Romanul se continuă de la Omul vălurit (XVI).

Era un anotimp incert. Mă întorsesem din Kimballa unde încercasem să pătrund sensul lucrurilor fiind convins că mai toţi kimballanienii erau doar construcţii matematice puse la cale de academicianul desuet Elialoal Baloaloal din Ehurean. O provocare pentru navigatorul secretului, desigur. M-am vălurit tunelând întregul Adavilla Villada. M-am aşezat la o masă lângă fereastră şi am desfăşurat un continuu subtil pe care l-am animat în grabă. Pitoşkin a intrat agitat în cafenea şi mi-a spus că tocmai întâlnise zbânțuitele surâzătoare din Nottanghuam la un cenaclu din Gastrobaas. Mincinosul! Un împătimit al cenaclurilor literare din Gontuga, Fabo şi Watto, Pitoşkin! Parcă-l aud. Parcă-l văd ţinând câte un discurs memorabil despre ficţiunea pură, despre corpul rigid al ficţiunii. Pitoşkin adora forma fixă, imuabilă. Pitoşkin se dădea în vânt după romanul science fiction ca operă închisă. Strigă de nebun că moreaugarinii distrug ideea de ordine, că poartă sâmbetele ficţiunii tradiţionale.

Grăbiţi-vă! Adunaţi-vă, rotiţi-vă în jurul mesei pline de cărnuri sângerânde, hăcuiţi ficţiunile, porniţi războaiele semantice în Glibo, Bago Dago şi Mataran! Cenaclul de literatură science fiction pervertit de malagambiștii literari? Trivialitatea imaginarului în toată splendoarea sa! Năvălesc prin uşile zgribulite tot felul de scriitoraşi care vor să cucerească lumile acvatice de la un capăt la altul, să zdrobească proletariatul acvatic şi să facă harcea-parcea burghezia oceanică oricare ar fi ea! Cenaclul malagambiştilor science fiction, ce nerozie, nu-i așa? Construcţie burlescă! Să formezi spirite! Ce minciună gogonată! Vin tinerii timizi sau năvalnici să afle ce vor să zică despre ficţiunile lor tot felul de shizo, de paria, de refuzaţi ai lumii strânşi de prin catacombele din Butta, Avvon, Ero şi Makuba. Criticii molcomi şi îngâmfaţi stau şi-şi tocesc mucurile de ţigară între buzele cărnoase şi emit adevăruri îngrozitoare şi definiţii bombastice şi pe deplin tâmpite despre literatura science fiction. Aspiranţii la gloria literară din Gomanao, Botamo şi Alcuza aşteaptă cu sufletul la gură să fie traşi în ţeapă de tot felul de diletanţi care, mai apoi, la o bere, ridică osanale nimicului oceanic. Lume acvatică perversă şi ticăloasă, cenaclul e un balamuc literar în care se macină spiritele nobile de către tot felul de rătăciţi. Rătăciţii ăştia cred că împart bruma de talent după criterii de valoare dar de fapt îşi odihnesc ochişorii între voluptoasele forme ale unei fantome literare.

Cenaclul e şcoală literară? Ce superbă nerozie! Pitoşkin, te înşeli! Cenaclul e un spital de campanie în care vin răniţi de toate neamurile, din toate lumile acvatice şi sublunare, din Popentlon, Gameran, Masak, Compitador şi Trebaro. Felcerii acvatici sar pe ei şi-i tot hăcuie cu bisturiul sau cu drujbele care sunt învelite în foiţe de nemurire glorioasă. Noii veniţi cad ca muştele pe lampă în capcanele ticăloşilor care debitează toate prostiile posibile. Nu e decât oroare şi tâmpeală şi viaţa cenaclieră de săriţi de pe fix.

Cenaclurile science fiction din Obun, Banai Sa şi Hamnomian sunt lagăre de concentrare în care adevăraţii scriitori sunt gazaţi de nişte inşi care se defulează şi care-şi fecundează orgoliul bolnav luând în tărbacă spiritele nobile, nevinovate şi plin de naivitate.

Cenaclul este stricăciune pentru spiritul liber, trivialitatea imaginarului găsindu-şi în această structură defuncta plăcere morbidă de a se deda perversiunii vulgului pornit să maculeze superbia şi punând la cale construcţia liniarității.

Liniaritatea? Cum mai mințea Pitoşkin! Fără îndoială că cei doi golumeri sosiţi de pe Gavaonia Gao l-au multiplicat pentru a se folosi de ideile lui aiuritoare şi pentru a controla cenaclurile literare din Mitombe, Korin şi Matapahapamar. Erau tocmiți de oamenii împăratului Owagama care se temea că ideile culturalilor ar putea înflori în întreg universul plin de universuri punând imperialele în pericol. Bobolina din Golimbo i-a avertizat pe mesagerii din Tulubras iar prinţesa din Badobadorabad a trecut de partea cenaclurilor literare pentru că versurile ei leşinate şi vulgare şi fără sare şi piper fuseseră bine primite în Gandayo, Arumbaa şi Perola.

