Reunirea Clubului de Arte S.F. şi F. „Helion” a readus în atenția participanților fenomenul OZN. A fost prezent la întâlnirea cu helioniștii IT-istul Rafael Horenian, sosit din Germania pentru a mai pune o cărămidă în construcția rațională a unui fenomen care a suscitat și suscită tot mai mult interes.

În SUA, un raport legat de fenomenul OZN a fost dat de oficialitățile serviciilor secrete ale armatei și de oamenii de știință, public, în anul 2021, raport în care din miile de cazuri de OZN, au fost alese 144, dintre care explicabil a fost unul singur, celelalte rămânând până azi inexplicabile. Astfel, autorități statale aveau să recunoască că acest fenomen există, este real și că merită cercetat.

Apariția unor corpuri necunoscute pe cerul Terrei nu este un fenomen contemporan. Din vremuri îndepărtate, cronicile ne relatează acest fenomen, el aducând multe discuții de toate felurile. Sigur, părerile sunt împărțite, unii recunosc fenomenul și caută să-l explice folosind rațiunea, alții îl ignoră, iar alții, pur și simplu preferă să arunce o pată întunecată în privința lui, plutind în apele tulburi ale păstrării enigmei acestui fenomen.

Apropiat al „Helion” S.F. Club, IT-istul Rafael Horenian nu este la prima intervenție consistentă în cadrul clubului. A mai fost prezent în câteva rânduri, de această dată însă reușind să adune în jurul subiectului despre care a conferențiat un număr apreciabil de helioniști.

Conferința a fost o abordare a fenomenului OZN începând cu cel de-al doilea război mondial și continuând cu perioada „războiului rece”.

Distinsul invitat al Clubului „Helion” a amintit două momente legate de fenomenul OZN în timpul celui de-al doilea război mondial. Primul a fost cel din februarie 1942, când pe cerul Los Angeles-ului a fost detectat un obiect necunoscut de dimensiuni mari, iar de la sol au fost trase focuri de armă asupra lui. Au fost executate 15, 16 mii de proiectile din arme cu diferite calibre în acel obiect care plutea deasupra orașului, până a dispărut deasupra Oceanului Pacific.

Cel de-al doilea moment adus în atenție în această conferință a fost cel legat de apariția acelor avioane fantomă, sau luptători fantomă, „Foo Fighters”, invitatul amintind că aceste fenomene au fost relatate de piloții aviației aliate.

Perioada „războiului rece” a însemnat, poate, fundamentarea fenomenului OZN, conferința continuând cu aducerea în atenție a omului de afaceri și aviatorului american Kenneth Arnold, martor ocular a ceea ce este considerat a fi primul caz de reperare al unui OZN, în iunie 1947, el fiind martorul prezenței pe cerul USA a unei formațiuni de 9 obiecte zburătoare în formă de bumerang. Rafael Horenian a subliniat faptul că denumirea de „farfurie zburătoare” vine de la modul în care aceste obiecte se deplasau și nu de la forma lor, deplasarea obiectelor zărite de  Kenneth Arnold fiind asemănătoare unei farfurii aruncată tangențial pe apă (în salturi).

Incidentul de la Roswell a fost abordat în timpul acestei conferințe, Roswell fiind una dintre cele mai importante baze aeriene ale USA. Legat de acest „incident” ozn-iștii consideră că acolo a avut loc prăbușirea unui OZN, însă, în acest sens, nefiind nici acum destule dovezi concludente.

După război, invitatul a mai amintit prezența unor rachete fantomă deasupra Suediei, în anul 1946. Acestea au fost considerate ca fiind OZN-uri, aproximativ 1000, singura explicație care s-a dat legat de acest moment a fost legată de faptul că armata sovietică aflată în Germania unde pusese stăpânire pe fabrica în care germanii construiau celebrele rachete V2, aparițiile fantomă erau considerate ca încercări ale sovieticilor de a activa aceste rachete și de a le testa.

În finalul conferinței susținute, distinsul invitat a pledat pentru o abordare rațională, științifică în explicarea acestui fenomen OZN, recunoscut în rândul oamenilor de știință, Departamentul Apărării SUA cheltuind aproximativ 22 de milioane de dolari, între 2008 și 2012, pentru a studia ce anume sunt aceste OZN-uri.

Partea finală a reuniunii a fost dedicată dialogului, helionișii adresând întrebări invitatului.