapt cultivând-o cu perversitate în Gamoa şi Hawo şi punându-l la cale pe nebunul de Pitoşkin. Pitoşkin este manipulatorul lui Pitoşkin. El îi instrumentează referinţa culturală, anecdota şi aforismul deştept.

Surorile de caritate, drapate sau asudând în salopete autoritare, gombonianiste sau gabodarde, citind pe ascuns despre colectivă utopica şi despre  sexuală şi despre gamelorul pervers, s-au masturbat cu eleganţa propovăduind în istorie şi legănându-l la sân pe ticălosul de Pitoşkin în fascinantele Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto, Agya, Era Ena.

Ironia face ca fiinţările, fiinţele, fabuloasele fie ele şi science fiction, să treacă razant pe lângă înţelesurile profunde. De aici diletantismul, scepticismul, fugă după cel mai mare premiu nimerind orbeşte în deşertăciune, de aici inocentă şi cocarda prinsă pe reverul hainei în drum spre eşafod. De aici obtuzitatea şi superbia fiinţărilor, a se citi fiinţe glorioase. Cum oare să nu mori de râs când Pitoşkin sodomizează şi perverteşte, hahalind şi împingând la groapa istoriei, în ordine alfabetică, mii şi mii de fiinţe cenacliere gâfâind după glorie, după cel mai bun dintre cei mai buni, după cel mai publicat sau după alte titrări confuze, difuze, obtuze. Tammo Tammigal, naratorul din Gomanao, ar fi vorbit pentru întâia oară despre dialogurile lui Pitoşkin, să ştiţi! Şi metrul poetic e bun pentru etalare în marasmul science fiction, a zis el la conferinţele decembrice, pentru a te cocoşi, pentru a infecta şi otrăvi aerul rarefiat al planetei, al bietei planete pe care, propasiti sau nu, ridicăm osanale nimicului în Forra Forrare, în Basto sau Haja. Pitoşkin îşi zăngănește solzii din care picură regulamentul de aur, principiul de aur, ordinea şi autoritatea, bunul cetăţean, votantul şi scribul de serviciu.

Şi pe Pitoşkin, bineînţeles! A fi în serviciul lui Pitoşkin nu înseamnă altceva decât a face sluj, a te ploconi sau chiar a înjura copios forţa de coerciţie, gardianul mărunt sau mintosul din serviciile secrete care le ştie pe toate numaidecât intru salvgardarea siguranţei pentru care mor, în chip simbolic, masele îndosariate, fişate, informatizate, înseriate şi aşa mai departe. Imperialele lucrează! Porţia de liniaritate, băgată pe gât cu forţa de Pitoşkin, îşi face efectul cu repeziciune introducând în subconştientul colectiv o infuzie sănătoasa de uniformitate acvatică, de orar grăbit, de time-is-money, preamărind lupta eroică a forţelor de coerciţie în marşul lor triumfal împotriva delictului absolut şi a defectului social.

Pitoşkin nu scapa însă de sub bagheta văluritului, urmărit şi bănuit, nu se poate ascunde sub pulpana academica, sub umbrarul laurilor şi medaliilor, a colocviilor şi a savantlâcului de paradă pretutindeni în îndepărtatele cuante, în lumile acvatice rotitoare de sub luminile stelelor Azao sau în pâlniile Qubo. Fiert în suc propriu, adevărul se metamorfozează într-un porcuşor care-şi baga râtul trandafiriu în creierul fiinţărilor insuflându-le dragoste absolută de canon şi de principiu, plecăciune în fata soclului ocupat vremelnic de glorii scofâlcite şi cocoşate de prostie în literaturile obosite din Manganian, Falo, Damo sau Gaspad, din Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej şi Magribar.

