Dimineața, în lacrimi șiroaie reușise cumva să stingă jăratecul aprins de durere la rememorarea drumului greu prin mlaștina amintirilor, mereu lipicioase și povară tot mai greu de dus de firele cărunte. Ce-aș putea să-mi reproșez și ce sfat mi-aș da, murmură stins în fața oglinzii nedrepte cu timpul scurs peste lucrarea Domnului cea perfectă din coastă de bărbat adormit în singurătatea grădinii veșnice. Din partea cealaltă chipul tânăr și frumusețea semeață scrutau un viitor incert, dar nu vedeau mai departe de un prezent obraznic, cu umflătura sânilor gata să spargă piepții rochiei, zâmbetul dulce datorat fermității cărnii tinere dornice de arsura flăcărilor din iubirea nerăbdătoare, un simplu zâmbet și talia unduitoare ce făcea umflătura bărbaților să crească asemeni lui Făt-Frumos într-o clipă câți alții în zece ani. Ce risipă, suspină bătrâna, și nimeni în afară de ele nu înțelegea dacă era vorba de daruri sau dragostea oferită păunilor, cea aducătoare de pofta arzătoare a vieții din plin și indiferența boilor ce-și rumegau tainul vieții mereu în jug peste talazuri uriașe de muncă până cădeau răpuși de trudă în genunchi. Nu te risipi, țipase bătrâna la vederea surâsului hlizit al tinerei din oglindă, puteau fi bunică și nepoată, dar dintotdeauna erau una și aceeași făptură pusă față în față de Creator înaintea ultimei judecăți, departe de cea a micimii minților omenești ce împărțise lumea bărbaților în păuni și boi. Nu te grăbi, șoptise bătrâna la vederea nerăbdării tinerei, gata să-și pună lanțul infamiei de gât fără să-i pese câtuși de puțin de sudalmele pieței din piatră unde se adunau ca un stol de ciori gălăgioase toate bârfele trăitorilor vremelnici și judecători de conjunctură. Dar fata se răsucise nepăsătoare pe călcâie într-un menuet sprințar, iar bătrâna se întoarse mâhnită în același timp către mărunta încăpere ce-i părea uriaș coridor către trecerea dincolo și printre lacrimi suspinase pentru ultima dată, am rămas singură.