Misterioşii din Kalabra l-au căutat pe moreaugarin vrând să-l atragă de partea lor şi a celor care doreau răsturnarea puterii şi întemeierea unor republici dincoace de Vălul Malaya. Călugării din Kontaraoeea, din Tulubras şi Gomanao au tras şi ei nişte sfori pentru că erau foarte supăraţi pe imperialele Tooba care le luaseră pământurile îndată ce se sfârşiseră războaiele semantice. Li s-au alăturat mulţi jucători de hodda şi chiar lesbienele din Adavilla Villada care încă mai recitau la petrecerile lor în pielea goală versurile inspiratului Dovido Giorgiandayo. Dovido Giorgiandayo i s-a plâns regentului Balgaborano, la una din întâlnirile lor de la norii trandafirii din Tambo Tamboree, că Pitoşkin intrase pe sub pielea văluritului tocmai pentru a-i momi pe cei doi golumeri să-l multiplice. Cine controla cenaclurile literare science fiction putea pune la cale noi războaie semantice devastatoare şi se pare că Pitoşkin tocmai asta urmarea! Iar literatura science fiction era cheia de boltă a unei noi religii universale! Îngânduraţii din Bulbona s-au arătat neîncrezători însă şi s-au străduit să-i convingă pe cei adunaţi lângă craterele vulcanilor că Pitoşkin era un iluzoriu construit de universul plin de universuri pentru a schimba istoriile vălurite și văluritoare.

Iminenta schimbare a istoriilor a pus pe gânduri gânditorii din lumile acvatice şi sublunare şi a fost subiectul unor controverse şi polemici violente şi chiar au stârnit mişcări de stradă extrem de sângeroase. Barabo din Kuantile s-a amestecat şi el în toată tărăşenia vrând să obţină un ce profit iar martorii guamoburori s-au străduit să obţină supremaţia nu numai în arta perversă a sondajelor de opinie dar şi în artele magice ale predicţiei şi navigaţiei.

După arhivarii din Adavilla Villada, se pare că însuşi înaltul patriarh din Gomanao l-ar fi căutat iar pe moreaugarin vrând să negocieze cu el rolul bisericii sale după iminenta schimbare a istoriilor. Roza imperialelor, fondată de Bada’n Bukkador, a hotărât în taină să-i măcelărească pe martorii guamoburori şi pe arhivarii din Adavilla Villada pentru că războaiele semantice să se desfăşoare după un scenariu gândit de Elialoal Baloaloal şi Paletra Patrelatoias care nu voiau cu nici un preţ ca navigatorii să conducă lumea după iminenta schimbare a istoriilor. Ei erau convinşi că academicienii trebuiau să hotărască asupra treburilor guvernării şi tocmai de aceea s-au hotărât în taina să facă jocul rozei imperialelor în toate lumile acvatice şi sublunare. Flotele reunite s-au îndreptat către punctul de convergenţă acvatică Ganduu, acolo unde se spunea că se adunaseră în mare secret mercenarii tocmiti de cenaclurile literare din Gunno, Adostra, Taundo, Matapahapamar, Gomanao, Tulubras şi aşa mai departe în inima universului plin de universuri.             Mercenarii erau aduşi din minele de xanol de pe Tooba, din craterele virtualelor de pe Banzee şi din oceanele cărămizii de pe Dano Badar. În timpul luptelor, soldăţoii deblorului de pe Tooba i-au decorporat pe ofiţerii împăratului Owagama lăsându-le matricele să plutească dincolo de orizontul vizibil purtate de briza Valului Malaya. Deblorul şi-a umplut pungile cărnoase cu heliu şi a cântat ore în şir ceva ce semăna cu Minunata Sonata.

Acordurile au fost auzite de Bobolina care i-a şoptit la ureche prinţesei din Badobadorabad vestea primei victorii a mercenarilor. Prinţesa şi-a desfăcut aripile şi a plutit în corpul moale al vântului solar din Gaspeea. Gontila Kale, încântătoarea sirena din Batoa Butuba a zărit-o şi a chemat-o pe ţărmul oceanului Aloal să flecărească despre una, despre alta. Martorii guamoburori spun că din vorbele celor două s-au născut temuţii gostribadores, soldaţii vântului şi ai apei care i-au măcelărit pe cavaleristii rozei imperiale pe câmpurile de bătălie din Quamtomatar. Satile din Montamorté le-a închinat un marş digitalizat cum era iar Abuuk Katar a compus un tuberoz nemaipomenit de îndrăcit pe care au dansat mai toate populaţiile din arhipelagurile Rudda, Balean şi Oparo. Sunetele s-au izbit de Vălul Malaya şi-au dezvăluit pentru o clipă provenienţa fermecătoarelor obiecte cosmice.

Universul plin de universuri le furase unor călători virtuali care se întrupaseră dintr-o cascadă de evenimente mari pregătind naşterea roiului de universuri Tiangole ce tunelase membranele acvatice în căutarea unui nou desfăşurător de istorii. Fabuloasa din Brudella a povestit ceva despre nebunia asta împăratului Owagama iar căpitănia din Batoa Butuba a dat publicităţii o hartă a întregului eveniment cosmic pentru a fi de folos noilor navigatori. Şi arhivarii din Adamiville s-au grăbit să publice o desfăşurare a ficţiunii generalizate şi generalizante pentru a nu fi mai prejos şi pentru a încerca să câştige supremaţia în actele predicţiei şi navigaţiei pe marea înspumata.

Iminenta schimbare a istoriilor se va fi produs, se produce sau se va produce! Ecoul evenimentului pe care l-am pus la cale ţâşneşte prin universul plin de universuri întorcându-se înainte de a pleca. O oglindă? O masă invizibilă? Un univers plin de universuri informaţional? O limită? E cumva un baraj nesfârşit? Un ultim către care tinde întreg universul plin de universuri? E chiar acolo? Aici şi acum? Suntem cuprinşi de fascinaţie. E chiar acolo şi nu l-am intuit? Iar noi suntem o mulţime de puncte mişcându-se aparent prin universul plin de universuri? Iar aceste puncte tunelând schimbările exemplare definesc un eu discontinuu dar tinzând spre infinit? E sensul ultim? Aici şi acum să fie sfârşitul? Acesta e ultimul act, ultima noastră rotaţie? spune Ganto Gentao, gânditorul din Tambo Tamboree, dezvoltând ideea tragica potrivit căreia nimeni nu poate deţine secretul unei predicţii.

