Reîntoarcerea pelerinului ne-a electrizat însă şi am lăsat baltă micile noastre probleme provinciale. Ne-am hotărât să-l întâmpinăm aşa cum se cuvine, ca pe un rege din Borneu, din Alexandria, Bran, Sulina, Athena, Moscova, Torino, Islamabad, Thule, Sofia, Casablanca, Detroit, Lyon, Marsilia Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro şi Watanga.

Vivaldi, tambur-majorul fanfarei municipale, ne-a promis, pe cuvânt de onoare, că ne va sta la dispoziţie. Zibin, comerciantul, ne-a vândut un sfert de tonă de artificii. Pierre, bucătarul clubului nostru, a pregătit un ospăţ regesc, demn de curtea regală de la Viena. Ne-am certat la cuţite cu el. Nu ne-a lăsat cu nici un chip să pătrundem în bucătărie să-i aflăm secretele. A pus un ucenic plin de coşuri să păzească uşa înarmat cu un linguroi de aluminiu, ucenicul tot vorbea la telefonul mobil cu o gagică din Alexandria, Bran, Sulina, Athena, Islamabad, Thule, Sofia, Casablanca, Detroit, Lyon, Copenhaga, Marsilia, Moscova, New York, Oran, Torino, Viena, Oslo, Cairo, Beirut, Kabul, Bagdad, Istanbul, Roma, Paris sau din Marsila Mole. La rugăminţile noastre, poetesa Bella a scris un emoţionant discurs de bun venit. Grupa de pompieri voluntari din orăşel şi-a împodobit maşinile cu ghirlande de trandafiri, cu mici vârtejuri electromagnetice, cu baloane viu colorate în trandafiriu. Tulumbele au fost și ele vopsite în toate culorile curcubeului și ele, tulumbele, obraznicele, scoteau limba la toți trecătorii. Angelica-de-metal, proprietăreasa patului de argint, a angajat fete noi, şcolite la Paris, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej şi Magribar.

Iustinian, profesorul de muzică, i-a dedicat pelerinului o simfonie la care lucra de ani de zile simfonia norilor. Domnişoara Maratomilda i-a brodat o pernă. Klaps, antrenorul de la bazinul municipal de înot, a inventat un nou stil pe care l-a numit obenom swim. Ofelia, sora şefă de la sanatoriul carol al II-lea, a compus o scenetă despre viaţa pelerinului pe care urmau s-o joace chiar pacienții.

În tot acest timp, Primarul Barzulis se dădea de ceasul morţii. Nu ne înghiţisem niciodată. În campania electorală îl criticasem în Tribuna poporului cu multă asprime. Acum părea să cocheteze cu ecologiştii, da, cu ecologiștii, şi întreţinea relaţii strânse cu avocatul Luigi. Acesta ar fi dat şi luna de pe cer numai să vadă închis clubul nostru. Cu un an în urmă, când încă se mai număra printre membrii noştri, ne-a făcut de ruşine la concursul de vară al mâncăciosilor. E de-a dreptul curios cum de nu ne-am dat seama de la bun început că-i un trişor şi un pezevenghi. În timpul întrecerii, avocatul Luigi a băgat în sân un ditamai claponul, jur că nu mint. Spera astfel să obţină un punctaj maxim care să-i netezească drumul către fotoliul de preşedinte al clubului. Dar noi am fi vrut o bătălie de idei!

Organizaţiile antirăzboinice vor înflori fiind şi ele supuse profitului. Serviciile secrete vor aştepta desecretizarea iminentă prin acte economice iar trocul virtual se va înscăuna ca şi rege. Trocul va fi Împăratul Lumii şi Anticristul în acelaşi timp, a zis Alonso, omul-liliac, de exemplu, într-un elan filozofic.

Distrugerea familiei prin monosexualism şi spectacol decadent al vulvei larg mediatizate nu face decât să distrugă bugetul cuplului tradiţional spre afluirea noii economii, a spus Angelica-de-metal, proprietăreasa de la Patul de argint, cucerindu-ne inima.

Statele vor fi pulverizate de individualism şi comportament antimonopolist in timp ce marile corporaţii se vor înghiţi până când vor ajunge la gradul zero al entropiei în timp ce puţinătatea resurselor vor produce noi războaie. Dar nu războaiele în sine sunt subtilul înţeles al economiei viitoare ci stările războinice, a zis marchiza Van Dyck.

Minorităţile, prea slabe din punct de vedere economic pentru a duce războaie de durată dar pline de vioiciune în plan spiritual şi solidar, vor fi o piaţă sigură pentru artefactul de război şi vor induce, în zonele limitrofe, economii de război. India militarizată va duce la declinul economic al Chinei în timp ce Rusia va încerca să-şi controleze periferiile prin act comercial de război nu prin războiul însuşi, și-a dat cu părerea Elefteria, nebunatica, modista la Mantao & comp., oau, ce idee nebună.