Din când în când, în marasmul literaturii science fiction, omogenizate şi aduse la ordine prin patimile lumeşti, moarte după glorie şi laude de tinichea, se produce inevitabil fosa marină în literaturile gomanaone, gostobiene sau potocapetlane. Căci evoluțiunea, cultivată cu grijă de fabulosul Pitoşkin, este o chestiune falsă care nu scapa văluritului meduzând. Miracolul expliăa incitând şi dezvăluind omului liber, fie el şi scriitor de science fiction, falsitatea evoluţiei şi prostia omogenului aşa-zis conţinut în unitate şi diversitate, ha, ha, ha! Chemând miracolul să ne dezvăluie pare a fi mai degrabă o ieşire din omenesc şi e bine să te eliberezi, să priveşti de afară, să te uneşti cu tine însuţi cel adevărat. Nu comuniune ticăloasa şi deşarta cu acest sufocant şi idiot Pitoşkin, complex militaro-politico-industrial luptând fie cu bâta, fie cu bomba atomică.

Fosa marina pune în pericol complexul Pitoşkin. El se grăbeşte a acoperi scriitorul/fractura cu laude toxice sau cu uitare căci fiinţele sălbatice sau creştinate sau barbare, după caz, sunt pline de patimi şi orbite. Fandomul science fiction din Homa, Bacco sau Buruda, din toate aceste cumplite puncte de vedere, ultime şi profunde, e plin de fracturi, de valuri stranii. Neuniformitatea acvatică a lui, strânsă în chingi de acvatică oficială cea trandafirie printr-un arsenal sofisticat de la diatriba la diploma cu panglica aurie, este o adevărată superbie. Acvatică oficială cea trandafirie, târfă de lux, draga lui Pitoşkin, îşi săltă cărnurile peste ficţiune încercând să se ţină departe de magie. Dar văluritul, venit de nicăieri, o poate pierde pe acvatică oficială cea trandafirie. Fosa marina e semnul evident că evolutiunea e un mit pentru sugari şi că premiul cu coroniţa pe care-l primesc sefistii e doar o deşartă accepţiune a înregimentării în complexul Pitoşkin. Fie cel mai mare mare premiu eutopian, gomanaon, homtadorian sau berodar, fie fie cel mai mare mare premiu cenaclier sau insular, cel mai mare mare premiu venit dinspre Pitoşkin ofileşte spiritul magic al fiinţării în corporalitatea literaturii science fiction. Aşa cum cuvintele lui Pitoşkin ucid ficţiunea dezmăţată! Savantlâcurile nu pot, în chip paradoxal, să salveze întreaga literatura science fiction. Izbăvirea ei aparţine miracolului. Iar critica academica sau cenacliera, bineînţeles, sunt ale lui Pitoşkin copile de casa ştirbe şi şleampăte.

Aroganța sefistului dedat la acte de măreţie este fără îndoială o vulnerabilitate a lui aşa cum personajul sau tembel nu are a se schimbă în vâltoarea ficţională aceasta nefiind. Criticul desuet se va repezi încântat să se defuleze fecundând proasta construcţie pentru a naşte un simulacru de simţ critic. Personajul sefistului din Gualupo, Banga Bangao şi Tandră e, de cele mai multe ori, un produs hilar al teoriei evoluţiei el prealuminându-se sau preaincarcându-se cu energii universale în construcţii hidoase care trec drept genialităţi pe la tot felul de eutope de doi bani şi prin tot felul de insule construite grabnic prin râvna unor ministeriali dedaţi delicioasei pupaturi a mâinii stăpânului.

Personajul tembel cucereşte lumile acvatice cu osârdie sau are expectaţii filozofice şi trage la rindeaua filozofica trăgând preşul lui Gewbel sau lui Trabos dar făcând lecţie de conduită la Karps sau Sartro sau la alţi francori care tocmai se inamorasera de Tambo Tamboree claie peste grămadă. Dacă sefiștii inspiraţi din Buro, Gaho şi Otewo îşi construiesc cu inspiraţie şi eleganta structurile narative de profunzime e spre meritul şi superbia lor.

