Thomas îşi aminti cu lacrimi în ochi ziua în care îl întrebase pe profesor despre transmutarea sufletului. Luau cina în sufrageria de la parter, când doctorul începuse să tremure din senin şi scăpase furculiţa, apoi se ridicase de la masă trântind scaunul pe spate şi, cu toată furia, începuse să urle:

— De ce nu se pot transmuta sufletele? Cine a stabilit regula asta idioată? E o prostie, cum să nu fi încercat nimeni? Eu vreau să încerc, eu chiar îmi doresc să încerc şi ştiu că o să reuşesc într-o zi!

Stupefiat, luat prin surprindere de reacţia violentă, profesorul Edwards se ridicase ușor, își pusese mâna pe umărul lui şi începuse să-i explice cu blândeţe, vorbindu-i ca unui om cu mințile rătăcite:

— Sunt trei porţi în univers: Viaţa, Moartea şi Adevărul sau Increatul. Viaţa este lumea în care trăim noi, realitatea palpabilă, imediată, cu toate dimensiunile ei. Moartea este realitatea îndepărtată sau statică, starea în care suntem deposedaţi de corpuri şi existăm numai sub formă de energie, iar Increatul este starea în care totul şi nimicul există în acelaşi timp. Oamenii vin din Increat, din Adevărul Universal, trec prin Poarta Vieţii şi ajung aici, apoi trec prin cea a Morţii şi ajung înapoi în Increat, însă sub altă formă, alterată de experienţa pe care materia a avut-o în lumea asta. Acesta este circuitul firesc al energiei în univers şi nimic nu-l poate schimba.

Thomas își mai domolise pornirea, dar nu se clintise, ascultându-l în continuare pe profesor.

— Acum, oamenii sunt alcătuiţi din două componente majore…

— Materie şi energie, completase doctorul, răpus de o tristeţe care-i sfâșia inima profesorului.

— Exact. Energia este haos, este incontrolabilă şi impredictibilă. Nimeni nu ştie din ce este făcută exact, sau cum funcţionează, ştim doar că există. De asemenea, în lume există bine şi rău, forţe care reprezintă instrumentele energiei, dar şi o Balanţă care trebuie mereu ţinută în echilibru, după cum spune Legea Autorităţii. Echilibrul înseamnă…

— Pentru a obţine ceva, trebuie să plăteşti un preţ, să dai la schimb ceva de o valoare echivalentă.

— Corect. Ca să poţi determina valoarea energiei, trebuie în primul rând să îi cunoşti parametrii. Cum poţi măsura energia? Cu ce instrument? Tu vrei să îţi aduci înapoi soţia şi presupun că vrei ca sufletul ei să îi anime trupul. Trupul se poate transmuta, însă sufletul? Cum poţi calcula valoarea echivalentă pe care trebuie să o plăteşti pentru a transmuta energie, dacă nu poţi măsura energia?

— Dar trebuie să existe o cale! Trebuie!

— Dragul meu Thomas, bălmăjise profesorul cu glasul tremurând dintr-odată de o nevăzută exaltare, atunci când nu găseşti o cale de urmat, poți pur şi simplu să construieşti una.

— Ce vrei să spui?

Profesorul Edwards se îndepărtase de lângă masă şi-i făcuse semn lui Thomas să-l urmeze în bibliotecă. Aprinsese lampa cu gaz şi îl invitase să ia loc pe canapeaua din faţa şemineului, acolo unde îi plăcea întotdeauna să stea şi să citească, savurând o ceaşcă de ceai. Lumina nu era suficientă pentru a inunda imensa încăpere, în care se găseau rafturi ticsite cu cărţi, înalte până la tavan şi late cât un perete întreg, astfel că bătrânul profesor se cufundase în întuneric şi revenise după câteva clipe cu un cufăr mic, din lemn, încuiat cu un lacăt ruginit. Se aşezase pe canapea lângă Thomas şi scosese o cheie mică de metal, pe care-o purta la gât, atârnată de o sfoară subţire de cânepă. Descuiase cufărul, cu o expresie de profundă îndoială pe chip, ca şi cum ştia că făcea ceva greşit, ca şi cum în cufărul acela se afla un rău care nu trebuia eliberat sub nicio formă. Doctorul îi urmărise reacţiile cu o nedisimulată curiozitate, aşteptând. O carte groasă, cu coperţile bătute cu pietre care formau simbolurile elementelor principale, îi atrăsese atenţia, dintre feluritele obiecte care se aflau în cufăr. Profesorul o scosese cu grijă şi o deschisese, trecându-şi degetele tremurânde peste filele fragile, îngălbenite de timp.

— Este asta cumva… ?

— Da, este. Poate că aici ai să găseşti răspunsurile de care ai nevoie.