Este un moment în istoria muzicii când ea s-a oprit în loc pentru a privi în interiorul atomului, și acela a fost aparitia piesei „Trio for Strings” (1958) a lui La Monte Young, pot spune că piesa asta este Big Bang-ul minimalismului. Nu e doar o compoziție; este un act de rebeliune împotriva agitației istoriei muzicale de până atunci.
În 1958, lumea academică era încă sub vraja serialismului și a complexității extreme propuse de Schoenberg sau Boulez. La Monte Young, un tânăr influențat de liniștea deșertului și de zumzetul transformatoarelor electrice pe care le auzea în copilărie, a venit cu ceva șocant: o lucrare în care notele durează minute întregi.
Dacă muzica clasică tradițională se bazează pe devenire (cum se transformă o temă), „Trio for Strings” se bazează pe stare. Este începutul curentului Drone și prima piatră de temelie a ceea ce numim astăzi Minimalism, el îi spunea muzică statică.
De-a lungul anilor, piesa a fost interpretată de diverse ansambluri specializate în muzică nouă. O versiune de referință este cea a The Theatre of Eternal Music, unde Young a colaborat cu minți luminate precum Marian Zazeela, John Cale (înainte de Velvet Underground) sau Tony Conrad.
Este fascinant să vezi cum Young a trecut de la această structură relativ rigidă la experimente radicale precum „The Well-Tuned Piano” sau instalațiile sale „Dream House”. El a transformat compozitorul dintr-un arhitect de evenimente într-un creator de medii.
Fără „Trio for Strings”, peisajul muzical ar fi arătat complet diferit. Brian Eno: Conceptul de ambient vine direct din ideea lui Young că muzica poate fi un mediu în care locuiești. The Velvet Underground: John Cale a adus „drona” lui Young în rock-ul psihedelic, schimbând sunetul chitarei pentru totdeauna. Tony Conrad și Rhys Chatham: Întreaga scenă de avangardă din New York se trage din aceste acorduri nesfârșite. Philip Glass și Steve Reich: Deși au mers pe o direcție mai ritmică, punctul lor de plecare a fost libertatea de a repeta și de a prelungi sunetul, câștigată de Young.
Pauline Oliveros are câteva albume fenomenale de field recording în care muzica statică, minimalistă, este dusă spre teritorii unde nimeni nu credea că se poate ajunge!
„Trio for Strings” nu este un album pe care îl „asculți” în timp ce faci curat. Este un exercițiu de meditație radicală. Te forțează să confrunți timpul. Pentru un meloman, este testul suprem de răbdare și, în final, o recompensă imensă pentru auz.