Trocul virtual va fi împărat şi anticrist într-o lume în care subtilul război meteorologic ar putea avea sorţi de izbândă în timp ce teoria etatistă sau liberalismul economic vor rămâne fără suport. Statul va sfârşi în desuetudine, structurile sale de putere fiind virusate şi necrozate de grupuri rivale, de şantaj şi corupţie iar liberalismul economic va fi ucis de economia morţii, de un spirit religios haotic care va reclama nu libertatea economică ci libertatea estincţiei economice,  ne-a anunțat Ofelia, sora şefă de la sanatoriul Carol al II-lea.

Lipsirea de sens şi mişcarea imaginară a pieţelor de desfacere vor afecta orice prognoză economică, instrumentarea haosului fiind necesară pentru a se găsi o nouă ordine economică. Mişcările antiglobaliste nu sunt decât o reflecţie a actului autoritar global, un adjuvant care produce fapte economice profitabile de la suplimentarea fondurilor pentru industria de apărare până la actele de corupţie în consiliile municipale ale oraşelor care au fost rase de bătăliile globalităţii, ne-a avertizat cu aplomb Klaps, antrenorul de la bazinul municipal de înot, umfându-și mușchii.

            Forţele economice vor sfârşi şi ele în plictis sau în mirajul jocului virtual, cyber-muncitorii fiind doar o iluzie optică. Acţionariatele vor pierde din ce în ce mai mult din putere, hazardul virtual substituindu-se aşa-zisei hotărâri sau adunări a acţionarilor. Pieţele cu geometrie variabilă sunt domeniile viitorului aşa cum câmpurile petroliere vor intra sub influenţa Chinei sau Rusiei sau Orientului sau Statelor Unite sau a unor confederaţii şi înţelegeri internaţionale, a zis Brambulo, bancherul, sfătuindu-ne să avem mare grijă de investițiile noastre în  dolari, în euro, în aur și în terenuri.

Economia cu geometrie variabilă va fi cheia de boltă aşa cum trocul electronic va deveni fundamentala într-o lume care, dacă nu-şi va atribui o misiune atotcuprinzătoare, chiar iluzorie, va sucomba în zeci şi sute de stări războinice cu profit substanţial pe termen scurt. Economiile războinice vor sfâşia statele, armatele, astăzi deconstruite, revenind în forţă la putere. Complexităţile, guvernate de minţi strălucitoare sau năucite și năucitoare, vor folosi elanul războinic minoritar în dauna metropolei care, din punct de vedere economic, va fi susţinută de periferii, a zis prudentul Tantore, filozoful contradictoriului.

Războiul economic se va duce între periferii fie că vor fi ele asiatice, europene sau mexicane sau braziliene. Metropola se va sfârşi în confruntări ideologice în timp ce trocul virtual o va distruge corupându-i armata de funcţionari şi virtualizând utopiile economice care au guvernat lumea în dauna ei, prin lagăr şi apocalipsă, prin propagandă şi lipsire de artefact sau prin preaplinul artefactului ca sens ultim al existenţei. Masele largi vor fi seduse şi se vor arunca orbeşte în vâltoarea consumului deconstruind artefactul şi lipsindu-l astfel de sens, a fost de părere domnul Lubomir, directorul băncii comerciale.

Acum, aflând de pregătirile noastre, avocatul ne-a şicanat în toate felurile. A încercat să ne fure artificiile. A spart cauciucurile maşinii de stins incendii. A trimis nişte scrisori obscene poetesei Bella încercând să imite semnătura doctorului Bartolomeu. L-a căutat la telefon pe Obeno Obal vrând să-l determine să-şi amâne apropiata vizită.

Pelerinul trecea prin orăşelul nostru aproape în fiecare an. Hălăduia pe întregul mapamond. Avea relaţii misterioase cu diverşi conducători spirituali, cu politicienii momentului, cu răzvrătiţii sfârşitului de secol. Unii îl bănuiau că practică magia neagră. Alţii, dimpotrivă, susţineau că Obeno Obal s-ar ocupa de magia albă.

Existau şi opinii potrivit cărora pelerinul şi-ar fi vândut sufletul Diavolului şi că acum făcea pe cărăuşul între Iad şi Pământ. Oricum ar fi fost, Obeno Obal avea asupra noastră o influenţă covârşitoare. Ne îndeplinea dorinţele cele mai năstruşnice. Ne povestea lucruri nemaiauzite. Ne desluşea secretele mai-marilor zilei. Prin el vedeam lumea cu alţi ochi.

