Sistemul nostru solar are încă multe ciudățenii, chiar și pentru oamenii de știință. Deși conține planete stâncoase aproape de Soare și giganți gazoși mai departe, majoritatea stelelor din Calea Lactee adăpostesc ceva complet diferit. Sunt lumi de dimensiuni cuprinse între Pământ și Neptun și orbitează mai aproape de stelele lor decât Mercur de ale noastre. Aceste super-Pământuri și sub-Neptun sunt cele mai comune planete ale galaxiei, găsite în jurul aproape fiecărei stele asemănătoare Soarelui studiate vreodată. Asta se cunoștea până acum.
De curând, o echipă internațională de astronomi a descoperit ceea ce a numit „o verigă lipsă crucială”, un sistem planetar tânăr prins în actul de a deveni cea mai comună arhitectură a Galaxiei. Asemenea celebrei fosile „Lucy”, care a ajutat la crearea unei legături între maimuțe și oameni, acest sistem ne arată exact cum își construiește universul tipul de planetă preferat.
Se pare că, o stea tânără, de doar 20 de milioane de ani, un „copil” în comparație cu Soarele nostru care are 4,5 miliarde de ani, ar fi cheia acestei descoperiri noi.
Numele acestei planete este V1298 Tau și patru planete gigantice înconjoară această stea, fiecare cu dimensiunile cuprinse între Neptun și Jupiter, angajate în ceea ce cercetătorii descriu ca „o fază turbulentă de evoluție rapidă”. În următoarele câteva miliarde de ani, aceste lumi umflate se vor micșora dramatic, transformându-se în super-Pământuri compacte și sub-Neptun care populează Galaxia noastră.
Echipa internațională compusă din cercetători și oameni de știință a petrecut un deceniu măsurând momentul în care fiecare planetă a trecut prin fața stelei sale într-un eveniment cunoscut sub numele de tranzit, însă componenții echipei nu s-au uitat doar la tranzitele în sine, ci au cronometrat mici neregularități. Acțiunile gravitaționale ale planetelor una asupra celeilalte provoacă schimbări subtile în dansul lor orbital, accelerând sau încetinind cu doar câteva minute. Aceste Variații ale Momentului Tranzitului le-au permis cercetătorilor să cântărească planetele pentru prima dată, evitând metoda obișnuită care eșuează spectaculos în cazul stelelor tinere și temperamentale.
Rezultatele obținute aveau să-i surprindă chiar și pe cercetătorii acestei echipe. Contrar faptului că aveau o rază de 5 până la 10 ori mai mare decât cea a Pământului, planetele cântăreau doar de 5 până la 15 ori mai multă decât masa planetei noastre. Au o densitate extraordinar de mică, mai degrabă ca „vata de zahăr de dimensiunea unei planete” decât cu orice am recunoaște ca o planetă adevărată.
Această umflătură rezolvă o enigmă veche. Modelele standard de formare a planetelor prevăd că lumile nou formate ar trebui să fie mult mai compacte. Analiza dezvăluie că aceste planete au suferit o transformare dramatică la început, eliminând rapid o mare parte din atmosferele lor inițiale atunci când discul bogat în gaz din jurul stelei lor tinere a dispărut. Dar ele încă evoluează. De-a lungul a miliarde de ani, acestea vor continua să piardă atmosferă și să se contracte semnificativ.
„Practic, urmărim cea mai reușită arhitectură planetară a universului în curs de dezvoltare”, a transmis, potrivit Universe Today, John Livingston, autorul principal de la Centrul de Astrobiologie din Tokyo.
Această descoperire ar putea explica și de ce propriul nostru Sistem Solar nu are cele mai comune planete ale galaxiei, poate pur și simplu am evoluat diferit, urmând o cale cosmică mai puțin cercetată.