Interviu cu Philippe Curval, scriitor, jurnalist, critic literar francez, distins cu Le Grand Prix de l’Imaginaire

 

Lucian Merișca: – Se poate vorbi de o evoluție a SF-ului francez, în interesul său privind evoluția societății?

Philippe Curval: – Ficțiunea știintifică a evoluat mult în Franța, în special în ultimele decenii. O bună perioadă de timp, prim-planul scenei a fost ocupat de SF-ul politic – o parte dintre autori insistau asupra speculațiilor politologice și a evoluției societății în anii care vor urma. Dar o bună parte dintre cititori  iubeau imaginarul clasic, proiectat într-un viitor mai îndepărtat – partea speculativă pură a ficțiunii științifice – și de aceea colecțiile specializate au avut de pierdut. La sfârșitul anilor ’80, apăreau 350-450 de romane noi pe an, în domeniul științificțiunii.

Între anii ’50 și anii ’90 a existat o cunoscută colecție, “Le Fleuve Noir Anticipation”, cuprinzând mai ales romane de factură populară, dar și câteva capodopere. Patruzeci de ani de asemenea lecturi i-au îndemnat și pe tinerii autori să-și conceapă propriile cărți.  Ambițiile lor au depășit cadrul colecției. A luat naștere o generație întreagă de tineri autori, printre care Roland Wagner, Serge Brussolo, Serge Leman, belgianul Alain Lebussy. Ficțiunea lor științifică este adesea aproape de ceea ce urmărește romanul polițist, fantasy-ul, la un pas de fantasticul pur – ei amestecă toate genurile pentru a face să rezulte ceva diferit de ceea ce s-a scris până atunci, într-o continuă evoluție.

L.M.: – Cum este organizat Fandomul francez – cenacluri, convenții?

P.C.: – Există în fiecare an o Convenție a SF-ului francez – ținută pentru prima dată în 1974, la Clermont-Ferrand… De atunci are loc în fiecare an câte o convenție de gen, plus alte manifestări de amploare, ultimele au fost la Nancy și Lille. Pasiunea este însă individuală. Nu există propriu-zis cenacluri, cluburi organizatoare – ci mai degrabă un adevărat peisaj al fanzinelor, scoase de doi-trei oameni care vor să colaboreze. Inițiativele sunt individuale, sprijinite de primăriile localităților respective. 100-150 de oameni își dau întâlnire în fiecare an, ba în Sudul ba în Nordul Franței, în funcție de cel care reușește să organizeze Întâlnirea. Lucrurile nu se schimbă, din acest punct de vedere, se schimbă doar oamenii, pentru că unii își pierd entuziasmul, iar alții abia îl câștigă.

L.M.: – Succesul, popularitatea deținute de către literatura SF – demonstrează că ea este de joasă calitate? A te distanța din principiu de un domeniu popular e o dovadă de snobism – nefertil, din punct de vedere cultural? Există un antagonism între priza la public și calitate?

P.C.: – Consider că în ficțiunea științifică găsim și “literatură populară” dar și literatură foarte intelectualizată, nu există doar două tipuri de SF, ci mii de tipuri. Și mii de calități, ca și în literatura main-stream, de altfel. Găsim lucrări de duzină și capodopere și în “curentul principal”. Unii autori se axează pe SF-ul de acțiune, alții pe cel de reflecție, sociologic, sau polițist, ori cu tematică medicală – science-fiction-ul acoperă toate temele literaturii generale, ba chiar le completează și le multiplică, având o ancorare în fiecare dintre științele mai vechi sau mai noi ce explică lumea. Există cărți populare și cărți de avangardă – stilistică și ideatică, fiecare cu importanța lor. După părerea mea, ideea, tema primează asupra desfășurării psihologice și chiar asupra scriiturii. Este pusă astfel în valoare calitatea ideilor novatoare emise. O carte foarte intelectualizată dar foarte plicticoasă valorează în ochii mei de o mie de ori mai puțin decât un roman popular foarte bun, adică plin de idei. Printre capodoperele SFului găsim suficiente cu o scriitură suficient de avangardistă, de ambițioasă pentru a depăși limitele clasicului și ale clișeelor privind acest gen.

L.M.: – Se poate vorbi de o orientare politică de dreapta sau de stânga a scriitorilor de anticipație și a operelor lor? Unii spun că, din diferite motive, scriitorii SF nu pot fi decât de stânga. Alții spun că un “Partid SF” nu ar fi nici de stânga, nici de dreapta, ci de… sus!

P.C.: – Există celebrii scriitori americani considerați absolut de dreapta, precum Poul Anderson, Robert Heinlein… Ei împrumută ideologii de dreapta – nu numai capitaliste, dar chiar lăudând sisteme de tip cvasi-feudal, în care elita, autoritatea este stăpână peste vulg. Principiile democratice sunt complet spulberate de domnia unei oligarhii care își propune să fie un model și un ideal pentru restul populației – ceea ce, fundamental, este o gândire reacționară de dreapta… Acești autori sunt în minoritate – dar au și idei generoase în speculațiile lor despre viitor, ideile lor transgresând opera. SF-ul maschează cel mai adesea intențiile politice ale autorului. Știu că a fost subterfugiul folosit și de autorii disidenți din regimurile totalitare ale Estului european.

SF-ul are într-adevăr mai mult tendința de a fi de stânga. Și de aceea aici se pot da mai multe exemple. Acest tip de ficțiune științifică vorbește despre viitor, critică toate metodele totalitare, propune soluții noi pentru omul de mâine, încearcă să controleze riscurile generate de știința scăpată de sub controlul moral, ordonează nebunia tehnologică. Acest tip de literatură este concepută în idea de a servi societății și de a o apăra. Stânga protejează societatea, ca sens și ansamblu, dreapta protejează omul, ca individualitate și unicitate.

Există utopii și contra-utopii care arată cum deviațiile lumii contemporane pot să ne aducă în cele mai rele dintre situații. Astfel se urmărește, în mod evident și firesc, un ideal de stânga. Din perspectiva lumii occidentale, libere, desigur.