Cum pregătirile pentru întâmpinarea lui necesitau sume importante de bani, domnul Lubomir, directorul Băncii Comerciale, ne-a oferit un împrumut nesperat, o sumă colosală, vai ce sumă colosală. Avea el un interes. Ar fi vrut ca Obeno Obal să-l ajute să obţină o linie de credit de la un consorţiu bancar britanic despre care citise într-o gazetă. Intenţia lui a fost criticată adeseori de partida socialistă care nu vedea cu ochi buni această întreprindere.

Bineînţeles că am turnat şi noi gaz peste foc. în sfârşit, sosirea pelerinului a fost precedată de o mulţime de zvonuri care ne-au pus pe jăratic.

Se povestea că mii de gândaci giganţi invadaseră plajele braziliene şi că înfulecaseră peste o mie de turişti americani. Că o sută de femei au manifestat în pielea goală în Piaţa Universităţii în semn de protest faţă de intenţia guvernului de a interzice avortul. Că un cefalopod fugit din laboratoarele armatei teroriza Londra. Că beduinii devastaseră coastele Africii de Nord şi că se pregăteau pentru un război nimicitor în Europa. Că la Moscova se născuse un copil cu trei capete care vorbeau câte zece limbi fiecare şi care afirmau că ar fi ba Napoleon, ba Einstein, ba Enrico Fermi. Că în apropiere de Paris un tren se ciocnise de copia lui identică din cauza unor deviaţii ale câmpului gravitaţional. Că savanţii americani descoperiseră că ceea ce noi consideram a fi superba şi mizerabila realitate nu era altceva decât realitate virtuală şi că întreg Universul părea să fie un computer gigantic. Că, în mod firesc, inteligenţa artificială urmează celei umane şi că în următoarea sută de ani o să ne rupem gâtul. Că revoluţiile fuseseră puse la cale de conspiratori planetari care vesteau naşterea unei alte rase de oameni, fără de stomac. Că apa ar fi fost o fiinţă cosmică şi că în curând avea să ne înghită o dată şi pentru totdeauna. Că la cele mai înalte nivele se purtau la nebunie petrecerile în pielea goală şi că, în curând, aveam să primim de la biroul evidenţei populaţiei numere de ordine care aveau să înlocuiască numele şi prenumele din buletin.

Nu cumva totul era o burlescă vălurită și văluritoare!? Sau poate o pompadură! Sau poate o saturnalie! Sau poate un bal mascat, ceva! Sau o geostrategică perversă potrivit căreia nordicele voiau să schimbe locaţia geografică cu orientalele în dauna occidentalelor şi spre invidia sudicelor, spre batjocura falșilor înțelepți din Marsila Mole! Sau poate era o sindrofie cu lume bună! Sau poate era doar scenetă lacrimogenă jucată de-adevăratelea drept la casa de nebuni! Ha, ha, ha și încă, ha, ha, ha! O grămadă de baliverne! La gară s-a adunat întreg orăşelul în ziua cu pricina. Se înghesuiau cu toţii pe peron să-l întâmpine pe Obeno Obal.

Comisarul Terente venise însoţit de o întreagă suită polițienească, roșie toată în obrăjori și foarte, foarte importantă. Comisarul Terente? Păi nu era cumva de fapt comisarul Mallory? Ei, în sfârșit! Era şi farmacistul Corleone, îmbrăcat într-un costum cadrilat, proaspăt scos de la naftalină. Era şi regizorul Borisov, bărbos, neîngrijit, fumând pipă şi scuipând la tot pasul o flegmă gălbuie. Avocatul Luigi se iţise şi el. Purta pantofi de lac şi ţinea sub braţ o servietă burduşită cu documente. Îl seconda antrenorul Klaps de la bazinul municipal de înot. Klaps era îmbrăcat cu un trening nou-nouţ. Era tuns zero. De gât îi spânzurau un fluier de argint şi un cronometru digital.

Mai erau şi alţii, zău că erau. Adamville în păr. Burtoşi, uscăţivi, gargaragii, pierde-vară, boccii, sarcastici, gargaragii. Golănime provincială. Protipendadă plină de aere şi de probleme insolubile, întreg peronul gemea de lume.

Oamenii se îmbrânceau. Se călcau pe picioare, uite-așa se călcau. Strigau ca nişte împieliţaţi. Cine să mai tacă? Şi cum să obligi atâta amar de lume să se aşeze în rând, frumos, ca la paradă? Cum să-i îngheţi? Cum să-i disciplinezi? Să nu mai mişte în front. Să nu se mai zgaibere. Să nu mai spurce aerul cu vânturile lor puturoase, ce golani. Să nu mai vocifereze, dragii de ei. Doar să-i hipnotizezi! Să-i pui în lanţuri. Să-i rânduieşti ca pe nişte sardele într-o conservă, să-i îndeși, să-i îngrămădești.