Dar cohortele de scribnici de sorginte bulboniana sau bazaniana tropăie şi tropăie dând de lucru criticului desuet care, de pe turela tanchetei ruginite a criticii de promenadă decretează fie moartea imaginarului fie stagnarea şi lipsirea de stil. Scribnicii sunt răspândiţi peste tot. Pitoşkin îi organizează! El pune la cale cenacluri, simpozioane, fandomul desuet, conferinţe şi luări de poziţie! El struneşte critica şi aduce îndreptări ştiinţelor şi academiilor pregătind moartea ficţiunii! Scribnicii îl urmează plini de orbire! Îi găseşti în Gabo, în Timo, în Bâte sau la Cludo, în Alexandria, Bran, Sulina, Athena, Moscova, Torino, Islamabad, Thule, Sofia, Casablanca, Detroit, Lyon, Marsilia Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro şi Watanga.

Stau la pândă scribnicii ăştia şi pe urmă se arunca-n front vrând să-şi pună-n mişcare personajul tembel în contra bunului simţ. Dar lumea e liberă de libertate aşa ca săracii la minte bat redacţiile şi editurile cărând după ei furtuni oceanice de mucava şi prostioare despre salvarea planetei şi ecologia triumfala sau, dimpotrivă, despre apocalipsele tehnologiei. Ce nu înţeleg scribnicii ăştia e ca literatura science fiction nu e o literatură de serviciu şi că sunt în eroare iubindu-se cu ea, siluind-o. Construcţia unui personaj e chestiune de fler şi de inspiraţie şi de aură. Uitaţi-vă la Pitoşkin! Dar întregul science fiction din Gutumbe, Batoa Butuba, Gamelaa şi Tambo Tamboree geme de fantoşe şi de manechine de prost gust şi de tot felul de rataţi. Personajul tembel al imaginarului prinde viaţă uneori şi se teleportează de colo, colo fiind când fan idiotizat de mecanismele manipulatorii ale economiei politicului fie falnic şi neiertător, fie grăbit fiind să dea luminii tiparului tâmpeniile pe care, cu aplomb, criticii desueţi se grăbesc să le tragă la rindea ca alta ocupaţiune nu au, şomeri de lux ai culturiilor din Tawia, Ascapsan şi Terol.

Pornit în urma unor eroi nemuritori ai imaginarului, tovarasi-camarazi, vajnici şi berbanţi, îi găsesc aciuaţi la căldură unor liste de discuţii digitale gata, gata să cenaclizeze suflarea acvatică întreaga şi, aşteptând vânt bun din pupa, să dea zdrobitoarea şi neaşteptată lovitură de palat. Reţelele digitale acvatice sunt pline de tipi cu creierul mare, adorabili şi necruţători care sunt în pericol căci camarazii-tovarasi, după ce au înglodat revistele anticipărilor cu bălării şi expectaţii simandicoase, au pornit să cucerească, prin învăluire şi perversiune şi mediocritate, prin aroganta şi sfătoşenie de prost gust, aceeaşi care au dus de râpă almanahurile din Bankusai şi care au atacat cu înverşunare jurnalele de stranietăţi din Belbinau şi noul val science fiction din Tambo Tamboree. Culmea e că de ani de zile se ocupă cu măiastra prăşire a prostiei şi a aroganţei science fiction şi că trag fitile la premieri şi la organizări, spoind cu leşinată lor expresie gângava pretutindeni în Banzaala, Wadaa, Comida şi Bartru. Tovarasii-camarazi încă mai cred în piramidală construcţie a unui science fiction autohton, bine ancorat în realităţi sau, dimpotrivă, se dedau la pritesugul vremelnic cu unii sau cu alţii din inima occidentalelor sau orientalelor sau cu academicienii desueţi din Ezo sau Barezo sau cu imperialii din Cordo sau Ravo Mavo, băltind, pur şi simplu băltind.

