Bromelis privea firul comlocatorului ce se pierdea în negură, spre sfera tot mai mică a Pământului. Mai subțire decât un fir de plasă de păianjen, înfășurat pe un tambur de doi metri diametru, era gândit să le asigure contactul telegrafic cu cei de la Dieceză. Bromelis se întrebă dacă se calculase corect lungimea, optzeci de milioane de kilometri era enorm. O distanță de neconceput pentru cei ce își trăiau zilele pe suprafața Pământului.

Firmamentum

Firmamentum

Erau aproape cinci grade Celsius, și aburii ce îi ieșeau prin mască la fiecare respirație rămâneau încet în urmă. Se întoarse spre prova. Acolo, pe puntea teugei, fără să se miște, asemenea unei statui, stătea excelența sa Arhiepiscop Tirod. Înalt, cu haina lungă din blănuri, se ținea cu mâinile înmănușate de balustrada de lemn și privea înainte spre stelele ce licăreau în negura cosmosului. Se apropie de el, atent să nu alunece pe gheața ce se formase pe punte. Tirod îl auzi venind și se întoarse puțin spre el.

— Ia spune, iscusitule căpitan, cu ce se deosebește această călătorie de cele ce le-ai avut pe oceanele Pământului?

— Valurile, zgomotul apei lovind în etravă, ruliul, tangajul… Aici e liniște cum nu e niciunde pe mările lumii, și parcă nu ne mișcăm deloc.

— N-ai mai fost în nicio expediție prin eter. Știu. Dar, te-am ales pe dumneata, tocmai pentru experiența de navigator pe ape. Serviciile pe care le-ai adus Bisericii au fost extrem de bine primite și de apreciate de către Consiliul Diecezei. Ai fost ales dintre mulți alții, dar eu te-am susținut și într-un final, după cum bine-vezi, ești căpitanul primului velier care va ajunge pe Firmamentum.

Firmamentum - Orbis Terrarum_1889ADBromelis se gândea că ar fi fost de cuviință să-i mulțumească prelatului, dar nu avea de gând să-i dea acestuia senzația că îi are în mână destinul.  Preferă să facă o închinăciune scurtă, se întoarse, și intră sub punte. Ca angajat al Companiei Indiilor Ecleziastice, era obligat prin contract să fie disponibil oricând, pentru orice treaba s-ar fi ivit. Tot ceea ce făcuse până atunci pentru Biserică, fusese din plăcere, și din cauză că altceva nu știa. Când fusese anunțat de iminenta expediției, avusese o perioadă de bucurie, poate chiar puțină exaltare, dar totul se năruise în momentul în care aflase că Tirod urma să fie căpitanul navei, iar el, Bromelis, trebuia să îi urmeze ordinele precum și întocmai.

În camera hărților îl găsi pe Lantos, aplecat peste masa mare, aruncând priviri scurte spre astromat, în timp ce introducea datele de navigare. Îl știa pe tânărul ajutor de astronom de trei săptămâni, de când porniseră în expediție, dar părea că îl cunoaște de o viață. Exuberanta, și nevoia de a se face remarcat, făcuse din el un tovarăș de drum de neînlocuit.

— Bună dimineața, căpitane! făcu acesta. Nici dumneata nu ai somn?

Se obișnuiseră greu cu noaptea eternă și cu succesiunea rapidă de îngheț-dezgheț. Mai mult din trei sferturi din echipaj nu mai fusese în călătorie prin plenum și le trebuiseră mai multe zile până să ajungă la o rutină cotidiană. Cei de la Dieceză aduseseră pe cei mai buni cartografi, astronavigatori, și întregiseră echipajul cu veterani ai călătoriei cu velierele solare; viața arhiepiscopului și mândria Bisericii erau foarte importante.

Bromelis se așeză pe un scaun frecându-și mâinile înghețate.

— Am înțeles că Aron și Scagliateri au refăcut calculele de distanțe.

— Ah, da. Au lucrat până azi-noapte târziu. Eu am rămas să verific ce au făcut.

— Și?

— Nu-i concludent. Calculele se bazează pe observații făcute de pe Pământ și de pe Marte, și diferă destul de mult între ele. Optzeci de milioane de kilometri până la Firmamentum, reprezintă o medie a acestora. Se pare că măsurătorile marțiene sunt greșite.