Să-i pocneşti în moalele capului, praf să-i faci. Să-i ameţeşti cu formol. Altfel cum? Se îmbrânceau de nebuni, strigau unii la alții. Voiau să ajungă primii la vagonul în care se afla Obeno Obal. Să-i strângă mâna. Să-l pupe pe obraji. Să-i dăruiască o chestie, acolo, un mărunțiș. Să-i smulgă vreo promisiune. Da, da, erau gata să urce în vagon din mers. Să sară pe fereastră! Să năvălească peste pelerin în compartiment. Să-l sufoce. Să-i mărturisească dragoste eternă. Prostii, ce să mai vorbim?

Şi uite-l pe Obeno Obal! Dar nu era Balthazar? Și nu mai trăisem oare acele momente, oare? Ce se întâmplă de fapt în microcosmos? Ce fac oare cu noi câmpurile magnetice? Obeno Obal trebuia să fie chiar Balthazar în carne și oase! Cel care reuşise să comunice cu morţii! Ne aducea, de bună seamă, mesaje importante din lumea de dincolo.

Ha, ha, ha! Nici nu ne-a băgat în seamă. Vivaldi, tambur-majorul, a rămas cu bastonul lui de argint spânzurat în aer. Poetesa Bella a scăpat foile pe care-şi scrisese discursul ei fulminant. Comisarul Terente a fost luat de puhoiul de lume, doamne ce puhoi era!

Obeno Obal a trecut valvârtej. Se tot juca cu un joc electronic de buzunar. Râdea şi fluiera, nu-i păsa de noi în nici un fel! A căzut într-o gură de canal, fix la metrou. Chiar în faţa gării. Şi-a frânt gâtul. A murit pe loc. Ne-am împrăştiat speriaţi, care încotro. Fongarelli, măturătorul, s-a învrednicit să scoată cadavrul la lumină. A rămas singur, singurel cu mortul până spre seară. Când a venit în fugă doctorul Bartolomeu. Țin mite bine, doctorul Bartolomeu a venit în fugă și a zis că suntem în pericol pentru că nu știu ce vârtej electromagnetic o să ne schimbe tuturor avatarul și o să ne trezim așa dintr-odată sub alte înfățișări, ce mai comedie! Și într-o cu totul altă istorie temporală!

Chiar așa a fost, pot să jur. Hopa, hop cu toții. Chiar în inima circului acvatic din Marsila Mole, pot să jur, nu vă mint, zău că nu vă mint!

Pisica de mare din inima sudicelor începu să-i pocnească pe toţi cu poşeta după scăfârlie şi să-i împungă cu umbreluța-i rozalie, cam ferfeniţă, ferfeniță ce-i drept, mare comedie, domnule dragă!

– Măgarilor! Ageamiilor! Malagambiştilor! Vă legaţi de unul de-ai noştri tocmai acum când demonul apelor sau ce-o fi arătarea aia vrea să ne facă felul?! Lasă că v-am însemnat eu pe vreo câţiva! Habar n-aveţi că domnul scriitor aici de faţă a fost primul care a avut curajul să zică, nu-i aşa, că totul e o ficţiune exemplară!

– Nu vorbi, dragă! strigă contele bureţilor de mare frecându-şi un cucui răsărit în creştetul însângerat, pe deplin digitalizat.

– Să vă spun eu, porcovanilor! Poetul mării din inima sudicelor a spus că iar au început să fabuleze guvernantele oceaniceeeee! Că în fiecare zi ne afundăm fără doar şi poate în imaginarul colectiv! Că imaginarul ăsta e alimentat de maeştrii ficţiunii generalizate şi generalizante! Și că Balthazar sau, în fine, Obeno Obal, știa el ce știa când prin lume umbla!

– Care-or fi ăia, maeştrii ficţiunii generalizate şi generalizante? întrebă plin de curiozitate guvernatorul aricilor de mare.

–  Păi cine să fie?! Activiştii năimiţi ai tuturor ismelor care controlează inteligența lumilor acvatice şi care umblă şi cu lumânarea după copii supradotaţi! Şi care smulg matricea informațională tuturor celor care nu sunt pe linieeeeeee!

–  Şi ce-i rău în asta?!

–  Activiştii ăştia ai tuturor ismelor le pregătesc tuturor un viitor sumbru! Îi vor înrobi, în sclavie frate! Or să-i pună să lucreze în contul unor forţe oculte!

–  Ne pui pe jeratic!

–  Staţi că nu-i totul! Printre maeştrii ficţiunii generalizate şi generalizante se numără mai-marii televiziunii, presei şi radioului, internetului şi ai tuturor digitalelooooor!

