Pentru începutul toamnei am pregătit lecturile următoare (povestiri publicate în revista Zin, Nr. 3/2018):
Marea rățoială, Alexandru Lamba
Un negustor cu apucături de contrabandist încheie o afacere suspect de avantajoasă cu niște șopârle care îl urmăresc apoi prin galaxie, odată ce realizează că plata s-a efectuat în condiții dezavantajoase.
Așa cum îi șade bine oricărei povestiri cu happy-end, eroul nostru ajunge pe o planetă bucolică, la o fermă unde gazda, mai mult decât generoasă, îi oferă adăpost și cam ce-i trebuie unui erou hărțuit și însingurat să i se facă brusc viața demnă de trăit. Intriga este rezolvată de niște rațe ale damnării, capabile să întipărească în memoria mea următorul cuvânt: anatidaefobia, însemnând o teamă maniacală de a fi urmărit și executat de o rață.
Mi se pare oportun registrul umoristic în care este scrisă povestirea, cred totuși că o ușoară ridicare a mizei ar fi fost binevenită.
Și a fost ieri, și a fost mâine, Lucian Vasile Szabo
Subiectul povestirii este reprezentat de interacțiunea unui cosmonaut cu fiica și soția sa, cu o zi înaintea încheierii unei misiuni pe orbita Terrei. Dialogurile sunt profunde, sensibile, naturale, capabile de a crea o tensiune greu de suportat pe parcursul narațiunii. Personajele sunt verosimile, descrise realist prin replici de genul:
-Tati?
-Da, buburuză.
-Când ajungi, mai trebuie să fiu cuminte?
Un accident neprevăzut periclitează succesul misiunii, însă cosmonautul protejează încărcătura misterioasă pe care o poartă într-o vestă specială, cu prețul integrității corporale. Este descoperit la câteva zile după prăbușirea într-o zonă tropicală slab populată și transportat pentru îngrijiri medicale, în stare catatonică. În acest moment al narațiunii Lucian Vasile Szabo ne pregătește cu dibăcie pentru punctul culminant; finalul, deși nu neapărat pe placul meu, este unul neașteptat și nu pot decât să vă invit să-l descoperiți.
Umbre, Teodora Matei
Povestirea se derulează pe două planuri, unul format dintr-o familie ai cărei membrii au anumite carențe în ceea ce privește simțurile (unul nu vede, unul nu simte, unul nu poate vorbi). Privarea de anumite posibilități de exprimare, aflate la îndemâna celorlalți, le facilitează totuși accesul spre comunicarea telepatică.
Al doilea plan este reprezentat de prezențe misterioase extra-terrane, extrasenzoriale, care amenință să perturbe ordinea lucrurilor. Povestirea mi s-a părut destul de criptică, simțind nevoia unei legături mai strânse între cele două blocuri care definesc structura cadrului narativ.
Hardraad, Rodica Bretin
O navă-amiral terrană se angajează într-o luptă disperată de apărare a oamenilor, în contextul unei invazii imposibil de evitat. Imaginea de început este creionată cu dibăcie, pregătind cadrul conflictului: Străbătut la răstimpuri de fulgerări verzi care sondau spațiul în căutarea flotei Iluriene, întunericul nopții cosmice căpăta o tentă lividă; aura transparentă, a cărei strălucire pălea treptat, se concentra asupra unui singur punct, amenințător prin imobilitatea lui aparentă. (pag. 83)
Deși restrâns ca întindere epică, textul are suficiente elemente de suspans, chiar dacă ne sunt oferite într-o manieră densă. Se succed manevre interstelare, urmăriri prin aglomerări de radiații, răsturnări de situații, apariții și dispariții ale personajelor importante în arhitectura sistemului defensiv terran. Cred, totuși, că o detaliere suplimentară și o extindere în plan epic a confruntărilor ar fi crescut forța narativă a povestirii.
Un loc ideal pentru a nu fi, Daniel Timariu
Precum în alte povestiri ale sale, din care cea mai recentă care îmi vine în minte este Coloniștii, pubicată anul acesta la Editura Tritonic, în cadrul antologiei 3.5, autorul este preocupat de cartografierea fină, înțesată de nuanțe, a graniței dintre uman, supra-uman și post-uman.
În povestirea de față, oamenii sunt amenințați cu extincția, agenții apocalipsei galactice fiind, în acest caz, Mașinile, al căror soft-ware a scăpat de sub controlul creatorilor umani, evoluând către niște unelte reci ale unui plan de eradicare a tot ceea ce este viu, organic.
Background-ul de programator al autorului se simte pe tot parcursul textului, acesta imaginând o simbioză interesantă între factorul uman, biologic, pe de o parte, și structurile algoritmice specifice inteligenței artificiale, pe de altă parte. Asocierea organic-exoschelet-algoritmi este descrisă în culori sumbre, tonul general al povestirii fiind unul grav, cenușiu, sepulcral. Vă invit așadar să descoperiți în ce măsură acest demers complex, însă nu mai puțin riscant, îi reușește autorului.