Am construit un frondist, un anume Rabo Magoban, care a atacat violent academicienii desueţi şi care a pus sub semnul întrebării existenta universităţilor.

Ganto a cerut ajutorul gărzilor imperiale dar văluritul meu a scăpat ca printr-o minune preschimbându-se în Bobolina. Fantoma fostului împărat Hataral a bântuit o vreme universităţile aiurind tinerii cu ideile lui Rabo Magoban iar nimfele din Bulbona au pregătit fiinţele apelor pentru iminenta schimbare a istoriilor acvatice. Fiinţele apelor sunt forme fantomatice pâlpâitoare în real. Le întrevăd fulgurând, trandafirii, gălbui, moi sau acide, zgomotoase sau fierbinţi. Oponentele dispar în timp ce universul plin de universuri se prăbuşeşte în cascadă în fiindul meu oceanic. Aş putea număra planetele, aş putea enumera figurile politice, aş putea inventaria literaturile, aş putea hotărî stilurile, moda, direcțiile, tendinţele. Oare tendinţele să fie acele obiecte cosmice dinamice care dau îndreptări asupra iminentei schimbări a istoriilor? Plutesc în incertitudine. Aerul se prelinge pe întreg matricealul meu formând mici picuri de rouă sau sfârâind, zgomotosul. Picurii se preschimbă în bule de sticlă. Aerul? Ce construcţie delicată! E respirul fiinţelor fabuloase din Gudabo, Mamba şi Opafos, felul lor de a fi, sensul şi nebunia lor. Fiinţele de aer se sufoca dincolo de Vălul Malaya. Nici nu ştiu, sărmanele ce le aşteaptă. Dar ele nu întrevăd până acolo. Nici nu-şi cultiva un clarvăzător, nu au nevoie. Ele se înlănţuie în roiuri care se rotesc ameţitor în bătaia Lunii, adăugându-se unul altuia, larmuitor, în drum tainic înspre inelul magic aflat în apropierea mândrului Beauburg. Cuprind timpul. Nu e timp. Nu e curgere. În aparenţă nimic nu curge. Altele sunt transformările. Şi nici nu mă văd inainte-mi. Şi nici nu mă aud venind de dinainte. Şi nici nu mă ghicesc mărşăluind prin ceţurile zilei de mâine.

Timpul înscris e un alt semn al văluritului în vălurirea care pare uneori contradictorie.

Lucrurile s-au petrecut, se petrec, se vor petrece. Formele atotcuprinzătorului se întorc către văluritul lor, molatece. Pitoşkin m-a simţit. A întors privirea către mine întrebător dar l-a luat vântul şi l-a purtat dincolo de mare.

Bobolina m-a simţit dar a luat-o lumina unei stele şi a dus-o dincolo de orizontul vizibil. Vaceslaw Walkauskaas m-a simţit. A dispărut şi el. Întâlnind văluritul, formele se metamorfozează, tuneleazĂ spaţiul şi se prăbuşesc lipsindu-se de timpul cel iluzoriu. Pun la cale lucrul cel nou. Dezvăluie noua întemeiere de taină. Cunosc aerul. Eşti fiinţă de aer, tu cel care vii din Adavilla Villada, din Tambo Tamboree, din Gastobias sau Tulubras pe drum de seara hoinărind prin corpul văluritului? Care e relaţia ta intimă cu aerul? Imaginea ta prinde consistenta în lumile acvatice de aer? Lumile acvatice de aer sunt lumi ale libertăţii şi zborului.

Când îţi construieşti imaginea despre universul plin de universuri trebuie să ţii cont de aer. El te ajuta să pluteşti sau, dimpotrivă, îţi este balast. Într-un război semantic, când vrei să-ţi cumperi un nou fiind, la o negociere, într-un conflict în Gomanao, Agamos sau Candreea, aerul poate deveni balast.

Încearcă se te înveţi cu aerul. Nu eşti un corp rigid mărginit de margini de aer. Nu eşti sub presiunea aerului pentru simplul motiv ca aerul se întrepătrunde cu ţesuturile şi celulele tale. Învăţându-te cu aerul înveţi să-ţi creşti suprafaţa informaţională a propriilor tale celule, spun misterioşii din Kalabra pătrunzând în fiindul meu, rotindu-se ameţitor prin imaginarul meu, ceva de speriat.

Învaţă să construieşti fiinţe fabuloase asemenea zbânțuitelor surâzătoare din Nottanghuam modelând aerul, dându-i forme tainice. Aerul e tot ceea ce te cuprinde şi te susţine. Aerul te poate oglindi. Aerul te protejează.             Aerul te circumscrie miracolului. Dacă ţi-e frică de întuneric, lasa aerul să te dreneze şi odată cu el se vor drena temerile şi fantasmele, spun tainicii din Owromgaram. Oricum ar fi lucrurile, eşti fiinţă de aer. Nu acumula aer în imaginarul tău. Încearcă să împrospătezi aerul în fiecare clipă. Pentru buna ta imagine aerul poate fi o armă. Nu-l arunca în lupta dintr-odată. Păstrează în imaginarul tău aerul. Nu-l cheltui pe incidente sau relaţii accidentale. Aerul e comoara ta, e singura ta comoara, ah, comoara lui Bibescu! Bineînţeles însă că eşti şi fiinţa de apă, tu cel care vii sau vei veni dinspre Tambo Tamboree, hoinărind pe deplin tulburat prin corpul văluritului. Nu pe potriva zodiacului ci pe potriva matricei tale energetice. Din acest punct de vedere, dacă aerul e spaţiul, apa e oglinda. Porţi în imaginarul tău oglindirea.