–  Ăia pe care-i vedem toată ziua leorpăind pe micul ecran!? întrebă dragonul marilor liliachii tremurând tot de furie. Și pe facebook și pe youtube?!

–  Nicidecum! Sunt unii pe care nu-i vede nimeni, stau ascunși! Şi-apoi vin la rând cei care trag sforile politicii şi unii de prin serviciile secrete.

–  Auzi, drăguţă! răcni comis-voiajorul caşaloţilor strivindu-şi sub pleoapă un vierme marin trandafiriu. Am mai auzit noi chestii dintr-astea! Nu-i nimic nou. Hai, nu te mai prosti, dar nu te mai prosti! Zi mai degrabă că ţi-a căzut cu tronc scriitorasul şi că ai vrea să te drăgălești cu el şi să-ţi schimbi credinţa acvatică! Ha, ha, ha! Ai de gând să te lepezi de sentimentul tău religios primaaaar!?

Dar oare schimbarea sentimentului religios atât prin schimbarea obiectului cât şi prin reciclarea subiectului nu dă îndreptări asupra tendinţelor?

Cardinalii trandafirii ai occidentalelor, călugării orientalelor şi molahul orientalelor îndepărtate şi multe alte feţe bisericeşti s-au întâlnit în acele zile departe de ochii lumii încercând să găsească o limbă comună într-o lume acvatică a diversităţii şi a nebuniei oceanice. Aşa cum aflu eu o mulţime de informaţii despre Quambo Bamquabo şi despre Sansafras Fasfasofas. Fără prea mult efort probabil că-i conţine memoria mea.

Ceea ce nu ştiu încă e dacă Quambo Bamquabo şi Sansafras Fasfasofas au o viaţă a lor, particulară, înlăuntrul memoriei mele sau dacă nu cumva sunt două mulţimi de puncte imobile. Iată o problemă complicată!

Spiritul s-ar putea afla în afara mulţimii de puncte care îl compune fiindu-i punct referenţial sau observator?! În asta ar putea consta virtualitatea universului acvatic? Poate ca el, universul plin de universuri, e format din două felii complementare, virtualul şi realul.

Unui punct real îi răspunde unul virtual. Unei mulţimi de puncte reale îi răspunde o mulţime de puncte virtuale. Dar cine a născut pe cine?! Quambo Bamquabo şi Sansafras Fasfasofas au câte un corespondent în viaţa reală sau sunt pur şi simplu construcţii ale propriei mele memorii? Ceea ce li se întâmpla acum sau s-a şi întâmplat sau se va întâmpla?!

Înclin să cred că trecutul se înfăşoară în virtual în timp ce viitorul se desfăşoară din el, uite-așa se desfășoară, să mori de inimă, nu altceva.

Pare că doar prezentul e real. Dacă aşa ar sta lucrurile atunci înseamnă că eu sunt real numai în acest moment. Dar cum pot fi sigur de acest moment?! Poate că cineva ar trebuit să-mi dea un semnal care să-mi certifice realitatea acestui moment. Dar dacă l-aş primi cum aş putea fi sigur că l-am primit tocmai eu? Şi, mai mult, cum aş putea fi sigur că mi-ar fi adresat tocmai mie, ziceți și voi ce mai dilemă!

–  Unitatea diversităţii şi descoperirea limbilor sunt însă iluzorii, unitatea nefiind căci autoritatea se deconstruiește construindu-se, aflându-se în plin proces de eroziune a relaţiilor care, numai ele, definesc aparentă. Aceasta fiind dinamica haosului, credem noi, moreaugarinii secretului. Căci eroul, fermentul navigaţiei, catalizatorul istoriei, fie erou exemplar prin comportament exemplar, fie erou al actelor sociale şi al prospectării navigaţiei prin legătura şi atitudine, prin concept şi tendinţa, se prăbuşeşte în el însuşi, spuse sfioasă o anemonă să pară și ea mai interesantă.