— Cum așa? Ei sunt mai aproape de Firmamentum. N-ar fi trebuit să vadă mai bine?

— Problema este că măsurătorile au fost făcute, pare-se, în anotimpuri diferite, pe Pământ și Marte. Iar dacă lucrurile stau așa cum teoretizez eu, atunci calculele marțiene ar fi totuși bune, iar explicația ar fi aceea că iarna Firmamentumul înghețând se contractă, iar vara se dilată. Rezultă astfel diferența din calcule.

Căpitanul reflectă o clipă, și zise:

— Asta cât ar putea să însemne în kilometri?

— Nu știu. Undeva între cinci milioane și șapte milioane de kilometri. Și ca să-ți răspund la întrebarea care te frământă, înseamnă două săptămâni în plus la dus și două la întors.

Căpitanul oftă, îi mulțumi lui Lantos și ieși. Se duse în camera de navigare unde Gomar moțăia cu capul pe pupitrul de comandă. La zgomotul făcut de scârțâitul ușii se trezi.

— Domnule căpitan!

— Stai liniștit.

Bromelis rotii ochii prin încăpere. În semiîntuneric ceilalți păreau fantome din altă lume.

— Hei! Să mai pună cineva pe foc! se răsti Gomar.

O umbră se mișcă rapid, deschise cu un clește ușa sobei, și aruncă un braț de lemne înăuntru.

— Plictiseala mare, domn’ căpitan!

— Este foarte înșelător aici. Ai auzit de nave pierdute, sfâșiate de furtuni eterice de zece ori mai puternice decât cele de pe Pământ? Aici nu e nimic care să anunțe furtuna. Vine dintr-o dată. Îți sfâșie pânzele, îți rupe arborii, și tot ceea ce îți mai rămâne să faci este să te rogi Domnului să mori cât mai repede și fără chinuri.

— Nu plec urechea la poveștile navigatorilor eterali. Îmi ajung cele marinărești. Oricum, aici este mult mai liniștit, și nu riscăm să dăm peste vreun kraken nervos.

Căpitanul își aminti cu un tremur întâmplarea care dusese aproape la părăsirea navei. Lux Pacifica transporta mărfuri scumpe, mătăsuri și parfumuri, aduse din Nova Hollandia spre Europa. Tocmai dăduseră ocol Capului Bunei Speranțe, când loviră un kraken. De obicei, aceștia nu atacau decât foarte rar navele. Se mulțumeau să le observe cu ochii lor bulbucați de deasupra apei. Dar în acea zi nu avuseseră noroc. Krakenul femelă își depunea ouăle și nu-i plăcuse deloc, pesemne, că fusese deranjată. Fusese cu mai bine de cincisprezece ani în urmă dar încă avea amintiri extrem de clare a celor două ore în care se luptaseră cu animalul, încercând să-i desprindă tentaculele cu gheare de carena navei. Scăpaseră de el doar în momentul în care cineva avusese ideea să sacrifice câteva butoaie de parfum în apele oceanului. Preferau să-și dea o parte din salariu, decât să asiste neputincioși la sfărâmarea navei, și poate chiar a morții lor. La câteva ore de la incident erau mai relaxați, și cineva chiar făcuse o glumă pe seama calității parfumului vărsat, dacă îl pusese pe fugă pe kraken.

*

Firmamentum_drumulTrecuseră de Venus fără probleme. Spiritul oamenilor învie puțin când, agățați de saule, rotiră axele celor trei arbori așezați în jurul navei. Tot atunci, fixaseră un balon de firul comlocatorului, pentru a le permite să ocolească peste orbita Soarelui, din cauza arșiței acestuia. După aceea urma planeta Marte. Un popas absolut necesar pentru a-și reface rațiile de mâncare, apă, lemne, eventualele reparații și relaxarea echipajului. Bromelis încerca să-l evite pe Tirod, iar la întâlnirile ce aveau loc odată la trei zile, prefera să nu se amestece în discuții și stătea retras, pe un scaun lângă perete. O singură dată excelența sa îl întrebă ce are de gând să facă în privința moralului oamenilor. Căpitanul îi răspunse că deja execută o dată pe zi un scurt antrenament.

În drumul lor de ocolire a Soarelui, temperatura urcă până aproape de patruzeci de grade timp de trei ore pe zi după care, Soarele îndepărtându-se pe orbită, făcea că mercurul termometrului să ajungă la aproape zero grade.