Tocmai de aceea imaginea ta despre tine şi imaginea ta în lume sunt chestiuni ale oglindirii. Ai grijă, călătorule! E atât de uşor să te pierzi intre oglinzi prin aiuritele Gumbala, Hatoba sau Rabona! Obişnuieşte-te cu apa. Când te speli poţi descoperi pulsaţia ei aşa cum sfioasa armelina din comitatul Exxom descoperă la fiecare îmbăiere un nou fior. Îmbăierea înseamnă să intri într-o relaţie tainica. Nu pătrunzi taină pentru că taina e între om şi divinitate. Poţi pătrunde divinitatea? E doar răspunsul tău la mijloc fără mijlocirea consilierului tău de imagine sau fără ajutorul văluritului tău.

Învaţă să descoperi căile de apă. Nu te avânta într-o corabie pentru a te proteja. Corabia imaginară, călăfătuită de cei zece dulgheri din Turingia, nu e calea către Tambo Tamboree. Învaţa ritmul cascadei. A înţelege apa este ca şi cum te-ai multiplica. Învaţă să te multiplici pe potriva matricei energetice a apei. Uneori, singurătatea e cea mai cumplita închisoare sau corvadă. Învaţa curgerile. Ascultă ritmul apei. Vei învăţa să umpli spaţiul. Vei cunoaşte aerul pentru a putea să-ţi construieşti imaginea despre universul plin de universuri.

În perversitatea lor, constructorii de imagini şi navigatorii din Gomanao, Matapahapamar şi Quanque Aban au pervertit actele cuvântului. Au conspirat intru legitimare. Spre fascinaţia popoarelor acvatice din Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Marsilia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Torina, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Berlin, Foragan, Alpetta, Londra, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto şi nesupusa Agya. Metabolismul popoarelor acvatice are nevoie de imagini spre a se hrăni. Vedem aici fiinţele umane ca un tot, fiinţe inseparabile chiar dacă repetabile. Imaginea ta este aparţinătoare artelor cuvântului, afirmă filozofii din Korin potrivit cărora trecerea zbânțuitelor surâzătoare din Nottanghuam ar fi de fapt un act iniţiatic, o străluminare şi care spun că fabuloasele poarta cu ele o utopică în care se vorbeşte chiar despre sfârşitul universului plin de universuri

Chiar dacă eşti băiat de cartier sau vreun spilcuit de la ministerul finanţelor sau vreun om politic dedat idealului iluzoriu, artele cuvântului te ţin înlănţuite în propoziţii minore cu înţelesuri majore. Eşti construit prin cuvânt şi nu iluzoriu, prin orgasm. În fond, orgasmul pare a fi un big bang al fiinţei aflate în corpul fiindului. Tocmai de aceea eşti ficţiunea generalizată şi generalizantă-in-desfasurarea-lui gata, gata să umple întregul spaţiu sau corpurile totalităţilor şi, în final, momentul acvatic pe care îl numesc tot. Corpul tău construieşte efectul de orizont iar tu te miști în lume potrivit unor instrucţiuni aflate în marele ficţiunea generalizată şi generalizantă scris în Cartea de la Gamedolor în care se afla secretul vulcanilor noroioşi de lângă Tambo Tamboree şi, se pare, se găseşte şi dezlegarea minunii de la Watima şi a misterului din Gambee, fericită cetate a hermafroditilor temba tembali. Schema ta imaginară este a profunzimii şi tocmai de aceea s-ar putea să nu o recunoşti, s-ar putea să o confunzi. Aşa s-ar putea să-ţi construieşti propriul tău Pitoşkin, personaj fabulos şi periculos pentru spiritele moi şi molatece. Fie că eşti sclavul zodiacului sau al meditaţiei libere, adept al descătuşării sau gastrobianismului sau ecologist înlănţuit de carnea bombei atomice, te exprimi şi eşti înţeles prin cuvânt, aşa cum declară Obba Godobba din Matapahapamar.

Ascultă-ţi văluritul. El îţi va spune că eşti codat şi ca, supus unei analize atente, eşti extrem de vulnerabil prin instrucţiunile de ficţiunea generalizată şi generalizantă ce te însoţesc pas cu pas prin crunta realitate. Învaţă să disimulezi pentru a supravieţui. Imaginea ta despre sau în universul plin de universuri este o armă extrem de periculoasă pe care trebuie să înveţi să o mânuieşti. Toată lumea se înghesuie, să te înveţe să faci frumos în fata şefilor, a dictatorilor, să le întemeiezi imaginea în propriul tău subconştient. Să zâmbeşti chiar dacă te doare burta. Să fii pozitiv chiar dacă te doare-n cot de tot felul de aiureli paranormale. Tu trăieşti în prezent. Eşti un tip pe bune. Eşti un tip în carne şi oase. La ce oare ţi-ar ajuta teoriile freudiene sau bulboniene despre oamenii perverşi sau prea puţin sănătoşi la cap? Să devii unul dintre milioanele de prizonieri ai unor mituri răsuflate vândute pe la tarabele din Quanta, Mago sau Patrotas sau Batoa Butuba? Ei se lăuda că l-au ucis pe Dumnezeu pentru ca mai apoi să se destrabaleze. Dar dacă exista totuşi un Dumnezeu? Poate unul al informaţiei? Poate unul al imaginii! Poate unul al marelui ficţiunea generalizată şi generalizantă! Iar tu? Eşti gata să descarci la groapa de gunoi a istoriei gogoriţele care au pus pe jeratic generaţiile de sacrificiu din Wangaala. Vrei să aştepţi? Vrei să treacă şi peste tine tăvălugul istoriei? Vrei să intri în corpul lui Pitoşkin? Sau vrei pur şi simplu să supravieţuieşti şi, mai mult decât atât, să-ţi controlezi imaginea singur?

