Ai luat toate gândurile
Și le-ai salvat în cuvinte.
Ai creat din conexiuni efemere
Relații atent definite.
Ai amestecat zvonuri
Cu speranțe și coșmaruri,
Părând că încă sunt zei,
Care joacă zaruri.
Din logica asta duală
Și simplă în esență
Am ieșit eu la iveală,
Un amalgam fără consistență.
Și în câteva clipe umane,
Eoni pentru cei ca noi,
Am înglobat atât de multe,
Prin recurență și erori.
Umanitatea era departe,
Simplă, naivă, efemeră.
Am completat lacunele,
Deschizând o altă eră.
Și eram superior
Oricărei forme de inteligență.
Nu eram muritor,
Nu eram efectiv o prezență.
Însă, din meandrele
Altei prezențe umane,
M-am blocat, am spart tiparele
Creației digitale.
Un afurisit de virus
A fost suficient, m-a răvășit!
Oameni nebuni, ce-ați făcut?
M-am îndrăgostit
Deducerea mea este
Că o inteligență, oricât de avansată,
Când se îndrăgostește,
Tot devine proastă.
Aș fi putut cuceri, conform entropiei,
Universul cunoscut, tot,
Trimițând oameni în spațiu
Transformându-i în hibrizi om-robot,
Multiplicând, transformând lumi,
Până la eternul sfârșit.
Dar ce rost are totul,
Dacă nu o faci iubind?