— Mă întreb dacă ar putea să trăiască oameni pe Soare, zise într-o zi Lantos. Pe suprafața lui trebuie să fie cel puțin șaptezeci de grade, dacă nu mai mult. Hmmm…

— Poate că locuiesc în peșteri, sau în case sub pământ, cine știe. Răspunse Bromelis cu gândul aiurea.

Când ajunseră lângă Marte, trecuseră aproape patru luni de când părăsiseră Pământul. Ieșiseră cu toții pe punte să privească planeta de sub ei. Vedeau câmpiile și râurile, ogoarele și orășelele de pe fata etern luminată a planetei. Se apropiară de docul orbital și acostară încet, ca în orice port pământean. Strânseră velatura și amarară nava de unul din pilonii danei.

— E timpul să ne mai dezmorțim oasele, mormăi vesel Gomar, întinzându-se până îi pocniră încheieturile.

Căpitanul micului port veni să-i întâmpine, însoțit de trei prelați ce făcură reverențe adânci, în momentul în care Tirod pași de pe podest pe cheu.

— Bine ai venit, monseniore! Sunteți așteptat la Magna Roma. Totul este pregătit întocmai cum ni s-a cerut.

— Prea bine. Speram ca într-adevăr să fie gata. Timpul ne presează.

Prelații și Tirod se îndreptară spre o goeletă micuță având arborat pavilionul Bisericii Ortodoxe Marțiene, fapt ce l-a surprins pe Bromelius. Știa câte ceva despre încercările celor de pe Marte de a se despărți economic de Biserica Pământeană și nu credea că li se permisese să își plaseze însemnele atât de evident. Goeleta se desprinse de docuri și plană ușor în jos spre planetă. Însoțitorii lui Tirod, rămași în port, începură să descarce lăzi și saci din magaziile Pacificei și să-i stivuiască pe dană. Bromelis bănuia că majoritatea lăzilor conțineau biblii, tipografia Vaticanului deținând singura autoritate de a le tipări.

— Eristatos, se prezentă căpitanul portului.

— Bromelis. Bine v-am găsit.

— V-am pus la dispoziție un transportor. Are echipajul lui așa că nu trebuie să-ți mai disloci dintr-al tău.

— Mulțumesc. Am înțeles că oamenii Diecezei s-au ocupat de toate. Lemne, apă, mâncare și tot așa.

— Da. Le-am depozitat acolo, în baraca aia. Nu avem așa mult loc, suntem un port destinat în special navelor cu pavilion bisericesc. Nu ne prea înghesuie ăștia cu mărfuri. Oricum, vă sfătuiesc să nu vă aventurați în afara zidurilor orașelor, acolo jos. Băștinașii au început din nou să se revolte. Ba că nu le convine aia, ba aia.

— Nu stăm mai mult de o zi-două și atât timp cât sunt cârciumi încăpătoare și aprovizionate cu băutură nimeni n-o să aibă chef să hoinărească aiurea.

— Voi știți. Unde vreți să mergeți?

— Am înțeles că în Caldeea Sirtis ar fi cel mai indicat.

— Mda, o fi. Eu nu sunt cu spirtoasele. Îi spuneți comandantului transportorului unde vreți să mergeți, bănuiesc că el știe mai bine, e un tip mai… umblat.

Soarele era în punctul cel mai îndepărtat de Marte, se făcuse frig.

— Sunt ciudate zilele pe la voi pe aici, nu se face noapte niciodată.

— Mi-a trebuit ceva timp până să mă obișnuiesc cu Soarele ăsta mișcându-se dintr-o parte într-alta a cerului, când mare de-l cuprinzi cu brațele când mic cât pumnul. Aici se doarme cu obloanele închise că-i zi tot timpul. Dar omul se obișnuiește cu orice, nu?

— Marțienii cum sunt, că n-am văzut niciunul până acum? Au doar un picior?

— Ah, da! Eristatos începu să râdă. Să-i vezi cum țopăie de colo-colo și din când în când se împiedică și pică-n nas. Abia se ridică după aia. Au mâinile până-n pământ și se mai ajuta de ele la echilibru dar sunt cam amețiți sărăcuții. Sunt și ei creația lui Dumnezeu, chiar dacă nu-s făcuți după chipul și asemănarea lui.