Ne putem întreba dacă imaginile sunt aflate sub controlul augustei oficiale din Guaribo, Galeba sau Gutumbe, din Alexandria, Bran, Sulina, Athena, Moscova, Torino, Islamabad, Thule, Sofia, Casablanca, Detroit, Lyon, Marsilia Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro şi Watanga. Universul plin de universuri geme de imagini tragice astăzi iar mâine îţi vor spune că au fost trucate. Poimâine afli că un scenariu periculos fusese pus la cale. În plus, vin navigatorii marilor scene ale lumii şi-ţi spun că eşti manipulat fără doar şi poate şi că n-ai scăpare decât în Realitatea Virtuală! Dar tu, care eşti un navigator adevărat, poţi înghiţi toate gogoriţele? Tu, navigatorule, ai ochiul format. Nu eşti o moluscă ce vine pas cu pas din trecutul plin de prejudecăţi şi de judecăţi de valoare falsificate de care mustesc saloanele literare din Gubanna, Hamola şi Teniga! Tu vrei să joci alt joc!

Pentru tine, cunoscător al filozofiei imaginii în universul plin de universuri, nu pare a fi un pericol că piloţii ce luptau în Gomanao îşi resetau calculatoarele ca să prindă ştirile pentru a putea vedea ţintele sau pentru a urmări filme porno. Tu eşti o altă lume! Iar dacă oamenii în negru din Ogado, Gambo şi Batubias fac greşeli copilăreşti atunci tu o să râzi în hohote! Cine se teme oare de aşa-zisul control al imaginilor? Generaţiile vechi se tem, se tem foarte tare. Generaţiile vechi vor să te înveţe câte-n luna şi-n stele!         Dar ce, te-ai întrebat? Ce te-ar putea învăţa elitele răsuflate din Matapahapamar, din Beauburg şi Adavilla Villada?

Ce te-ar putea învăţa Pitoşkin? Tu eşti luptătorul informațional de mâine! Şi oare dansul nebun al imaginilor, fie ele şi trucate, nu e tocmai poligonul pe care ţi-l doreşti, bancul de încercare al tuturor filozofiilor? Corporalitatea imaginilor e poligonul! Iată corpul, doamnelor şi domnilor. Corpul este însufleţit. O lume mică. În căutare de sens. Corporalitatea prilejuieşte un regal al imaginii. Corporalitatea ca normă. Corporalitatea ca aromă. Corpul ocupă spaţiul de putere. Se răsuceşte. Devine bidimensional. Se arunca în lume. Masele largi sub forma de numere mari sunt tot atâtea corpuri care ocupă spaţiul de putere în Gabo, Nata şi Etope, în Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej şi Magribar, în Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Marsilia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Torina, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Berlin, Foragan, Alpetta, Londra, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto şi nesupusa Agya.

Imaginea corpului e totală. Dictatorul înglobează numerele mari. Aidoma lui, imperialele. Democraţia le mărunţeşte în strategii cochete. Corporalitatea noastră distruge limita. Imaginea nu se mai explica prin limita, ci prin vecinătăţi. Vecinătăţile corpului sunt adeseori monstruoase. În regimul democratic, fie el şi superficial sau trucat, corpul reuneşte periferia cu centrul. Corpul se află. Periferia ar vrea să fie aflată.

A porni dinspre centru împotriva periferiei e ca şi cum ai institui dictatura corpului asupra marginilor din Adavilla Villada, Beauburg şi Tambo Tamboree. În cele din urmă, periferia va înghiţi centrul, potrivit unor gramatici ale miracolului şi ale virtualităţii. Pitoşkin se dădea în vânt după Realitatea Virtuală! El visa revoluţia virtuală!

Pe cuvânt dacă mint! Să-ţi cumperi o țară virtuală! Ce vis frumos, ha, ha, ha! Dar să ai un imperiu oceanic?! Oho! Asta da, achiziţie. Dar lui Pitoşkin îi lipseau vreo câteva milioane bune. Aşa că se duse pe strada 42, la Frotex Ltd. Şi-şi cumpăra o ţărişoară virtuala pe nume Massa Gome. Cine mai era ca el? Pe străduţa lui? Nimeni. Por Mador baga haşiş în el cu kilogramul. Bobolina făcea trotuarul de pe când avea nouă ani. Zul Pazul îi aştepta pe spionii de dincolo de orizontul vizibil şi mai toată ziua cânta la chitară de mama focului. Avea nişte cântecele cam deşuchiate. Într-unul îşi bătea joc de guvernanta oceanică. Poliţia îl amendase de două ori. O dată la sfârşitul primăverii electrice şi a doua oară la începutul iernii nostalgice.

În inima mândrului Adamville. Dar Pitoşkin era acum cineva! El şi numai el. Să-i fi văzut pe toţi ceilalţi cum s-au strâns în jurul lui când s-a întors de pe strada 42. L-au descusut.