Băltirea sefistă se datorează geniilor pustiite care, osificându-se au tras în siajul lor bine poluat cu lipsa de viziune o mulţime de talente tinere pe care le păstoresc digital în e-groups sfătuind asupra stilului, asupra momentului de lansare sau stabilind cine şi ce trebuie să lanseze. Generalul Opragamagopta se ocupî adeseori cu asemnea treburi trimiţându-şi locotenenţii în Matapahapamar, Gumabumbe şi Potocapetlan. Nici vicepreşedintele Wurmamotanomar nu se lasa mai prejos! Şi nici imperialele cu toată cohorta lor de oameni în negru, spilcuiţi şi născuţi pe bandă rulantă de monstruosul Pitoşkin. Tocmai aceşti tovarasi-camarazi anunţa din când în când moartea imaginarului că dă bine la public să fii formator de opinie, să-ţi gâdile orgoliul unii, alţii. Aceşti tovarasi-camarazi confunda lucrurile atunci când sunt puşi sub lupa şi se zbat puţin nereuşind să iasă pe front şi să se bată pe viaţă şi pe moarte.

Ei l-au construit pe nebunul de Pitoşkin! De fapt ei sunt morti-copti şi numai fantomele lor mai bâzâie vremelnic în listele de discuţii rostuit în inelul magic din apropierea mândrului Beauburg sperând că le vor putea cenacliza, că vor putea pune mâna pe câte un nou şi imberb sefist, să-l chinuie, să-l intelepteasca bine de tot sau rău de tot cu adevăruri leşinate despre adevărul ficţiunilor şi al războaielor semantice. Războaiele astea semantice însă, doamnelor şi domnilor, nu ţin cont de vulgara fiinţare a unor tovarasi-camarazi dedaţi nuntirii cu orice preţ cu gloria deşartă. Două direcţii fundamentale înmoaie elanul sefistului din Gikka, Asola, Potal Pao, Casemar, Gambria, Havo Mabuu, Pletora, Arbanian, Offa, Salsaa, Belodar, Mamola, Qungo, Patoree, Osibirias, Mazango, Basko Tan, Halveda, Deboo, Jian Hoa, Asembo, Runamar, Montella, Ebao, Timbo, Asudaan, Muna, Yatoo, Vinna, Qutomo, Aselan şi mândrul Paserar ţinându-l pironit locului şi generând, ştiinţific vorbind, efectul rococo al ficţiunii. Sute de ficţiuni mi-au trecut prin mână în aceşti mii de ani de magie şi nu pot spune că nu m-am amuzat copios văzând cum colectivismul şi elitismul suna trompetele nemuririi literare la Tulubras, la Bulbona, la Bankusai, la Bango Banga şi prin alte insule rătăcite prin care s-au preumblat închipuiţi scriitori de science fiction.

S-au iscat bătălii navale purtate cu sârg spre ticăloasa menţinere a tonusului, s-au tras înjurături şi s-a urinat bărbăteşte pe ficţiunea plăpânda compusă după regulile compunerii şcolăreşti. Colectivismul a născut nu doar cenaclul ca şi arestare a spiritului liber dar a născut băşcălia fandomiala, a născut aplombul fânului rătăcit în genialitate, a născut tragerea de şireturi cu muzele şi cu idolii şi chiar ruperea şiretului de la bocancul vreunui îngălat care mima geniul rătăcit în literaturile smuncite din Bagaala, Adavilla Villada, Bitombe, Maracaas, Evudo şi Kamceai. Buna creştere să fi rămas doar indicatorul de volum? Elitismul produce la capitală critici aroganţi şi plin de nesimţire nesimţitoare artistică iar la periferie, critici cotcodacitori care veghează cu cinste le neratacirea în dogmele străine, instituind prostia că dogma în fandomul din Baha, Agoma şi Quno. Imaginarul rococo este o construcţie subțiratecă fără viitorime dar care naşte epigoni chipurile rasaţi care, după ce-au pupat mâna puţind a mahorca a vreunui şef de cenaclu science fiction, august şi arogant, sapa cu sârg în inima imaginarului.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!