A doua zi Bromelis stătea pe punte și superviza ultimele pregătiri înainte de plecare. Lângă ei acostă goeleta bisericii. Tirod coborâ însoțit de mai multe persoane, unele din ele îmbrăcate ciudat, cu mantii lungi strălucitoare și căciuli albastre.

Eristatos veni lângă Bromelis.

— Tu știai de asta?

— Asta ce?

— De transportul ăsta!

— Nu știu ce zici. Ce-i cu el?

— Nu vezi? Eristatos coborî vocea, ăștia-s din Breasla Lectricilor. Uite-l pe Von Heller. Ăsta-i mai-marele lor de aici de pe Marte. E ceva foarte important dacă a venit și el.

Macaraua fixată pe cheu se roti, își opri brațul deasupra goeletei și servanții desfășurară troliul coborând frânghia în cală. După câteva minute puseră în mișcare vinciul și macaraua scrâșni ridicând o cutie mare. Pe ea erau vopsite mai multe semne de neînțeles pentru Bromelis.

— Ce-i acolo, întrebă acesta.

Eristatos nu auzi, privea hipnotizat lada.

— Hei, îl îmbrânci Bromelis.

— Este un… Golem!

Bromelis auzise de ei în călătoriile sale și chiar văzuse unul din depărtare cu mult timp în urmă.

— Parcă Biserica nu acceptă Golemii. Straniu. Înseamnă că aveți o misiune extrem de importantă, continua Eristatos fără să piardă din ochi încărcătura.

— Știi foarte bine încotro ne îndreptăm. Nu?

— Da. Dar tu știi de ce mergeți ? Și ce vă așteaptă acolo? Se pare că bunul arhiepiscop și-a luat măsuri de siguranță. N-are încredere doar în garda personală. Nu știu ce sfori a tras Tirod să facă Biserica să cumpere un Golem.

— Poate l-o fi închiriat…

— Da, cum să nu… se vede că n-ai nici idee despre cum merg lucrurile. Un Golem nu se poate închiria, ți-l fabrică și-i al tău până mori. Dup-aia se autodistruge. Nu poate fi înstrăinat, închiriat. Și crede-mă că face o grămadă de bani. Nu mulți și-l pot permite. Dar la banii Bisericii…

Între timp, brațul macaralei se rotise și ajunsese deasupra chepengului magaziei centrale a Pacificei. Oamenii arhiepiscopului îl deschiseseră deja și dirijau prin semne servanții macaralei.

— Ha, sunt sigur că nici nu ți-a cerut permisiunea să încarce drăcovenia asta pe nava ta.

Bromelis se puse brusc în mișcare, sări direct pe cheu și se îndrepta cu pași mari spre arhiepiscopul ce urmărea atent manevrele de depozitare. Acesta îl văzu pe căpitanul roșu la față și începu:

— Îți datorez scuze, dar a fost o decizie de ultim moment, ți-aș fi spus de la bun început despre… el, dacă aș fi știut.

Bromelis se opri. Tirod mințea, dar cum putea să-l acuze de falsitate pe un înaltul prelat? Vru să zică ceva, dar Tirod își mutase atenția din nou asupra Golemului și, înconjurat de suita sa, se apropie de navă.

Eristatos îl privea pe căpitan de sus de pe punte și zâmbea.

— Te-a fentat nu? Crezi că ăștia ajung arhiepiscopi doar prin rugăciuni? Au o vrăjeală în ei…

— Nu-i gata, să nu crezi că o să mă las călcat în picioare de… de…

— Da, sigur. Te agiți degeaba. Eu în locul tău nici nu l-aș mai lua în seamă de acum încolo. Doar „Da, monseniore” și „Nu, Monseniore” și atât.

*

Jupiter era într-adevăr o planetă mare. Lantos îi spusese că e de patru ori mai mare decât Pământul. Bromelis aflase între timp că misionari ai Bisericii veniseră cu mai bine de o sută de ani în urmă și încercaseră să-i convertească la creștinism pe băștinași. Toți deveniseră martiri. O expediție a Cruciaților fusese trimisă să-i pedepsească pe jupiterieni, dar din cei aproape trei mii de luptători nu se mai întorsese nici unul. De atunci, Jupiter fusese ocolită de către orice navă pământeană. Cel puțin oficial.