Nu reţeaua îl egalizează cu el însuşi ci multiplicarea celuilalt. Celălalt nu mai admite eroul ca funcţie socială negându-i funcţia. Societăţile oceanice din lumile acvatice nu mai pot fi categorisite şi inventariate, numite şi definite. Instrucţiunile registrului de navigaţie sunt pe deplin secretizate. Cuvintele grele, simple înjghebări de sens primitiv, sunt bune pentru tulburarea celor dedaţi la acte de suprafaţă, în fond şi ei fiinţe care străjuiesc argumentul cu multă grijă. Când spui fiinţă vălurită desfăşori un înţeles nu pe potriva referentului ci pe potriva simultaneităţii descoperind în cele din urmă că apropiatul se poate întrupa atunci când vorbim despre fiinţe aşa cum a alege douăzeci de inspiraţi pentru a reconstrui o lume e doar alegerea unuia nefiind iniţiere de taină. Tocmai din această pricină, postmodernismul sau gomanaonismul nu sunt nici pe departe arta de a citi în cheie proprie ficţiunea generalizată şi generalizantă ci este un exerciţiu de instantaneu acvatic care ar vrea să-şi revendice argumentul fiinţei. Argumentul fiinţei folosit nu doar pentru a denumi lucrul cel nou dar şi pentru a-l întemeia spune că fiinţa este haosul oceanic mare nefiind însă ea însăşi centrul. Nici nu vrea fiindul să fie centru de vreme ce obtuzitatea euclidiană nu este măsura lui.

Valurile nu sunt aşa cum nu sunt nici limitele navigaţiei ea nemaifiind ştiinţa ce poartă structura aparţinătoare magicului, spuse un batracian de sticlă băgându-se şi el ceva mai în față să-l vadă lumea ce deştept mai era şi el.

–  Noile comportamente, noile manifestări ale spiritului religios, actele habitatului şi ploile acide construiesc chipul celuilalt, se prosti un vierme marin.

Navigatorul nu va mai fi în opoziţie. El nu va mai fi martorul. Rămânând martor el se va sfârşi. Dăruindu-se acţiunii, el va fi eroul. Eroul şi celălalt, iată norma admisă.

Călătoria viitorului, în submarinul galben, nu este a obiectelor moarte sau simplă citire a scării valorice şi a hărţilor maritime, valoarea nemaifiind un construct static, amorf.

Valoarea nu este un asumat şi nici un dăruit aşa cum călătoria nu este periferic, ea fiind corpul împotriva corporalităţii ca şi stigmat social. Mesajul acvatic este aici şi acum.

Oare nu o fi cumva şi asta o gogoriţă a filozofilor desueţi din Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali şi luminosul Gontaro?

Haosul oceanic este mesajul iar nu componentele lui, nu statisticile, nu anchetele, nu sondajele şi nu actul politic. Instantaneul acvatic este cheia de boltă a noilor navigatori care nu vor fi ai proximităţii, ai alăturării sau ai limitei autorităţii ci vor fi, deconstruindu-se autoritatea, chiar acestea. Navigatorul va fi un celălalt construindu-se pe sine şi subminând autoritatea, evenimentul, aici şi acum, fiind al întregului și numai al întregului.

–  Matricele societăţilor vor fi ale navigaţiei şi ale sfârşirii limitei, complexitatea fiind mai mult decât structura complexă sau dinamică a obiectului social, obiectul social nemaifiind. Marea construcţie, prin deconstrucţia autorităţii, nu înseamnă disoluţia acvatică ci e calea către instantaneu acvatic şi lipsire de opoziţie, matricele societăţilor construindu-se odată cu analiza navigatorului, iluzorie fiind graniţa dintre observaţie şi construcţie şi interpretare, se prosti o stea de mare vorbind cu vocile noastre deodată, zise Vaceslaw Walkauskaas ieşit ca prin minune dintr-un vârtej electromagnetic care se rotea chiar pe deasupra circului acvatic.

Moartea autorităţii nu este nimic altceva decât moartea discursului autoritar şi conservator şi moartea pasivităţii. Ţâşnit de sub conul de lumină al academicului subordonat ministerialului prin fonduri şi simpozion şi medalii ale conjuncturii şi funestului carnaval al autorităţii închistate, actul navigatorului va fi al războinicului acvatic demiurg care distruge pentru a construi. Când spun aceasta îmi aduc bine aminte că, într-o bună zi, urcând prin ceţuri dinspre Adamville, Argomanian din Bankusai zări venind pe luciul apei o corabie pântecoasă. Făcu semne cu bereta, săracul. Brollo, gabierul, îl zări şi-l împuşcă drept în inimă, exact în inimă.

Azario Makeba din Galeea păţi acelaşi lucru, la fel şi gheridonul din Togai și egulabul de Tortuga. Căpitanul Frankustan îşi laudă gabierul guvernatorului din Nulome dând semn despre iminenta moarte a autorităţii. Guvernatorul păru doritor să-l cunoască pe Brollo şi chiar pregăti un ospăţ în cinstea vajnicului gabier. Alseda Mantali, sosită din Tauwa Cetao îşi încolăci cele şapte țâțe în jurul guvernatorului şi-l ceru pe Brollo numai pentru ea. Gărzile imperiale au năvălit însă în Nulome şi i-au trecut pe toţi prin foc şi sabie. Corabia zace acum în golful Bengali. Erzamo Marachet s-a jurat ieri dimineaţa că l-a zărit pe Pitoşkin pe puntea corabiei dar nu e nimic sigur. Şi Ramika Lambanga s-a lăudat că a văzut şi el pe cineva, persoană importantă. Despre Balthazar ar putea fi vorba, poți să știi?!