L-au invidiat pe față, ce credeți voi! Au tras de el, hai așa, hai, hai, ce mai stai. I-au promis câte-n lună şi-n stele. Pitoşkin le-a râs în nas. Când avea să se sature de acea nebună Massa Gome virtuala a lui, poate, avea să le-o împrumute pentru câte o oră, două, acolo, să se joace și ei un pic.

– Şi cum e Massa Gome asta a ta? a vrut să ştie Bobolina, trăgându-se de sfârcurile ţaţelor şi frecându-se între picioare, neruşinata!

– E o țară ploioasă sau nesuferit de caldă? a întrebat Zul Pazul tot zdrăngănind din chitara lui de malagambist.

Por Mador i-a oferit lui Pitoşkin capul mumificat al unui contrabandist de haşiş şi trompa formolizată a unui elefant bengaualez. Dar Pitoşkin nici n-a vrut s-audă de oferta lui, în ruptul capului. S-a încuiat în casa şi i-a trimis dracului pe toţi şi i-a spurcat în fel şi chip şi şi-a pus pe cap casca de cristal şi-a butonat maşinăria virtuală, şi-a băgat Massa Gome în program şi şi-a tras o maşină ca lumea şi-a pornit hai-hui prin ţarişoara lui, ca un adevărat barosan care, chipurile, era. Mişto Massa Gome aia a lui! Fermecătoare. Şi prin câte aventuri n-a trecut Pitoşkin! Şi-a desfăcut o şampanie, şi-a oprit maşinăria virtuala şi le-a strigat malagambiştilor de pe străduţa lui tot felul de porcării. Stătea cocoţat pe fereastra şi-i luă pe toţi peste picior. Adică, mă înţelegi, era acum avut, avea şi el o ţărişoară. Zul Pazul i-a spus răspicat că e un căcănar şi jumătate. Por Mador l-a ameninţat:

         – O să-ţi fierb oușoarele în spirt!

Bobolina i-a făcut semne obscene şi-a aruncat cu pietre în cutia lui de scrisori. Pitoşkin s-a mai înjurat cu ei o vreme. Le-a mai zis nu ştiu ce. Spre după-amiaza însă a tăcut dintr-o dată. S-a frecat la ochi. Şi-a controlat maşinăria virtuală. Era scoasă din priză. Şi totuşi, pe deasupra casei lui se învârtea un vultur uriaş, pe care îl puteai vedea doar în munţii virtuali, ce înalți, ce ascuțiți! Vulturul a înşfăcat-o pe Bobolina şi-a dus-o pe un acoperiş şi i-a înfulecat ochii. Por Mador a chemat poliţia iar Zul Pazul le-a povestit toată tărăşenia suspectând o scurgere de informaţii din maşinăria virtuala a lui Atipal. Comisarul Terente i-a împuşcat în cap pe amândoi. Apoi a făcut stânga-mprejur şi a strigat după Pitoşkin.

– Hai, domnule preşedinte, nu va mai ascundeţi! a zis el cu o voce spartă, lustruindu-şi insigna de comisar şef.

Pe mine nici nu m-au zărit, tâmpiţii! Pe mine mă doare-n cur de toţi virtualii, să ştiţi, navigatorilor! Mie mi-ar fi plăcut să zbor asemenea vulturului acela uriaş. Nu. Albatros imperial era, pot să jur. Şapte ceasuri m-am zgâit la vulturul acela cum îi halea pe şmecherii de vecini virtuali ai lui Pitoşkin. A fost o chestie tare mişto! Bineînţeles că i-am reactivat în alte structuri narativeeeeeee! Chestie de gramatici virtuale! Chestii moreaugariniceeee, ce să mai vorbim! Despre gramatici? Să vedem. Eu, văluritul, meduzez tunelând corporalitatea universului plin de universuriîn căutarea ultimului sens studiez de mii de ani, lipsindu-ma de timp şi temporalitate, instrucţiunile a ceea ce numim real-realitate-realism.

Dincolo de familia de cuvinte, de exerciţiul morfologic, sintactic şi conceptual pare că mai este ceva. Probabil că ne înşelăm în foarte multe privinţe pentru că suntem cuprinşi în acest atotcuprinzător despre care Tamidias din Guaribo vorbeşte cu înfiorare în versetele lui.

Ca să fiu mai clar, numesc atotcuprinzător, întregul. Întregul care conţine spaţiul, timpul, obiectele cosmice, fiinţele, fenomenele şi evenimentele, istoriile, ştiinţele şi câmpurile mari de virtualitate, conţinându-se pe sine ca relaţie! Atotcuprinzătorul. Un regal al relaţiilor care produc aparentă. Sigur, termenii sunt insuficienţi dar asta avem pe moment, un moreaugarin exemplar, un aproximativ miraculos. Ne aflăm în imposibilitatea remarcabilă de a defini atotcuprinzătorul neputându-ne situa în afara lui, nefiind într-un raport de adevăr cu acest atotcuprinzător, cum îl numesc eu. Neavând un asemenea raport nu ne rămâne decât să acceptăm un raport de incertitudine cu acest întreg, oricare ar fi el, oricum ar fi conceput, oricare ar fi instrucţiunile sale de fond. Pornind de aici multe dintre teorii stau sub semnul suspiciunii sau a confuziei deşi pare că, în linii mari, ştiinţele fundamentale au stabilit de comun acord principii şi legităţi ale universului plin de universuriîn funcţionarea sau fiinţarea sa. Avem şase numere fundamentale a căror valoare este interpretată ca fiind cea care este tocmai pentru a justifica apariţia vieţii, apariţia fiinţei. E un punct de vedere unanim acceptat în Katala, în Humabo şi Rato şi trebuie să ţinem cumva cont de el. Aceste numere definesc raportul de adevăr stabilit de ştiinţe de comun acord şi pe care îl folosim ca sistem de referinţă. Putem să fim acoperiţi în incertitudinile noastre de faptul că, ştiinţa având un aparent caracter evolutiv poate descoperi precaritatea Principiilor din Tambo Tamboree şi a legităţilor pe baza dezvoltării tehnologiei şi a cunoaşterii ştiinţifice?