Jupiter, spre deosebire de Pământ sau Marte, nu are mări ci doar un păienjeniș de râuri și fluvii care se varsă unele într-altele, la nesfârșit. Plouă foarte mult și are un singur anotimp, o toamnă târzie. Când trecură de planetă și se uită în urma ei Bromelis tresări. Fața întunecată era luminată ca un oraș în sărbătoare.

— Jupiterienii preferă să locuiască în întuneric. Se crede că Soarele le arde pielea. Sunt creaturi ale întunericului, îl lămuri Lantos.

Saturn era în partea cealaltă a Pământului, așa încât, atunci când trecură de deferentul său nu avură ocazia să-i admire faimosul inel de diamante și cristale.

— Mă întreb de ce nu se face negoț cu ele? Bromelis stătea cu Lantos de vorbă în sala cantină, cu mâinile îndreptate spre soba dogoritoare. Nici nu trebuie să umpli o cală, doar un butoi și te-ai aranjat pe viață, și pe tine și pe urmașii tăi multe generații de acum încolo.

Lantos zâmbi.

— Credeți că nu au încercat? Dar nu se pot scoate din montură. Au încercat cu praf de pușcă, freze, sfredele, dar nu s-a rupt nici o fărâmă. Au încercat chiar și rugăciuni. Nimic.

— Este opera de artă a lui Dumnezeu, nu?

— Fără îndoială, fără îndoială.

*

Se apropiau de Firmamentum. Stelele deveniseră mai mari. Era mai frig și tot mai puțină lumină. Soarele era pe jumătate din cât se vedea pe Pământ.

— De ce crezi că Tirod a luat la bord un Golem? îl întrebă Bromelis pe Lantos într-o zi.

— Oricum, bine că a făcut-o. Nu știm ce ne poate aștepta acolo. O să-ți spun ceva și să nu mai zici nimănui: nu suntem prima expediție pe Firmamentum.

— Cum?

— Au mai fost două echipaje înaintea noastră. Ultimul acum mai bine de cinci ani.

— Și?

— Nu se mai știe nimic de ele. Nici măcar dacă au ajuns. Cert este că au trecut de Saturn. Atunci au transmis spre Pământ ultimul lor mesaj. Spuneau că li se termină firul comlocatorului și până când se vor întoarce n-or să mai poată transmite nimic.

— Cum de s-a întâmplat asta? Nu au calculat bine distanța cei care au organizat expediția?

— Păi se pare că nu.

— Și acum?

— Acum, pentru orice eventualitate, este de două ori mai lung decât l-au avut ei. Așa că ar trebui să ne ajungă.

— Ce așteaptă arhiepiscopul să găsim acolo?

— Nu știu. La ce e mai rău.

— Canibali, monștri?

— Și unii și alții.

Bromelis urcă pe punte, se duse la pupa și cercetă tamburul comlocatorului. Nu era desfășurat nici pe jumătate. Răsuflă ușurat. La întoarcere spre teuga trecu pe lângă ușa dunetei și-l auzi pe Tirod dinăuntru. Vorbea în comlocator rar, răspicat pentru ca cei de pe Pământ să înțeleagă. Ar fi ascultat, dar era prea frig și oricum arhiepiscopul vorbea în latină.

*

Stăteau strânși în sala de navigație cu ochii ațintiți la marea hartă agățată de perete. De jur împrejurul ei erau prinse o sumedenie de dagherograme. Scagliateri, astronomul principal, începu:

— După cum bine știți cu toții, ne apropiem de Firmamentum. Am calculat că avem mai puțin de trei zile până la el. Problema principală este aceea că avem doar niște date sumare și un calcul exact al distanței nu este posibil. L-am instruit pe căpitanul Bromelis să pună doi observatori în loc de unul. Avem o viteză foarte mare și nu ar fi timp de manevră să evităm prăbușirea. În maxim douăzeci și patru de ore ar trebui să schimbăm traiectoria navei într-o curbă lină de apropiere. Acest lucru ne-ar permite să observăm relieful Firmamentumului și să identificăm locul de oprire. Cam atât, deocamdată. Acum dacă vrea domnul comandant să ne informeze despre problemele specifice ocupației dumnealui.