Clonele lui Gian Bazem s-au certat din pricina asta vreo trei zile. Zece dintre ele afirmau că l-au văzut pe nebunul de Pitoşkin, celelalte cincizeci s-au lăudat că l-au zărit pe Weng Shu, şeful serviciilor secrete din Kumpala. Poate îl văzuseră pe Bibescu îngropând comoara cea vestită și atât de râvnită!

Ne-am dus şi noi, moreaugarinii, într-o dimineaţă să căscăm gura la epavă ca nişte aiuriţi care eram. Câțiva crabi gabrioles râcâiau coca iar nişte albatroşi imperiali ne-au înjurat cu vârf şi îndesat crezând că vrem să le furăm peştele de lumină veche ascuns în cală de nişte piraţi veniți de dincolo de orizontul vizibil. Pe plajă se tot rostogolea un butoiaş cu rom.

Wangala a zis să tragem o duşcă, două să ne mai dezmorţim oasele. Am cântat cântecele porcoase pâna noapte târziu. În zori, a ieşit din cambuză matricea remanentă a ticălosului de gabier şi ne-a plumbuit fugărindu-ne pe plajă. Cum altfel când era cât pe-aci să zadarnicim întâlnirea unor barosani de la Vest şi de la Est care se pregăteau să mute lumile acvatice de pe orbită!?

Acvatică oficială va sucomba prin astfel de încercări. Punând în lumină matricele acvatice şi structurile dinamice ale lumilor acvatice, navigatorul va fi în noul său drept natural să recompună partitura acvatică nu pe potriva mesajului său împotriva lui, nu pe potriva instrumentarului şi dicţionarului. El va fi acela care va schimba aici şi acum instrucţiunile acvatice reunind sentimentul religios cu opinia publică. Şi va construi astfel noul mesaj, noua structură care vor fi supuse derizoriului şi sfârşirii într-o lume a vecinătăţilor şi nu a limitelor iluzorii şi apocaliptice. Registrul de navigaţie conţine actele navigaţiei şi le instrumentează cu perversitate lucrând asupra moreaugarinilor secretului. Noi, moreaugarinii secretului din Adamville lucrăm asupra verdictului învăluind şi aruncând vălul şi năvodul asupra lumii.

Formele cuprinse în atotcuprinzător sunt prinse în conflicte navale imaginare pe care le comentează adeseori cu însufleţire. Ele nu se afla în căutarea adevărului ci doresc să explice fiinţarea prin propoziţii simple constrângând conceptul şi arestând miturile şi istorisirile în structuri precare punând sub semnul întrebării acvatică oficială din toate timpurile temporalităţii acvatice. Acvatica oficială polemizează cu detractorii guvernării punând la cale spectacole acvatice de stradă ieftine.

Din pricina asta, într-o zi de septembrie, când ceaţa s-a ridicat dintre case, ne-am trezit în fata primăriei cu un elefant roz.      Bagdosabor de la Arsenal a leşinat de emoţie. În cădere, frumoasa lui pipa s-a zdrobit de caldarâm. Lubomir, directorul băncii comerciale, a izbucnit în plâns din pricina asta, foarte tare. Umerii îi tresăltau. Peruca i se strâmbase. Reverul hainei sale cadrilate s-a pleoștit de atâtea lacrimi. Bobolina a încercat să-l liniştească. Dar Lubomir a continuat să plângă în hohote după pipa pe care o râvnise atâta vreme şi pe care Bagdosabor refuzase să i-o vândă.

Pitoşkin s-a repezit şi el să-l împace pe bietul director asigurându-l că la întoarcerea sa din Kumbra Kumbrali îi va aduce un set de pipe agasiniene. Lui Pitoşkin i se zbătea o pleoapă şi avea un oarecare vertij din cauza fenomenului. El s-a întors către Bhartola Bharola, asistenta medicală de la spitalul municipal şi i-a cerut un calmant. Bhartola Bharola căsca gura la uriaşul elefant roz şi nici nu-i pasa de ce se petrece în jur. În viaţa ei nu văzuse o grădină zoologică şi nici măcar un spectacol de circ. Avea o bonetă alba bine scrobita pe cap şi purta un halat scurt care-i lăsa picioarele în văzul lumii în toată splendoarea lor. Ţin minte că Bagdosabor se bătuse pe viaţă şi pe moarte cu spiţerul Fabian din cauza ei, mama lor de bătăuși, ce s-au mai bătut. Amândoi o iubiseră nebuneşte în urmă cu câţiva ani. În cele din urmă, comisarul Agamemnon, pardon, comisarul Terente, s-a văzut nevoit să-i aresteze pe amândoi şi să-i pună la popreală timp de o săptămână pentru tulburarea ordinii publice. Bagdosabor a încercat să evadeze într-o noapte fără lună. Unii spun că Bobolina i-ar fi strecurat o pilă la vorbitor şi că ar fi tocmit un taximetrist să-l aştepte pe Bagdosabor în spatele închisorii. Primarul Bonifaciu, pardon, primarul Barzulis, a muşamalizat întreaga situaţie încercând astfel să mai câştige un pic de capital electoral că doar se apropie alegerile.