Aici, ascuns cu perversitate, sta principiul evoluţiei care anulează teoretic revelaţia, iluminarea, drumul scurt, intuiţia şi aşa mai departe, dând câştig de cauza experienţei şi experimentului. Atotcuprinzătorul nu poate funcţiona însă în lipsa unor miracole, atotcuprinzătorul fiind chiar el limbajul fundamental. Astfel că ajungem la gramaticile fundamentale care nu sunt aidoma gramaticilor limbilor vorbite în Gomanao, Tambo Tamboree şi Bulbona de Pitoşkinii perverşi. Nu sunt nici aidoma limbajelor matematicii deşi matematicienii din Gumma, Akordenon şi Burbansk se străduiesc să demonstreze că matematică ar fi limbajul fundamental al universului plin de universuri. Limbajele matematice sunt inerte şi nefolositoare atunci când trebuie să descifreze intenţionalitatea unui sistem.

Intenţionalitatea ar putea fi semnul unei stări dinamice care ar instrumenta fiinţarea sau funcţionarea viului făcându-l să palpite în miliarde de forme în lumile acvatice şi sublunare ale universului plin de universuri. Intenţionalitatea nu poate fi detectată, pusă în lumină, înţeleasă şi interpretata în lipsa unui atotcuprinzător, în lipsa unor gramatici fundamentale. Reflectând de-a lungul a mii de ani la astfel de lucruri stranii am ajuns să am nişte bănuieli care s-au transformat în încercări atât în corporalitatea ficţiunii generalizate şi generalizante cât şi în experienţe legate de haosul informaţional, de instrucţiuni de hazard, de anomalii gramaticale. Limbajele fiinţei sunt un material interesant de studiu dar şi celelalte limbaje naturale sau artificiale secreta instrucţiuni ale miracolului. Anomaliile gramaticale sunt ale gramaticilor fundamentale. De exemplu, e suspectă imaginaţia pe care o putem considera o anomalie gramaticală. De ce? Pare simplu la prima vedere. E straniu ca un pitoşkin să-şi poată imagina altceva decât propria lui realitate. Nu mă amuză şi nici nu sunt exaltat de extraordinară capacitate de a-şi imagina a fiinţei, nu am o viziune triumfalistă asupra acestei capacităţi.

Nu cred nici în dihotomia idee-corp, acesta din urmă fiind atribut al materialităţii, al pipăibilului. Imaginaţia este proprie întregului viu. E demonstrabil? Bineînţeles, imaginaţia e graduala în funcţie de sistemul viu respectiv dar funcţionează sau fiinţează. Sunt infinite exemple de la unităţile viului la organismele complexe. Interesant şi terifiant şi suspect este nelimitarea imaginaţiei în conformitate cu sistemul viu supus interpretării.

Nelimitarea este un raport de adevăr al fiinţei sau al speciei sau al întregului univers plin de universuri. Tocmai de aceea, nesfârşita imaginaţie umană, din acest punct de vedere, este aproximativ un finit în corpul fiindului. Problema finitudinii, a limitei este suspect de prost interpretată în diverse lucrări, în sisteme filozofice, în diverse sisteme matriceale care umplu până la refuz bibliotecile din Gastobias, Aranka, Gadda şi Poten, din Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Marsilia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Torina, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Berlin, Foragan, Alpetta, Londra, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto şi nesupusa Agya.

Un sistem matriceal poate fi o cultură sau un serviciu secret sau o structură informațională mare cum ar fi o naţiune sau un imperiu oceanic sau o planetă care nu este decât o suprafaţă plană care generează un corp. Citirea tuturor acestor sisteme informaţionale nu se poate face fără a apela la gramatici fundamentale care sunt instrucţiuni ale atotcuprinzătorului. Nu este aici un cerc vicios cum încearcă să sugereze secretoşii din Mastrokas, nefericiţii din Bulbona şi simpaticii din Gomanao. Cercul vicios este un argument insolent care face ravagii în cultura fiinţelor din lumile acvatice pe care imperialele le învăluiesc în minciună sfruntată. Ce ar putea fi dincolo de efectul-oglinda prezent în morala, în credinţă, în politica şi aşa mai departe? O cunoaştere intimă a gramaticilor fundamentale poate că ne-ar putea ajuta. Construcţia atotcuprinzătorului este mai mult decât un efect-oglinda, este mai mult decât stânga-dreapta, materie-antimaterie, sus-jos, aici-acolo şi aşa mai departe. Tocmai de aceea, în urmă cu mii de ani, am bănuit că, fiind suspecte imaginaţia, apariţia lui Pitoşkin, miracolul din Guamboan şi înţelegerile de pace mincinoase din Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar şi hulpavnicul Kolsupe căci ele nu pot explica atotcuprinzătorul.