Lordul De Voisin se ridică, își netezi uniforma, și începu:

— Nu e nici un secret că la bord se afla optsprezece dintre cei mai buni soldați ai Gărzii Uniunii Diecezelor Europene. Suntem foarte bine echipați și suntem cu toții veterani. În plus avem la bord și un Golem, așa cum monseniorul Tirod a făcut marele gest de mărinimie comandându-l. Golemul este practic indestructibil și el singur ar fi îndeajuns pentru a apăra nava de orice primejdie. Din experiență știu că trebuie să ne așteptăm la ce e mai rău. Vă sfătuiesc să umblați în permanență înarmați și chiar să dormiți cu arma la îndemână. Am putea fi ținta unui atac din partea celor de pe Firmamentum oricând. Poate că nici nu există oameni acolo dar, și mă repet, nu știm ce ne poate aștepta. Aici suntem foarte departe de Pământ și dacă vom cădea într-o ambuscadă nu va veni nimeni să ne sară în ajutor. Asta ar fi în mare. Mulțumesc pentru atenție.

Tirod, stând în fotoliul său vorbi:

— Să nu uităm totuși de ce suntem aici. Principalul obiectiv al misiunii este acela de a coborî pe Firmamentum și să facem cât mai multe observații. Mai există și un obiectiv secundar, dar de acela mă voi ocupa eu personal. Poate unii dintre voi nu știți: nu suntem primii care ne-am aventurat în regiunile acestea. Dar sper să fim primii care ne vom întoarce. Biserica a investit foarte mult în noi și mai presus de toate, Înalt Preasfinția Sa Papa Petru al VII-lea ne-a dat binecuvântarea sa. Eu zic să facem tot posibilul și să nu-l dezamăgim. Acum să ne rugăm…

*

Spre marea lor surprindere, pe măsură ce se apropiau de Firmamentum, începu să se mai încălzească și să se mai lumineze puțin.

— E și normal, explică Lantos. Ne-am apropiat de stele, nu? E căldura și lumina emanată de Primum Mobile, prin deschizăturile din Firmamentum.

Se opriră și strânseră velele la cinci sute de kilometri înălțime de văile și munții care se zăreau din când în când pe sub norii deși. Aproape toată lumea era pe punte și pregătea câte ceva pentru coborâre. Urmau să facă mai multe drumuri până în locul pe care îl aleseseră pentru popas cu ajutorul bărcilor susținute de baloane.

— Hmm… După ce principiu a ales Tirod locul de campare? îl întrebă Bromelis pe Lantos. Are cumva hărți și nu ne spune și nouă?

— Se prea poate. Stă foarte mult închis la el în cabină. L-am văzut chiar ieri făcând un desen și dându-le indicații lui Aron și Scagliateri.

— Poate că vrea să ajungă în locul unde au coborât celelalte expediții, să vadă ce s-a întâmplat cu ele.

— Se poate și asta, cu toate că ceilalți ar fi putut să ajungă oriunde pe o rază de trei mii de kilometri sau chiar mai mult.

Bromelis stătea aplecat peste balustradă și privea teritoriul de sub el.

— Sunt curios cum o să-l coboare pe Golem, pentru că nu cred că o barcă ar putea să-l susțină.

— Vei avea o surpriză.

Surpriza fu mai degrabă un șoc pentru căpitan. Îl ridicară pe Golem cu biga principală, rotiră brațul până când lada ajunse deasupra hăului apoi, fără prea mare pompă, tăiară cu lăncile frânghiile ce o susțineau. Nava se balansa destul de serios în momentul în care Golemul porni vertiginos spre întâlnirea sa cu Firmamentumul.

— Ei, ce zici? făcu Lantos.

— Am înțeles că e aproape indestructibil, dar chiar așa de … indestructibil?

— Crede-mă, n-ai văzut totul.

Făcură tabăra pe malul unui ocean. Nu era prea multă vegetație, doar niște licheni, ciuperci și tufe cu țepi. Observară niște păsări asemănătoare unor lilieci uriași, ce băteau rar din aripi și se învârteau în înaltul cerului. Ca animale erau mai multe specii, nu foarte deosebite de cele de pe Pământ, doar că nu erau colorate aproape deloc – nuanțe de gri și alb. Ridicară corturi mari în jurul unui careu. În unele se afla hrana, în altele diferite lucruri necesare expediției iar in altele dormitoarele.