Bhartola Bharola a refuzat însă mâna întinsă de primar şi nici n-a vrut să audă de o împăcare. Ea s-a considerat ofensată multă vreme şi nici nu s-a mai salutat cu cei doi bătăuşi.

Bobolina i-a spus de la obraz că nu se cade aşa ceva şi ca, dimpotrivă, ar fi trebuit să fie mândră că doi bărbaţi bine s-au luptat s-o cucerească.

Între noi fie vorba, Bagdosabor era un pirpiriu. N-ar fi fost în stare să alerge o sută de metri fără să-şi dea duhul. Iar spiţerul Fabian, rotofei şi bucălat, abia reuşea să urce scările primăriei când avea de adus câte o reţetă vreunui consilier. Dacă nu mă înşel, Pitoşkin l-a luat cândva peste picior. A fost tevatură mare, s-a adunat lumea ca la circ. Spiţerul s-a plâns primarului şi a ameninţat că-l va da pe în judecată pe Pitoşkin pentru insultă. Asta ne-a însufleţit pe toţi.

De-abia aşteptam un eveniment care să ne pună pe jeratic şi să ne dea subiect de bârfă.

De ce să nu recunosc, am pus cu toţii paie pe foc. Bobolina însă a reuşit să-i împace pe cei doi. Ba chiar au fost la terasa la Egozaonasis şi au petrecut o seară întreagă. Au mâncat nisetru, pui de baltă, supă de broască ţestoasă, omletă din ouă de struţ şi câte şi mai câte.     Gurile rele au spus că ar fi băut peste douăzeci de sticle de şampanie franţuzească dar eu n-am crezut niciodată. Nici Lubomir n-ar fi fost în stare să bea atât cu toate că era câştigătorul tuturor concursurilor din timpul sărbătorii vinurilor. Să-l fi văzut numai cum golea cană după cană fără să dea ochii peste cap, fără să gâfâie, fără să cadă-n nas.

Primarul Bonifaciu, pardon, primarul Barzulis, i-a aninat de fiecare dată câte o medalie de aur de reverul hainei şi l-a pupat pe amândoi obrajii.

Ştiam cu toţii de ce o făcea cu atâta frenezie. Lubomir îi promisese că-i va transfera contul în Elveția. Asta ar fi fost o ilegalitate strigătoare la cer dar comisarul Agamemnon, pardon, comisarul Terente, nici nu s-ar fi sinchisit.             Bobolina l-a avertizat de vreo câteva ori, ba chiar a ameninţat că vă suna la centru sau că se va adresa unor foruri internaţionale.

Eu i-am spus Bobolinei să se liniştească pentru că avea să-şi atragă ura lui Bonifaciu şi avea să piardă garsoniera închiriată de la primărie. Bobolina era însă o mare luptătoare pentru adevăr, chiar era. O organizaţie neguvernamentala care-şi avea sediul la Wahstand îi trimisese o diplomă de merit iar o revistă din Qualimbo ii publicase fotografia pe prima pagină.

Sigur că ar fi trebuit să fim mândri ca Bobolina ne reprezentase peste hotare. Mulţi dintre noi însă nu vedeau cu ochi buni acţiunile ei şi o considerau o ușuratecă şi o înfumurată.

Probabil că la asta au contribuit şi toaletele ei extravagante şi limbajul ei cam fără perdea. Bobolina nu se sfia să înjure copios şi pot să spun că o făcea mai bine decât şoferii de pe camioanele de la fabrica de sticlă sau decât hamalii din port.

Andreas, directorul exploatările miniere subacvaticei de sticlă, a cerut-o în căsătorie de vreo câteva ori dar fără succes. Bobolina avea de gând să-şi închine viața salvării oamenilor şi luptei împotriva răului din toate lumile acvatice. Bătălia dintre bine şi rău era unul dintre subiectele ei preferate. Andreas, directorul exploatările miniere subacvaticei de sticlă, n-a reuşit însă niciodată să-i ţină piept. Lui îi plăceau mai mult pescuitul şi berea neagră.