La urma urmei, ce-mi imaginez? Și de ce e importantă dinamica imaginaţiei, de ce e importantă mișcarea imaginației? Problema asta ţine de viteză? Un ficţional de proporţii reduse aşa cum este Pitoşkin are totuşi o viteză uluitoare, trebuie să recunoaştem. Potrivit gramaticilor fundamentale, un ficţional de proporţii reduse conţine lumi înfăşurate. O infinitate de lumi înfăşurate. O pâlnie de evenimente. Un ocean semantic. Pitoşkin e o astfel de pâlnie de evenimente. El prilejuieşte fiinţarea sau funcţionarea atâtor personaje fabuloase de la zbânțuitele surâzătoare la împăratul Owagama şi Bobolina! Nefiind în imaginarul fiindului meu, am fost interesat de acest Pitoşkin, acest corp al ficţiunii generalizate şi generalizante care poate genera nu doar o nuveletă sau un roman science fiction sau un scenariu şi nu doar bănuite efecte de lectură.

Lumea e ficţiunea generalizată şi generalizantă, iată un truism. Numai că interpretarea acesteia e adeseori greşită. Lumea e ficţiunea generalizată şi generalizantă în felul în care folosim gramaticile fundamentale. O facem conform instrucţiunilor unui plan ascuns. Folosim gramaticile fundamentale pentru ca aşa prevăd aceste gramatici. Nu putem vorbi despre aceste gramatici ca fiind un dat sau ca fiind descoperite prin experienţa. Trebuie să depăşim acest nivel de interpretare. E suspect că ne aflam într-o fundătură. Sistemele filozofice, ştiinţele, politica nu reuşesc decât să găsească două trei rezolvări de genul creaţie sau autoorganizare.

Dacă introducem problematica unui Pitoşkin în filozofie, în politica sau în religie, s-ar putea modifica total interpretările noastre. Dar este Pitoşkin un finit sau un fiind? Şi care ar fi funcţiile lui? Din nefericire, îl tratam Pitoşkin ca fiind obiect al turbulenţei sau obiect metaforic. Din nefericire, prea puţin vorbim în sistemele matriceale culturale din Gubla, Hator sau Amagam despre astfel de chestiuni. Dar să nu-l reducem pe Pitoşkin la un corp rigid, să nu-l izolam. Masă întunecată aflată dincolo de orizontul vizibil ar putea fi un Pitoşkin aşa cum imaginaţia ar putea fi un Pitoşkin straniu. Imaginaţia nefiind o funcţie ci un obiect gramatical fundamental sau, de ce nu, un deficit al atotcuprinzătorului.

Să revenim la viteză. Proza scurtă, frazele muzicale ale lui Abuuk Katara, poemele lui Dovido Giorgiandayo, rapoartele colonelului Slatt din Bankusai sau discursul vicepreşedintelui Wurmamotanomar, ficţiunea generalizată şi generalizantă, în speţă, au o viteză ameţitoare de desfăşurare inclusă. Este o integrală de instrucţiuni ale atotcuprinzătorului care sunt înfăşurate. Exemple clasice: Dumnezeu. Aici. Întreg. De mii de ani, lipsindu-ma de timp acvatic şi temporalitate, analizez funcţiile acestui obiect gramatical fundamental care este ficţiunea generalizată şi generalizantă. Nu sunt interesat de literaturizarea lui ci de funcţionalitatea lui. La prima vedere, un astfel de obiect nu creează corpuri materiale dar le defineşte, le include, le secretizeaza. Putem folosi un vehicul de genul inainte-inapoi prin care să desfăşurăm ficţiunea generalizată şi generalizantă minimala sau să o înfăşurăm. Viteză uluitoare fiind un inclus al acestui obiect gramatical fundamental se exprima prin verb sau, mai mult, prin imaginaţie. Viul nu se poate lipsi de imaginaţie, el fiind construit ca un obiect gramatical fundamental minimal.

Dinozaurii ca şi fiinţele fabuloase din circul acvatic din apropierea mândrului Beauburg sunt extrase de Pitoşkin din ficţiunea generalizată şi generalizantă. Hazardul intervine, desigur, propunând instrucţiuni perverse gen suprarealism, supranatura, paranormalul și așa mai departe. Experienţa spune astfel ca lumină este o fundamentală gramaticala dar se pare că e o eroare la mijloc. Ce ar fi atunci definitoriu pentru atotcuprinzătorul pus în discuţie, atotcuprinzător care mă instructioneaza în acest moment să scriu ceea ce scriu şi tocmai aşa şi nu altfel? Mă îndoiesc foarte tare asupra tuturor aşa-ziselor adevăruri care structurează crunta realitate, mă îndoiesc asupra felului în care interpretam acest atotcuprinzător. Lipsirea de lumină nu produce lipsirea de viu, zicea Pitoşkin. Iar corporalitatea mea ţine de viteze şi de fenomene cuantice. Cum să înghit milioanele de nerozii despre creaţie şi autoorganizare, despre materialitate şi despre spirit, despre soliditatea teoriilor noastre ştiinţifice când eu însumi, văluritul, sunt o aparentă? Poate ca găsim aici un raport de adevăr care, privit de dincolo, ne apare ca un corect raport de incertitudine.

În raport cu ce sunt un fenomen cuantic? Şi de vreme ce sunt un fenomen cuantic cum pot crede sau instrumenta ca fiind corecte dialogurile despre limita? Toate nu sunt decât nişte mici îndreptări asupra nimicului. Limita acvaticului nici nu există ea aparţinând lucrării aparentelor oceanice care, fiind aparente, nici nu sunt într-un raport de adevăr propriu cu atotcuprinzătorul. Tot ceea ce scriu aici nu e reductibil la lucrarea spiritului, aceste rânduri nefiind un construct science fiction în dauna materialităţii ci în dauna spiritului şi a materialităţii. Tocmai de aceea, dacă am fi corecţi, am vorbi de preistorie, cel mult.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!