*

Bromelis nu putea să vadă prea mult în depărtare. Ceața, ce părea să nu se ridice niciodată, împiedica observarea a ceea ce se afla mai departe de cincizeci-șaizeci de metri. Tirod părea că știe cu exactitate încotro se îndreaptă. Stătea în scaunul velocipedului, adâncit în gânduri și din când în când consulta o hartă. Străbăteau un teritoriu plat și nu întâlniseră încă nici un curs de apă. Dar Bromelis avea impresia că de fapt urmau meandrele unui rău mai mare, sau fluviu.

Gomar, ce pedala alături, tot bombănea.

— Mă enervează că nu ni s-a spus unde mergem.

— Și dacă ți-ar fi spus, cu ce te-ar fi ajutat? Eu cred că mai degrabă secret este ceea ce o să facem acolo, și nu locul în sine.

Golemul fugea lângă ei într-un ritm de automat.

— Ăsta nu respira? făcu Gomar. Nu obosește?

— Nu știu. E o mașină. Ar putea fugi la nesfârșit, cred.

La un moment dat făcură un popas. Atunci Bromelis putu, pentru prima dată, să-l vadă îndeaproape pe Golem. Era înalt de aproape patru metri și după cum i se afundaseră tălpile în sol, părea să cântărească peste o mie de kilograme. Avea chipul destul de simplu, cât să pară uman. Ochii erau două bucăți de sticla neagră, destul de mici în comparație cu restul trăsăturilor. Pe frunte, pe brațe și pe piept Golemul avea încrustate semne fosforescente aidoma celor de pe cutie, ce păreau că se mișcă foarte încet, schimbându-și formele. Lângă el apăru Lantos.

— Interesant, nu?

— N-am mai avut ocazia să văd un Golem așa de aproape.

— Mda… Lectricii țin la mare secret fabricarea lor. După câte știu eu, nimeni nu mai pleacă din breaslă odată ce a fost acceptat. Mor de bătrânețe, sau de boală. Dețin monopolul fabricării Golemilor, și asta nu e pe placul Bisericii. Au încercat să intre și ei pe felie, dar nu le-a mers. Lectricii au infiltrați oamenii lor pe toată scara ierarhică ecleziastică. Acționează ca o organizație criminală și nu lasă pe nimeni să-și bage nasul în treburile lor. Biserica Marțiană este controlată pe jumătate de Lectrici, pe jumătate de Biserica Pământului. Oricum, o mare parte din Marte se află sub stăpânirea breslei. De aceea și-au construit aici atelierele și sediul central.

După un scurt somn porniră din nou la drum. După nici două ore de mers, spre marea lor surprindere, ajunseră la periferia unui oraș. Pe unele din zidurile rămase în picioare ale clădirilor crescuse o iederă portocaliu-murdară. O arhitectură deosebită, elegantă și aerisită. Coloane hexagonale susțineau capitolii cu fresce șterse de vânt, dar din care se mai puteau distinge scene de război și vânătoare. Drumuri largi, străjuite de bănci de piatră, se intersectau în unghi drept, străbătând dintr-o parte într-alta orașul. O multitudine de statui, în cea mai mare parte erodate, reprezentau figuri umane. Pe străzi se aflau mașinării din fier, ruginite, împrăștiate care încotro. Din faptul că majoritatea aveau roți, deduseseră că erau mijloace de transport.

Se plimbau încet printre ruine după ce lăsaseră velocipedurile într-un parc. Străzile deveniseră tot mai greu de parcurs din cauza clădirilor prăbușite.

Tirod se opri la o intersecție și-i chemă pe cei doi astronomi lângă el. Se uitară îndelung la o hartă și, la un moment dat, arătând spre o anumită direcție, porniră din nou.

Golemul pășea impasibil în urma arhiepiscopului și părea că știe intențiile acestuia cu o secundă mai repede pentru că se oprea sau pleca în același timp cu acesta. Când Bromelis îi pomeni lui Lantos de faptul că poate Golemul citește gândurile, astronavigatorul izbucni în râs.

— Nu ar fi fost chiar așa de rău, dacă ar fi fost telepat. Dar aici este vorba de cu totul altceva. Se numește timp de reacție.

— Știi o mulțime de lucruri despre Golemi, se pare.

— Nu e nici un secret. Am avut ocazia să consult un manual tehnic, mai demult. Golemii gândesc mult mai repede decât noi și reacționează în consecință. Nu sunt sigur, dar cred că ar putea să se ferească și de un glonț. Asta dacă ar vrea. Cu toate că nici un obuz nu l-ar zgâria. Îi vezi tu așa mari și butucănoși dar să știi că sunt mai agili că o pisică.

Când ajunseră în fața unei clădiri ca un mausoleu Tirod făcu semn și se opriră cu toții. Îl chemă pe căpitanul gărzii, discutară scurt apoi, împreună cu Golemul și cinci gărzi, urcară treptele înalte și intrară. Bromelis se așeză pe o bancă de piatră și începu să mănânce. Restul gărzilor patrulau în jurul clădirii. Lantos vorbea cu cineva din suita arhiepiscopului.

Dintr-o dată liniștea nepământeană luă sfârșit. Acoperișul clădirii se ridică în întregime câțiva metri și se sparse în mii de fărâme. Bromelis se aruncă instinctiv sub băncuță. Un zid gros de praf înecăcios se răspândi. Se mai auziră câteva explozii ce zguduiră pământul. Auzea bufniturile făcute de bucățile de piatră din zidurile clădirii care loveau pavajul. Se ridică având urechile înfundate, orbit de praf. Tușea spasmodic. Cineva trecu în fugă pe lângă el, se împiedică, icni, apoi își redobândi echilibrul și continuă să se îndepărteze.

— Gomar! Bromelis abia putea să strige. Scuipă praf și încercă să se șteargă la ochi dar mai rău făcu. La naiba! Gomar!

Cineva îl apucă de picior.

— Bromelis!

— Lantos!

— Ce s-a întâmplat?

— Ești rănit? Căpitanul se apleca să-l ajute pe Lantos.

— Nu! Nu cred. Doar amețit. Ce s-a întâmplat?

— Nu știu. A explodat clădirea.

— Dumnezeule mare, Tirod! Și ceilalți!

Atmosfera începu să se mai limpezească. Bromelis îl văzu pe Gomar chinuindu-se să ridice pe cineva. Se apropie de el.

— Hei, Gomar, ești bine?

— Da, domnule căpitan! Dar cred că mi-am scrântit un picior. Mă doare de îmi vine să mor.

Ruinele clădirii se mișcară. Golemul apăru dintre dărâmături purtându-l pe Tirod sub un braț și o cutie sub celălalt. Fără grabă păși printre oamenii amețiți, ajunse pe un petic de pământ, și-l lăsa jos pe arhiepiscop. Cei din suita lui, care rămăseseră afară, se năpustiră și îngenuncheară lângă Tirod. Bromelis se apropie și el. Se făcu un cerc în jurul rănitului.

— Trebuia să mă aștept la asta. Tirod abia vorbea și se vedea că este foarte nervos. Lectrici nenorociți! Au pus capcane. Știau că o să venim. Căpitane…

Tirod făcu un semn și toți, mai puțin Bromelis și Golemul, se îndepărtară.

— Eu o să mor acum. Nu mai am pe nimeni de încredere aici, în afară de dumneata.

— Dar…

— Ascultă! Nu mai am timp. Taci și ține minte ce-ți spun. Lădița asta trebuie să ajungă cu orice preț pe Pământ, la Vatican. Conține secretul vieții Golemilor și multe alte lucruri pentru care Biserica luptă de sute de ani. Căpitane, nici nu-ți imaginezi cât de importantă este această încărcătură. De Voisin! Arhiepiscopul încercă să strige dar nu mai avea putere.

Lordul veni în fugă şi îngenunchie, făcu un semn rapid şi soldaţii din Gardă făcură un cerc în jurul lor, cu faţa spre exterior.

— De acum trebuie să-l aperi pe capitan cu orice preţ! Ai inteles? Este de o importanţă capitală să ajungă la Supremul Pontif!

Tirod dădu să mai zică ceva dar se înmuie şi îşi dădu ultima suflare. Bromelis luă cutia şi se ridică. Îşi dădu seama că îi tremurau picioarele. Cu toate că nu realiza încă ce se întâmplase simţi că viaţa i se schimbase brusc.Privi în sus. Pentru câteva secunde cerul se limpezi şi văzu Soarele, mic şi palid, şi lângă el, în centrul Universului, Pământul.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!